În ziua de 3 martie 1941, Gheorghe al lui Alexandru Dumitraşchevici, născut la 1914, şi Ion al lui Leontie Dumitraşchevici, născut la 1912; ambii din satul Ciudei, fostul raion Storojineţ, vor fi arestaţi de către grănicerii sovietici din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. Pe data de 21 mai, acelaşi an, Tribunalul Militar al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. îi condamnă pe aceşti doi muncitori la câte 10 ani de detenţie fiecare „pentru trădarea patriei”. În prima zi de Priei, în lagărul bolşevic de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk a Federaţiei Ruse, a murit românul Gheorghe Dumitraşchevici. Ruda lor, Domnica a lui Ion Dumitraşchevici, care a venit pe lume la 1915, conform hotărârii „troicei oprative” a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S., va apuca drumul suferinţelor spre stepele pustii ale Kazahstanului.

Pe data de 2 aprilie 1942, în straşnica închisoare nr 2 din Turinul de Jos, regiunea Sverdlovsk a Federaţiei Ruse, s-a stins din viaţă Gheorghe al lui Alexandru Moţoc, născut la 1911, în localitatea Pătrăuţii de Sus din Bucovina. Ţăranul, fiind inclus de către „eliberatori” în categoria „elementelor care prezintă un pericol social”, a fost arestat de către reprezentanţii autorităţilor staliniste în ziua de 25 iunie 1941. Nevinovatul s-a înălţat la ceruri rugându-se „să-l cinstească-n praznic gospodarii” din satul său natal.

Ion al lui Alexandru Durnescu a văzut pentru prima dată lumina zilei la 1906, în judeţul Orhei al Basarabiei. În perioada interbelică se stabileşte cu traiul în oraşul Cernăuţi din frumoasa Bucovină. Reprezentanţii Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S. îl pun în lanţuri pe data de 22 iunie 1941, când au început operaţiunile militare între România şi fostul imperiu bolşevic. Acuzat de „agitaţie antisovietică”, este transferat în regiunea Sverdlovsk din Fedraţia Rusă, unde va închide ochii pentru totdeauna la 2 aprilie 1942. Şi-a găsit sfârşitul vieţii sale în groaznica închisoare nr. 2 din Turinul de Jos. Atunci, în Ţara Fagilor, a răsunat „un bocet de bucium prelung”.

În ziua următoare, 3 aprilie 1942, tot în regiunea Sverdlovsk a Federaţiei Ruse, a trecut la cele veşnice ţăranul Andrei al lui Vasile Gaşciuc, născut la 1909, în satul Molodova (Molodove) din fostul judeţ Hotin al Basarabiei. A nimerit în mâinile grănicerilor sovietici din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. pe data de 28 decembrie 1940, fiind acuzat de faptul că a trecut ilegal hotarul instalat de bolşevici la finele Cireşarului istoric.

Pintilei al lui Vasile Văcăraşu a văzut lumina zilei la 1915, în localitatea Pasat din Ţinutul Herţei, situată lângă Codrii legendari ai Cosminului, plini de glorie moldavă. În primăvara anului 1940 este mobilizat în rândurile Armatei Române. În ziua de 30 martie 1941, primind concediu de scurtă durată, porneşte spre baştina natală, unde-l aşteptau scumpele sale rude. Va fi arestat de grănicerii sovietici din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. Interogatoriile staliniste au durat 12 luni. Pe data de 3 aprilie 1942, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. îl condamnă la 3 ani de detenţie într-un lagăr bolşevic de muncă corecţională „pentru trecerea ilegală a frontierei de stat”. A rămas departe pământul Ţării Fagilor, cu sufletul ei, „cu voinţa, credinţa şi traiul”.

În luna aprilie a anului 1942, crâncena moarte a început să secere fără cruţare rândurile osândiţilor români din lagărele bolşevice de muncă silnică. În zilele de 6 şi 8 aprilie au părăsit această lume a durerii şase martiri. La 6 aprilie 1942 s-a stins din viaţă Porfira a lui Gheorghe Sprânceanu, o româncă de 74 de ani, născută în localitatea Movila din Ţinutul pitoresc al Herţei. Acuzată de autorităţile staliniste de faptul că „era rudă cu un trădăror al patriei”, va fi ridicată de către sovietici şi dusă în inima Siberiei, găsindu-şi mormântul în regiunea Tiumen a Federaţiei Ruse.

Tot în aceeaşi zi de primăvară, în aceeaşi regiune Tiumen din îndepărtata Siberie, luând cu el „sufletul Ţării Fagilor”, a trecut la cele veşnice ţăranul Gherasim al lui Samoilă Dolgan din satul-martir Mahala, care a văzut lumina zilei la 1872. Acuzat şi el că „era rudă cu un trădător al patriei” socialiste, este deportat pe data de 6 iunie 1941, conform deciziei „troicei operative” a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S. Împreună cu el, a pornit spre pământul îngheţului veşnic soţia, Maria, şi fiica Elena. Fiul Constantin a participat la evenimentul sângeros de la Lunca, din februarie 1941, fiind condamnat la 10 ani de detenţie într-un lagăr comunist de muncă corecţională.

