Vor înflori trandafirii în amintirea Eroului…

25 05 F 4

În ziua când creştinii ortodocşi au sărbătorit praznicul împărătesc Înălţarea Domnului, în mica localitate Berestea din CT Noua Suliţă, a fost un eveniment deosebit. Pe faţada Gimnaziului de aici a fost inaugurată placa comemorativă în cinstea consăteanului Ruslan Moldovan (Dumitru Ignatesco), care anul trecut a căzut cu moarte de erou în una din luptele împotriva cotropitorilor ruşi. Ruslan a plecat pe front voluntar, întorcându-se la baştină din Italia, unde se afla de mai mulţi ani. Placa cu chipul scump al fiului a fost dezvelită de părinţii lui, Claudia şi Ştefan Moldovan. Primarul CT Noua Suliţă, Maria Nicorici, le-a mulţumit părinţilor pentru că  au crescut şi au educat un adevărat erou, iar pedagogilor Gimnaziului din Berestea – pentru faptul că l-au instruit şi i-au cultivat viitorului neînfricat apărător al Ucrainei cele mai nobile virtuţii omeneşti. Cu profundă durere au vorbit despre Ruslan Moldovan starostele Radu Cociurca, directoarea Gimnaziului, Ludmila Scripnic, şefa Secţiei de învăţământ a CT Noua Suliţă, Adelina Rusnac, preşedinta Organizaţiei sindicale a lucrătorilor din învăţământ, Lilia Yeremeico, şi militarul Dmytro Bleiber.

25 05 F 3

Deoarece  Ruslan Moldovan a iubit foarte mult trandafirii, pe răzorul din faţa Gimnaziului a fost sădită o tufă de trandafir întru amintirea lui.

25 05 F 5

25 05 F 8

Apoi reprezentanţii conducerii Comunităţii Teritoriale Noua Suliţă au participat la inaugurarea plăcii comemorative în cinstea altui Erou, Dmytro Gamaniuk, pe faţada Gimnaziului din satul vecin Doljoc. Dreptul de a dezveli placa comemorativă li s-a oferit fiului şi fiicei Eroului – Margareta şi Dmytro. N-a ajuns să vadă această zi mama lui Dmytro Gamaniuk. Ea s-a stins din viaţă nu cu mult după ce şi-a înmormântat fiul. N-a rezistat inima de mamă…

La mormântul bravului apărător al ţării consătenii i-au ridicat un monument. În această zi de pomenire a eroilor ei s-au dus şi au depus acolo flori…

25 05 F 9

„Libertatea cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий