Viceministrul Învățământului: Din 2020 școlile mici nu vor mai fi finanțate din Bugetul de stat

222712

În vederea asigurării de șanse egale la educaţie şi la un învăţământ de calitate, în Ucraina se înființează școli de bază. Este vorba de școli mari, unde vor studia nu mai puțin de 200 de elevi. Restul instituțiilor vor deveni filiale ale școlilor de bază sau vor fi închise, a declarat ministrul-adjunct al Învățământului din Ucraina, Liubomyra Mandzyi. Potrivit ei, din anul 2020 școlile unde învață mai puțin de 40 de elevi nu vor mai fi finanțate din Bugetul de stat (cu excepția ciclului primar). De asemenea, nu vor fi alocate fonduri pentru funcționarea claselor a 10-11-a, unde studiază mai puțin de 20 de elevi. Destinul acestora va depinde de decizia consiliilor comunităților teritoriale unite sau consiliul raional. Adică, autoritățile locale pot hotărî dacă vor finanța sau nu aceste școli. Restul elevilor își vor continua studiile la școlile de bază. La fel, profesorii școlari vor fi repartizați la școlile de bază, asigură viceministrul Învățământului. „Dacă vorbim despre un singur spațiu educațional, atunci profesorii de la școlile devenite filiale, vor fi repartizați la școala de bază. În cazul de față vorbim despre o singură școală și un singur colectiv pedagogic”, spune Liubomyra Mandzyi.

De menționat că Ministerul Învățământului intenționează să optimizeze rețeaua de universități din Ucraina. Potrivit ministrului Hanna Novosad, o astfel de decizie va permite schimbarea sistemului de finanțare a universităților și va îmbunătăți calitatea învățământului superior.

„Avem aproximativ 300 de universități. În schimb, numărul studenților este redus și a scăzut mult în ultimii zece ani. Actuala rețea de universități este ineficientă. De aceea trebuie să ne orientăm spre unificarea și consolidarea lor. De asemenea, trebuie să optimizăm costurile destinate funcționării acestor instituții», a spus Novosad. Ministrul a menționat că finanțarea universităților se va face în funcție de rezultatele activității acestor instituții. În același timp, oportunitatea de a studia pe locurile finanțate din buget nu va fi anulată.

Добавить комментарий