Pe data de 20 mai 1941, „troika operativă” a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S. adoptă hotărârea privind deportarea românului Dumitru al lui Ştefan Bejan, născut la 1878, în satul Budeniţ din frumoasa Bucovină. Ţăranul este acuzat de regimul totalitar stalinist de faptul că „era tatăl al unui membru al unui partid contrarevoluţionar” din România. Împreună cu capul familiei, apucă drumul suferinţelor spre ţinutul Krasnoiarsk din Federaţia Rusă scumpa lui soţie, Elena, născută la 1891, şi copiii: Aurora, născută la 1913; Leofilina, care a venit pe lume tot în acelaşi an; Olvian, născut la 1928. În pământul îngheţului veşnic al Siberiei, cu numeroasele lui lagăre staliniste de nimicire a martirilor neamului, a rămas să-şi doarmă somnul de veci Dumitru Bejan. El a închis ochii pentru totdeauna în ziua de 6 aprilie 1942. Fiica Leofilina a murit în octombrie, acelaşi an, iar fiul Olvian a trecut la cele veşnice în aprilie 1943.

Petru GRIOR,

directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com 

La 3 (16) august 1865, la Storojineț s-a născut Iancu Flondor, eminent om politic din Bucovina. Boierul de la Storojineţ, Iancu Flondor, primise titlul de cavaler de Flondor pe linie habsburgică, dar se trăgea din boierii de Albota de la Curtea lui Ştefan cel Mare. În Imperiul Habsburgic, ţinta politică a lui Iancu Flondor a fost ca limba română să fie vorbită nu numai în şcoli, ci şi în administraţie. Exemplul său inspiră astăzi comunitatea românilor care îşi apără drepturile de a învăţa în limba maternă.

În perioada Primului război mondial Iancu Flondor și-a pierdut, în urma unui incendiu, conacul și întregul utilaj agricol. El a intervenit pe lângă comandantul rus, generalul Alexei Brusilov, în interesul populației bucovinene, lipsită de alimentele de bază și de posibilitatea de a se aproviziona și mereu amenințată cu deportări și cu rechiziții ale bunurilor. În anul 1917 Iancu Flondor a fost acuzat de către guvernul austriac de înaltă trădare și a scăpat cu viață numai datorită intervenției parlamentarilor români din Viena.

În primăvara și vara anului 1918 a fost primar la Storojineț. În toamna anului 1918 Iancu Flondor revine în fruntea mișcării de eliberare națională a românilor din Bucovina și cere guvernatorului austriac conte Joseph Etzdorf să predea românilor prerogativele puterii. La 14/27 octombrie 1918 a fost convocată o adunare a românilor din Bucovina, care votează unirea provinciei cu Regatul României. Tot atunci este format un Consiliu Naţional și un organ cu caracter de guvern numit Consiliul Secretarilor de Stat, format din 14 secretari de stat. Guvernul provizoriu avea un Comitet Executiv, al cărui preşedinte a fost ales Iancu Flondor. La 15/28 noiembrie are loc Congresul General al Bucovinei, întrunit la Cernăuți, unde Iancu Flondor le spune celor prezenți că „o iobăgie națională de aproape un secol și jumătate, pe cât de dureroasă, pe atâta de rușinoasă, e pe sfârșite. Poporul român din Bucovina este pe cale de a sparge și de a lepăda lanțul care i-a ferecat sufletul”. Congresul hotărăște „unirea necondiționată și pe vecie” a Bucovinei cu România.

După Unire, Bucovina primește doi miniștri în guvernul condus de Ion I.C. Brătianu, unul la Cernăuți (Iancu Flondor) și unul la București (Ion Nistor). Iancu Flondor a fost ministru pentru Bucovina în perioada decembrie 1918-aprilie 1919, inițiind mai multe legi, pe care le-a redactat și le-a propus guvernului de la București. Este vorba despre un proiect de lege referitor la alegerea deputaților și senatorilor care să reprezinte Bucovina în Parlamentul României, un proiect de lege referitor la administrarea Fondului religionar ortodox al Bucovinei, dar și de alte proiecte. El a demisionat în urma unui conflict cu Ion Nistor.

S-a retras din viața politică și ultimii ani ai vieții i-a petrecut la conacul său din Storojineț, fiind bolnav. În ziua dinaintea morții, pe 18 octombrie 1924, Iancu Flondor s-a simțit bine, iar seara i-a spus cumnatului său, Octavian Zotta, care a venit să-l viziteze: „Am să dorm bine în noaptea aceasta”. A doua zi, pe la ora 11.30, servitorul observând că nu este chemat de stăpânul său, a intrat în cameră și l-a găsit mort în pat, „în o expresie liniștită”. A fost înmormântat în cripta familiei Flondor de la Storojineț.

