Va fi oare redus numărul de parlamentari ucraineni?

Va fi oare redus numarul

Va fi oare redus numarulPreşedintele Radei Supreme de la Kiev, Volodymyr Groisman, nu exclude posibilitatea reducerii numă­rului de parlamentari la jumă­tate, în cadrul reformei constitu­ţionale.
„Există opinii conform cărora ar fi de ajuns jumătate din componenţa actuală a Radei Supreme. Iar eu sunt adeptul transformării cantităţii în calitate. Cred că o astfel de reducere a numărului de parlamen­tari ar fi absolut obiectivă şi justifi­cabilă, iar pentru acest lucru este nevoie de adoptarea unor modificări constituţionale” – a afirmat Volody­myr Groisman. „N-aş vrea ca Parlamen­tul să frâneze modificările ne­ce­sare. Nu mai suntem acea frână a schimbărilor care era înainte, astfel că sunt convins că Parla­mentul îşi va îndeplini sarcinile, iar cantitatea se va transforma în calitate. Acest lucru nu va avea loc peste cinci ani, ci în fiecare zi” – a precizat şeful legislativului ucrainean. Cu toate acestea, Volodymyr Groisman, care se află la conducerea Parlamentului din 27 noiembrie 2014, nu a dorit să facă o apreciere a celor 100 de zile care au trecut de la constituirea noului legislativ. Potrivit lui Grois­man, ucrainenii sunt cei în măsură să facă acest lucru. În plus, preşe­dintele Radei Supreme a recunoscut că noul legislativ şi noul guvern de la Kiev au o mulţime de probleme şi foarte mult de lucru.

Добавить комментарий