După cum a comunicat UNIAN, zilele acestea în SUA a fost adoptată definitiv legea privind „sancțiunile infernale” împotriva Rusiei, iar Trump a semnat-o. Documentul prevede sancțiuni împotriva conducerii ruse, a oligarhilor, a sectoarelor bancar și energetic, precum și împotriva cumpărătorilor de resurse energetice rusești.

Mai devreme astăzi, la Moscova s-a anunțat că Rusia se pregătește pentru o nouă întâlnire cu echipa Președintelui SUA, Donald Trump. Scopul principal al negocierilor a fost numit eliminarea „factorilor de iritare” în relațiile bilaterale. Întâlnirea urmează să aibă loc în săptămânile următoare.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Un om foarte bogat, simțindu-și sfârșitul aproape, și-a chemat cei trei fii la patul de suferință. Le-a lăsat o singură avere de împărțit: o ladă veche din lemn în care se aflau trei obiecte aparent modeste – o oglindă spartă, o lumânare arsă pe jumătate și o pană de scris.

Fiii s-au certat zile în șir, neînțelegând ce valoare simbolică sau materială au aceste obiecte. În cele din urmă, au mers la un înțelept din cetate și l-au rugat să le deslușească testamentul tatălui.

Înțeleptul le-a zâmbit și le-a explicat:

–Oglinda spartă vă amintește să vă priviți mereu propriile defecte și greșeli înainte de a-i judeca pe ceilalți. Lumânarea vă arată că adevăratul om bogat este cel care se consumă pe sine pentru a aduce lumină și căldură în viața celor din jur. Pana de scris vă îndeamnă să lăsați în urma voastră fapte bune, gânduri curate și cuvinte frumoase, căci doar ele rămân scrise în eternitate.

Marile comori ale vieții nu au preț în bani, ci în valorile morale pe care le transmitem mai departe prin caracterul nostru.

(Din rețelele de socializare) 

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

La 21 septembrie 1391 a încetat din viaţă Petru I Muşat, domn al Moldovei. În ordinea reprodusă în cronicile moldoveneşti şi în diploma lui Alexandru cel Bun din 7 ianuarie 1403 , Petru I Muşatinul a urmat în scaunul voievodal al Moldovei după Laţcu. În timpul domniei lui se bat primele monede moldoveneşti, groşii de argint, care pe o parte aveau un scut cu flori de crin și bare transversale, iar pe cealaltă, capul de bour, iar Suceava devine cetate de scaun. Când Ștefan Voievod, moștenitorul de drept al tronului Moldovei, a murit în anul 1358, după moartea voievodului Bogdan I Întemeietorul în anul 1367, domnia Moldovei a fost disputată de cei doi fii ai lui,  Petru și Ștefan. Petru, deși, a fost mezinul a fost susținut de majoritatea populaţiei și de provincialii unguri, adică maramureșenii din Moldova și și-a însușit domnia.

La 21 septembrie 1864  s-a născut Elena Văcărescu, scriitoare și traducătoare franceză de origine română. Elena Văcărescu (1864-1947), scriitoare română stabilită în Franța, membră de onoare a Academiei Române, laureată în două rânduri cu premiul Academiei Franceze. A avut o bogată activitate politică și literară la Paris. A tradus în limba franceză din poeziile lui Eminescu, Blaga, Goga, Topîrceanu, Minulescu, Vinea. A avut o idilă cu viitorul rege Ferdinand, relație dezaprobată de regele Carol I și guvern. În perioada Primului Război Mondial, Elena Văcărescu a militat pentru realizarea Marii Uniri de la 1918. Începând din anul 1919 este numită de către regele României ca secretar general al Asociaţiei Române pe lângă Societatea Naţiunilor pentru o perioadă de douăzeci de ani. Pentru meritele sale, guvernul francez îi decernează ordinul Cavaler al Legiunii de Onoare. Ca urmare, în anul 1925, Elena Văcărescu devine membru de onoare al Academiei Române, ea fiind prima femeie din România care a beneficiat de acest titlu. Moare la Paris, la 17 februarie 1947, şi este înhumată în cripta familiei Văcăreştilor din cimitirul Bellu. Ea a lăsat moştenire Academiei Române, prin testament, majoritatea averii Văcăreştilor.

La 21 septembrie 1955, la Sighet, în Maramureş, s-a născut vestitul cântăreţ român de muzică folk, Ducu (Alexandru) Bertzi. Ducu Bertzi se înscrie în categoria cântăreţilor romantici ai României. Cu vocea sa caldă și cu stilul său inconfundabil, el  este mereu dorit de public. Un public pe care l-a respectat întotdeauna și care i-a răspuns cu aceeași monedă. Apreciatul folkist maramureșean a urmat Şcoala de muzică (vioară) și Şcoala populară de artă (chitară) în oraşul său de baştină. A absolvit  Institutul Politehnic Bucureşti,  Facultatea Mecanică Fină.

