Zâmbete și voie bună de Ziua satului Pătrăuții de Jos (FOTO)

DSC_0135

La 28 august curent, de marea sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului, sărbătorită pe stil vechi de creștinii ortodocși, locuitorii din Pătrăuții de Jos, raionul Storojineț, au marcat ziua satului.

Această zi i-a adunat pe toți sătenii la un loc, fiind un bun prilej ca ușile caselor să fie lăsate larg deschise, pentru ca oamenii să-şi ureze bunăstare şi să lase toate momentele mai puţin plăcute ascunse undeva în întuneric, astfel, încât lumina şi duioşia să pună stăpânire pe sufletul omenescului.

Sărbătoarea a început la Biserica Adormirea Maicii Domnului, cu serviciul divin oficiat de un mare sobor de preoți la care au asistat o mulțime de sătenii, dar și oaspeții din satele învecinate.

Ca sărbătoarea să fie resimțită din plin, lucrătorii căminului cultural au pregătit un concert de zile mari  susținut de Ansamblul Etnofolcloric de dans popular „Mugurel”.

La ediția din acest an al sărbătorii „Ziua Satului Pătrăuții de Jos” au participat sute de localnici, fii ai satului și numeroși invitați, înalți demnitari de stat, primari ai altor localități, jurnaliști și oameni de cultură.

FOTO: Vladimir Acatrini

DSC_0035DSC_0211 DSC_0024 DSC_0018DSC_0087

 

Lasă un răspuns