Sunt ani de când președintele belarus Alexander Lukașenko provoacă Moscova. El a promis că Belarus nu va deveni niciodată parte din Rusia.
A dat vina pe Kremlin pentru că a încercat să-și încorporeze vecinul folosindu-se de pârghia petrolului și gazelor. Cel mai recent, a acuzat mercenari ruși că au pus la cale acțiuni „teroriste” înainte de alegerile prezidențiale.
Pe de altă parte, a susținut că ar fi dejucat un complot orchestrat de Rusia pentru a incita la revoluție. „Păpușarii se află de ambele părți ale graniței”, a afirmat Lukașenko.
Acum totul s-a schimbat. Confruntat cu o revoltă populară fără precedent, Lukașenko a apelat la Moscova pentru ajutor. Cum domnia sa de 26 de ani e zguduită de proteste masive și greve, Lukașenko i-a cerut celui mai apropiat aliat și principal binefăcător, Vladimir Putin, să-i acorde sprijin militar în caz că situația va continua să se agraveze. Rusia și-a conformat disponibilitatea de a i-l acorda.
Dar nu vă așteptați ca în Belarus să se repete evenimentele din Ucraina din 2014, când Putin și-a trimis „omuleții verzi” — trupe rusești fără însemne — în Crimeea. Sigur, nu trebuie exclusă posibilitatea ca el să-și trimită armata în Belarus. Însă mai există și un alt scenariu, mai puțin evident, prin care s-ar ajunge la același rezultat — și indicii care sugerează că el e deja în curs de desfășurare.
Intervenția militară ar fi dificil de justificat. Protestele care s-au răspândit în tot Belarusul nu sunt anti-rusești, deși nu sunt nici rusofile. Ultimul sondaj realizat de sociologii Academiei de Științe a Belarusului, în iunie, arată că mai puțin de 7% din populație vrea ca țara ei să devină parte a Rusiei. De ce și-ar trimite Putin forțele să „salveze” o țară în care nimeni nu și-l dorește în calitate de salvator? O invazie rusească nu ar face decât să-i unească și mai mult pe belaruși, dar de data aceasta împotriva Moscovei.
Deci Kremlinul are toate motivele pentru a acționa într-o manieră discretă. Și, în realitate, agenții Rusiei au început deja să sosească — la televiziunea națională a Belarusului.
Angajații postului au intrat în grevă de pe 14 pe 19 august pentru a protesta contra cenzurii și alegerilor considerate de mulți a fi fost măsluite. (Greva a încetat când poliția a blocat accesul în sediul televiziunii.) Însă în ultima săptămână surse din televiziune au raportat un influx de străini vorbitori de rusă care i-au substituit pe greviști. Lukașenko a admis pe 21 august că într-adevăr a invitat jurnaliști ruși să lucreze la televiziunea de stat și printre jurnaliștii acreditați la președinție.
Regimului Lukașenko i-ar fi dificil să supraviețuiască fără controlul televiziunii de stat, o sursă primară de știri pentru mulți belaruși și unul dintre principalele sale instrumente de propagandă. Semnificația prezenței acestor jurnaliști ruși merge mult mai departe de simpla înlocuire a omologilor lor belaruși.
Noii veniți diseminează deja scenarii rusofile și dezinformare. „NATO și-a fixat obiectivul de a izola regiunea Grodno. Acolo au apărut steaguri poloneze”, a declarat sâmbătă Lukașenko. Acuzațiile, dezmințite de NATO și Polonia drept „nefondate”, creează impresia falsă că ar exista o confruntare sau chiar o dezbinare între estul și vestul țării.
Sursa: Washington Post
Libertatea Cuvântului – www.lyberti.com