În anul 1973 Ducu Bertzi  câştigă Marele Premiu la Festivalul de Poezie şi Muzică folk de la Sighet.  În perioada  1979-1985 participă la vestitul  cenaclu  „Flacăra”.  În anul 1998 este deţinătorul premiului pentru cel mai popular şi vândut album al anului, acordat de revista „Actualitatea Muzicală” – albumul „Dor de ducă”, în 2000 – premiului pentru întreaga activitate la festivalul „Om Bun”. Tot  în  2000 interpretului Ducu Bertzi  i se înmânează premiu pentru cea mai bună evoluţie folk și premiu pentru cel mai bun album al anului – „Sufletul meu”. Mai în fiecare an folkistul primeşte câte o menţiune prestigioasă. În anul 2007 el devine cetăţean de onoare al municipiului Sighetu Marmaţiei.

Ducu Bertzi a susţinut circa 4.000 de spectacole în ţară şi străinătate. El a evoluat şi pe scena Filarmonicii regionale din Cernăuţi, în faţa unui numeros public de români nord bucovineni, îndrăgostiţi de creaţia unuia dintre cei mai apreciaţi folkişti din România.

La 21 septembrie 2021 a decedat Grigore Crigan, scriitor român din Cernăuți. Grigore Crigan s-a născut în anul 1941, la Tărăsăuți. Activitatea scriitoricească a lui Grigore Crigan s-a desfășurat în perioada de timp, marcată de două nuvele istorice: „Vornicul Miron”, scrisă în tinerețe și publicată cu mult mai târziu la Chișinău, și „Fantasmele lui Vodă-Cantemir”, scrisă cu câteva luni înainte de plecare la cele veșnice. În această perioadă de timp, dar mai ales în ultimele două decenii, Grigore Crigan a scos de sub tipar câteva volume de proză, o traducere minunată a romanului clasicului literaturii ucrainene, Oles Honcear, „Steaua vieții tale”, un volum de interviuri – „Cea mai curată lacrimă a noastră” – cu tematică eminesciană, povestirea „De ce ne iubesc femeile” – despre tinerețea remarcabilului poet al secolului al XX-lea, Paul Celan, născut la Cernăuți, volumul „Zoriștii” – o cronică spirituală a ziarului „Zorile Bucovinei”, în redacția căruia autorul a trudit mai mult de patru decenii.

Evenimente istorice din ziua de 21 septembrie:

1792: Franța abolește monarhia. Convenția Națională nou aleasă votează în unanimitate abolirea regalității, decizie ce va deschide calea către judecarea și decapitarea lui Ludovic al XVI-lea. Oricât de monumental este momentul pentru istoria Europei, trecerea la republică s-a făcut aproape birocratic. Deputații nu au emis nicio proclamație festivă de înființare a republicii în acea zi; nașterea ei a fost recunoscută doar retroactiv și pragmatic abia pe 22 septembrie, când s-a decis ca noile decrete guvernamentale să fie datate simplu cu „Anul 1 al Republicii Franceze”.

1943: Trupele Frontului Central au forțat râul Desna, au cucerit orașul Cernighiv și au ieșit la Nipru.

1949: La Beijing a început prima sesiune a Conferinței Consultative Politice a Poporului Chinez, care s-a încheiat cu proclamarea Republicii Populare Chineze.

1964: Super-bombardierul experimental XB-70 Valkyrie s-a ridicat de la sol. Capabil să zboare la Mach 3 (de trei ori viteza sunetului) și la altitudini de 21.000 de metri, aparatul de zbor depășea limitările metalurgiei cunoscute. Frecarea uriașă cu aerul la asemenea viteze extreme încălzea fuselajul de oțel și titan la temperaturi de peste 330 de grade Celsius, motiv pentru care inginerii au fost forțați să construiască aeronava cu rosturi de dilatare precise: în timpul unui zbor supersonic susținut la altitudine maximă, avionul fizic se alungea cu câțiva centimetri pe axa longitudinală.

1990:  La București, Tribunalul Militar Teritorial se pronunță în primă instanță în cazul lui Nicu Ceaușescu, fost prim-secretar la Sibiu, condamnându-l pentru instigare la omor deosebit de grav. Momentul a generat o imagine de un contrast copleșitor pentru public: „Prințișorul”, omul care doar cu zece luni în urmă dispunea de putere absolută în fief-ul său și părea succesorul desemnat la conducerea țării, apărea în fața judecătorilor ca o prezență prăbușită fizic, profund slăbit de o boală hepatică gravă, lipsit complet de aura de atotputernicie pe care regimul încercase să i-o construiască.

1991: Armenii își susțin, cu un procent zdrobitor în cadrul unui referendum național, dreptul la un stat suveran și liber de influența Moscovei.

1993: Ucraina a fost conectată la sistemul internațional de plăți bancare SWIFT.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Diplomatul ucrainean și fostul ambasador al Ucrainei în SUA, Valerii Cialyi, consideră că o lovitură puternică asupra centrului Moscovei ar putea influența serios conducerea rusă și l-ar obliga pe Vladimir Putin să evalueze altfel situația de pe front.

Într-un interviu acordat canalului de YouTube LIGAnet, Valerii Cialyi a menționat că afirmația sa despre o lovitură asupra Moscovei nu presupune un atac asupra populației civile, ci propune mai degrabă o lovitură simbolică asupra unor ținte din centrul capitalei ruse. Printre posibilele obiective, diplomatul a menționat Kremlinul și alte locuri importante. „Am lovit multe obiective, dar câte au mai rămas. Au rămas mult mai multe. O lovitură combinată asupra Moscovei, o lovitură asupra Kremlinului, asupra Mausoleului — iată ce l-ar scutura cu adevărat pe Putin. Acesta este singurul lucru prin care se poate exercita presiune asupra lui”, a explicat Cialyi.

În opinia diplomatului, un astfel de atac ar putea demonstra conducerii ruse că Moscova este la rândul său vulnerabilă, iar războiul nu poate rămâne un conflict care se desfășoară doar departe de capitala rusă. Cialyi a amintit, de asemenea, de incidentul din mai 2023, când deasupra Kremlinului au fost semnalate drone. Atunci, autoritățile ruse au declarat că a existat o încercare de atac asupra reședinței lui Putin și au acuzat Ucraina de acest lucru. Kievul și-a negat implicarea. „Noaptea nu e nimeni la Kremlin. E adevărat că nici Putin nu e acolo, dar va fi simbolic. Vă amintiți când o singură dronă a noastră mică a zburat deasupra uneia dintre stelele Kremlinului? Ce tărăboi a fost pe acolo”, a adăugat Cialyi.

Anterior, portalul „Komentarii” a relatat despre avertismentul diplomatului Valerii Cialyi că Putin va primi în curând o nouă „carte câștigătoare” în războiul împotriva Ucrainei.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Evenimentul s-a desfășurat într-o atmosferă caldă și prietenoasă. Au răsunat cântece și au fost executate dansuri, care le-au oferit tuturor celor prezenți impresii de neuitat și o dispoziție minunată.

Conducerea comunității le-a mulțumit din suflet tuturor celor care s-au alăturat organizării și desfășurării evenimentului, precum și  celor de la rețeaua de magazine market „Dobre” și întregului său colectiv, precum și organizației de caritate „Betl”, se menționează în postarea CT Vancicăuți pe contul său de Facebook.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Creația poetică a lui Nicolae Labiș, adunată într-un volum, precum și cartea „Moartea unui poet” de George Tomozei, au trecut granița sovieto-română, ajungând pe rafturile librăriei din Cernăuți. Astfel, Ilie Motrescu și colegii săi jurnaliști de la „Zorile Bucovinei”, cotidian în limba română proaspăt creat de autorități, au aflat despre drama vieții poetului, născut la Mălin și cunoscând ororile foametei descrise în celebra poezie „Moartea căprioarei”. Spre deosebire de copilul Labiș, Ilie Motrescu, în copilărie, a aflat despre alte grele încercări la care au fost supuși mulți dintre crăsnenii săi, considerați ostili noilor orânduieli  – deportările în Siberia. După cum remarcă scriitorul Grigore Crigan, coleg la „Zorile Bucovinei” cu Ilie Motrescu, acesta „era un erudit, format la școala marilor noștri înaintași (Eminescu, Macedonschi, Arghezi, Labiș), pentru care avea un cult aparte. El chiar îl citează pe Ilie Motrescu: „Adânc, spre adâncime, ca N. Labiș,/ Dar mai frumos ca el. Cuvântul? Care?”.

Nicolae Labiș este caracterizat de exegeți drept „buzdugan al generației sale”, cu alte cuvinte – deschizător de drumuri, desțelenitor și lider moral și artistic al tinerei generații de scriitori ai anilor ’50. Pentru noi, românii din partea stângă a Siretului și Prutului, buzduganul este considerat nu numai o armă de luptă, ci și un simbol al puterii în mâinile unui conducător, al celui care cheamă la o luptă dreaptă. Rolul de a fi „buzduganul generației sale” i s-a atribuit lui Nicolae Labiș pentru faptul că poezia sa a avut un impact exploziv și caracter incisiv  într-o epocă marcată de dogmatism și de șabloanele realismului socialist. Anume atunci, când literatura era constrânsă de cerințe ideologice rigide și de o estetică cenușie, Nicolae Labiș a readus în poezia românească prospețimea, muzicalitatea, energia vitală și libertatea de exprimare, revalorizând marile teme clasice prin ochiul modern al tinereții. Asemenea unui buzdugan care sparge gheața sau deschide calea într-o bătălie, Labiș a sfărâmat barierele dogmatismului literar. Prin talentul său, el a impus o nouă etică a scrisului, bazată pe sinceritate absolută, curaj artistic și fidelitate față de adevăr.

