Urmele lui pământeşti au fost însemnate cu fulgi din colinde

11 12 2020 UNG. 1

In memoriam

În aceste zile de iarnă cerul deasupra Roşei Stâncă a devenit mai posomorât. Nu de aceea că iarna şi-a mânat încolo norii de zăpadă – s-a stins din viaţă un vrednic gospodar din această suburbie a Cernăuţiului, care avea o aură luminoasă. Viorel Ungureanu, într-adevăr, a fost un om deosebit. El n-a umblat prin şcoli înalte, dar le-a oferit această posibilitate copiilor săi. A avut o specialitate obişnuită, însă pentru mâinile lui de aur era apreciat în întregul oraş Cernăuţi. Meşter mai bun ca Viorel Ungureanu la repararea celei mai complicate tehnici frigorifere nu găseşti, de aceea era mereu solicitat. Şi în treburile casnice era foarte priceput, încât îi cereau sfatul mai toţi gospodarii din suburbie.

N-a fost omul cu atitudine rece la cele ce se întâmplau în jurul lui. Şi-a iubit fierbinte neamul său românesc şi se bucura sincer că la Roşa Stâncă graiul şi tradiţia românească sunt cinstite aşa cum se cuvine. El însuşi vorbea o limbă română literară, ca un adevărat intelectual. De asemenea, ca un intelectual înţelegea problemele sensibile ale învăţământului în limba maternă.

Toţi cei care l-au cunoscut pe Viorel Ungureanu (dar l-a cunoscut şi l-a respectat foarte multă lume) au primit ca o durere proprie vestea-fulger şi tristă despre moartea lui. Le vine foarte greu să vorbească la timpul trecut despre acest minunat om şi român, care a iubit foarte mult viaţa. A fost un soţ, tată şi bunic care s-a consacrat totalmente familiei sale. Cu gândul la binele celor dragi a păşit hotarul veşniciei.

Rudele, prietenii şi toţi acei care l-au cunoscut şi l-au apreciat pe Viorel Ungureanu exprimă profunde condoleanţe familiei sale îndurerate. Şi dacă în ziua plecării lui în împărăţia cerului deasupra Cernăuţiului au început să cadă primii fulgi ai actualei ierni, e un semn că a fost un om bun la Dumnezeu şi urmele lui pământeşti sunt acoperite cu zăpadă pură, cu fulgi din colindele noastre strămoşeşti.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 11 12 2020 UNG 2

Добавить комментарий