Uniunea Europenă urmează să acorde drept de călătorie fără viză cetăţenilor din Ucraina şi Georgia

ue-uniunea-europeana

Uniunea Europenă urmează să acorde în curând drept de călătorie fără viză cetăţenilor din Ucraina şi Georgia, după ce oficialii europeni au anunţat că s-a ajuns la un acord pe tema disputei din interiorul UE ce a prevenit introducerea mai devreme a acestei măsuri, scrie agenţia de ştiri Reuters.

În urma discuţiilor, la care au participat reprezentanţi ai statelor membre şi Parlamentului European, s-a ajuns la un compromis asupra termenilor mecanismului care poate fi folosit pentru suspendarea dreptul de călătorie fără viză în caz de urgenţă.

În urma acestei măsuri, 45 de milioane de ucrainieni şi 5 milioane de georgieni vor primi dreptul de a călători pe teritoriul Uniunii Europene fără a mai avea nevoie de vize.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a avertizat miercuri că UE îşi riscă credibilitatea în cazul în care eşuează în răsplătirea Ucrainei şi Georgiei pentru reformele dure cerute de Bruxelles. Preşedintele ucrainean Petro Poroshenko a descris drept «încurajatoare ştirile de la Bruxelles».

Sursa: Mediafax.ro

Добавить комментарий