Pe data de 2 august 2024, în cotidianul ,,Libertatea Cuvântului”, a apărut materialul cu titlul: ,,Golgota” neamului românesc din ținutul nostru este însemnată prin două cruci – în Valea Prutului, la Lunca, și în pădurea Varnița de lângă Fântâna Albă”, purtând semnătura (V.K.). Autorul scrie: ,,Evenimentele tragice din iarna și primăvara anului 1941 sunt incluse în calendarul spiritual al românilor din regiunea Cernăuți și sunt marcate în fiecare an prin comemorări și parastase, așa cum e obiceiul creștin. Ele au fost ținute în tăcere o jumătate de veac, ca apoi, în ultimele trei decenii să se desfășoare ample cercetări, atât în regiunea Cernăuți, cât și în România. Recent a văzut lumina tiparului cartea lui Petru Grior ,,Masacrele de la Lunca, fostul raion Herța, și Varnița (Fântâna Albă), fostul raion Hliboca, din iarna și primăvara anului 1941”. Autorul, fostul director-adjunct al Arhivei de Stat a regiunii Cernăuți, cofondatorul și primul președinte al Societății regionale ,,Golgota”, Petru Grior, a cercetat decenii la rând această temă, ștergând colbul de pe multe documente și dosare, păstrate timp îndelungat în fonduri secrete. Cartea este consacrată memoriei scriitorului Dumitru Covalciuc din Cernăuți și colonelului Nicolae Nicolovici din Rădăuți, România, unii dintre veritabilii cercetători ai masacrelor de la Lunca și Fântâna Albă. Ea poate fi considerată și ca o încununare a muncii migăloase de arhivist a lui Petru Grior, care pune accent pe documentarea argumentelor. Autorul s-a condus după afirmația scriitorului Romulus Rusan: ,,Venerația față de victimele comunismului nu trebuie să ia doar forma lacrimii, a florilor depuse și a liniștii necesare reculegerii, ci a unei cercetări active, din care să reiasă caracteristicele istorice ale fenomenului totalitar. Suferința noastră trebuie studiată și cunoscută de noi înșine, dar și de alții, pentru că lacrimile se zvântă, florile se ofilesc, dar documentele rămân și ele se transformă în istorie”.

Într-adevăr, ,,documentele rămân și ele se transformă în istorie”. Abordând tema masacrelor de la Lunca și Fântâna Albă, Centrul de Cercetări Istorice și Culturale din Cernăuți a început cercetările pornind de la evenimentele din toamna anului 1940, când trecerea băștinașilor din actuala regiune Cernăuți peste linia de demarcație, trasată de sovietici la finele cireșarului, capătă un pronunțat caracter de masă. Bunăoară, în noaptea de 13 spre 14 octombrie, 17 tineri din Ținutul Herța au trecut în România. Acest fapt este dovedit de mărturiile lui Gheorghe Muraru din localitatea Bănceni, fostul județ Dorohoi, născut la 1922, cu studii primare, care s-a aflat în grupul românilor. Pe data de 13 octombrie, spre Patria istorică pornesc Gheorghe, Vasile și Verona Avasilchi din satul Godinești, același județ. Primul era născut în 1918, al doilea – în 1921, iar ultima – în 1920. Peste cinci zile,  în noaptea de 18 spre 19 octombrie, în direcția frontierei apucă drumul 14 tineri, în componența cărora se aflau șase fete. Despre acest caz s-a aflat datorită relatărilor lui Dumitru Budeanu din Mogoșești, născut la 1916, cu studii primare. La 27 octombrie, către Țara strămoșilor săi, pe care o iubeau cu toate fibrele sufletului omenesc, cu fiecare globulă de sânge, se îndreaptă alt grup de tineri din localitățile herțene, alcătuit din 8 persoane. În numărul lor vor intra Ilie Amariței, de 21 de ani, din localitatea Ștreanga, poseda studii primare; Vasile Andronic, născut la 1921; Ion Mihai, în vârstă de 21 de ani; Toader Bilic, născut în 1920; Toader Olaru, avea 20 de ani. Toți patru au venit pe lume în pitorescul sat Horbova și toți posedau studii medii incomplete. Tot în Horbova erau născuți Ion Ilie, în vârstă de 33 de ani, neștiutor de carte, și Mihai Sarencu, un tânăr de 20 de ani, poseda studii primare. Cel de-al optulea, Ilie Romaniuc, a văzut lumina zilei la 1921, în localitatea Cotu-Boian (Boianivka), azi raionul Cernăuți, absolvent al școlii primare. Ei doreau să treacă în Țara strămoșilor săi, unde de la stele la flori, toate vorbesc de libertate și demnitate într-un larg fluviu de cuvinte și unde predomină sentimentul dragostei sincere pentru fiecare om.

În aceeași toamnă cu doina codrului de aramă, un grup de locuitori din satele Ostrița, fostul raion Herța, Ostrița-Mahala, fostul raion Noua Suliță, și din suburbia orașului Cernăuți – Horecea Urbană, constituind peste 2 mii de oameni, a planificat trecerea în masă a frontierei sovieto-române. Născuți în distinse familii de răzeși bucovineni, crescuți într-o atmosferă de tradiții și morală creștină, cu marele dor de libertate permanent în inimi, vrednicii fii ai neamului străbun nu se puteau împăca, asemenea semețelor piscuri ale Carpaților milenari, cu situația de teroare bolșevică, instaurată în ținut. Pe aceste meleaguri nimeni n-a adus atâta nenorocire, batjocură și moarte ca imperiul sovietic. Organizatorii acestei acțiuni au fost Grigore Medvidi, Ion Mihăilescu, Ștefan Ghiba, Pavel Purici, Vasile Nicolaevici, Nistor Spindeac, Mihai Spindeac, Toader Budnic, Toader Predii, Grigore Guluțan, Dumitru Iutiș, Gheorghe Mihailiuc, Ion Toderean, Iacob Rață, Nistor Florea, Ștefan Florea, Gheorghe Carp, Sain Guluțan, Toader Doroș, Gheorghe Ciubotaru, Ștefan Voronca, Ilie Voronca, Ion Ungureanu, Vasile Ungureanu, Ilie Constanciuc, Constantin Rață.

Pe data de 30 noiembrie 1940 a fost arestat românul Constantin al lui Simion Rață, născut la 1897, în localitatea Mahala din Bucovina istorică, țăran, cu studii primare. Interogatoriile cu cele mai drastice metode de tortură bolșevică au durat cinci luni. Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS, în ziua de 30 aprilie 1941, îl condamnă la 8 ani de detenție într-un lagăr stalinist de muncă corecțională, fiind acuzat de faptul că ,,a avut intenții să treacă în mod ilegal frontiera de stat”.

În toamna anului 1940, cu aceleași gânduri senine de a trece în România și de a scăpa de ,,marea fericire” adusă de la Kremlin, trăiau și numeroși ucraineni. Drept argument servește raportul din 30 octombrie 1940 al organizației raionale de partid din Herța, adresat comitetului regional Cernăuți al Partidului Comunist (bolșevic) al Ucrainei, în care se relata: ,,În zona de frontieră de 800 de metri e foarte complicat să aduni porumbul, cartofii și alte culturi târzii. Chiar strângerea roadei în mod colectiv întâmpină mari greutăți. Astfel, în ziua de 25 octombrie, din grupul țăranilor satului Tureatca, folosiți la adunarea porumbului, au ieșit trei oameni și au rupt-o la fugă spre frontieră. Unul dintre ei a fost ucis, altul, fiind rănit, a reușit să treacă și a nimerit în brațele grănicerilor români. O femeie, care era a treia, este reținută. Țăranii, care priveau, au început să discute cu grănicerii români”. Locuitorii satului Tureatca sunt ucraineni.

Totodată, în seara zilei de 17 noiembrie, un grup de locuitori din actuala regiune Cernăuți, constituind peste 80 de oameni, majoritatea fiind de origine ucraineană, a trecut frontiera lângă localitatea Probotești din fostul raion Herța. Ajungând pe teritoriul României, au desfășurat Tricolorul, apucând drumul în direcția orașului Dorohoi. În componența acestui grup de oameni de diferite naționalități, dornici de libertate, s- a aflat și țăranul cu studii primare, Gheorghe Ostafe, născut în 1909, în satul Godinești, fostul județ Dorohoi al României.

Aceste argumente dovedesc în mod elocvent că după trei luni de ,,viață fericită”, băștinașii meleagurilor voievodale, ,,Ce-au sprijinit întotdeauna/ Eternitatea pe-al lor umăr”, nu mai doreau să trăiască în ,,raiul bolșevic”, căutând ieșire din situația creată de dictatura stalinistă. Privirile lor se îndreptau spre România, unde în acei perioadă exista libertatea. Cu dorul acestei libertăți în inimile lor și ,,jalea unei lumi”, ei, ,,Copiii soarelui de vară”, porneau ,,Din vechea veacurilor lavă” spre Patria istorică, sperând să scape de teroarea comunistă, dezlănțuită în ținutul mioritic de către satrapii sovietici, ,,Căci vai de cine-și pierde țara”.

În continuare, autorul materialului din ,,Libertatea Cuvântului”, referindu-se la anotimpul ,,Când iarna a coborât în ținutul mioritic, plin de durere”, scrie: ,,A fost prima iarnă după instalarea puterii sovietice în regiunea Cernăuți, când zăpada de culoare albă sclipitoare a fost stropită cu sângele martirilor români în lunca Prutului. Datorită cercetărilor întreprinse, autorul cărții a stabilit că la începutul lunii decembrie 1940, circa 300 de oameni din satul Boian, fostul raion Noua Suliță, planificau să pornească spre hotarul instalat de sovietici, dorind să treacă în Patria istorică. La șase decembrie în mâinile iscoadelor staliniste au intrat șase români din Boian și Petru Grior îi numește pe toți. Toți acești, considerați ,,dușmani ai poporului”, au nimerit în închisoarea din Cernăuți, unde la finele lunii iunie 1941 au fost executați. Autorul enumeră și numele celor care au semnat sentința”.

Paginile cărții arată că în numărul celor arestați, ,,Străbuni din lunga vremii cale”, au intrat: Croitoru Gheorghe al lui Nicolae, născut la 1913, țăran, poseda studii primare; Fedoreac Nicolae al lui Constantin, născut la 1912, muncitor, poseda studii primare; Româncu-Rusu Ion al lui Dumitru, născut la 1898, muncitor, neștiutor de carte; Toacă Ion al lui Ștefan, născut la 1920, țăran, poseda studii medii incomplete; Vaipan Andrei al lui Ion, născut la 1894, muncitor, poseda studii primare; Vaipan Petru al lui Ilie, născut la 1918, țăran, poseda studii medii incomplete. Toți erau născuți în frumoasa localitate de pe malul Prutului, fosta moșie a nemuritorului Ion Neculce, baștina profesorului Vasile Bizovi. Aruncați în strașnica temniță comunistă vor fi acuzați de faptul că au desfășurat în mijlocul locuitorilor satului Boian o intensă activitate antisovietică, planificând ,,o trecere ilegală înarmată a frontierei de stat”. Ei au suportat cu stoicism cele mai dureroase bătăi, fiindcă știau că ,,în tot ceea ce înfăptuim măreț se află prezența noastră în identitatea națională, care este temelia fundamentală a neamului, răstignit pe cruce”. Boincenii au pornit spre ,,Sălașul străbunilor” cu demnitate și curaj, lăsând urme vii și grele pe pământul vetrei străbune. ,,Nu mor strămoșii niciodată”, fiindcă ,,Noi suntem flacăra pribeagă/ Din nemblânzita lor văpaie”. Călăii staliniști, care au semnat ordinul în baza căruia au fost executați martirii neamului, sunt: căpitanul Antonov, locotenentul major Kazin, locotenentul major Galunov, căpitanul Trubnikov, procurorul Moskalenko și procurorul Lytvinenko. Primii patru intrau în componența Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al URSS.

Analizând cartea apărută, autorul materialului afirmă: ,,În continuare Petru Grior citează raportul căpitanului Martynov, unul dintre conducătorii Direcției Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al URSS din regiunea Cernăuți, adresat lui Ivan Grușețki, primul secretar al Comitetului regional de partid Cernăuți, în care se menționează că la 28 ianuarie 1941, locuitori din satele Horecea Urbană, Horecea Mănăstirii, Boian, Ostrița, Mahala au organizat o trecere în masă a frontierei. La o depărtare de 3 kilometri de la frontieră ei au fost descoperiți de detașamentul de călăreți ai pichetului de grăniceri și de reprezentanții operativi ai organelor de interne. În timpul ,,operațiunii” au fost ucise 12 persoane, 53 rănite, iar 2 oameni au avut norocul să treacă frontiera. Arhivistul Petru Grior, în baza documentelor și a listei tuturor celor 67 de oameni, dornici de libertate și ajunși la Lunca, în dimineața zilei de 28 ianuarie 1941, arată că 15 au căzut în Valea Plângerii, 12 martiri vor fi condamnați la moarte (sentințele au fost executate la finele lunii iunie 1941), și 18 băștinași au murit în blestematele lagăre staliniste de muncă corecțională. Autorul subliniază: ,,Nu se știe până astăzi numele celor 2 bucovineni, care au avut norocul să treacă în Patria istorică, dacă dăm crezare raportului amintit, în acea sângeroasă zi de 28 ianuarie”.