În decursul întregii sale vieți Iancu Flondor a dat dovadă de onestitate și patriotism sincer. De asemenea, și-a sacrificat și o parte a averii sale în sprijinul cauzei românilor din Bucovina: la el apelau adesea persoane care cereau ajutor financiar pentru diverse publicații, asociații sau comunități locale românești. Tot lui îi solicitau sprijin bănesc studenți și profesori români din Bucovina, aflați în dificultate.

La 3 august 1889  a încetat din viaţă poeta Veronica Micle, cunoscută în special datorită iubirii care a legat-o de Mihai Eminescu. Veronica Micle, născută Ana Câmpeanu (1850-1889) a fost o poetă română. A publicat poezii, nuvele și traduceri în revistele vremii și un volum de poezii. Unele poezii de Veronica Micle au fost traduse în ucraineană de poeta cernăuțeană Tamara Severniuk. Ele au fost incluse în recentul volum de poezii al Tamarei Severniuk – „Jarul bucuriei și tristeții” (Cernăuți, „Druk Art”, 2023).

La 3 august 1914, la Susleni, Orhei, Moldova, s-a născut Gheorghe Cunescu  (Gheorghe Cunițchi)  preot, publicist, scriitor, critic literar și istoric literar, istoriograf muzical, membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Asociației Scriitorilor din București. A studiat la Seminarul Teologic din Chișinău (1928–1936), apoi la Facultatea de Teologie din același oraș (1936–1940), susținând teza de licență în Teologie cu mențiunea Excepțional. În 1941 a fost hirotonit preot al parohiei Șoldănești-Orhei, de unde, la sfârșitul anului 1944, s-a refugiat în Țară din cauza ocupării Basarabiei de către sovietici, fiind preot în parohiile Panagia (Dolj), Ideciul de Jos, Luierul (Mureș), Popa (București), de unde s-a pensionat, în 1977, desfășurând în continuare, ca preot pensionar, o activitate pastorală remarcabilă, dar dedicându-se îndeosebi activității publicistice și literare, cercetând și studiind, în special, viața, activitatea și opera literară a cunoscutului preot, profesor, teolog și scriitor Grigore Pișculescu, alias Gala Galaction, devenind unul din cei mai însemnați galactionologi. A colaborat cu diferite publicații laice și bisericești: Glasul Bisericii, Biserica Ortodoxă Română, Mitropolia Olteniei, Vatra, Magazin istoric, Literatura și arta etc. A abordat diverse probleme bisericești și literare, prezentând personalități din Basarabia: Mitropolitul Gurie Grosu, Episcopul Dionisie, poetul Alexe Mateevici, pictorul și muzicianul Mihail Berezovschi etc. A decedat la 28 decembrie 1995, la București.

La 3 august 1935,  în satul Volontiri (azi raionul Ștefan Vodă, Republica Moldova) s-a născut primadona Operei Naționale din Republica Moldova – Maria Bieșu. Cântăreaţă de operă prin excelenţă, Maria Bieşu (1935-2012) a fost artistă a poporului, Laureată a premiilor de stat, profesor universitar, academician, „Doctor Honoris-Causa” , Cavaler al „Ordinului Republicii” și deţinătoarea Ordinului Naţional „Steaua României”. Maria Bieșu a interpretat numeroase roluri memorabile: Floria Tosca, Cio-Cio-san, Norma, Aurelia, Olga, Natalia, Ruxanda, Iolanta, Cuma, etc. – personaje din opere renumite, cu tematici variate. La fel de importantă este şi activitatea concertistică a Mariei Bieşu, în care se produce cu creaţii de cameră. În acest domeniu de activitate, Maria Bieşu s-a remarcat prin simţul fin al stilului, lucrul minuţios cu textul muzical şi cel poetic, profunzimea redării conţinutului, plinătatea emoţională şi sinceritatea interpretării.

Devine președinte al Uniunii Muzicienilor din Republica Moldova din 1987 și Vicepreședinte al Uniunii Mondiale a Muzicienilor din Moscova din 1992. Elena Vdovina, muzicolog din Republica Moldova, afirmă că „vocea Mariei Bieșu impresionează până în adâncul sufletului prin timbrul ei irepetabil, pătruns de frumusețe, căldură și prospețime. Ea te cucerește prin neobișnuita eleganță a vocalismelor, prin tehnica filigranată”. Maria Bieşu a evoluat şi la Cernăuţi.

Evenimente istorice din ziua de 3 august:

1492: Cristofor Columb a început prima sa călătorie spre America din portul spaniol Palos de la Frontera. Expediția se va încheia la 15 martie 1493.

1778: Este inaugurat celebrul Teatru Scala din Milano, devenit unul dintre simbolurile operei mondiale. Proiectat de către celebrul arhitect neoclasic Giuseppe Piermarini, teatrul La Scala din Milano era, la vremea aceea, una dintre minunile epocii, tehnologia scenică putând prezenta efecte speciale deosebite, precum uragane, cutremure şi bătălii.

1914: Primul Război Mondial: Germania declară război Franței.

1914: Consiliul de Coroană din 3 august (stil nou) desfășurat la Castelul Peleș, la inițiativa regelui Carol I, dezbate problema intrării României în Primul Război Mondial. S-a votat cu o majoritate zdrobitoare în favoarea neutralității.

