Unul dintre cei mai importanţi teologi ortodocşi, românul Dumitru Stăniloae, a învăţat la Cernăuţi

5 10 2020 LC site ISTORICUL 1

Istoricul zilei: 5 octombrie

La 5 octombrie 1993 a  plecat la cele veşnice părintele profesor Dumitru Stăniloae, considerat unul dintre cei mai importanţi teologi ortodocşi şi gânditori creştini din lume cu contribuţii fundamentale în domeniul dogmaticii.

Mai întâi viitorul teolog s-a înscris la Facultatea de Litere de la Universitatea din Bucureşti,unde a învăţat doar un an, şi a venit din capitala României în cea a Bucovinei,  unde a urmat studiile la Facultatea de Teologie în perioada anilor 1923-1927. În 1928, tot la Cernăuţi, a obţinut doctoratul. Mitropolitul Nicolae Bălan îl trimite  la Facultățile de Teologie din Atena (1927 – 1928), Munchen și Berlin (1928 – 1929) pentru a se specializa în Dogmatică și Istorie bisericească. Concomitent Dumitru Stăniloae face călătorii de studii și documentare la Paris și Belgrad.

Reîntors în țară, ocupă funcția de profesor suplinitor (1929), apoi provizoriu (1932) și titular din 1935 de Dogmatică la Academia Teologică „Andreiana” din Sibiu. Funcționează ca profesor până în 1946. În 1936 a fost numit rector al Academiei Teologice și se află în acest post până în 1946.

Părintele Dumitru Stăniloae este hirotonit diacon în 1931, preot în 1932 și protopop stavrofor în 1940. Este ales membru în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Sibiului și consilier arhiepiscopesc. În perioada 1934-1945 redactează publicaţia „Telegraful Român”.

În 1958 a fost reținut de Securitate alături de membrii mișcării „Rugul Aprins”, din care nu făcea parte, dar la ale cărei întâlniri participa. În 1959 este dus la penitenciarul Aiud, unde este ținut luni întregi în regim de izolare, eliberat fiind în 1963. Din ianuarie 1963, odată cu eliberarea de la Aiud, ocupă funcția de funcționar la Sfântul Sinod, reluându-și în octombrie postul la catedră.

Părintele profesor Dumitru Stăniloae participă la mai multe conferinţe internaţionale, iar în 1971 merge la Vatican, în componenţa delegaţiei Bisericii Ortodoxe Române.  Este numit „Doctor Honoris Causa” al Institutului Ortodox Saint Serge din Paris în 1981. La Londra i se înmânează distincția onorifică „Crucea Sf. Augustin din Canterbury”, pentru merite teologice și creștinești. Din 1991 a fost membru titular al Academiei Române.

Părintele Dumitru Stăniloae a fost un om asupra căruia Dumnezeu şi-a revărsat darul Său din preaplin. Teologia sa este o continuă convorbire prietenească cu Dumnezeu. Scrierile Părintelui Stăniloae vor rămâne mereu un izvor de bună mireasmă teologică.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

 

Добавить комментарий