Vorbind despre masacrul de la Lunca din noaptea de 6 spre 7 februarie 1941, Petru Grior face referință la articolul semnat de regretatul jurnalist Gheorghe Frunză, publicat în ziarul ,,Zorile Bucovinei” din 7 februarie 1998. Autorul scrie că s-a format un convoi de aproximativ 400 de oameni, în majoritate tineri. Printre documentele doctorului Ion Nandriș a fost găsită o scrisoare rară – mărturia scrisă a unuia dintre cei 40 de supraviețuitori din ,,convoiul morții”, care a scăpat ca prin minune din masacrul ce a urmat. Este prima oară când masacrul de la Lunca este descris de un participant direct. Numele acestuia este Ilie Horoșinschi. Din această relatare cititorii cărții lui Petru Grior se pot bine documenta despre cele întâmplate în noaptea de 6 spre 7 februarie 1941. Cu toate acestea, nu se știe numărul celor căzuți la Lunca, fiindcă românii secerați de gloanțele grănicerilor sovietici n-au fost identificați. Despre aceasta se menționează într-un document din 28 martie 1941, semnat de către căpitanul Kurakov, locțiitor al comandantului detașamentului de grăniceri. În dimineața zilei de 8 februarie 1941 sunt arestate 42 de persoane de origine română și un ucrainean. Petru Grior prezintă lista celor care la 14 aprilie 1941 au fost condamnați la moarte și lista celor care au îmbrăcat ,,cămașa muceniciei”, adică s-au nevoit în lagărele staliniste ale morții”.

În privința masacrelor de la Lunca din iarna anului 1941 au apărut noi date. Ele vor fi aduse la cunoștința cititorilor cotidianului ,,Libertatea Cuvântului” în materialele viitoare.

Petru GRIOR,

directorul Centrului de Cercetări Istorice și Culturale din Cernăuți

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

La 23 aprilie 1564  s-a născut dramaturgul şi poetul William Shakespeare, autor al pieselor de teatru „Furtuna”, „Visul unei nopţi de vară”, „A douăsprezecea noapte”, „Richard al III-lea”, „Henric al VIII-lea”, „Romeo şi Julieta”, „Hamlet” şi „Othello”.  William Shakespeare (1564-1616) a fost un dramaturg și poet englez, considerat cel mai mare scriitor al literaturii de limba engleză. El este adesea numit poet național al Angliei și „Poet din Avon” sau „Lebăda de pe Avon”. Lucrările sale au supraviețuit, incluzând și unele realizate în colaborare, opera sa fiind alcătuită din aproape 38 de piese de teatru, 154 de sonete, 2 lungi poeme narative, precum și alte multe poezii.

La 23 aprilie 1851 a decedat Constantin Daniel Rosenthal, pictor și revoluționar român de origine evreiască. Constantin Daniel Rosenthal s-a născut la Budapesta în anul 1820, într-o familie de negustori. A absolvit Academia de Belle Arte din Paris, unde a intrat în contact cu tineri paşoptişti români și devine membru al Societăţii românilor din capitala europeană a artelor de la aceea vreme. În ziua de 11 iunie 1848 Rosenthal se găsea la Bucureşti şi a fost prezent la marea adunare populară de pe Câmpia Filaretului. La data de 18 iunie 1848 artistul solicită Locoteneţei Domneşti a Ţării Româneşti cetăţenia valahă, care i se acordă pe data de 2 august 1848.   În 1851  pleacă spre Ardeal cu o misiune din partea comitetului revoluţionar român de la Paris. Este arestat la Budapesta, având asupra lui materiale revoluţionare. Moare în noaptea de 22 spre 23 aprilie 1851, în urma torturilor suferite în închisoare, fără să-şi fi trădat prietenii şi tovarăşii de luptă.

Multe dintre picturile sale înfăţişează portretele unor oameni iluştri contemporani autorului. Pentru pictura „România revoluţionară”, realizată la Paris în anul 1850, Rosenthal şi-a luat drept model pe Maria Rosetti (1819 — 1893), născută Grant, sora secretarului consulului englez la Bucureşti, Effingham Grant. Acest portret alegoric evocă luptele din Dealul Spirii din data de 13 septembrie 1848. Pictează într-o manieră clasică realistă, cu accentele contrastului clar obscur. Rămâne în istorie ca unul dintre primii artişti români şi ca un brav luptător pentru cauza naţională. Opera lui Rosenthal îmbină mai multe tendinţe ale vremii. Lucrările având ca temă revoluţia română de la 1848, au fost cele care l-au consacrat pe Rosenthal.

La 23 aprilie 1859, la Ploiești,  s-a născut Lazăr Șăineanu (Eliezer Schein),  lingvist și folclorist român de origine evreiască. Elev remarcabil al lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, a preluat de la acesta, în primul rând, ideea bazei comparatiste a oricărei cercetări filologice. A fost asistent la catedră al lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, care avea o mare pasiune pentru cunoașterea sanscritei și a cercetat relațiile dintre literatura veche indiană, filologia și folclorul românesc. Împreună cu Moses Gaster a continuat cercetarea lui Hasdeu în domeniul folclorului comparat. Este autorul unor valoroase lucrări despre limba și folclorul român. În scrierea sa, Basmele românilor, premiată la concursul Academiei Române în 1894, a deosebit trei mari tipuri de basme: basme pur fantastice, basme etico-fantastice și basme religioase. Este autorul unui important dicționar enciclopedic, Dicționar universal al limbii române (1896) și al unor studii de lingvistică franceză: L’argot ancien și La langue de Rabelais. A inițiat cercetările de stilistică privind studierea argoului românesc, pornind de la studii ale argoului limbii franceze. S-a stabilit în Franța în anul 1901. A fost căsătorit cu Cecilia (Samitca) Șăineanu, având o fiică, Elisabeta Șăineanu, care a devenit actriță, cu numele de scenă Elizabeth Nizan. Din scrierile sale: Elemente turcești în limba română. Influența orientală, Basmele române (studiu comparativ), Influența orientală asupra limbii și culturii române (3 vol.). A decedat la 11 mai 1934, la Paris.

La 23 aprilie 1887 a avut loc sfințirea Catedralei Mitropolitane de la Iași.  Biserica, ctitorită de domnitorul Mihail Sturdza (finanțator prinicipal) și mitropolitul Veniamin Costache a fost ridicată între anii 1833–1839, dar în 1857 bolta centrală s-a prăbușit, biserica rămânând într-o stare precară pentru următoarele două decenii. În anul 1880, mitropolitul Iosif Naniescu a pus a doua piatră de temelie și, cu sprijinul autorităților statului, cu proiectul arhitectului Alexandru Orăscu, pe atunci rector al Universității București, lucrările s-au încheiat în anul 1887. Pictura interioară a bisericii a fost realizată de Gheorghe Tattarescu. Sfințirea Catedralei a fost un eveniment național, fiind săvârșită de către Mitropolitul de atunci al Moldovei, Iosif Naniescu și de alți 11 ierarhi, la ceremonie luând parte Regele Carol I și Regina Elisabeta. Pisania aflată în partea dreaptă a pridvorului catedralei, pe o placă de marmură care se află la intrare, conține următorul text: „Terminatu-s-a întreaga lucrare în anul mântuirii 1886, al domniei noastre al douăzeci-și-șaselea, al regatului meu al șaselea, împodobindu-se și înzestrându-se cu vase sfinte, candele de argint, policandre, odoare și veșminte prețioase, precum și cu cele 10 ferestre cu măiestrie împodobite și închinate de noi ca un prinos al râvnei noastre pentru înălțarea sfintei Biserici Ortodoxe, întru pomenirea mea, a iubitei mele soții Elisabeta și a urmașilor noștri”.

Evenimente istorice din ziua de 23 aprilie:

215 î.Hr.: Roma începe, pe dealul Capitoliului, lucrările la un templu dedicat zeiței Venus, protectoarea dragostei, frumuseții și fertilității, pentru a comemora înfrângerea de la Lacul Trasimene și a recâștiga astfel protecția zeilor în alte bătălii.

304: Sfântul Gheorghe a fost martirizat, devenind unul dintre cei mai venerați sfinți.

1858: Se naște Max Planck, fizician german, fondatorul mecanicii cuantice, laureat al premiului Nobel pentru fizică.

1899: Se naște scriitorul american de origină rusă Vladimir Nabokov, autorul unor romane de mare senzație, apărute în secolul XX. Familia sa provenea din vechea aristocrație rusă, iar evenimentele din 1917 l-au silit să emigreze în SUA.

1962: Regimul comunist din România a anunțat oficial încheierea procesului de colectivizare a agriculturii.

1967: A fost lansată nava cosmică „Soiuz–1”, pilotată de Vladimir Komarov.

1991: URSS acordă republicilor dreptul de a separa, în anumite condiții.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

A fost al doilea copil al cizmarului Ilie Câmpeanu, care a murit înainte de nașterea fiicei sale, și al moașei Ana. După moartea soțului din anul 1849 Ana s-a mutat, împreună cu cei doi copii, la Târgu Neamț. Fratele Radu moare nu mult după aceea. În anul 1853 mama împreună cu fiica se stabilesc la Iași. După cursurile primare Veronica se înscrie la Școala Centrală de fete pe care o absolvește  în 1863 cu calificativul „eminent”. La examenul de absolvire din comisie făceau parte, printre alții, Titu Maiorescu și Ștefan Micle, viitorul ei soț, atunci în vârstă de 43 de ani.

La 7 august 1864 are loc căsătoria Veronicăi cu Ștefan Micle, oficiată la Biserica Bob din Cluj. La data căsătoriei Ștefan Micle era profesor universitar, iar mai târziu a devenit rector al Universității din Iași. În anul 1866 se naște primul copil al soților Micle, Valeria, iar în 1868 se naște cea de a doua fiică, Virginia Livia.

În 1869 Veronica Micle contribuie la înființarea unei școli profesionale de fete, se implică în îndrumarea unor școli de fete din Iași și începe să fie activă în viața literară. În primăvara anului 1872 întreprinde o călătorie la Viena pentru un tratament medical. Acolo face cunoștință cu studentul Mihai Eminescu. În același an Veronica Micle debutează în revista „Noul curier român” cu două scrieri în proză.

La 1 septembrie 1874 Eminescu e numit director al Bibliotecii Centrale din Iași. Va locui în Iași până în octombrie 1877, timp în care are cu Veronica o relație tumultuoasă.

În timpul Războiului de Independență Veronica Micle a fost soră de caritate, a făcut parte din „Comitetul central pentru ajutorul ostașilor români răniți” și i-a ajutat cu bani pe invalizi să se întoarcă la casele lor.

La 6 august 1879 moare soțul ei, Ștefan Micle. Rămasă văduvă, Veronica reia legătura cu Eminescu. Cei doi încearcă, fără să reușească, să-și întemeieze o familie.

În 1886 Veronica locuiește la București, la fiica sa, Valeria, studentă la Conservatorul din capitală. Cealaltă fiică îmbrățișează cariera tatălui său și devine profesoară de fizică. Veronica Micle donează casa din Târgu Neamț, moștenită de la mama ei, Mănăstirii Văratec.

La 3 august 1889 Veronica Micle moare la Mănăstirea Văratec din cauza unei congestii cerebrale în urma otrăvirii cu arsenic. A fost înhumată lângă bisericuța Sfântul Ioan de la Văratec.

Nemuritoarea muză a liricii eminesciene s-a născut în același an cu marele nostru poet  – 1850 – și tot în același an – 1889 – ambii și-au încheiat viața pământească.

Cineva spunea că dacă vrei să scrii despre Veronica Micle, să-i citeşti poeziile sau corespondenţa, să ţi-o imaginezi văzând-o cu ochii minţii, nu poţi s-o faci decât luând-o împreună cu Mihai Eminescu, căci dragostea ce i-a legat, a creat şi cele mai frumoase poezii de dragoste ale limbii noastre şi cea mai frumoasă poveste de iubire a literaturii române. Gândind la frumoasa lor poveste de dragoste, cred că puţine sunt femeile care să nu fi visat să fie iubite ca Veronica, şi puţini bărbaţii care să nu fi visat să întâlnească iubirea întruchipată într-o femeie asemenea ei. Iubirea dintre acest „înger blond”, Veronica şi Eminescu a fost mare, adâncă, a învins totul şi a reuşit să existe dincolo de răutăţile unor oameni care doreau să-i vadă despărţiţi.

Poeții cernăuțeni din zilele noastre – Tamara Severniuk și Oleksandr Dovbuș – au tradus în limba ucraineană unele poezii din lirica Veronicăi Micle.

La 22 aprilie 1907,  la Chişinău a apărut în limba română cu caractere latine ziarul „Viaţa Basarabiei”. A fost o publicaţie editată pe cont propriu şi sub conducerea lui Alexis Nour şi  difuzată până la 25 mai 1907.  „Viaţa Basarabiei” apărea atât cu litere ruseşti, cat şi „cu litere româneşti pentru marele public inteligent al Basarabiei şi tuturor ţărilor locuite de români”, motiv pentru care a dispărut după numai şase numere. Rusificarea pătrunsese adânc, până în măduva spiritului lui Alexe Nour, care consemna în ziarul „Viaţa Basarabiei”:   „Aici nici florile nu mai înfloresc şi nici păsările nu mai cântă, ne-am educat ruseşte şi am pierdut cheia de la inima ţăranului”. Alexis Nour (1877-1939) a fost un boier moldovean născut în gubernia Basarabia care a activat ca publicist, activist şi eseist, remarcat mai ales pentru susţinerea Unirii României cu Basarabia şi pentru critica sa la adresa Imperiului Rus. După ce şi-a încheiat studiile la Kiev, Alexis Nour nu cunoştea limba română, dar a reuşit s-o iubească, s-o înveţe şi s-o propage pe parcursul vieţii.

La 22 aprilie 1925, la Ismail, Basarabia, (în prezent Ucraina) s-a născut Alexandru Gromov  (Alexandru Gofman),  scriitor de anticipație, jurnalist, publicist, scenarist, redactor, critic de cinema, traducător. A urmat Institutul Pedagogic din Chișinău (1947–1953). A fost redactor de literatură pentru copii la Editura Școala sovietică, Editura de Stat a Moldovei, Editura Cartea Moldovenească. A colaborat la ziare și reviste: Moldova, Literatura și arta, Columna, Noi etc., la Televiziunea Națională și Radioul Național.  A alcătuit culegeri de proză științifico-fantastică, a scris articole critice despre cinema, a tradus literatură artistică din limbile: franceză, italiană, engleză și rusă. La începutul anilor ’70 a înființat clubul Solaris, unde au făcut școala literaturii de anticipație: Nicolae Dabija, Leonida Lari, Ioan Mînăscurtă, Alexandru Roșu etc. A colaborat cu studioul Moldova-film, fiind scenarist al unei serii de pelicule documentare: Visul devine realitate, Fluieraș, Dosarul personal, Timpul pâinii, Și iarăși e dimineață, Cu voia stăpânului; a făcut traduceri pentru dublarea filmelor. A fost fondator și redactor-șef al ziarului de cinema Lanterna magică, a participat la alcătuirea web enciclopediei despre filmul moldovenesc. Din scrierile sale: Taina Luceafărului, O vacanță în cosmos, Naufragiu pe Teogra, Cei din anul întâi, Pe urmele lui Argos, A gândi inovațional. A de cedat la 12 iulie 2011, la Chișinău.

La 22 aprilie 1937, în satul Novoseliskoe din judeţul Cahul, astăzi în raionul Reni (Ucraina),s-a născut Dumitru Caraciobanu, actor de teatru și film moldovean. Dumitru Caraciobanu și-a făcut studiile la Şcoala teatrală  „B.V.Şciukin” din Moscova (1955-1960), fiind coleg de promoţie cu actorii Ion Şcurea,  Ecaterina Malcoci, Ion Ungureanu, Dumitru Fusu, Nina Doni, Valentina Izbeşciuc, Eugenia Todoraşcu, Ilie Todorov.  După absolvirea Şcolii de teatru de la Moscova, a fost angajat în anul 1960 ca actor la Teatrul „Luceafărul” din Chișinău, unde s-a afirmat din primii ani, fiind considerat unul din cei mai talentați actori ai scenei. Aici a creat o seamă de roluri importante: Argan în Vicleniile lui Scapin de Moliere, Manolache în Las ‘că-i bine de Ana Lupan, Kocikariov în Căsătoria de N.Gogol, Tobey în A douăsprezecea noapte de W.Shakespeare, Jodle în Jodle, slugă şi stăpân de P.Scarron, Pobedonosikov în Baia de V.Maiakovski, Chiriţa în Chiriţa în provincie de V. Alecsandri, Radu Ştefan în Radu Ştefan, întâiul şi ultimul de A. Busuioc, Sorin în Pescăruşul de A.Cehov, Agache Ţăruş în Pe un picior de plai de I. Podoleanu, Tatăl în Nunta de B.Brecht ş.a. S-a impus prin originalitate şi inovaţii, solicitând reacţia publicului. A fost un creator de caractere, posedând un spirit parodic şi un stil de joc degajat. A jucat roluri principale în peste 60 de spectacole.

Debutul lui Dumitru Caraciobanu în cinematografie s-a produs în anul 1961, la studioul  „Moldova-film”, în pelicula „Omul merge după soare”. A interpretat mai multe roluri principale, cum ar fi: Fane Felinar (Asteptaţi-ne în zori), Turculete (Poienele roşii), Preda (Lăutarii), Mahmud-bei (La porţile satanei) ș.a. A fost un actor foarte popular in anii ’60-’70 datorită rolurilor interpretate în teatru şi cinema. În anul 1967 i se conferă titlul de Artist emerit din R.S.S.M. , iar în 1978 — Premiul de Stat al R.S.S.M.

Dumitru Caraciobanu a încetat din viaţă la data de 14 noiembrie 1980, la Chișinău, la vârstă de 43 ani şi a fost înmormântat în cimitirul din satul său natal, potrivit dorinţei sale testamentare. La funeraliile sale, actorul şi regizorul Ion Şcurea remarca faptul că Dumitru Caraciobanu  „a fost cel mai aplaudat dintre noi toţi”.

În ziua de 22 aprilie a anului 1986,  la Chicago a murit  Mircea Eliade, romancier, eseist, filosof, istoric al religiilor.   Mircea Eliade, scriitor şi istoric al religiilor (1907-1986) este considerat unul dintre cei mai prolifici scriitori pe care i-a dat literatura română.

Mircea Eliade se stabileşte la Chicago în 1957 ca profesor de istorie comparată a religiilor la Universitatea „Loyola”. Reputația sa crește cu fiecare an și cu fiecare nouă lucrare apărută, devine membru în instituții ilustre, primește mai multe doctorate honoris causa. La 11 mai 1966 devine membru al Academiei Americane de arte și științe. Câțiva ani mai târziu vizitează Suedia şi Norvegia şi participă la Congresul de istorie a religiilor. În anul 1977 Mircea Eliade primește premiul Bordin al Academiei Franceze. Iar în anul 1985 devine Doctor Honoris Causa al Universităţii din Washington. În ultimii ani de viață, în ciuda serioaselor probleme de sănătate, Eliade a continuat să lucreze editând cele 18 volume ale Enciclopediei religiilor, adunând contribuții pentru ultimul volum de istoria credințelor și proiectând un compendiu al lucrărilor sale de istorie a religiilor care să apară sub forma unui mic dicționar.

Mircea Eliade a murit la vârsta de 79 de ani. A fost incinerat la Capela Rockfeller din Hyde Park.

Evenimente istorice din ziua de 22 aprilie:

1500: Navigatorul portughez Pedro Álvares Cabral este primul european care ajunge pe coasta Braziliei, revendicând-o pentru Portugalia.

1867: În Principatele Unite, a fost stabilit leul ca monedă națională. Era definit cu etalonul de 5 grame argint pur sau cu cel de 0,3226 grame de aur pur. De asemenea, au fost stabilite subdiviziunile, respectiv 100 bani la 1 leu.

1877: Imperiul Otoman a început represaliile împotriva României. Odată cu intrarea armatei ruse pe teritoriul românesc, Imperiul Otoman a intrat în război cu România, fără declarație de război. În 22 aprilie/4 mai a fost bombardat orașul Brăila.

1881: Se naște Aleksandr Kerenski, politician rus, ultimul prim ministru al Guvernului de la Petersburg, după abdicarea țarului Nicolae al II-lea și înainte ca bolșevicii să preia puterea totală. A murit la New York în anul 1970, fiind unul dintre ultimii supraviețuitori importanți ai evenimentelor din 1917.

1897: Moare prințul Ion Ghica, om politic și economist român, președinte al Academiei Române, fost prim ministru, personalitate de mare notorietatea a românilor în a doua jumătate a secolului XIX.

1970: A fost sărbătorită pentru prima dată Ziua Pământului în SUA, inițiată de senatorul Gaylord Nelson, devenind o mișcare globală pentru protecția mediului.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com 

La 21 aprilie 1910 s-a stins din viaţă dramaturgul, actorul, regizorul, compozitorul ucrainean, Marko Kropyvniţki. Este autorul a circa 40 de piese. Şi-a început activitatea scenică într-un teatru de amatori, pe scena profesionistă a debutat în 1871, la Odesa.  Marko Kropyvniţki a creat o şcoală de regie şi măiestrie actoricească. Ultima dată a apărut pe scenă la Kiev, declamând poezia „Călugărul” de Taras Şevcenko. La 7 aprilie 1910, la Odesa urma să joace într-un spectacol, dar din cauza bolii n-a putut s-o facă. A decedat în drum spre Kiev, la 21 aprilie. Corifeul teatrului ucrainean, Marko Kropyvniţki, a fost înmormântat la Harkiv.

La 21 aprilie 1973  s-a născut balerinul Alin Gheorghiu. Din 1992 a fost angajat la Opera Naţională Bucureşti, devenind din 1993 prim–balerin, iar din august 2002 solist la Landes Theater din Salzburg (Austria). Este unul dintre cele mai cunoscute nume ale baletului românesc. De-a lungul carierei Alin Gheorghiu a colaborat cu instituții de profil din România și din străinătate, a dansat alături de personalități ale lumii dansului ca Luciana Savignano, Raffaelle Paganini, Gheorghe Iancu, Adeline Pastor, Michelle Wiles, etc. Alin Gheorghiu  a câștigat Premiul I la Concursul Național de Balet (1989 și 1991), Marele Premiu la Festivalul de Dans de la Phenian (Coreea de Nord, 1998) și a fost distins cu „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, la Ambasada României de la Viena de către Președinția României în 2004. A fost, din 2002, solist la Landestheater Salzburg (Austria), din 2007 a revenit la Opera Națională București: prim-solist (2007–2011), șef compartiment Balet (2011–2013), șef compartiment Balet divertisment (2013–2014), din 2014 până în prezent, maestru de balet.

În ziua de 21 aprilie a anului 1995, după ce a mărşăluit zece zile în condiţii de temperaturi extreme, inginerul Teodor Gheorghe Negoiţă, directorul Programului Românesc de Cercetări Polare, a ajuns,  la ora 6:00 dimineaţa (ora Bucureştiului), la Polul Nord. Teodor Gh. Negoiţă a  devenit astfel primul român care a atins Polul Nord. A  condus prima staţie românească permanentă de cercetare şi explorare din Antarctica, Staţia Law-Racoviţă, fondata de el şi inaugurată în 2006. A decedat pe 26 martie 2011, la vârsta de 64 de ani.

La 21 aprilie 2008 a murit în Canada, sculptorul român   Nicăpetre (Petrică Bălănică). Nicăpetre (1936-2008) a părăsit România în 1980, iar creația sa,  realizată între 1962 – 1980, a fost devastată după refuzul artistului de a reveni în țară. Deși a fost obligat să lucreze ca dulgher sau vopsitor pentru a supraviețui, artistul a continuat să deseneze (ciclul „Artistul și Natura”), să picteze (ciclul „Livezi înflorite”), să scrie (volumul autobiografic „Brăilița – Downtown – via UAP”) și să cioplească în parcuri, în locuri izolate, trunchiuri de copaci răsturnați de furtună și din ce în ce mai rar, în piatră. În 1982 a reușit să expună în Toronto pictură și sculptură,  iar în 1985 a avut o expoziție personală de sculptură la „Goethe Institute”. Acesta a fost începutul unei intense activități expoziționale care îi va aduce recunoașterea internațională.

Nicăpetre s-a impus prin varietatea tehnicilor, a genurilor și prin complexitatea operei sale, prezentată în galerii și în alte spații culturale de referință din Canada, SUA, Japonia, Grecia, Germania, Austria. În 1991 a fost distins cu Marele Premiu la Concursul Internațional de Sculptură Henri Moore de la Hakone (Japonia).

Lucrarea premiată, „Adam și Eva”, sculptată în marmură, a intrat în colecția Muzeului Regal din Tokio. Pentru Centrul Cultural Românesc din Hamilton (Canada) a sculptat portretele lui Mihai Eminescu (în 1989) și Nae Ionescu (în 2000), ambele în marmură, bustul lui Horia Stămatu (în 2001) în marmură, portretele lui Aron Cotruș (în 2002) și Mircea Eliade (2005), în bronz.