Și Ilie Motrescu, născut la Crasna, în partea stângă a muntelui  unde „Ștefan doarme” și sub care neamul său „răsare între Pământ și Dumnezeu”, avea o fire revoltătoare față de regimul impus acestui popor iubitor de libertate și drept credincios. Scriitorul Grigore Crigan, care cunoștea atmosfera de avânt și trăire românească din perioada de început a „Zorilor Bucovinei”, avându-l în vedere în primul rând pe Ilie Motrescu, accentuează: „Pe timpul regimului sovietic, în cămașa de forță a realității de atunci maximalismul motrescian putea fi apreciat ca  ceva cu totul ieșit din comun. De altfel, el, acest maximalism, era caracteristic pentru perioada romantică a primilor ani ai apariției „Zorilor”, era caracteristic unora din tinerii colaboratori ai redacției noastre, care o fi crezând că prin scrisul lor chiar dacă nu vor reuși, totuși, să răstoarne munți, să întoarcă îndărăt, spre izvoarele carpatine, apele din Prut și Siret, măcar vor schimba un pic cursul albiei lor. „În discuțiile cu frații Ștefan și Nicolae, îmi relata doamna Maria Motrescu prin septembrie 2012, am ajuns la următoarea concluzie: se vede că Ilie s-a născut prea devreme. Dacă apărea pe lume cu vreo două decenii mai târziu, cu totul altul i-ar fi fost destinul, scrisul său devenind ceva firesc în contextul noii deschideri politice și culturale”.

De destinele poeților Nicolae Labiș și Ilie Motrescu sunt legate două împușcături în pădurile carpatine. Prima a răsunat în anii de foamete postbelici, când tatăl și-a luat fiul, viitorul poet Nicolae Labiș, la  „vânătoarea de capre,/ Vânătoarea foametei în munții Carpați”, descrisă mai târziu în poezia „Moartea căprioarei”. Fundalul biografic și social al textului surprinde o realitate istorică nemiloasă — anii de secetă și foamete postbelică. Gestul tatălui de a ucide căprioara nu este un act de cruzime gratuită, ci o necesitate tragică dictată de lupta pentru supraviețuirea familiei, ceea ce conferă dramei un caracter universal și profund uman. Fumul „scos pe o nară” de „pușca tatii” continuă să trezească neliniști în inimile cititorilor de astăzi care primesc această cutremurătoare elegie din literatura română ca un simbol al purității, al frumuseții eterne și al naturii nealterate. Moartea căprioarei, „la ceas oprit de lege şi de datini”, sub ochiul copilului devine un pact dureros cu realitatea vieții, o trecere brutală de la candoarea copilăriei la conștiința aspră a maturității, unde supraviețuirea cere adesea sacrificii tragice. Uciderea căprioarei simbolizează prețul pe care artistul trebuie să-l plătească pentru cunoaștere și pentru desăvârșirea operei. Prin această poezie, Nicolae Labiș a reînnoit radical poezia cu caracter intim și filozofic din literatura română, îmbinând simplitatea și claritatea baladică cu o mare complexitate simbolică.

Cea de a doua împușcătură, a răsunat în timp la mai bine de un deceniu, la 26 iulie 1969, în pădurea Crasnei, localitate nord bucovineană de la poale de Carpați. Slugoii regimului totalitar au pus în mâinile unor ucigași o armă de vânătoare, care a curmat viața tânărului poet Ilie Motrescu.

Corpul lui însângerat și lipsit de viață a fost dus în taină și aruncat în apele Prutului. Poetul nu mai putea vâsli spre malul salvării și al vieții. În una din poeziile sale, „Cântecul vâslașului”, el și-a prezis destinul: „Am cutezat în larg/ cu-o zdreanță de credință legată de catarg/ și-un cântec cât nu-s mările de larg/. …Talazurile vremii vin și trec/ și nu mă mai înec,/ și nu mă mai înec…”.

Distinsul poet de la Chișinău, originar din nordul Bucovinei, Arcadie Suceveanu, în postfața la volumul de poezii al lui Ilie Motrescu, apărut la Cernăuți în 2023, subliniază că „nu doar sfârșitul tragic al poetului bucovinean, ce îl repetă pe cel al lui Labiș, face valabilă asocierea cu poetul „luptei cu inerția”; ea este susținută și de temperamentul impetuos, carpatic, de figura sa „stihiinică” de „neoromantic expresionist” preocupat de adâncurile existențiale… Ființa poetului e senină, solară, deschisă spre bucuriile vieții, ori vitează, de voievod „cu sceptru și coroană” decis să pornească „război cumplit cu nedreptățile lumii”, îmbătat de „edenul alb”, trecând prin imperiul mirific, fără hotare”, la „sărbătoarea de pace și lumini”… Modelul liric este, bineînțeles, tot Labiș, poetul născut la Mălini, de cealaltă parte a muntelui secționat de mâna nedreaptă a istoriei, la doar zeci de kilometri de Crasna Putnei, satul de baștină al lui Ilie Motrescu”.

„Cazul lui Ilie Motrescu este unul revelatoriu, susține scriitorul Grigore Crigan. Cometa vieții lui a fost una de foarte scurtă durată. Era în urcuș, încă departe de bolta poeziei române, când zborul său avântat spre înalturi a fost săgetat și răpus în modul cel mai brutal”. Totodată, colegul de serviciu al lui Ilie Motrescu, Grigore Crigan, presupune cu mare regret că dacă n-ar fi fost acea împușcătură fatală în pădurea Crasnei, creația motresciană „ar fi completat nenumăratele goluri din literatura noastră septentrională, din zestrea spirituală a neamului nostru”.