1963: The Beatles susțin ultimul concert în celebrul Cavern Club din Liverpool.

1987: După o grea suferință, a încetat din viață Ivan Mykolaiciuk, remarcabil actor, scenarist și regizor ucrainean.

1990: Sovietul Suprem al RSS Ucrainene a adoptat legea privind independența economică a RSS Ucrainene.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Pe data de 7 mai 1941, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. adoptă hotărârea privind deportarea ţărăncii Domnica a lui Constantin Popovici, născută la 1916, în frumoasa localitate Mahala din pitoreasca Vale a Prutului istoric. Românca este acuzată de către regimul totalitar sovietic de faptul că „era rudă cu un trădător al patriei” socialiste. Fiind dusă în pustiul Nordului îndepărtat, se stinge din viaţă la 17 martie 1942, în Republica Komi a Federaţiei Ruse. Din pământul îngheţului veşnic porneşte această mândră bucovineancă spre împărăţia Domnului, lăsând în urmă marea ei dragoste de Neam şi Ţară.

Peste două zile, la 19 martie, în straşnica închisoare nr. 2 din Turinul de Jos, regiunea Sverdlovsk a Federaţiei Ruse, a încetat să bată mult duruta inimă a ţăranului Ovidiu al lui Gheorghe Canţer, născut în 1922, în satul Ropcea din Bucovina. Românul, fiind inclus de către autorităţile bolşevice în categoria „elementelor care prezintă un pericol social”, este încătuşat de „eliberatori” pe data de 28 ianuarie 1941. Supus metodelor drastice de tortură comunistă, părăseşte această lume plină de suferinţe, luând cu el tinereţea, care a venit pe neaşteptate, ca un şuvoi de apă vie, mângâindu-i sărmana lui inimă încătuşată de lanţurile nedreptăţii.

Ţăranul Petru al lui Dumitru Sereteanu a văzut pentru prima dată lumina zilei la 1914, în istoricul oraş Rădăuţi din actualul judeţ Suceava al României. În perioada interbelică se stabileşte cu traiul în localitatea Tărăşeni, fostul raion Hliboca al regiunii Cernăuţi. Călăii stalinişti îl arestează în ziua de 3 decembrie 1940. Pe data de 27 februarie 1941, Tribunalul Militar al Armatei a 12-a a Districtului Militar Special Kiev îl condamnă la 8 ani de detenţie „pentru activitate de spionaj”. Este transferat în regiunea Sverdlovsk din Fedraţia Rusă, unde închide ochii pentru totdeauna la 21 martie 1942, într-un lagăr bolşevic de muncă corecţională.

În ziua de 8 februarie 1941, tânărul Gheorghe al lui Alexandru Lencoste, care şi-a făcut apariţia în această lume la 1920, în pitoreasca localitate Mahala din Bucovina, intră în mâinile grănicerilor sovietici din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. Pe data de 14 aprilie, acelaşi an, Tribunalul Militar al Armatei a 12-a a Districtului Militar Special Kiev îl condamnă la 10 ani de detenţie „pentru trădarea patriei”. A participat la evenimentul sângeros de la Lunca, din februarie 1941. Apucă şi el drumul spre regiunea Sverdlovsk, unde trece la cele veşnice în ziua de 22 martie 1942. În satul său de baştină au coborât „nopţi cu plânsul mamelor amuţit în zori”.

Ţăranul Constantin al lui Grigore Nicolaiciuc, născut la 1897, în satul Carapciu din frumoasa Vale a Siretului, a intrat în numărul celor 260 de români, arestaţi de către călăii comunişti în ziua de 1 aprilie 1941. Aruncat în beciurile N.K.V.D. — ului din Hliboca, va fi supus la cele mai groaznice chinuri. Odată cu declanşarea operaţiunilor militare între România şi fosta Uniune Sovietică, bucovineanul este transferat în îndepărtata regiune Sverdlovsk din Federaţia Rusă. În blestematul lagăr de muncă corecţională, în fiecare zi „încruntat şi sumbru urcă răsăritul”. A trăit cu „gândul libertăţii” până la 25 martie 1942, sperând că Patria-mamă îl va scoate din acest infern. Cu această dorinţă a trecut în lumea celor drepţi. A rămas „frânt pe drumul dorului visul de feciori”.

Alexei al lui Dumitru Slimac a văzut lumina zilei la 1907, în vechea capitală a Bucovinei istorice. Obţinând studii medii, este încadrat în componenţa funcţionarilor Primăriei municipiului Cernăuţi. Va fi arestat pe data de 20 septembrie 1940 şi supus interogatoriilor staliniste timp de 18 luni. În ziua de 30 martie 1942, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. îl condamnă la 5 ani de detenţie într-un lagăr bolşevic de muncă corecţională „pentru trecerea ilegală a frontierei de stat”. Pentru el au continuat chinurile cristice din Gulagul sovietic.

