Zelenski promite construirea unui oraş nou pentru refugiaţii din Crimeea

info-sud-est-tatari-crimeea

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a ajuns la o înţelegere cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdoğan, privind ridicarea în regiunea Herson a unui întreg oraş nou, capabil să găzduiască persoanele refugiate din peninsula Crimeea. Investiția urmează să fie făcută cu bani din Turcia.

Informaţia, transmisă de Ukrinform, nu precizează nici costurile infrastructurii, nici perioada în care această lucrare se va desfăşura.

Preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat acest proiect la o întâlnire cu Anton Korinevici, reprezentantul Preşedintelui Ucrainei în Republica Autonomă Crimeea. Demnitarul a amintit că, între cei care vor beneficia de locuinţe în noul oraş, vor fi şi aproximativ 500 de familii de tătari din Crimeea.

Lasă un răspuns