De asemenea, moartea prematură a lui Nicolae Labiș, survenită la doar 21 de ani, a lăsat în literatura română un uriaș sentiment al potențialului nerealizat. Plecarea sa bruscă a privat poezia românească de o voce care putea deveni la fel de dominantă și definitorie pentru secolul XX precum a fost Mihai Eminescu pentru secolul al XIX-lea, scriitor cu care a fost adesea comparat datorită precocității geniului său. Deși a lăsat în urmă o operă relativ restrânsă ca volum din cauza tragicului sfârșit, Labiș a reușit să schimbe direcția unei epoci literare. Întrebarea „ce ar fi scris Labiș dacă ar fi trăit?” rămâne una dintre marile ipoteze melancolice ale istoriei noastre literare, dar cert este că ceea ce a apucat să scrie a fost suficient pentru a-i asigura un loc de piatră de hotar în poezia românească modernă.

Nimerirea lui Nicolae Labiș sub roțile tramvaiului în noaptea de 9 spre 10 decembrie 1956 la București și omorârea lui Ilie Motrescu în pădurea de la Crasna în ziua de 26 iulie 1969 rămân și astăzi învăluite în mister. În cazul lui Labiș există două versiuni majore: cea oficială (accident) și cea neoficială (asasinat sau reglare de conturi politice). Labiș ar fi susținut că nu era beat și că nu a căzut singur, ci a fost îmbrâncit  în mod deliberat din spate de pe refugiul tramvaiului spre grătarul dintre vagoane. Susținătorii acestei ipoteze indică faptul că poetul devenise incomod pentru regimul comunist din cauza atitudinii sale independente, a curajului de a spune lucrurilor pe nume și a poeziilor sale incomode, motiv pentru care Securitatea sau persoane interesate i-ar fi înscenat „accidentul”.

Prietenul apropiat al lui Ilie Motrescu, Ion Țâbuleac, și el colaborator al „Zorilor Bucovinei” în 1969, căruia familia Motrescu i-a încredințat manuscrisele poetului martir, a hotărât să le publice în 2001. El a explicat în felul următor această întârziere: „Dacă am tărăgănat nejustificat publicarea în volum aparte a manuscriselor lui Ilie, intenționat și poate chiar în mod criminal (cum mi-au spus-o în față unii dintre acei care l-ar fi iubit pe Ilie mai mult decât subsemnatul), unul dintre motive a fost acesta: am sperat să se scoată vălul ce acoperă adevărul privind sfârșitul poetului. Am mai spus-o și în altă parte. Vălul n-a căzut. Să mai sperăm”.

Vestitul critic și istoric literar român, Adrian Dinu Rachieru, accentuează și asupra altui moment important: „Un posibil Labiș al „celeilalte” Bucovine, Ilie Motrescu urmează să fie descoperit”.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Publicația „Libertatea Cuvântului” din Cernăuți se alătură la acest sincer mesaj din Chișinău, adresat poetului din Biserica Albă. Postăm această poezie semnată de Iurie (Gheorghe) Moiș:

Adu-mă

Adu-mă de-acolo

De unde n-am cerșit

Nici un ban de milă,

Nici un rest greșit.

Adu-mă  de-acolo

Unde poate sunt

Pentru nu știu cine

Clipa luminând.

Adu-mă de-acolo

Unde am visat

Că mereu e toamna,

Frunze-mi cad pe pat.

Adu-mă de-acolo

Unde-aș vrea să-mi pară

Că tot fug prin ierburi

Și-s acasă iară.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Săptămâna viitoare, 21 – 27 septembrie, în Cernăuți și în regiunea Cernăuți este așteptată o răcire accentuată a vremii, însoțită de ploi la începutul săptămânii și de o înseninare treptată spre sfârșitul săptămânii. După un sfârșit de săptămână cald, vremea se va schimba brusc sub influența unui front atmosferic mai rece.

Starea vremii pe parcursul întregii săptămâni:

21 septembrie (luni): Cer înnorat, sunt așteptate ploi (în Cernăuți și în zonele montane precum Vijnița și Storojineț). Temperatura pe parcursul zilei va scădea până la +17°C. – +18°C, iar noaptea va fi de aproximativ +11°C.

22 septembrie (marți): Vremea ploioasă și umedă se va menține. Temperatura din timpul zilei va coborî și mai mult — până la +15°C, iar noaptea se va face mai frig, ajungând la +9°C.

23 septembrie (miercuri): Cea mai rece zi a săptămânii. Cer noros cu înseninări, fiind posibile ploi slabe de scurtă durată. Termometrele vor indica ziua doar +14°C, iar noaptea până la +8°C.

24 septembrie (joi): Încetarea treptată a precipitațiilor, cer variabil. Ziua va începe o ușoară încălzire până la +17°C, iar temperatura nocturnă va fi de aproximativ +9°C.

25 septembrie (vineri): În general cer noros, dar fără precipitații semnificative. Aerul se va încălzi ziua până la un nivel confortabil de +20°C, iar noaptea va fi de +8°C.