Evenimente istorice din ziua de 21 aprilie:

1729: Se naște țarina Ecaterina a II-a a Rusiei. Era o principesă germană, născută ca Sophie Auguste Friederike von Anhalt-Zerbst-Dornburg. A ajuns țarină după asasinarea soțului ei, țarul Petru al III-lea, cu care se căsătorise în anul 1745, la vârsta de 16 ani. Țarina a domnit 34 de ani, după moartea tânărului ei soț. Ecaterina a II-a a reușit să extindă teritoriul național al Rusiei cu aproape 300.000 kilometri pătrați, toate fiind noi cuceriri, anexări și acaparări, nu pământuri care ar fi fost dintotdeauna ale Rusiei, cum pretind unii politicieni actuali.

1882: La Sankt Petersburg, a fost încheiat un acord între România și Rusia, cu privire la lichidarea datoriilor din Războiul din 1877-1878.

1925: S-a născut interpreta de romanțe și muzică populară Mia Barbu. A fost absolventă a Conservatorului din București, unde a studiat canto de operă cu cunoscuta soprană Victoria Costescu-Duca. Dar, în ciuda calităților vocale incontestabile, Mia Barbu a rămas atrasă numai de muzica populară și de romanțe pe care le interpreta dumnezeiește și care au consacrat-o.

1960: Inaugurarea orașului Brasilia, noua capitală federală a Braziliei (orașul a fost construit între anii 1957 și 1960 după planurile arhitectului Oscar Niemeyer și ale urbanistului Lucio Costa).

1993:  La Tiraspol in Transnistria separatista, a început simulacrul de proces intentat de separatisti grupului de patrioţi români condus de Ilie Ilaşcu.

2019: Volodymyr Zelenski a fost ales președinte al Ucrainei cu 73% din voturi.

2025: Papa Francisc a încetat din viață luni dimineață, la vârsta de 88 de ani. (n. 1936).

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

În 20 aprilie 1893 a decedat George Barițiu, unul dintre cei mai mari oameni de cultură ai României, conducător al luptei de emancipare națională a românilor ardeleni, se stingea din viață la Sibiu. George Bariţiu a fost publicist, istoric, filosof, îndrumător cultural şi om politic. El a fost întemeietorul presei românești din Transilvania, a fost deputat în Dieta Transilvaniei din anul 1861, a fost membru fondator şi preşedinte al Academiei Române şi, nu în ultimul rând, a fost revoluţionar paşoptist şi un fervent militant pentru emanciparea naţională a românilor. Ca istoric a lansat monografia bogat documentată „Părţi alese din istoria Transilvaniei pre două sute de ani în urmă” (3 volume, 1889-1891), dar şi studii de mai mică întindere: „Despre istoria mai nouă şi mai ales despre istoria anilor 1848-1849” (1870); „Numele proprii gentilice geografice, topografice” (1871); „Despre resbelul civil transilvan din anii 1437-1438” (1873); „Bătălia de la Varna 1444” (1873); „Istoria Regimentului II românescu graniţaru transilvanu” (1874); „Noţiuni relative la economia socială şi la istoria civilizaţiei în Transilvania” (1877).

La 20 aprilie 1915, în satul Vasileuți de lângă Cernăuți, s-a născut Gheorghe Bogaci,  istoric literar și folclorist moldovean. A absolvit în 1938 Facultatea de Litere și Filozofie a Universității din Iași. A fost profesor de liceu la Iași, apoi în satul Bogatoe, regiunea Ismail, colaborator științific și șef al Sectorului folclor la Institutul de Limbă și Literatură a Academiei de Științe a Republicii Moldova, apoi a activat la Institutul Pedagogic din Irkutsk. A debutat în 1936, în presă, fiind apoi autor al mai multor lucrări privind literatura veche și cea din secolul al XIX-lea, relațiile literare și folclorice moldo–ruso–ucrainene, a colaborat la elaborarea lucrării colective Istoria literaturii moldovenești (vol. I, 1958) și a unor manuale școlare: Pagini din literatura Europei de Asfințit, Literatura moldovenească, Crestomație de citire literară etc. și a îngrijit și prefațat primele ediții din RSSM ale operelor alese ale lui C. Negruzzi, V. Alecsandri, C. Stamati-Ciurea. Din scrierile sale: Alexandru Donici, Gorki și folclorul moldovenesc, Pușkin și folclorul moldovenesc, Pagini de istoriografie literară, În lumea cuvintelor, Inconsecvență etc. S-a stins din viață la 28 noiembrie 1991, la Moscova (a fost înmormântat la Chișinău).

20 aprilie 1943, la  Pitești s-a născut Dan Horia Mazilu, filolog, specialist în slavonă și limbi slave, critic și istoric literar, estetician, profesor universitar, membru corespondent (din 2001) al Academiei Române. A urmat Facultatea de Limbi Slave a Universității din București (1961–1966). A devenit Doctor în Filologie în 1972, cu teza Opera umanistului Udriște Năsturel în conetextul relațillor româno-slave. Inițial a fost cadru didactic la Facultatea de Limbi Slave. După 1990 a devenit cadru didactic la Catedra de literatură română, trecând prin toate gradele didactice, până la profesor universitar, decan al Facultății de Litere din București (1994–2004). În ultimii ani, a îndeplinit funcția de director al Bibliotecii Academiei Române din București. A debutat în revista Argeș (1969), iar în volum în 1974 cu monografia Udriște Năsturel. Reputat cercetător în domeniul literaturii române vechi și al istoriei mentalităților, specialist în slavistică și paleografie, a fost creator de școală la Facultatea de Litere și autor al unor volume de referință precum: Barocul în literatura română din secolul al XVII-lea, Literatura română în epoca Renașterii, Proza oratorică în literatura română veche (2 vol.), Recitind literatura română veche (3 vol.), Noi despre ceilalți. Fals tratat de imagologie, O istorie a blestemului, Voievodul dincolo de sala tronului, Văduvele sau despre istorie la feminin. A fost distins cu Premiul „Titu Maiorescu” al Academiei Române (1994) și cu Premiul Asociației Scriitorilor din București (2001), între alte numeroase mărturii de recunoaștere științifică. A decedat la 16 septembrie 2008, la București.

În ziua de 20 aprilie a anului 1970, la Paris s-a încheiat crugul vieții marelui poet Paul Celan, originar din Cernăuți.  Paul Celan (pseudonimul lui Paul Peisah Antschel) s-a născut la 20 noiembrie 1920 la Cernăuți, într-o familie de evrei germanofoni în epoca în care această regiune făcea parte din România.    A scris în limba germană și a tradus în această limbă literatură română, portugheză, rusă engleză și franceză, iar din limba germană a tradus în românește povestirile lui  Franz Kafka. A colaborat la prestigioasa revistă „Secolul 20”. Este considerat a fi unul dintre marii poeți moderni ai lumii.

După cum remarcă istoricii literari, viața lui Paul Celan a avut o traiectorie sinuoasă: a fost născut la Cernăuți-Bucovina, care devenise de doi ani provincie a României. Ținutul păstra încă bogata moștenire etnică și culturală din perioada în care fusese provincie austriacă. În Bucovina în general, iar la Cernăuți în mod special, trăiau numeroase minorități etnice, astfel încât viitorul poet a crescut într-un spațiu multicultural. Limba română a învățat-o de la prietenii săi de joacă.

Deoarece universitățile românești, care aveau o conduită antisemită, și-au închis porțile în fața studenților evrei,  Paul Celan a plecat în 1938 în Franța, la unchiul său, Bruno Schrager, din Paris.  A început să studieze medicina la Tours. În 1939 Paul Celan s-a reîntors la Cernăuți, unde izbutise să fie admis ca student la universitatea din oraș, la literatură și limbile romanice. În anul 1940, în nordul Bucovinei este instaurată puterea sovietică, iar în 1941 aici ajunge valul de foc al celui de-al Doilea război mondial, care a constituit o adevărată tragedie și pentru familia evreiască a lui Paul Celan. Ambii părinți au murit într-un lagăr de concentrare din Transnistria.

Până  a se refugia la Viena în 1947, Paul Celan a lucrat ca traducător la ediția românească a ziarului „Radeanska Bukovina” din Cernăuți. În 1948 Paul Celan se mută la Paris.

Cel mai celebru poem al lui Paul Celan – „Fuga morții” – comemorează lagărele morții. Poezia sa de maturitate a devenit treptat tot mai criptică, fracturată și monosilabică, suportând o comparație cu muzica lui Weber. Forța poeziei sale vine din necesitatea de a exprima o mărturie într-o limbă care nu păstrează niciodată suficiente cuvinte pentru a reproduce ceea ce s-a întâmplat. Paul Celan face parte din generația care a vrut să schimbe nu lumea, ci viața.

Despre creația lui Paul Celan în Cernăuțiul său natal a începu să se vorbească de la 1991 încoace. Profesorul universitar, Petro Ryhlo, a scris un studiu solid despre viața și creația lui Paul Celan, a tradus în ucraineană o parte din operele lui poetice. De asemenea, a tradus în ucraineană unele poezii de Paul Celan și Vitali Kolodii.  Scriitorul și publicistul român, Grigore Crigan, este autorul unei povestiri despre tânărul Paul Celan. În afară de aceasta, în „Cartea zoriștilor” Grigore Crigan redă scurta perioadă de ziarist a lui Paul Celan la ediția românească a ziarului regional „Radeanska Bukovina” („Bucovina sovietică”), însoțind relatarea cu mai multe versuri ale poetului, scrise în limba română.

Evenimente istorice din ziua de 20 aprilie:

1839: S-a născut regele Carol I al României, care a domnit timp de 48 de ani, cea mai lungă domnie din istoria statelor românești.

1902: Marie și Pierre Curie au izolat cu succes săruri de radiu, dintr-o substanță minerală, în laboratorul lor din Paris. A fost un prim pas spre descoperirea radioactivității, care va revoluționa știința și tehnica deceniilor următoare.

1949: A avut loc primul Congres al Partizanilor Păcii, organizat la Paris.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

La 19 aprilie 1906 a murit Pierre Curie, fizician si chimist francez, cercetător în domeniul radioactivității.  A primit Premiul Nobel pentru fizică pe 1903, împreună cu soția sa, Marie Curie, și cu Antoine Henri Becquerell. Pierre Curie (n. 15 mai 1859 — d. 19 aprilie 1906) a fost un fizician francez, pionier în studiul radioactivității. Printre altele, împreună cu fratele său, Jacques Curie, a descoperit efectul piezoelectric în 1880. Motivația juriului Nobel „ca apreciere pentru serviciile extraordinare oferite prin studiile asupra fenomenului radiației descoperit de profesorul Henri Becquerel”.

La 19 aprilie 1917,   la Kiev a început Congresul naţional din întreaga Ucraină, convocat de Rada Centrală Ucraineană. Acest eveniment, care s-a desfăşurat în zilele de Paşti ale anului 1917, în sala Adunării negustorilor (în prezent edificiul Filarmonicii Naţionale a Ucrainei), a deschis calea epocală de renaştere naţională a Ucrainei, începutul Revoluţiei ucrainene. Congresul naţional din întreaga Ucraină a fost primul for reprezentativ al mişcării ucrainene, care a transformat Rada Centrală Ucraineană dintr-o organizaţie regională în una panucraineană. Rada Centrală a devenit organul reprezentativ suprem, iar preşedintele ei a fost ales Myhailo Gruşevski. Myhailo Gruşevski este considerat savant de talie universală. El este autorul a circa două mii de lucrări de istorie, sociologie, literatură, etnografie şi folclor. Dar în primul rând, Myhailo Gruşevski a intrat în istoria ucraineană ca mare cronicar, autorul operei fundamentale „Istoria Ucrainei – Rusi”.

La 19 aprilie 1947 s-a născut Nicu Covaci, muzician român, lider și fondator al grupului „Phoenix”.   Singurul copil al unei croitorese (Tamara) originară din Basarabia și al unui tată bănățean de lângă granița cu Serbia, Covaci a crescut fără tată până la vârsta de 11 ani, deoarece acesta a fost deținut politic la primul Canal Dunăre-Marea Neagră   timp de aproximativ 10 ani. A început de mic copil să ia lecții particulare de pian, acordeon și limbă franceză, germană și engleză. Mai târziu, după ce a învățat singur să cânte la muzicuță,   a luat și lecții de chitară. A urmat secția germană a școlii primare, secția română a școlii generale, liceul de arte plastice și Institutul de Arte Plastice din Timișoara. Nicu Covaci a părăsit România în 26 octombrie 1976, stabilindu-se mai întâi în Olanda, apoi în Germania și în final în Spania.  Pe 23 noiembrie 2019 este lansată cartea „Nicolae Covaci – Pictorul”. Aceasta prezintă în premieră peste 100 de fotografii cu lucrări de pictură și sculptură realizate de-a lungul timpului de liderul Phoenix.