În iunie 1941, ţăranul Vasile al lui Gheorghe Puiu din Tureatca, Ţinutul Herţei, născut la 1895, conform hotărârii „troicei operative” a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S., este dus în regiunea Aktiubinsk a Kazahstanului, fiindcă „era rudă cu un trădător al patriei” socialiste. Împreună cu el, apucă drumul calvarului bolşevic soţia sa, Varvara, născută la 1890, şi copiii: Haritina, născută la 1924; Vladimir, născut la 1929. În stepele pustii şi fără margini kazahe, bătute de vânturi sălbatice şi de ierni cumplite, au trecut la cele veşnice părinţii. Mama a murit în februarie 1942, iar tatăl a închis ochii pentru totdeauna în luna martie, acelaşi an. Au rămas sărmanii copii singuri în această lume plină de suferinţe. Atunci doina românilor „s-a stins din fluiere”.

Ţăranul Nicolae al lui Ion Carp, născut la 1902, în localitatea Vancicăuţi din Basarabia, pentru faptul că în perioada interbelică a fost membru al unui partid cu vederi democratice din România, conform deciziei din 9 iunie 1941 a „troicei operative” a Direcţiei Regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S., este deportat în Siberia. Românul porneşte spre pământul îngheţului veşnic împreună cu soţia şi cu cele două fiice ale sale. În regiunea Tiumen a Federaţiei Ruse, în martie 1942, s-a stins din viaţă fiica Olga, care a venit pe lume la 1926. Jalnic au bocit-o părinţii, „cu glasul frânt de-atâta nedreptate”.

Tot în luna martie a anului 1942, în îndepărtatul ţinut Krasnoiarsk din Federaţia Rusă, s-a înălţat la ceruri Constantin al lui Florea Iacobeţ, care a văzut pentru prima dată lumina soarelui la 1884, în satul-martir Mahala din Bucovina. Fiind acuzat de autorităţile sovietice de faptul că „era rudă cu un trădător al patriei”, va fi dus în taigaua siberiană, unde şi-a găsit mormântul. Ţăranul este deportat în baza deciziei Comisiei Speciale de pe lâmgă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. din 7 mai 1941. În ultima clipă a vieţii sale, mahaleanul s-a rugat cu lacrimi în ochi ca baştina lui dragă să nu-l uite.

Petru GRIOR,

directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

La 2 august 1912, la București, s-a născut Mircea Șeptilici, celebru actor de teatru și film, regizor, scriitor, pictor. A absolvit în 1937 cursurile Academiei de Artă Teatrală din București. A realizat multe roluri pe scenă dar a fost și un reputat regizor și scenarist. După război, împreună cu Nora Piacentini, N. Stroe și Elly Roman a pus bazele unei asociații artistice.  Între anii 1948–1956 a fost arestat, fiind acuzat de activitate anticomunistă, ca membru în lotul „fugarilor de la Tămădău”. Între anii 1959–1981 a apărut în numeroase filme, dintre care: Valurile Dunării, Telegrame, Cerul n-are gratii, Celebrul 702, La patru pași de infinit, Cireșarii (serial TV), Aventuri la Marea Neagră, Marele singuratic, Regăsire, Ultima noapte de dragoste, Banchetul, Șantaj, Detașamentul „Concordia” etc. A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural cl. IV (1967). A emigrat în Canada, stabilindu-se la Montreal, unde a desfășurat o bogată activitate artistică la Micul teatru Românesc, înființat din 1974 de regizorul Dan Ghițescu. A decedat în 1989, la Montreal.

La 2 august  1935, în satul Opaci, raionul Căușeni, s-a născut  Ion Ungureanu, regizor, actor, om politic şi de stat din Republica Moldova.  După absolvirea Şcolii medii din Căuşeni face studii la Institutul Pedagogic Ion Creangă din Chişinău, Facultatea de filologie (1952-1955). În perioada 1955-1960 studiază la Şcoala teatrală Boris Şciukin (Moscova). A urmat cursuri superioare de regie de pe lângă Institutul de artă cinematografică A.V. Lunacearski din Moscova (1963-1964). În 1960 îşi începe activitatea la Teatrul Luceafărul din Chişinău, din 1964-1971 fiind prim-regizor al teatrului. Este acuzat de naţionalism şi nevoit să părăsească R.S.S. Moldovenească. Pleacă la Moscova, unde lucrează ca regizor şi actor de teatru şi film. În perioada 1977-1989 este regizor la Teatrul Armatei din metropola rusă. În anii 1980-1989, paralel cu activitatea în teatru şi cinematografie, predă arta actoricească la Şcoala Superioară de teatru B. Şciukin.  În anul 1989 revine în R.S.S. Moldovenească. După declararea independenței Republicii Moldova îndeplinește funcția de ministru al culturii și cultelor (6 iunie 1990 — 5 aprilie 1994), apoi pe cea de vicepreședinte al Fundației Culturale Române din București (1995-2005). În calitate de ministru, Ion Ungureanu a luat o serie de decizii cum ar fi cea ca timp de doi ani, pentru învățarea limbii române literare, regizorii basarabeni să lucreze în teatrele din România. El a desființat în anul 1992 Teatrul Național „Maxim Gorki” din Chișinău, înființând în locul lui Teatrul Național „Mihai Eminescu” . A repus în centru Chișinăului statuia lui Ștefan cel Mare.