26 septembrie (sâmbătă): Vreme noroasă cu înseninări. Temperatura ziuna se va menține în limitele a +22°C – +24°C, iar noaptea se așteaptă +12°C.

27 septembrie (duminică): Vreme instabilă. Este posibilă revenirea a unor ploi slabe, temperatura în timpul zilei oscilând între +17°C și +23°C, iar noaptea în jurul valorii de +11°C.

În zonele montane ale regiunii (Carpați) va fi în mod tradițional cu 3–5 grade mai răcoros, iar pe timp de noapte temperatura poate scădea considerabil mai mult decât în zonele de silvostepă.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Cel mai dureros este chiar și de imaginat: acum câteva minute încă se auzeau voci de copii, mama își culca micuții — și deodată totul s-a sfârșit. Doi copii mici care ar fi trebuit să se trezească dimineața nu se vor mai trezi niciodată…

Rusia trebuie să răspundă pentru fiecare copil ucrainean căruia i-a luat viața. Astfel a reacționat la moartea copiilor în urma unei lovituri inamice în regiunea Kiev Împuternicitul pentru drepturile omului al Radei Supreme, Dmytro Lubineț, informează FREEДOM.

El a citat cifre groaznice: de la începutul invaziei pe scară largă, Rusia a ucis cel puțin 740 de copii ucraineni. Și acestea sunt doar cazuri confirmate oficial.

„Trei vieți. Doi copii care abia începeau să cunoască această lume. Copii cărora Rusia nu le-a dat șansa să crească. Le-a luat pur și simplu viața. Copiii ucraineni trăiesc în fiecare zi alături de războiul pe care Rusia l-a adus asupra lor. Ei mor, sunt răniți, își pierd părinții, casele și copilăria. Rusia trebuie să răspundă pentru fiecare copil ucrainean căruia i-a distrus viața și copilăria”, a subliniat Lubineț.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Cum se prepară ceai de coada-şoricelului şi care sunt beneficiile lui.  Se infuzează o linguriţă de plantă uscată într-o cană de apă fierbinte timp de 10 minute. Se poate bea îndulcit cu miere, iar pentru mai multă savoare se poate adaugă o felie de lămâie.

* Astringent – Ceaiul de coada-şoricelului are proprietăţi astringente ce ajută la tratarea secreţiilor nazale sau a lăcrimării ochilor cauzate de mucegaiuri, polen sau praf. Împotriva răcelilor, gripei şi a febrei, ceaiul de coada-şoricelului favorizează transpiraţia şi duce la scăderea temperaturii. De asemenea, este util în tratarea unor infecţii uşoare.

* Previne artrita reumatoidă – Circulaţia sanguină este îmbunătăţită cu ceai de coada-şoricelului. El ajută la eliminarea acidului uric de la nivelul articulaţiilor şi muşchilor şi ajută la o mai bună oxigenare a corpului. Coada-şoricelului este un bun diaforetic şi diuretic şi ajută la eliminarea toxinelor prin transpiraţie şi urină. Aceste efecte duc la prevenirea apariţiei problemelor reumatice şi articulare.

* Fortifică sistemul imunitar – Unul din beneficiile tradiţionale ale acestui ceai este acela de a opri apariţia răcelii. De aceea el trebuie băut încă de la apariţia primelor simptome. Este eficient în infecţiile urinare, dizenterie, inflamaţii ale cailor respiratorii, dar creşte şi rezistenţa organismului la apariţia altor boli. Cercetările au arătat că această plantă conţine substanţe amare care stimulează sistemul imunitar. În plus, conţine uleiuri esenţiale care acţionează ca agenţi antimicrobieni.

* Decongestionant  – Are ca efect calmarea tusei, reduce formarea de secreţii şi ajută la tratarea infecţiilor de la nivelul tractului respirator superior.

* Previne indigestia – Ceaiul de coada şoricelului îmbunătăţeşte digestia şi ajută la absorbţia nutrienţilor din alimente. Previne flatulenţa şi îmbunătăţeşte apetitul.

* Previne hemoragiile – Poate contracta vasele de sânge, prevenind hemoragiile sau reducând sângerările. Cu ajutorul acestei proprietăţi pot fi controlate menstruaţiile abundente sau sângerările intestinale, sângerările urinare.

* Reglează tensiunea arterială – Tensiunea arterială ridicată poate fi, de asemenea, reglată cu ajutorul acestui ceai. Ceaiul de coada-şoricelului are rezultate pozitive şi pentru bolile cardiovasculare.

Alte beneficii ale ceaiului de coada-şoricelului: ceaiul de coada-şoricelului ajută la combaterea crampelor stomacale, a flatulenţei, gastritei şi enteritei; are efect sedativ, de aceea pentru un somn liniştit şi pentru relaxarea corpului după o zi încărcată este benefic să beţi acest ceai; calmează durerile menstruale; are puternice proprietăţi antiinflamatoare; calmează disconfortul cauzat de hemoroizi; fiind un diuretic diminuează efectele retenţiei de apă; calmează simptomele provocate de astm; poate fi folosit ca adjuvant în tratamentul afecţiunilor hepatice; ajută la întărirea venelor slăbite. Pentru aceasta preparaţi un ceai din părţi egale de coadă-şoricelului şi gălbenele sau flori de păducel. Beţi trei căni din acest ceai de trei ori pe zi.

Contraindicaţii:  Femeile însărcinate nu trebuie să bea ceai de coada-şoricelului, deoarece  datorită proprietăţilor sale de relaxare a musculaturii uterului, poate duce la pierderea sarcinii. Folosirea îndelungată de concentraţii mari de coada-şoricelului poate duce la apariţia de alergii. Coada-şoricelului poate face pielea mai sensibilă la lumina soarelui. Înainte de a începe acest tratament naturist, se recomandă consultul medicului. (Frunza-verde.ro)

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

În informaţia Secţiei regionale de cultură, adresată comitetului regional Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei, în aprilie 1941, referitor la activitatea instituţiilor şi aşezămintelor culturale, create de către puterea sovietică, se sublinia: „În timpul dominaţiei boierilor români, în Bucovina n-a existat niciun teatru staţionar. Au fost doar unele grupuri ucrainene sau evreieşti de pelerini semiprofesionişti. În locul artei adevărate, au căpătat o creştere înfloritoare cafenelele de şansonetă şi cabaret”.

Funcţionarii stalinişti cu patru clase de la Secţia regională de cultură trebuiau să aibă măcar bunul simţ şi să recunoască adevărul că în toate timpurile, la Cernăuţi, începând cu data inaugurării edificiului teatrului, au existat trupe de actori talentaţi, care au pus în scenă adevărate opere de artă. Activitatea actorilor a avut o însemnătate colosală în procesul de dezvoltare a tradiţiilor culturale ale tuturor naţionalităţilor conlocuitoare pe acest plai de la poalele Carpaţilor, contribuind la consolidarea relaţiilor de prietenie şi colaborare între etniile ţinutului. Însă, promotorii „culturii proletare”, pripăşiţi cu duiumul pe aceste meleaguri pline de bună înţelegere şi respect pentru aproapele, au închis toate aşezămintele de cultură, care au născut şi dezvoltat în inimile băştinaşilor dragostea pentru frumos, timp de decenii, instaurând dictatura statului socialist, bazată pe teroare şi ură între oameni. A fost anulată toată moştenirea culturală, acumulată de numeroase generaţii pe parcursul întregii perioade de existenţă umană pe glorioasa vatră ştefană, moştenire, care se transmitea din strămoşi pentru păstrare şi dezvoltare. În schimb, puterea sovietică a creat o întreagă reţea de, aşa numite, „focare de cultură”, care lucrau sub conducerea partidului lui Lenin şi Stalin, având menirea să răspândească în rândul băştinaşilor ideile dictaturii bolşevice, călăuzindu-se de principiile leniniste referitoare la cultură, care cereau ca cultura să aibă un caracter pronunţat comunist. La 28 iunie 1940, Teatrul Naţional va fi închis, bustul lui Vasile Alecsandri din Piaţa, care purta numele marelui scriitor, va fi distrus, iar foştii actori, rămaşi în oraş, devin „duşmani ai poporului” şi vor porni către gulagurile Siberiei, pentru a fi nimiciţi. Din Harkov, porneşte către Cernăuţi trupa Teatrului Dramatic Ucrainean de Stat, cu un bagaj „valoros” de piese sovietice. Până la 1 mai 1941, conform informaţiei în cauză, au fost susţinute 106 spectacole. La ele au participat 48.885 de spectatori, majoritatea fiind comunişti, comsomolişti, foşti ilegalişti şi activişti locali, prezenţa cărora era obligatorie.

Conform clasamentului, locul doi îi revenea Filarmonicii Regionale de Stat. Ea a organizat 312 concerte, la care au fost prezenţi 120.700 de oameni. În raioanele din regiune s-au desfăşurat 116 întâlniri cu publicul din ţinut. Concertele artiştilor vor fi aplaudate de 46.500 de persoane, care au avut plăcerea şi curajul să asiste la ele, fiindcă toate concertele se terminau cu lozinca: „Trăiască nemuritorul Stalin, părintele tuturor popoarelor şi eliberatorul Bucovinei Sovietice!”. Întreaga lume se avânta în picioare, începeau aplauzele furtunoase şi ovaţiile prelungite în cinstea „marelui conducător”. Fiecare participant se stăruia să bată din palme cât mai puternic şi să ţipe cât mai tare, ca să fie observat de către reprezentanţii NKVD-ului, prezenţi la aceste manifestări de artă bolşevică. Se cunosc destule cazuri când unii oameni cădeau în leşin, îşi pierdeau cunoştinţa, fiindcă nu erau în stare să suporte această grandioasă exaltare. Însă, fiecare nu cuteza să înceteze primul de a-şi exprima nemărginita lui dragoste pentru călăul din Kremlin. Repertoriul artiştilor putea fi sărac, neînsemnat, interpreţii fiind lipsiţi uneori de talentul necesar, dar finalul concertelor era întotdeauna plin de slavă.

Următorul aşezământ de cultură a devenit Casa regională de creaţie populară, unde sunt organizate 280 de cercuri ale artiştilor amatori. În componenţa lor vor fi încadraţi 6.598 de băştinaşi. După conţinut, ele erau împărţite în 89 de cercuri dramatice, 117 cercuri corale, 52 cercuri de muzică, 22 cercuri de dans.

În lista instituţiilor de artă stalinistă vor fi introduse şi două şcoli de muzică. Într-o şcoală activau 39 de pedagogi şi studiau 236 de elevi. Cealaltă avea 55 de pedagogi şi un număr de 325 de elevi.

Raportorii relatau că în regiune existau, la acea vreme, 8 Case raionale de cultură, 6 cluburi raionale, 217 cluburi săteşti, 305 cămine de lectură. În informaţie se sublinia că în localităţile rurale au fost create 123 de cercuri dramatice, în componenţa cărora se aflau 2.202 membri; 144 cercuri corale, cu 3.670 membri; 77 cercuri muzicale, având 593 de membri; 6 cercuri literare, cu 97 de membri; 57 cercuri de dans, în cdrul cărora erau incluşi 1.067 de tineri. Raioanele dispuneau de 6 fanfare, cu un colectiv de 64 de oameni. Totodată, a fost creată o bibliotecă regională, în care lucrau 23 de bibliotecari şi care conţinea un fond de carte de 170 mii de exemplare; două biblioteci orăşeneşti, cu un fond de carte de 16.562 exemplare; 14 biblioteci raionale, cu 58.714 exemplare; 58 de biblioteci săteşti, care activau în cadrul cluburilor şi dispuneau de 6.218 cărţi. În ţinut a apărut biblioteca orăşenească pentru copii, cu 10 mii de cărţi; 187 de biblioteci şcolare, având 33.044 cărţi. Biblioteci existau şi în cadrul altor instituţii şi aşezăminte sovietice. Bunăoară, fondul de carte al Bibliotecii Universităţii de Stat din Cernăuţi număra 603.477 de exemplre. În total, în regiune, până la 1 aprilie 1941, au fost organizate 289 de biblioteci, cu un fond de carte de 948.006 exemplare, în cadrul cărora lucrau 110 bibliotecari. Bibliotecile au fost vizitate de 27.940 de cititori.

În primul trimestru al anului 1941, în cluburile de la sate au fost citite 2 mii de lecţii pe teme politice şi ateiste. În perioada ianuarie-aprilie, acelaşi an, în aceste cluburi au fost organizate 1.100 de concerte ale artiştilor amatori, montate 259 de spectacole ale membrilor cercurilor dramatice. Pe scenele cluburilor se cânta cu însufleţire: „Frunză verde cimbrişor,/ Sufleţelul mi-i uşor./ Cântă cucul în grădină/ Stalin ne-a adus lumină./ Frunză verde poamă albă,/ Viaţa noastră-i tot mai dragă;/ Frunză verde busuioc,/ Viaţa noastră-i cu noroc,/ Căci Partidul ne conduce,/ Bucurii mereu ne-aduce”.

Un alt cântec, care a intrat în repertoriul artiştilor amatori din ţinut, zugrăveşte aspecte ale unui „trecut negru”, schimbat de victoria realităţii socialiste: „Codrule cu frunză lată,/ Chinuiţi am fost odată,/ Căci munceam pe la bogaţi/ Goi-goluţi şi nemâncaţi./ Cât mi-au plâns ochii bătrâni,/ Se umpleau şapte fântâni;/ Cât mi-au mers picioarele,/ Călcam pân’ şi soarele;/ Cât au trudit aste mâini,/ Strângeam nouă munţi de pâini,/ Nouă munţi, şapte coline,/ Căci a fost amar de mine./ M-adăpam cu lăcrimioare/ Şi dormeam tot în picioare,/ Învelit cu supărare./ Codrule cu frunză mică,/ Astăzi lacrimi nu mai pică/ Şi muncesc cu satu-ntreg/ Şi pentru mine culeg;/ Muncesc cu satu-mpreună/ Şi trăiesc cu voie bună./ Codrule, frunză măruntă,/ Viaţa mi se pare nuntă./ Omu-i mire tinerel,/ Fericirea stă cu el,/ Anii i-s  mândri nuntaşi/ Şi Partidul drag e naş”.

Astfel, cântând bucuria vieţii noi, „profesioniştii” din „focarele” sovietice de cultură îşi exprimau recunoştinţa profundă faţă de Stalin şi Partidul Comunist pentru libertate şi fericire. Cu acest tezaur de creaţie proletară, ei ieşeau în faţa publicului din localităţile ţinutului, „mângâind” sufletele pline de zbucium ale băştinaşilor, în primul an de dominaţie bolşevică.

Petru GRIOR,

directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Despre acest lucru au informat reprezentanții spitalului pe rețelele de socializare. Surorile mai mari au venit să o întâmpine pe micuță în momentul externării.

Conducerea Centrului Perinatal mamei și celor trei surioare sănătate, mulți ani fericiți și să fie mereu aproape unele de altele.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com