La 19 aprilie 1993 a încetat din viață Ion Bolduma,  poet moldovean. Ion Bolduma s-a născut la 6 iunie 1933 la Colicăuți, Briceni, într-o familie de țărani. Și-a făcut studiile la Universitatea din Chișinău, însă nu a absolvit-o. A activat în calitate de redactor la „Moldova socialistă”. A debutat cu volumul „Patima izvorului” (1961). Placheta de versuri a adus un suflu nou, original în viața literară, remarcat de colegii de condei. Chiar de la debut poezia lui Ion Bolduma este marcată de spiritul folcloric, pe care se va axa pe viitor întreaga creație a poetului. Poetul face apel la simbolistica rurală, dând naștere unor metafore de o frumusețe rară şi o prospeţime aparte. În creația sa satul este nu doar o realitate concretă, ci şi un simbol al esenţelor şi ritmurilor cu valențe deosebite. Ion Bolduma este autorul unor secvențe baladești, pasteluri şi miniaturi de o patriarhalitate autentică.

Evenimente istorice din ziua de 19 aprilie:

1783: Prin decretul Ecaterinei a II-a, Crimeea este anexată Rusiei (autorul textului, prințul Potemkin, a primit titlul de „Tavriceski”). Acest manifest a reprezentat finalul unei rivalități de lungă durată între Imperiul Rus și cel Otoman pentru stăpânirea și controlul asupra platoului strategic din nordul Mării Negre. Asigurându-și în 1782 sprijinul Austriei, Rusia a ocupat Crimeea în anul următor, iar manifestul Ecaterinei a II-a nu a făcut decât să consfințească trecerea de facto a peninsulei sub autoritatea coroanei ruse.

1849: Convenția ruso–turcă de la Balta-Liman.  Înțelegere semnată între Imperiul Rus și Imperiul Otoman la 19 aprilie/1 mai 1849, prin care se reglementau situațiile politice din cele două Principate Dunărene. Consfințea pe plan diplomatic internațional înăbușirea Revoluției de la 1848 din Țările Române și prevedea, între altele, ținerea sub ocupație a Principatelor pentru „a reprima orice mișcare de insurecționare”.

1882: A murit Charles Darwin, celebru naturalist britanic (n. 1809). A fost cel mai vestit naturalist britanic, geolog, biolog și autor de cărți, fondatorul teoriei referitoare la evoluția speciilor (teoria evoluționistă). Cea mai celebră scriere a sa este „Originea speciilor”. Interesul lui Darwin pentru științele naturale s-a dezvoltat în perioada studiilor de medicină la Universitatea din Edinburgh și de teologie la Universitatea Cambridge.

1902: George Enescu a devenit membru al Societății autorilor, compozitorilor și editorilor din Franța.  În același an, a debutat ca solist al Orchestrei Filarmonice din Berlin.

1971: Se lansează prima stație spațială, Saliut 1. A fost prima stație spațială orbitală din istorie, lansată de Rusia cu racheta Proton K de pe cosmodromul Baikonur. Stația spațială Salyut 1 a fost construită în cadrul programul militar Almaz și a fost prima stație spațială orbitală care putea găzdui un echipaj uman din 3 membri. La 10 octombrie 1971 stația spațială Salyut 1 a fost deorbitată și coborâtă controlat în Oceanul Pacific. După 175 de zile pe orbită, prima stație spațială din istoria umanității și-a încheiat misiunea.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com   

La 18 aprilie 1932, în orașul Cahul s-a născut Spiridon Mocanu, dansator, artist al poporului din Republica Moldova. În 1966 a absolvit secţia de coregrafie a Şcolii de muzică «Ştefan Neaga» din Chişinău. Din 1949 — artist în Ansamblul de dansuri populare „Joc”, ajungând în scurt timp unul dintre principalii solişti ai acestuia. S-a remarcat îndeosebi în dansurile comice, umoristice şi în scenele coreografice populare: „Baba mea”, „Badea Macovei”, „Păcală”,  „M-am pornit la Chişinău”,  „Chiriac”, „Logodna” ş.a. A participat la numeroase turnee în ţară şi peste hotare fiind laureat al festivalurilor internaționale ale tineretului și studenților, în anul 1953 la București și 1957 la Moscova. La Festivalul Unional al Tineretului de la Moscova din l957 sceneta coregrafică „M-am pornit la Chişinău”, interpretată de artiştii Spiridon Mocanii, Ion Furnică, Liubomir Iorga şi Nadejda Gorodeţcaia, a câștigat Premiul întâi şi Medalia de Aur, ridicând astfel prestigiul Ansamblului „Joc” şi al culturii naţionale moldoveneşti la o treaptă nouă pe piedestalul de onoare al culturii universale.

Spiridon Mocanu a montat o serie de dansuri interpretate de ansamblul „Joc”. Nuvelele umoristice „Baba mea” şi „M-am pornit la Chişinău” lasă o impresie memorabilă. Miniaturile „Jocului”, în care şi-a găsit expresie vie una din cele mai caracteristice trăsături ale moldoveanului — umorul sunt de un farmec irepetabil. De menționat că aceste scenete coregrafice s-au bucurat la vremea lor de un colosal succes, fiindcă fiecare din ele încheagă un chip aparte un caracter original, redat cu mare măiestrie de Spiridon Mocanu.

Spiridon Mocanu s-a stins din viață la 20 iulie 2007, fiind înmormântat în Chișinău. În luna martie 2011 Ministerul Culturii a adoptat un ordin potrivit căruia anual în domeniul coregrafiei se va acorda Premiul „Spiridon Mocanu”.

La 18 aprilie 1943, la Cernăuți s-a născut Florentina Florescu, poetă şi prozatoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj. A absolvit în 1972 Facultatea de Informatică în Cluj-Napoca. Debutul absolut s-a produs în „Drum nou”, iar debutul editorial, în volumul colectiv „Cărări spre oameni”. A publicat volumul de versuri  „Colind târziu”; romanele  „Ultimul refugiu”, „Există un timp al iertării”, „Blestemul pietrei albe” și alte proze „Toamna Medei”, „Grădina internatului de fete”. A decedat la 4 septembrie 2014, la Cluj-Napoca.

În ziua de 18 aprilie  a anului 1955  a murit fizicianul Albert Einstein, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1921.  Prin testament, Einstein a cerut ca funeraliile să se desfăşoare fără ritual religios sau ceremonie oficiala, să fie incinerat, iar ora să fie ţinută secretă. La crematoriu, trupul neînsufleţit a fost însoţit de câţiva prieteni apropiaţi.  Albert Einstein a fost autorul teoriei relativităţii  și unul dintre cei mai străluciți oameni de știință ai omenirii.

La 18 aprilie 2003, la Moscova și-a încheiat crugul vieții pământești vestitul regizor Emil Loteanu. Emil Loteanu s-a născut la 6 noiembrie în 1936 în localitatea Clocușna, fostul județ Hotin, în prezent raionul Ocnița din Republica Moldova. A învățat la școala din satul natal. După anexarea Basarabiei de către URSS în anul 1944, Emil a rămas la Rădăuți, România, împreună cu tatăl său Vladimir, în timp ce fratele său, Marcel, și-a însoțit mama Tatiana la București. Părinții au divorțat și, după cum scrie fratele viitorului regizor, Marcel,  în ianuarie 1950 minorul de 13 ani Emil Loteanu hotărăște să-și părăsească mama adoptivă și frații vitregi din Rădăuți și cu curaj trece clandestin granița de stat dintre România și URSS  pentru a putea reîntâlni și vedea rudele sale de sânge: bunica după mamă, mătușile,unchii,verii și verișoarele din satul Colincăuți, raionul Hotin. Prins de grănicerii sovietici după trecerea graniței, este arestat și anchetat, reținut două săptămâni într-o unitate militară de lângă Cernăuți și în cele din urmă eliberat, iar după o scurtă vizită de câteva ore a rudelor rămase în viață la Colincăuți va fi dus și predat grănicerilor români.  Între rudele de la Colincăuți ale lui Emil Loteanu se afla și vărul său, Luchian Anaticiuc, actualmente vestit academician în termoelectrică din Cernăuți.

În anul 1950, pe când familia sa locuia lângă studiourile cinematografice Sahia din București, în casa lor s-a turnat filmul „Viaţa învinge”. Fiind un copil foarte inteligent, bun cunoscător al limbii române, al istoriei şi al geografiei, înzestrat nativ şi cu o imaginaţie deosebită, având şi înclinaţii spre actorie, după absolvirea liceului, Emil Loteanu  încearcă să urmeze Institutul de Arte, Teatru și Cinematografie din Bucureşti. Dosarul său de admitere a fost însă respins, probabil şi datorită atitudinii generale ce exista în acele vremuri faţă de basarabeni.

Astfel, în anul 1952 Emil Loteanu cere să fie repatriat în Basarabia şi se întoarce în satul natal, cu scopul de a încerca să facă studii de cinematografie la Moscova, pentru a-şi urma chemarea puternică ce-o avea către această artă. În perioada 1953-1954, la vârsta de 17 ani, a fost actor la Teatrul dramatic „A.S. Puşkin” din Moscova, iar la VGIK (Institutul Unional de Cinematografie din Moscova) a studiat regia de film (1956-1962). Fratele său, Marcel, își amintește: „Într-o  zi, fiind cu mama la Cernăuți , a intrat la un cinematograf și a văzut un film american. I-a plăcut atât de mult, încât a fost marcat pentru o viață. Când a susținut examenul la cinematografie, la VGIK, a scris anume despre acel film pe care l-a văzut cu mama la Cernăuți”.

Slava de mare regizor de cinema i-au adus filmele „Poienele roșii” (1966), „Lăutarii” (1971), „Gingașa și tandra mea fiară” (1978), „Anna Pavlova” (1983) și „Luceafărul” (1986). Unele scene din „Lăutarii” au fost filmate în Crasna Bucovinei. Apoi Emil Loteanu a ales Cernăuțiul pentru filmarea unor cadre pentru filmul „Luceafărul” – lucrare cinematografică despre Mihai Eminescu. Clădirea de pe strada Ucraineană, 22, unde se află sediul redacției ziarului „Bucovina”, „a servit” drept local pentru Societatea „Junimea” din Iași, membru al căreia era Mihai Eminescu. Aici au fost filmate scene ale unei ședințe a „junimiștilor”.

Ca o recunoaștere a meritelor sale în domeniul regiei de film, lui Emil Loteanu i s-au conferit titlurile de Maestru Emerit al Artei din RSSM (1969), Artist al Poporului din Federația Rusă (1980), titlul de membru de onoare al Academiei Internaționale de film Nike. De asemenea, a primit Premiul de Stat și Ordinul Republicii. În anul 2001 lui Emil Loteanu  i s-a decernat  Premiul pentru excelența artei regizorale, decernat la Ateneul Român din București.

Emil Loteanu a încetat din viață la 18 aprilie 2003, într-un spital din Moscova, fiind înmormântat în cimitirul Vagankovo din capitala Rusiei.

Evenimente istorice din ziua de 18 aprilie:

1506:  Începe construcția bazilicii Sfântul Petru din Roma sub domnia lui Iulius al II-lea.

1848: La Blaj, pe Câmpia Libertăţii, a avut loc prima adunare politică a românilor din Transilvania

Adunarea Națională de la Blaj a fost o adunare a românilor din Transilvania, care a avut loc în data de 15 mai 1848 în timpul Revoluției Române de la 1848, cu participarea a 30.000-40.000 de persoane. Proclamația adoptată la Blaj cerea împăratului Ferdinand I al Austriei desființarea iobăgiei, libertatea tiparului, înființarea unor instituții de învățământ în limba română.

1884: La Răzeni, judeţul Chişinău, gubernia Basarabia, s-a născut Ion Constantin Inculeţ, om politic român, președintele Sfatului Țării al Republicii Democratice Moldovenești, ministru român, membru al Academiei Române.

1917: Constituirea Corpului voluntarilor români ardeleni și bucovineni aflați în Rusia. La 3/16 martie 1917 s-a înființat Corpului voluntarilor români ardeleni și bucovineni aflați în Rusia. La 5/18 aprilie, Lt. col. Pietraru, ofițer activ al armatei române, desemnat de Marele Cartier General român să organizeze constituirea, echiparea și afluirea spre țară a unităților de voluntari, a reușit să obțină promisiunea verbală a ministrului de război, Gucicov, de a recruta un număr de 30.000 de voluntari și aceasta numai la intervenția diplomatică a prim ministrului român, Ion I.C. Brătianu.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com 

În 2023, la Editura Druk Art din Cernăuți, a apărut cartea ,,Anul 1942. Trecerea în nemurire a martirilor din actuala regiune Cernăuți, arestați de către puterea sovietică în 1940-1941”. În materialul ,,Mărturii pline de durere”, publicat în revista Glasul Bucovinei, nr. 1-4 din 2023, Alexandrina Cernov menționează: ,,Anul acesta a văzut lumina tiparului cel de al treilea volum al lui Petru Grior în care este descris calvarul românilor din regiunea Cernăuți. Pe copertă este reprodusă fotografia Floricăi Vărzăreanu, născută în 1921, în localitatea Curtea de Argeș din România, locuitoare a orașului Cernăuți, arestată de către autoritățile sovietice în ziua de 6 mai 1941. A murit într-un lagăr stalinist de muncă corecțională din regiunea Sverdlovsk, Federația Rusă.

