Ziua Internațională împotriva Traficului de Persoane, 30 iulie

img

În fiecare an, la 30 iulie, este marcată Ziua mondială împotriva traficului de persoane. Aceasta este de fapt o ocazie pentru a aduce în atenţia oamenilor de pe planetă riscurile acestui fenomen periculos. Statisticile arată că, anual, milioane de oameni cad victime traficanţilor de carne vie. Femei, copii dar şi bărbaţi sunt forţaţi să muncească sau să întreţină relaţii sexuale, fiind expuşi violenței fizice, amenințărilor sau manipulărilor psihologice.

Deseori îndatorați din cauza procedurilor greoaie de recrutare sau a condițiilor de muncă, bărbaţii şi femeile se confruntă în același timp cu presiuni enorme din partea familiilor și comunităților lor. Cedează şi acceptă mirajul muncii la negru pe bani mulţi. Din acel moment devin victimele traficului de persoane. Ajung de obicei peste graniţe, unde li se „confiscă” documentele. Apoi sunt obligaţi să muncească pe bani puţini, în condiţii inumane. Dacă ripostează, sunt bătuţi sau chiar ucişi.

În cazul femeilor tinere, acestea ajung de cele mai multe ori să se prostitueze în diverse ţări, pentru diverse grupuri de crimă organizată. Nu sunt multe cazurile care ajung să scape de calvar. Multe fete ajung să fie vândute de la o grupare la alta şi li se pierde urma.

Copiii sunt de obicei răpiţi de pe stradă. Sunt cazuri în care sunt vânduţi de propriile rude. Ajung să fie exploataţi sexual sau să cerşească în diferite state ale lumii.

Ziua mondială împotriva traficului de persoane a fost adoptată a 18 decembrie 2013 de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) prin Rezoluţia 68/192. A fost aleasă data de 30 iulie şi s-a vrut un prilej  pentru a creşte gradul de conştientizare a situaţiei victimelor traficului de fiinţe umane şi pentru promovarea protecţiei drepturilor lor.

Добавить комментарий