Maestrul Ion Ungureanu şi-a dedicat întreaga viață dezvoltării culturale a țării prin activitatea de regizor, actor de teatru și de film, scriitor, dar și prin activitatea administrativ-politică, în rol de deputat și primul Ministru al Culturii Republicii Moldova (1990-1994).

Ion Ungureanu a fost distins cu titlurile de Maestru emerit în arte al Federației Ruse (1981), Artist al Poporului din R.S.S. Moldovenească (1989), decernându-i-se și Premiul  „Intervidenie” pentru filmul televizat „Lika” (Plovdiv, Bulgaria, 1981) și Premiul Național (1990). Pentru contribuția substanțială adusă la dezvoltarea artei teatrale, în calitate de actor și regizor, pentru promovarea culturii naționale peste hotarele țării, în martie 2009 Consiliul Suprem pentru Știință și Dezvoltare Tehnologică al Academiei de Științe a Republicii Moldova i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa. Ion Ungureanu a fost, de asemenea, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. A publicat volumul „Teatrul vieții mele în trei acte și fără antracte”. A decedat la  28 ianuarie 2017.

La 2 august 1939 savanţii Albert Einstein şi Leo Szilard scriu o scrisoare preşedintelui american Franklin D.Roosevelt prin care îl îndemnau să aprobe proiectul de construire a armei nucleare (Proiectul Manhattan). Albert Einstein (1879-1955) a fost un fizician teoretician evreu, născut în Germania, apatrid din 1896, elveţian din 1899, emigrat în 1933 în SUA, naturalizat american în 1940, profesor universitar la Berlin şi Princeton. A fost autorul teoriei relativităţii și unul dintre cei mai străluciți oameni de știință ai omenirii. În 1921 i s-a decernat Premiul Nobel   pentru Fizică. Einstein nu s-a manifestat doar în domeniul științei. A fost un activ militant al păcii și susținător al cauzei poporului evreu.   Einstein a publicat peste 300 de lucrări științifice și peste 150 în alte domenii. Proiectul Manhattan a fost proiectul de cercetare și dezvoltare a primei arme nucleare (cunoscută popular ca bomba atomică) în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial de către SUA, Regatul Unit şi Canada.   Ceea ce a fost denumit oficial Districtul Ingineresc Manhattan, se referă anume la perioada 1942–1946, când proiectul s-a aflat sub controlul Corpului de Geniu al Armatei SUA, sub administrația Generalului major Leslie Groves. Cercetarea științifică a fost condusă de fizicianul american J. Robert Oppenheimer. Pentru locul de realizarea proiectului a fost desemnată prima oară Districtul Manhattan; numele locului a înlocuit treptat numele de cod oficial. Proiectul a avut succes în dezvoltarea și detonarea a trei arme nucleare în 1945.

La 2 august 2024 a decedat, la vârsta de 77 de ani, Nicu Covaci, liderul formației rock Phoenix. Nicolae (Nicu) Covaci s-a născut la 19 aprilie 1947, în Timișoara.  A început de mic copil să ia lecții particulare de pian, acordeon și limbă franceză, germană și engleză. Mai târziu, după ce a învățat singur să cânte la muzicuță, a luat și lecții de chitară. A urmat secția germană a școlii primare, secția română a școlii generale, liceul de arte plastice și Institutul de Arte Plastice din Timișoara.

Nicu Covaci a părăsit România în 26 octombrie 1976, stabilindu-se mai întâi în Olanda, apoi în Germania și în final în Spania. Pe 23 noiembrie 2019 a fost lansată cartea Nicolae Covaci – Pictorul. Aceasta prezintă în premieră peste 100 de fotografii cu lucrări de pictură și sculptură realizate de-a lungul timpului de liderul Phoenix. Pe lângă comentariile scrise ale lui Covaci, cartea include și 12 coduri QR, care conectează paginile volumului tipărit cu mediul online, fiind astfel prima carte hibridă (smart-book) din domeniul artelor plastice, publicată în România și probabil, în lume.

Evenimente istorice din ziua de 2 august:

216 î.Hr.: O armată cartagineză condusă de Hannibal a învins o armată romană superioară numeric în bătălia de la Cannae, în Apulia.

1776: Se semnează Declarația de independență a Statelor Unite ale Americii.

1940: Stalin a semnat un decret abuziv de crearea a Republicii Sovietice Socialiste Moldovenească.

A fost creata de Moscova, după ruperea provinciei Basarabia din trupul României ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov, RSS Moldoveneasca, o republica unionala in cadrul U.R.S.S. Stalin a semnat un decret abuziv (fără niciun fel de consultare a locuitorilor regiunii) de crearea a acestei așa zise „republici unionale” constituita prin ruperea unor teritorii din vechea Basarabie fără județele Hotin, Ismail și Cetatea Albă, plus o parte a RSSA Moldovenești (aproximativ corespunzătoare teritoriului actual al Transnistriei).

1933: A fost deschis Canalul Marea Albă – Marea Baltică „I. V. Stalin”, care a unit Marea Albă (în apropierea orașului Belomorsk) cu Lacul Onega. Lungimea canalului este de 227 km, adâncimea medie – de 5 metri; au fost instalate 19 ecluze. La construcția canalului au lucrat în permanență 100 de mii de deținuți, în principal țărani gospodari independenți (culaci). Mortalitatea atingea 700 de oameni pe zi.

1945: S-a încheiat Conferința de la Potsdam, în care Puterile Aliate au discutat viitorul Germaniei după Al Doilea Război Mondial.

1946: S-a încheiat a doua etapă a strămutării forțate din Polonia în RSS Ucraineană (cu ajutorul Armatei Poloneze), care a durat din septembrie 1944. Au fost strămutate peste 482 de mii de persoane de naționalitate ucraineană. Inclusiv din voievodatul Cracovia – 21.776 de persoane, din cel al Rzeszówului – 267.795, iar din cel al Lublinului – 190.734 de persoane. Din RSS Ucraineană în Polonia au fost strămutați 788 de mii de polonezi.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Ţăranul Ion al lui Zaharie Moloci a văzut pentru prima dată lumina zilei la 1872, în oraşul Siret din România. În perioada interbelică se stabileşte cu traiul în localitatea Iurcăuţi (Iurkivţi) din actuala regiune Cernăuţi. Înspăimântat de teroarea roşie instaurată pe plaiurile bucovinene de către dictatura stalinistă, în ziua de 26 septembrie 1940 se îndreaptă spre hotarul instalat de sovietici, dorind să ajungă la locul tinereţii sale. Nimereşte în mâinile grănicerilor comunişti, fiind aruncat în beciurile pline de groază ale închisorii cernăuţene. După interogatorii feroce, care au durat circa 9 luni, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S,, pe data de 5 iunie 1941, îl condamnă la 5 ani de detenţie „pentru tentativa de trecere ilegală a frontierei de stat”. Este transferat în blestemata regiune Sverdlovsk a Federaţiei Ruse, unde va trece în lumea celor drepţi la 2 martie 1942, când primăvara a coborât pe întinsurile nesfârşite ale fostei Uniuni Sovietice. Soţia sa, Elena, născută la 1876, în aceeaşi localitate bucovineană, a fost arestată tot în aceeaşi zi de toamnă a neuitatului an 1940. Fiind dusă şi ea în Siberia, împreună cu scumpul ei soţ, se stinge din viaţă pe data de 14 decembrie 1941. Ambii au murit într-un lagăr bolşevic de muncă corecţională. Lanţurile nedreptăţii au suspinat împreună cu ei până la ultima lor clipă.

Pe data de 11 iunie 1941, „troika operativă” a Direcţiei Regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S. adoptă hotărârea privind deportarea ţărăncii Victoria a lui Vasile Frătăucean, născută la 1893, în satul Cupca din Bucovina, fiind acuzată de faptul că „era rudă cu un element care prezintă un pericol social”. Împreună cu mama, apucă drumul suferinţelor copiii: Mircea,născut la 1920; Constanţia, născută la 1922; Radu, născut la 1926. În regiunea Aktiubinsk a Kazahstanului, în ziua de 8 februarie 1942, a închis ochii pentru totdeauna fiul Mircea. Peste o lună, la 3 martie, acelaşi an, a trecut la cele veşnice scumpa lor mamă. Au rămas cu inimile sfâşiate de durere, în blestematele stepe kazahe, pustii şi fără de sfârşit, Constanţia şi Radu, doi români, să-şi ducă marile lor chinuri.

Ţăranul Gheorghe al lui Simion Adumitroaie, care a venit pe lume la 1911, în localitatea Sinăuţi din Ţinutul Herţei, este arestat de reprezentanţii organelor represive ale regimului totalitar sovietic în ziua de 27 decembrie 1940. Întemniţat în închisoarea din Cernăuţi, va fi supus metodelor staliniste de tortură timp de 14 luni. Pe data de 4 martie 1942, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. îl condamnă la 8 ani de detenţie într-un lagăr bolşevic de muncă corecţională „pentru trecerea ilegală a frontierei de stat”. Foamea, setea, frigul, tortura şi bolile vor fi însoţitoarele românului în acest imperiu al răului şi crimei.

În ziua de 14 aprilie 1941, reprezentanţii Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. îl pun în lanţuri pe Ilie al lui Dumitru Luchean, născut la 1894, în satul Igeşti din Bucovina, directorul şcolii primare din această frumoasă localitate românească, fiind acuzat de „activitate trădătoare”. Odată cu declanşarea operaţiunilor militare între România şi fostul imperiu bolşevic, este transferat în Siberia, unde sărmana lui inimă a încetat să bată la 10 martie 1942. S-a stins din viaţă în închisoarea nr. 2 din oraşul Sverdlovsk, Federaţia Rusă. Atunci, în straşnica temniţă siberiană a coborât moartea, „purtând o plasă de mărăcini, în care vânează privighetori”.