Este descrisă soarta doar a câtorva martiri care zguduie imaginația cititorului prin nedreptatea și cruzimea, ura și bestialitatea cu care ,,eliberatorii” au maltratat oameni nevinovați. Teroarea bolșevică a continuat și după tragediile de la Lunca, Fântâna Albă și alte localități. Se creează impresia că staliniștii doreau să pustiască ținutul de oameni, să crească o generație care, înfricoșată, să uite fărădelegile aplicate în special românilor din ținut. Oamenii au tăcut, dar nu au uitat. Limba română a fost denumită limbă moldovenească, presa glorifica realizările mincinoase ale noului mod de viață – comunist, oameni nevinovați au fost calificați ca ,,dușmani ai poporului”… Sunt arestați și deportați, aruncați pe nedrept în temnițe rudele participanților la evenimentele sângeroase de la Lunca și Fântâna Albă, sau sub pretextul că aveau rude ori s-au născut în România. ,,A treia decadă a lunii iunie 1941, scrie autorul, dictatura stalinistă a declanșat o luptă aprigă împotriva românilor din ținut. Sub securea terorii bolșevice nimeresc nu numai reprezentanții claselor considerate de către autoritățile comuniste de reprimare drept o piedică în procesul de realizare a construcției socialiste. ,,Dușmani ai poporului” sovietic devin toate păturile sociale, indiferent de situația ocupată în societatea cernăuțeană. Astfel, la 22 iunie este arestat Gheorghe al lui Petru Huțuleac. Românul locuia în vechea capitală a Bucovinei istorice, unde a văzut pentru prima dată zorii zilei la 1875. Cernăuțeanul nu știa carte și era portar. Bietul om va fi acuzat de ,,agitație antisovietică”. În beciurile închisorii din centrul regional este supus bătăilor cumplite, fiindcă după începerea acțiunilor militare între România și fosta Uniune Sovietică, în inimile acoliților ,,tătucului Stalin” s-a cuibărit o ură nemaipomenită față de tot ce-i românesc. Deținutul va fi transportat în interiorul imperiului comunist unde se stinge din viață la 29 ianuarie 1942. În închisoarea nr. 2 din Turinul de Jos, regiunea Sverdlovsk a Federației Ruse a rămas mormântul acestui martir al neamului” (p. 13).

Pedepsele erau aplicate pe tot parcursul perioadei bolșevice. Victime ale puterii sovietice au devenit țărani, foști primari, familii întregi care aveau rude în România sau în rândurile armatei române, negustori, preoți. Despre soarta bisericii și a preoților Petru Grior scrie: ,,După vizita ateului Nichita Hrușciov, prim secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist (bolșevic) al Ucrainei, în fosta capitală a Bucovinei istorice și după înflăcărata sa cuvântare în fața cernăuțenilor, care a avut loc pe data de 4 iulie 1940, s-au intensificat persecuțiile împotriva slujitorilor altarului. În primul an de dominație a puterii staliniste, sub securea dezmățului comunist au căzut zeci de preoți români. Preoților întemnițați, bătuți, schingiuiți li s-a oferit moarte martirică prin înghețarea în Siberii de gheață, moarte fără mormânt și fără cruce…”. Numele doar a câtorva preoți români și a familiilor lor, supuse persecuțiilor staliniste, sunt reproduse în cele câteva pagini ale cărții. Soarta lor este însă reprezentativă pentru acele timpuri grele. Numele lor trebuie înscrise în cartea durerii.

Analizând cele trei cărți ale Centrului de Cercetări Istorice și Culturale din Cernăuți, apărute în 2021-2023, în care și-au găsit oglindire evenimentele tragice din primul an de instaurare și consolidare a dictaturii staliniste în ținutul mioritic, când au fost nimiciți mii de oameni nevinovați, Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române, afirmă: ,,Autorul acestor volume a reușit să înveșnicească numele acestor martiri ai neamului românesc”.

Petru GRIOR,

directorul Centrului de Cercetări Istorice și Culturale din Cernăuți   

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com 

La 17 aprilie 1916, în Iași s-a născut Magda Isanos,  avocată, poetă, prozatoare și publicistă. A studiat la Iași (1934–1938) Dreptul și Filosofia. A fost licențiată în drept și a profesat scurt timp avocatura la Iași. A debutat în 1932, cu poeziile Aș vrea un basm și Primăvara în revista Licurici a Liceului de băieți „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Chișinău. În 1933 a luat ființă pe lângă Liceul Eparhial de fete din Chișinău Societatea culturală „Iulia Hașdeu”, la înființarea căreia aportul Magdei Isanos a fost determinant. A colaborat la revistele: Viața Basarabiei, Însemnări ieșene, Cuget moldovenesc, Pagini basarabene. A publicat în Însemnări ieșene, aproape număr de număr, poezii ca Învrăjbiri, La marginea cimitirului, Blestem, Lacul, Calul de la birja de noapte, Ultimul sărut, După scriptură, Logodnă de primăvară, Risipire, Greșeala de tipar, Vis vegetal, Capricii, Murim, Romanță etc. A fondat în 1938, împreună cu Ion Frunzetti, Laurențiu Fulga, George Petcu și alții, Gruparea scriitorilor tineri. A fost căsătorită cu poetul Eusebiu Camilar. A decedat la 17 noiembrie 1944, la București.

La 17 aprilie 1945, la București  a încetat să bată inima lui  Mircea Streinul, poet și prozator,  „stejarul poeziei bucovinene interbelice”. Viața pământească a lui Mircea Streinul a durat doar 35 de ani. El s-a născut la 2 ianuarie 1910 în satul Cuciurul Mare de lângă Cernăuți. A învățat la Liceului „Aron Pumnul” din Cernăuți, unde, împreună cu alți trei colegi pasionați de literatură, scoate revista „Caietul celor patru”. Și-a continuat studiile de litere, filosofie, drept și teologie la Universitatea din Cernăuți. În 1931, împreună cu Ion Roșea, Gh. Antonovici, George Drumur, Neculai Pavel și mulți alți aderenți ulteriori, creează în capitala Bucovinei gruparea „Iconar”. În colaborare cu Iulian Vesper gruparea își înființează în 1933 și o editură proprie.

Mircea Streinul a debutat în revista „Junimea literară” (în trei numere din anul 1929) cu un fragment de roman. În presa bucureșteană – revista „Capricorn” a lui George Călinescu –debutează la 1 noiembrie 1930 cu un poem.  Primul său volum de poeme „Carte de iconar”  apare  în anul 1933.

Mircea Streinul desfășoară o intensă activitate gazetărească. A fost redactor la „Glasul Bucovinei”, „Argonaut”, „Iconar”, „Fișier”, „Buna Vestire”. În 1934,  pentru poemele din volumul „Itinerar cu anexe în vis” a fost distins cu  premiul de poezie al Societății Scriitorilor Români, al cărei vicepreședinte va deveni. Din 1938 activitatea poetică a lui Mircea Streinul se încheie și începe seria volumelor de proză, din care se disting romanele „Ion Aluion” (1938), „Drama casei Timoteu” (1941), „Prăvălia Diavolului” (1942) – despre ororile stalinismului după ocuparea Bucovinei în 1940 de către Rusia bolşevică, „Soarele răsare noaptea“ (1943), „Băieţi de fată“ (1944). Mircea Streinul a decedat în condiţii misterioase după invazia bolşevică în România, la data de 17 aprilie 1945, în Bucureşti. Cărţile lui rodiseră, fuseseră doar încredinţate neamului, cu convingerea că „există un destin al creaţiei, care nu poate fi forţat nici în bine, nici în rău“. A fost scriitorul exponenţial al Bucovinei, singurul care a provocat naşterea unei mişcări culturale, nu doar literare, bucovinene.

La 17 aprilie, 1955, în Chișinău s-a născut Val Butnaru (Valeriu Butnaru) analist politic, dramaturg, publicist și scriitor basarabean, fondatorul trustului media Jurnal Trust Media. A absolvit Facultatea de Ziaristică a Universității de Stat din Moldova în 1980. În 1987 a urmat cursuri superioare de Regie la Institutul de artă cinematografică din Moscova, în clasa maestrului Emil Loteanu. A parcurs stagii în jurnalism la Radio Europa Liberă (Munchen, 1993) și la redacția ziarului Orlando Sentinel (Orlando-SUA, 1994). A fost reporter la ziarul Tinerimea Moldovei, în paralel colaborând cu Învățământul Public și Literatura și Arta. A lucrat la revista Orizontul (ulterior Columna), perioadă în care, ca publicist, s-a încadrat în Mișcarea de renaștere și eliberare națională a basarabenilor, activând ca redactor-șef adjunct la organul de presă al Parlamentului Republicii Moldova (1991–1992).  A fost director artistic al Teatrului „Eugene Ionesco” (1992–1994), în paralel corespondent pentru Basarabia la Radio Europa Liberă, redacția emisiunilor în limba română. În 1995 a fondat Grupul de presă Flux (GPF), fiind director, în 1999, a fondat săptămânalul Jurnal de Chișinău, recunoscut forurile mass-media din Moldova drept cel mai reușit debut în presa periodică. A publicat număr de număr, sub genericul E la nave va… (preluat de la titlul celebrului film al lui Fellini), editoriale incitante, axate pe evenimente și probleme de primă stringență. A colaborat, ca analist politic la Televiziunea Națională, la posturile Euro TV, Radio Europa Liberă, Radio Antena C. Predă un curs de Măiestrie Jurnalistică studenților de la Universitatea Liberă Internațională (ULIM) din Chișinău. A debutat cu piesa Procedeul de ju-jitsu (1986), urmată de: Ne place să jucăm teatru, La Veneția e cu totul altfel, Simfonie în bi bemol major, Iosif și amanta sa, Țin minte că va ninge și vom fi fericiți, Mâine sau poate poimâine, Saxofonul cu frunze roșii, Cum Ecleziastul discuta cu Proverbele, Șase autori în căutarea unui personaj, Apusul de soare se amână, Avant de mourir.

La 17 aprilie 2008 a încetat din viață Paul Miron,  lingvist și filolog; cadru didactic la Universitatea Freiburg; primul profesor universitar de limbă și literatură română din Germania Federală.

Paul Miron s-a născut la 13 iunie 1926, în Boroaia, județul Suceava, România.  Paul Miron a părăsit România în 1945, a studiat Literele la Bonn și la Paris, luându-şi doctoratul în filologie la Universitatea din Bonn. A predat limba și literatura română la Universitatea din Köln, iar apoi la Universitatea din Freiburg, devenind primul profesor de limba română în fosta Germanie Federală. În 1967 a înfiinţat aici Societatea „Mihai Eminescu”, prin care a dezvoltat frumoase relaţii culturale cu intelectuali români din Occident, dar şi cu cei din România. A rămas celebră vizita făcută de Ioan Alexandru, Marin Sorescu şi Nicolae Manolescu, la invitaţia sa, în plin regim ceauşist. Criticul Nicolae Manolescu mărturisea într-un interviu acordat lui Daniel Cristea-Enache că a călătorit prima dată în străinătate în 1967, în Germania, graţie bursei de la Universitatea din Freiburg „pusă la cale de Paul Miron”. Paul Miron a publicat versuri şi articole în revistele românilor din afara graniţelor, dar o importantă contribuţie la coeziunea exilului a fost editarea, împreună cu Ioan Cușa și Nicu Caranica, a revistelor „Prodromos” (1964-1970) și „Dacoromania” (din 1983).

Evenimente istorice din ziua de 17 aprilie:

1790: Moare Benjamin Franklin, personalitate de seamă a SUA, scriitor, om de știință, inventator, om de stat, diplomat, tipograf, editor și filozof politic. Printre cei mai influenți intelectuali ai timpului său, Franklin este considerat ca unul dintre părinții fondatori ai Statelor Unite. A participat la redactarea Declarației de Independență și a fost unul dintre semnatarii acesteia.

1813: A fost înființată Eparhia Chișinăului și Hotinului în Basarabia, condusă de mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni.

1822: Delegațiile marii boierimi muntene și moldovene la Istanbul

Marea boierime din Țara Românească era reprezentată de şapte boieri şi cea din Moldova de şase boieri. Delegații au prezentat Porții Otomane cererile Țărilor Române: restabilirea domniilor pământene, consolidarea privilegiilor boierimii, excluderea grecilor din funcțiile civile și ecleziastice, dreptul exclusiv pentru pământeni de a ocupa slujbe publice etc.

1917: S-a înființat, la Paris, Comitetul Național al Românilor din Transilvania și Bucovina, sub președinția lui Traian Vuia, apoi a dr. Ioan Cantacuzino; a militat pentru independența Transilvaniei și unirea acesteia cu România.

1969: Alexander Dubček, părintele „Primăverii de la Praga„, a fost înlocuit în funcția de prim–secretar al CC al PC din Cehoslovacia de către Gustav Husak.

2014: A murit scriitorul columbian Gabriel Garcia Marquez, laureat al premiului Nobel și autor al romanului „Un veac de singurătate”.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

La 16 aprilie 1879, în Didești, Teleorman,  s-a născut Gala Galaction (Grigore Pișculescu),  scriitor, preot ortodox, profesor de teologie, traducător, membru titular (din 1947) al Academiei Române. În 1922 a fost hirotonit preot și în 1926 a devenit profesor la Universitatea din Chișinău. În perioada interbelică a desfășurat o susținută activitate publicistică, cu ajutorul lui Tudor Arghezi, și a editat revistele Cronica și Spicul. A devenit defensor eclesiastic pentru eparhiile Râmnicului și Argeșului, preot și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, profesor titular la catedra de Introducere și Exegeza Noului Testament de la Facultatea de Teologie din Chișinău, decanul acesteia, profesor de Exegeza Vechiului Testament la Facultatea de Teologie din București, membru în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Bucureștilor. Ca teolog, a publicat studii despre Noul Testament, articole, meditații, conferințe, predici, a realizat o nouă traducere a Bibliei în limba română (împreună cu preot-profesor Vasile Radu). A desfășurat o remarcabilă activitate literară-publicistică. A publicat volume de nuvele, romane, note de călătorie, articole în principalele ziare și reviste ale timpului, precum și un jurnal care a fost restituit și publicat postum. A decedat la 8 martie 1961, la București.

La 16 aprilie 1933, în satul Arbore, Suceava,  s-a născut Stelian Gruia (Stelian Iațentiuc),  scriitor și traducător de limbă română și ucraineană. S-a înscris la Universitatea București, Facultatea de Filologie, ale cărei cursuri le-a urmat între anii 1952–1955, transferându-se apoi, ca bursier, la Universitatea „Taras Șevcenko” din Kiev, unde a învățat doi ani, specializându-se în slavistică. A fost lector și profesor de Literatură ucraineană la facultatea de Limbi slave a Universității din București. A publicat volume de nuvele și povestiri: Roata norocului, Ciobanul și cireșul sălbatic; poezie: Eminescu în versuri ucrainene, Străfunduri, Baladele Arborei; romane: Calul Negru, Poet pe Golgota Basarabiei (roman închinat lui Grigore Vieru), Prințul Constantin. A decedat la 16 octombrie 1996, la București.

La 16 aprilie 1935 s-a stins din viață Panait Istrati, scriitor român de limbă română și franceză. Panait Istrati s-a născut  la 10 august 1884 în Brăila.  Este fiul nelegitim al unei spălătorese, Joița Istrate, și al unui contrabandist grec, Gherasim Valsamis. Copilăria sa se aseamănă cu cea a scriitorului rus și sovietic Maksim Gorki, cu care este adesea comparat.  Și-a câștigat existența ca ucenic al unui cârciumar, al unui brutar și al unui vânzător ambulant. O vreme a fost și cărbunar la bordul navelor române.   În acest timp a citit cu aviditate tot ce i-a căzut în mână. Primele încercări literare datează din 1906, cu preponderență făcând publicistică în presa muncitorească din România. Între 1910-1912 își publică în revista „România muncitoare” primele povestiri „Mântuitorul”, „Calul lui Bălan”, „Familia noastră”, „1 Mai”. Colaborează și la alte ziare.  Se apropie de cercurile socialiste.

Trăind în sărăcie, bolnav și singur, Panait Istrati a încercat să se sinucidă în 1921 pe când era în Franța, la Nisa, dar a fost salvat.  În buzunar i s-a găsit o scrisoare netrimisă, adresată vestitului scriitor francez, Romain Rolland. Acesta este avertizat și îi răspunde imediat,  încurajându-l să urmeze cariera sa de scriitor. Astfel, în 1923 Panait Istrati publică povestirea „Chira Chiralina”, prefața fiind semnată chiar de Romain Rolland. A mai publicat romanele „Ciulinii Bărăganului” (locurile copilăriei sale) și   „Poveștile lui Adrian Zograffi” (în franceză).

În anul 1927, în Uniunea Sovietică a fost marcată pe larg împlinirea a unui deceniu de la Revoluția din Octombrie din 1917. Conducerea bolșevică a invitat de peste hotare mai mulți scriitori pentru ca aceștia să vadă și să descrie realizările socialismului. Printre aceștia a fost și Panait Istrati. La prima sa vizită în URSS (noiembrie-decembrie 1927), Panait Istrati trece ca și neobservat de presă, cu toate că în URSS deja îi fuseseră editate mai multe cărți, ceea ce îndreptățește ideea că tocmai el a fost deschizătorul de drum al literaturii române spre spațiul rusesc. Situația se schimbă, însă, radical în februarie 1928, când oficiosul „Izvestia“, pe prima pagină, își informează cititorii că „vestitul scriitor francez de origine română“ a fost expulzat din Grecia și a luat cale spre Odesa, motivul nemilei fiind prelegerea lui Istrati despre URSS în societatea pedagogică din Atena și articolul „Între Occidentul pe moarte și Estul ce se naște”. Este amintit și Nikos Kazantzakis, cu care, în 1927, Istrati vizitase țara bolșevismului. Peste câteva zile, ziarul scrie că Panait Istrati ajunsese la Odesa, unde participă la turnarea filmului „Chira Chiralina” (era coautorul scenariului). Aici, la Odesa, Panait Istrati îl cunoaște pe Oleksandr Dovjenko, genialul cineast ucrainean, care pe atunci făcea primii pași în cinematografie (fotografia alăturată atestă acest lucru)

Cea de a doua călătorie îl face să-și schimbe radical atitudinea despre „prima țară a socialismului”. El denunță abuzurile regimului comunist. Una din remarcile sale celebre la adresa regimului sovietic și a omletei proverbiale: „Văd ouăle sparte, dar unde este omleta?”. Publicarea cărții „Spovedania unui învins”  va provoca izolarea scriitorului Panait Istrati, acesta fiind abandonat de prietenii săi de ideologie socialistă.

În 1930 Panait Istrati se reîntoarce definitiv în România. Prozele și romanele sale descriu lumea proletariatului, pe care a avut ocazia să o cunoască de aproape, mirificele ținuturi ale Brăilei natale, Delta Dunării, un amestec de rase și religii,  și diverse orășele din Europa,   prin care a trecut de-a lungul vieții. Opera lui Panait Istrati, scrisă în limbile franceză și română, a fost tradusă în peste 30 de limbi.

La 16 aprilie 1936, la Soroca, Republica Moldova,  s-a născut Gheorghe Grigurcu, critic literar și scriitor din Republica Moldova. A urmat liceul la Oradea, a fost un an cursant al Școlii de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu” din București (de unde a fost exmatriculat în urma unei vizite făcute lui Tudor Arghezi, care era în dizgrația autorităților vremii). Și-a continuat studiile la Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, unde îl frecventa pe Lucian Blaga, motiv pentru care la absolvire nu a primit repartiție. A revenit la Oradea, unde a lucrat ca funcționar la Societatea de Științe Istorice și Filologice și ca profesor de școală, după care a devenit pentru un deceniu redactor la revista Familia. După trei decenii, a fost îndepărtat din redacție și s-a retras la Târgu Jiu, unde locuiește și în ziua de azi. A scris cronici literare la cărți de poezie sau de critică, eseistică, teorie literară (nu și la proză) publicate în Familia, Viața românească, în Contemporanul, la care a fost redactor de la distanță, de la Târgu Jiu, la România literară, în ieșenele Convorbiri literare. S-a afirmat și ca un polemist acerb, mai ales după 1990, când s-a angajat în lungi campanii de promovare a principiilor morale în evaluarea istoriei literare române din perioada regimului comunist. A publicat volume de poezie: Un trandafir învață matematica, Râul incinerat, Rigoarea văzduhului, Oglinda și vidul, Dealul purtat de scripeți, Natură moartă și vie, Castele în Spania, Nimic n-ar trebui să cadă etc.

Evenimente istorice din ziua de 16 aprilie:

1177 în.Hr.: O eclipsă totală de soare a marcat, conform legendei, ziua când Ulisse s-a întors acasă după îndelungatele sale peripeții și a găsit-o pe Penelopa așteptându-l și țesând o nu mai puțin legendară pânză.

73: Masada, o cetate evreiească cade în mâinile romanilor după câteva luni de asalt, ducând la sfârșitul Marii Revolte a Evreilor.

1499: Tratatul de pace moldo-polon.  Încheiat între Domnul Moldovei, Ștefan cel Mare și regele polon Ioan I Albert, prin mijlocirea regelui Ungariei Vladislav al II-lea. După campania polonă împotriva Moldovei (august-octombrie 1497), Ștefan cel Mare a pornit o campanie de pedepsire (iunie 1498) a atacului asupra Moldovei. Oastea moldoveană a cucerit și ars cetățile Trembowla, Buciaci și Podhaeț, mergând apoi până la Lvov și peste Nistru, în Pocuția. Tratatul de pace confirma egalitatea deplină a ambelor state, prevăzându-se că ele își vor acorda ajutor în caz de primejdie. În forma sa definitivă tratatul s-a semnat la Hârlău la 10 iulie 1499.

1632: A fost înființată Academia Movileană din Kiev – una dintre cele mai vechi și mai prestigioase instituții de învățământ din Ucraina și din Europa de Est.

1710:  Pylyp Orlyk a fost ales hatman al Oastei Zaporojene şi a fost adoptat  „Pactul şi Constituţia drepturilor şi libertăţilor Oastei Zaporojene” – document, care a devenit prima constituţie ucraineană.  Constituţia lui Pylyp Orlyk  a însemnat un mare pas înainte, ea exprimând gândirea politică ucraineană din secolul al XVIII-lea. Documentul a fost scris în două limbi – în ucraineana veche şi în latină.

1844: Se naște scriitorul francez Anatole France, laureat al Premiului Nobel pentru literatură 1921, distincție acordată „în semn de recunoaștere a realizărilor sale literare strălucite, caracterizate noblețea stilului, o profundă empatie umană, grație și un temperament cu adevărat galic”.

1889: Se naşte Charlie Chaplin, actor, regizor, compozitor și producător britanic.

1940 : A fost descoperit intact mormântul faraonului Amenemopet din dinastia Tanis. Descoperirea i se datorează arheologului francez Pierre Montet și este cu atât mai valoroasă cu cât constituie una dintre puținele necropole ale unor faraoni, nedescoperită și nejefuită de prădători.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

În ziua de 15 aprilie a anului 1870 Mihai Eminescu a început colaborarea la revista ieşeană „Convorbiri literare” cu poemul „Venere şi Madonă”.  „Venere şi Madonă” este o creaţie din perioada vieneză a autorului şi aparţine curentului romantic. Tema poeziei este dragostea, sentimentul de veneraţie pe care poetul îl aduce iubitei, văzută în mai multe ipostaze: femeia terestră (comună), femeia înger sau serafică şi femeia demon. Este o poezie de tinereţe a idealurilor adolescentine, când eul liric se contrazice la ideea elogiului feminităţii.  Titlul poeziei este alcătuit analitic şi denumeşte încă de la început antiteza, figură de stil întâlnită la nivelul întregului text. În sens denotativ cele doua entităţi sunt: Venera, zeiţa iubirii la romani, corespondentul Afroditei este, după relatările lui Homer, fiica lui Zeus şi soţia lui Hefaistos, şi Madona, reprezentarea Maicii Domnului în artele plastice, femeie cu chip de înger. Încă de aici este sugerată antiteza între cele două tipuri de femei: Venera, tipul femeii adulterine, care e frumoasă, dar infidelă soţului său, iar Madona e considerată femeia ideală pentru că e castă, pură, sfântă.

La 15 aprilie 1893, în Cureșnița, raionul Soroca, s-a născut Eugen Coca, violonist, dirijor și compozitor moldovean, membru al Uniunii Compozitorilor din Republica Moldova, membru al Societății Compozitorilor Români (din 1935). De mic a învățat să cânte la vioară cu tatăl său, Costache Coca, lăutar renumit din părțile Sorocii. A devenit violonist în orchestra Teatrului dramatic și în orchestra de muzică populară condusă de lăutarul A. Poleacov, a fost apoi violonist în Orchestra simfonică din Eupatoria, în orchestra Teatrului de operă „Sibiriakov” din Kostroma și trupa S. Zimin din Moscova. A fost profesor de Armonie, Teorie și Compoziție și dirijor la Școala de muzică din Cetatea Albă, violonist la Orchestra Radio București, dirijor al Orchestrei simfonice a Filarmonicii din Chișinău și al Orchestrei Radio Chișinău. A compus lucrări de scenă, simfonice, instrumentale de cameră, corale, vocale, muzică de film; a prelucrat melodii folclorice. Mai cunoscute sunt două simfonii și două poeme simfonice. Una din capodoperele sale este opera Pasărea Măiastră, bazată pe o legendă populară. A decedat la 9 ianuarie 1954, la Chișinău.

