Volodymyr Ţurkan, un bun prieten al pedagogilor români

28 06 2021 LC TURCAN 1

Volodymyr Ţurkan, care astăzi îşi sărbătoreşte jubileul de 60 de ani, o perioadă însemnată de timp a activat ca specialist principal la Direcţia orăşenească a învăţământului public din Cernăuţi. A fost unul dintre curatorii Şcolii medii nr. 10 cu limba română de predare. A fost o colaborare benefică, colegială şi cu stimă reciprocă, în urma căreia a avut de câştigat doar calitatea învăţământului în limba maternă. Domnul Volodymyr Ţurkan s-a condus nu numai după instrucţiuni, ci şi după simţul omeniei, căutând să pătrundă în esenţa problemelor şcolii, să-i înţeleagă  şi să le dea un sfat bun pedagogilor de la Roşa. Şi în această zi luminoasă şi fericită pentru domnia sa, administraţia Şcolii medii nr. 10, întregul colectiv pedagogic îl felicită din tot sufletul cu prilejul acestui eveniment însemnat, dorindu-i multă sănătate, bunăstare şi realizări, doar domnul Volodymyr continuă să activeze în domeniul învăţământului şi sportului. În mesajele de felicitare în limba ucraineană, adresate astăzi domnului Volodymyr Ţurkan, se înscrie de minune şi tradiţionala, sincera urare românească „La mulţi ani!”.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий