Pentru a realiza ceva este nevoie de bani, iar bugetele sărace ale consiliilor săteşti inspiră puţină speranţă. În asemenea situaţie s-a pomenit şi Consiliul sătesc Vancicăuţi, raionul Noua Suliţă. Primarul satului, domnul Marian Calancea, pe care l-am întrebat despre problemele vitale ale satului, ne-a explicat:
– Noi putem conta numai pe 280 mii de grivne, aceştia sunt banii pe care îi putem asigura în buget, şi pe 800 mii grivne sub formă de subvenţii. În asemenea situaţie e cam puţin optimism. Cu un an şi jumătate în urmă am riscat şi am reparat acoperişul ambulatoriului, dar până în prezent n-am achitat toate datoriile.
Încasările în buget în rezultatul plăţii funciare nu sunt chiar atât de mari, dar ne bucură faptul că pământul este lucrat. Circa 800 de hectare, care constituie cotele sătenilor noştri, au fost luate în arendă de Gospodăria „Spicul de aur” din Stroeşti, condusă de dl Ştefan Gligor, originar din Vancicăuţi, şi sunt lucrate aşa cum se cuvine.
Neînţeleasă este perspectiva pentru arenda fermei. Actualul arendaş pare că s-a lăsat păgubaş şi nu întreprinde nimic. Iar aceasta este un minus pentru bugetul Consiliului sătesc.
Dacă e să vorbim despre cele mai însemnate evenimente pentru Vancicăuţi în aceşti 23 de ani de independenţă a Ucrainei, desigur pe primul loc merită să fie pusă construcţia noii şcoli, dată în exploatare în anul 2001. Potrivit proiectului ea urma să devină una dintre cele mai frumoase şcoli din regiune. Construcţia a fost prevăzută în trei etape. Ne-am oprit la prima etapă – ridicarea clădirii propriu zise a şcolii. Etapa a doua prevede amenajarea terenului din jurul şcolii, iar a treia – construcţia unui bazin de înot. Din cauza lipsei de mijloace financiare, nu s-a trecut la ultimele două etape.
Antreprenoriatul se dezvoltă încet. În sat a apărut un restaurant şi un magazin de materiale de construcţie private. Locuri de muncă sunt cam puţine, de aceea un sfert din populaţia satului se află la câştig peste hotare, adică din 3.100 de săteni 800 lucrează în ţări străine.
Vancicăuţenii, optimişti din fire, speră în sosirea unor timpuri mai bune. Ei nu-şi uită nici istoria. Un fapt grăitor în această privinţă este ridicarea, în anul 2007, a unui monument în cinstea consătenilor – jertfe ale regimului totalitar. Este meritul lui Ştefan Gligor, despre care am amintit mai sus, şi a primarului de atunci, Vladimir Calancea. Poporul care are memorie, are şi viitor.
V. CARLAŞCIUC