Vedeta Hollywood-ului, Angelina Jolie, a vizitat oraşul Lviv şi a comunicat cu refugiaţii din regiunile aflate sub focul războiului  

1 05 2022 IN 3

Actrița, regizoarea, modelul de la Hollywood și ambasadorul bunăvoinţei al UNICEF, Angelina Jolie, aflându-se la Lviv, a vizitat spitalul, unde sunt tratați copiii care au avut de suferit în urma  loviturii cu rachete asupra gării feroviare din Kramatorsk, a discutat cu voluntarii și cu cei evacuați, transmite Ukrinform. „Actrița de la Hollywood și ambasadorul ONU al bunăvoinței, Angelina Jolie, i-a vizitat la spital pe copiii care au fost răniţi de o rachetă lansată de ruşi asupra gării din Kramatorsk. Actriţa a rămas colosal impresionată de relatările copiilor. O fetiţă a putut chiar să-i spună  doamnei Jolie şi despre visul său”, a notat pe Facebook şeful Administraţiei Militare Regionale Lviv,  Maksym Kozyţki.

În afară de aceasta, Angelina Jolie a vizitat o şcoală-internat, unde s-a întreţinut cu elevii de acolo, a făcut poze cu ei și a promis că va veni din nou.

Șeful Administraţiei Militare Regionale a menționat că Jolie a discutat și cu voluntarii, care oferă asistență medicală și psihologică la Gara feroviară centrală din Lviv. „Le-a mulțumit pentru munca depusă. Ea a declarat că, fiind mamă, înțelege complexitatea provocărilor cu care se confruntă aceştia, mai ales când este vorba de a ajuta copiii. A discutat cu oamenii care au reușit să iasă din zonele unde au loc lupte. A ascultat istoriile evacuaţilor, care au spus că au pierdut totul din cauza actelor teroriste ale Rusiei”, a mai menţionat  Maksym Kozyţki. El a adăugat că această vizită a fost o surpriză pentru toată lumea.

De la începutul invaziei ruse la scară largă, Angelina Jolie susţine Ucraina și pe ucrainenii care au fost nevoiţi să-și părăsească casele din cauza războiului.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий