Voloceanul Nicolae MINTENCU a cucerit Botoșaniul cu o romanță

DSC_0015

În ultima decadă a lui decembrie, la Botoșani s-a desfășurat cea de a șaptea ediție a Festivalului-concurs al romanței, cântecului de petrecere și satiric „George Hazgan”. El a fost organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale. Reprezentanții acestei instituții publice de cultură nu o dată au fost la manifestările culturale din nordul Bucovinei, notându-și în agendă numele talentelor noastre. Și iată că la actuala ediție a primit invitație cunoscutul rapsod popular din Voloca, Nicolae Mintencu.

– O colaboratoare a Centrului ne-a vizitat satul și a asistat la concertul de omagiere a conducătorului artistic al Casei de cultură, Mihai Diaconu, și, rămânând încântată de evoluările artiștilor amatori voloceni, a pus cuvânt să mă invite la festivalul-concurs, ne-a relatat domnul Nicolae Mintencu. Potrivit cerinței concursului, am interpretat o romanță – „Să-mi cânți, cobzar”, un cântec din repertoriul lui George Hazgan – „Mă duceam la mănăstire”, și un cântec de glumă – „Ionel, Ionelule”. Am ocupat locul trei și consider că este un succes mare pentru mine, chiar și pentru cultura noastră românească din nordul Bucovinei. S-a apropiat de mine doamna Florentina Satmare din București, președinta juriului, care mi-a apreciat calitățile vocale și mi-a urat noi realizări, rămânând plăcut surprinsă de faptul că în nordul Bucovinei cântecul românesc, cultura românească îşi mențin continuitatea.

Scopul Festivalului-concurs de la Botoșani a fost repunerea în atenţia publicului a repertoriului de romanţe şi cântece de petrecere, cultivarea interesului soliştilor amatori pentru aceste genuri muzicale, omagierea personalităţii marelui interpret de romanţe, operetă, cântece de petrecere, George Hazgan, îndrăgit actor şi solist al Teatrului de operetă „Ion Dacian» din Bucureşti.

Romanţa reprezintă un gen muzical de patrimoniu al culturii naţionale românești și numeroase instituţii prestigioase din România susţin demersul de înscriere al romanţei româneşti pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii UNESCO.

Rapsodul nostru popular, Nicolae Mintencu, a evoluat pe aceeași scenă împreună cu vestita interpretă Ștefania Rareș.

Добавить комментарий