La 15 aprilie 1918 casa din pitorescul cartier ieşean Ţicău în care a locuit, între anii 1872 şi 1889, scriitorul Ion Creangă, numită şi „Bojdeuca lui Creangă” (sau „Bojdeuca din Ţicău“)  a devenit muzeu memorial. Pragul acestei case a fost trecut și de Mihai Eminescu, bun prieten al lui Creangă. Căsuța, având două camere dispuse de o parte și de alta a unui antreu, a fost de două ori restaurată – în anii 1942 și 1985. Bojdeuca lui Ion Creangă este prima casă memorială din România. Primul muzeograf care a prezentat Bojdeuca celor ce veneau să o viziteze a avut dreptul să locuiască în mica bucătărioară din stânga intrării, împreună cu soția, trei copii și bunica.

La 15 aprilie 1940  s-a stins din viaţă Alexandru Plămădeală, sculptor şi pictor român.  Alexandru Plămădeală (1888-1940) este considerat cel mai important sculptor basarabean  din prima jumătate a secolului XX.  Studiile și le-a făcut la Școala superioară de pictură, sculptură și arhitectură din Moscova, în atelierul sculptorului rus Volnuhin. În anii 1916-1918 a lucrat la monetăria din Petrograd. După 1918 se întoarce la Chişinău, unde, în anul 1929, este numit în funcția de director al Școlii de desen, transformată ulterior în Școală de arte plastice, pe care o conduce timp de 11 ani. Capodopera lui Alexandru Plămădeală o constituie „Monumentul lui Ştefan cel Mare” din Grădina Publică din Chişinău  (1927). Tot lui îi aparține și bustul funerar al poetului  Alexei Mateevici de la Cimitirul Central din Chişinău. În domeniul plasticii de forme mici Alexandru  Plămădeală realizează o serie de portrete ale oamenilor de creație și a intelectualilor români și basarabeni: portretele cântăreței Lidia Lipcovschi, bustul lui Alexandru Donici, portretul lui Bogdan Petriceicu-Haşdeu, portretul poetului  Ion Minulescu. În anul 1934 a pictat interiorul  catedralei din Tighina.

Evenimente istorice din ziua de 15 aprilie:

1452: Se naște Leonardo da Vinci, titanul picturii și al sculptorii renascentiste, inginer și arhitect, geniul care a știut să intuiască și chiar să demonstreze teoria heliocentrismului, infirmând conceptul biblic, care plasează Pământul în centrul Universului.

1865: Președintele SUA Abraham Lincoln moare după ce a fost împușcat în seara precedentă de actorul John Wilkes Booth. Vicepreședintele Andrew Johnson devine președinte al SUA, după moartea lui Lincoln.

1896: A avut loc ceremonia de închidere a primei ediții a Jocurilor Olimpice Moderne  de la Atena, Grecia. Acestea au fost primele Jocuri Olimpice care s-au reluat, de când împăratul roman  Teodosiu I a interzis asemenea Jocuri, în anul 393.

1949: Se naște marea vedetă a muzicii ușoare rusești Alla Pugaciova. În repertoriul ei sunt peste 500 de piese în limbile rusă, engleză, germană, franceză, ebraică, finlandeză și ucraineană, iar discografia ei conține peste 100 de viniluri, CD-uri și DVD-uri.

1957: Se încheie un acord româno-sovietic privind statutul juridic al trupelor sovietice staționate încă din 1944 pe teritoriul României. La 24 mai 1958 a fost semnat de către România și URSS un acord de repatriere definitivă a militarilor sovietici staționați pe teritoriul național, la 14 ani de la ieșirea României din războiul contra URSS.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

În timpul domniei lui (care a durat 47 de ani, până în ziua morții sale – 2 iulie 1504), a reorganizat administrația, a impulsionat comerțul, a refăcut sistemul de apărare a țării. Din acea epocă datează primele cronici, ca și mănăstirile pictate în celebrul stil moldovenesc. Datorită râvnei sale pentru apărarea Ortodoxiei, Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat în anul 1992, Sfântul Voievod Ștefan cel Mare fiind prăznuit în data de 2 iulie.

La 14 aprilie 1574, Ioan Vodă cel Viteaz, domn al Moldovei (1572-1574), a învins oastea turcească în Bătălia de la Jiliște. Ioan Vodă cel Viteaz  în timpul scurtei sale domnii a dus o politică de întărire a autorității princiare, lovind în boierime, care l-a   numit „Ioan Vodă cel Cumplit”.  A căutat să-și asigure tronul în exterior, punându-se bine și cu turcii, și cu polonezii, pe de o parte, iar pe de alta, asmuțindu-i pe unii împotriva altora prin tot felul de iscodiri, uneltiri și minciuni. El a fost domnitorul care a schimbat capitala Moldovei de la Suceava la Iași.

Aliat cu cazacii zaporojeni, se aruncă într-un șir de lupte, care reprezintă momentele cele mai glorioase ale domniei acestui voievod.

Ioan Vodă cel Viteaz întâmpină armata invadatoare a lui Alexandru Vodă al Munteniei, care, susținută și de un contingent otoman, îl aducea pe Petru Șchiopul domn în Moldova, învingând-o într-o luptă fulgerătoare lângă Jiliște,   la vadul Râmna sau Râmnicu Sărat.  Pune la Târgoviște  domn pe un credincios de-al său, Vintilă, îndreptându-se apoi spre Brăila, unde se refugiase Petru Șchiopul. Aici se dă o bătălie în care Ioan Vodă învinge, după care se îndreaptă spre Bugeac pentru a-i sprijini pe cazaci. Învinge trei corpuri de oaste turcească la Tighina și Cetatea Albă.

În vara anului 1574 are loc o nouă expediție, alcătuită din turci, tătari și munteni. În timp ce Ioan Vodă îi învinge și alungă pe tătari, Golia e trimis să-i țină pe turci la Dunăre. Turcii reușesc să treacă, iar Golia fuge spre Ioan Vodă aflat cu oștirea lângă iezerul Cahulului, direcție în care se îndreaptă și oastea turcă. Aici se dă lupta și călărimea boierilor în frunte cu Golia trece la dușman. Sosirea tătarilor îi copleșește pe moldoveni, care se retrag în satul Roșcani,  în apropiere. După o lungă și eroică, dar și zadarnică rezistență, Ioan Vodă s-a predat, primind asigurări că oștenii săi vor fi, în schimb, cruțați. Turcii îl ucid însă, legându-l de cozile a două cămile, pentru a-l sfârteca (10-11 iunie). Oștirea, care nu apucase să părăsească locul luptei, se întoarce atunci spre turci, și oștenii lui Ioan Vodă reîncep lupta pentru a răzbuna moartea mișelească a voievodului. După moartea lui Ioan Vodă cel Viteaz, doi frați de-ai lui după mamă și un nepot, au ajuns pe tronul Moldovei: Ioan „Nicoară” Potcoavă, Alexandru Sarpega și Petru Cazacul. Cronicarii vremii sale nu au prea multe cuvinte de laudă la adresa lui: era un mercenar egoist, violent, care căsăpea boierii şi preoţii prin fel şi fel de torturi. Bogdan Petriceicu Hașdeu este cel care, pe la 1865, îl va transforma într-un erou şi un vizionar.

La 14 aprilie 1600 a început expediția lui Mihai Viteazul de cucerire a Moldovei.  În primăvara anului 1600, Mihai și-a dat seama de pericolul pe care îl reprezenta influența în Moldova a Regatului Poloniei, care refuzase să facă parte din Liga Sfântă și era un aliat tacit al Imperiului Otoman. Polonezii, a căror politică externă era practic sub controlul marelui hatman Jan Zamoyski, nu numai că îl înscăunaseră în 1595 pe protejatul lor, Ieremia Movilă, ca Domn al Moldovei (scoțând astfel această țară din Liga Sfântă) și îl susținuseră pe Andrei Báthory în Transilvania, dar unelteau să îl detroneze pe Mihai și să-l pună în locul lui, în Țara Românească, pe Simion Movilă (fratele lui Ieremia). Este important de știut că vasal al Poloniei era doar domnitorul Ieremia Movilă, împreună cu apropiații lui, în timp ce populația din Moldova, ba chiar și oștenii moldoveni, erau de partea lui Mihai Viteazul. Așa se face că în armata lui, atunci când a trecut prin pasul Oituz, se afla și un contingent alcătuit din circa 2.000 de moldoveni, spre surprinderea lui Ieremia Movilă.

La 14/24 aprilie Mihai Viteazul a plecat din Alba Iulia, lăsând în locul său pe banul Mihalcea, acesta și Farkas Korniș fiind delegați să trateze cu comisarii imperiali. El s-a îndreptat spre Miercurea Sibiului, după care a trecut pe lângă Făgăraș (17/27–20/30 aprilie), Codlea (21 aprilie/1 mai), Brașov (22 aprilie/2 mai) și a ajuns la Prejmer (23 aprilie/3 mai), unde și-a așezat tabăra, făcând cunoscut ostașilor săi că vor trece Carpații pentru a-l alunga pe Ieremia Movilă de pe tronul Moldovei.

La 14/27 aprilie 1874 s-a născut la Chisălău  (azi în Ucraina)  istoricul Sever I. Zotta. A fost membru corespondent al Academiei Române. La 1 octombrie 1912 a fost numit director al Arhivelor Statului din Iaşi, în ale cărei bogate depozite începuse să cerceteze odată cu venirea la Iași. A contribuit la apariția revistei „Ioan Neculce” (1921) și a desfășurat o bogată activitate publicistică bazată în primul rând pe tezaurul documentar al țării, adunat în depozitele Arhivelor Statului. Sever I. Zotta a înfiinţat în 1921, împreună cu Gh. Ghibănescu, la Iaşi, Societatea de Istorie şi Filologie. A publicat studii de genealogie, studii referitoare la trecutul mănăstirii Golia.  Sever I. Zotta  a murit în 1943, la Orsk, oraş  din Rusia.

14 aprilie 1924, în Bravicea, Orhei, Călărași, s-a născut George Munteanu,  profesor universitar, scriitor, critic și istoric literar. După absolvirea studiilor superioare la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității „Victor Babeș” din Cluj, a urmat o carieră universitară la aceeași facultate, fiind asistent și lector, apoi s-a transferat la Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București unde a fost lector și apoi conferențiar. A lucrat în paralel ca redactor la revistele Steaua din Cluj, respectiv Contemporanul din București. A fost detașat în străinătate ca lector de Limba română la Universitatea din Montpellier și la Universitatea din Beijing. În ultimii ani ai vieții a fost profesor la Universitatea Hyperion. A colaborat cu articole și studii la revistele România literară, Luceafărul, Tribuna, Contemporanul, precum și la ziarul Scânteia. A debutat editorial cu o monografie dedicată lui B.P. Hasdeu (1963), apoi a publicat un studiu dedicat operei lui Ion Creangă, două studii dedicate lui Mihai Eminescu, două volume de articole: Atitudini, Sub semnul lui Aristarc, și cursul universitar Istoria literaturii române. Epoca marilor clasici. Volumul Hyperion, I. Viața lui Eminescu (1973), având originea în teza sa de doctorat. A fost distins cu Premiul „B.P. Hasdeu” al Academiei Române. A decedat la 8 noiembrie 2001, la București.

Evenimente istorice din ziua de 14 aprilie:

1864: S-a născut Arthur Văitoianu, unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial, om politic. Pe timpul războiului a îndeplinit funcții de comandant de divizie, de corp de armată în campaniile anilor 1916, 1917, și 1918, remarcându-se prin modul cum a condus acțiunile. A fost Comandantul Corpului II Armată, pe timpul Bătăliei de la Mărăști.

1912: Tragedia de pe Titanic: vasul de pasageri RMS Titanic lovește un iceberg în Atlanticul de Nord.  După o noapte de coșmar, în dimineața următoare, la ora 11:40, vasul va dispărea în adâncurile oceanului. Din cei 2.224 de pasageri și membri ai echipajului, peste 1.500 au murit. A fost cea mai mare catastrofă cauzată de scufundarea unei singure nave de până atunci. Este și până astăzi dezastrul cel mai mare,  privind scufundarea unei nave de linie, pe timp de pace.

1919: Calendarul gregorian a intrat în vigoare în România. Data de 1 aprilie pe stil vechi a devenit data de 14 aprilie pe stil nou. În consecință, anul 1919 a avut doar 352 de zile.

1989:  A fost publicat mesajul agenției RATAU „Situația din Cernăuți: realitate și speculații” cu privire la alopecia copiilor din Bucovina, subiect despre care vorbea întreaga republică. Se menționa că trecuseră deja cinci luni de când la Cernăuți fusese spitalizat ultimul copil cu diagnosticul de alopecie chimică, trăgându-se astfel o primă linie sub boala care izbucnise în toamna anului 1988. Aceasta a afectat peste 160 de copii. Toți bolnavii au urmat un curs de tratament intensiv în cele mai bune clinici din țară și s-au întors acum acasă. Starea lor de sănătate s-a îmbunătățit.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com