Românul Filip al lui Dumitru Covalschi, care a venit pe lume la 1892, în vechea capitală a Bucovinei istorice, a fost arestat de reprezentanţii organelor staliniste de represalii în ziua de 24 ianuarie 1941. Pe data de 27 mai, acelaşi an, Judecătoria Regională Cernăuţi îl condamnă la 5 ani de detenţie „pentru agitaţie antisovietică”. A închis ochii pentru totdeauna la 10 martie 1942, în lagărul comunist de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk a Federaţiei Ruse, unde va fi dus de către „eliberatori”, pornind din ţinutul durerii spre locul de odihnă veşnică.

Ţăranul Ilie al lui Zaharie Teclean, care a văzut pentru prima dată lumina soarelui la 1910, în localitatea storojineţeană Igeşti, a intrat în mâinile grănicerilor din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. pe data de 27 septembrie 1940. După şase luni de interogatorii bestiale, în ziua de 14 mai 1941, Judecătoria Raională Storojineţ îl condamnă la 5 ani de detenţie „pentru complicitate la trecerea ilegală a frontierei de stat”. Fiind şi el dus în îndepărtata regiune Sverdlovsk a Federaţiei Ruse, trece în lumea celor drepţi la 12 martie 1942. A murit în închisoarea nr. 2 din Turinul de Jos.

Tot în aceeaşi zi de 12 martie 1942, în aceeaşi regiune Sverdlovsk din Federaţia Rusă, s-a înălţat la ceruri românul Metodie al lui Gheorghe Borşan, născut la 1811, în satul Costeşti (Kostynţi) din actuala regiune Cernăuţi. Fiind încătuşat de către călăii bolşevici pe data de 7 aprilie 1941, va fi acuzat de faptul că a avut „intenţii de a-şi trăda patria”. Atunci amurgul, „cu paloş de flăcări, cu paloş de gâde lovise gâtul de lebădă-al zilei, răsucit peste visele” martirului.

A doua zi, la 13 martie, tot într-un lagăr comunist de muncă corecţională din îndepărtata şi străina regiune Sverdlovsk, a trecut în împărăţia cerului ţăranul Zaharie al lui Teodor Motrescu, născut la 1892, în actualul orăşel Crasna din Bucovina. Românul a fost întemniţat de către zbirii regimului totalitar stalinist pe data de 25 ianuarie 1941, fiind acuzat de „activitate de spionaj” în favoarea României. A murit în chinuri cristice, „cu-atâta dor de casă”.

Petru GRIOR,

directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

La 1 august 1883 s-a născut Pantelimon Halippa.  Pantelimon (sau Pan) Halippa (1883-1979) a fost un publicist și om politic român basarabean, unul dintre cei mai importanți militanți pentru afirmarea spiritului românesc în Basarabia și pentru unirea acestei provincii cu România. A fost președintele Sfatului Țării care a votat unirea în 1918. A ocupat funcții de ministru în diferite guverne. A fost persecutat politic de regimul comunist și închis la Sighet. Membru corespondent al Academiei Române exclus în 1948, repus în drepturi în 1990.

La 1 august 1945, în localitatea Podari, Dolj, s-a născut vestitul cântăreț, compozitor și actor român, Tudor Gheorghe. A avut o copilărie grea, fiindcă  tatăl său, cântăreț la biserică, a fost arestat și ținut după gratii ca deținut politic de către regimul comunist. A învățat la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Craiova, apoi a urmat cursurile de actorie la Institutul de Teatru din București, pe care l-a absolvit în 1966.  La vârsta de 21 de ani a debutat pe scena Teatrului Național din Craiova. În decursul a două decenii, din 1970 și până în 1990, actorul Tudor Gheorghe a jucat în spectacole cu mare profunzime artistică „Mitică Popescu” de Camil Petrescu, „Filfizonul pedepsit” de John Vanbrigh, „Unchiul Vania” de Anton Cehov, „Piticul din grădina de vară” de Dumitru Radu Popescu.

În anul 1969 Tudor Gheorghe prezintă primul său recital „Menestrel la curțile dorului”, în care include poezii de Lucian Blaga, Tudor Arghezi și Ion Barbu. Apoi a studiat timp de trei ani la Institutul de Folclor din București. În această perioadă a realizat al doilea spectacol „Șapte balade”.  Dacă în anul 1971 Eugen Barbu spunea despre Tudor Gheorghe că „de la Maria Tănase nu am avut o personalitate mai puternică în ce privește comorile noastre folclorice ca acest tânăr și neîntrecut actor din Craiova”,  în 1988 Marin Sorescu a recunoscut: „De fiecare dată când îl ascult, Tudor Gheorghe îmi confirmă bănuiala că poezia românească – populară și cultă – poate mișca munții”.

După revoluția din 1989 numărul spectacolelor cântărețului și compozitorului Tudor Gheorghe a crescut considerabil. Într-un interviu, realizat mai înainte,  el recunoaște: „În toată cariera mea, în acești 40 și ceva de ani, i-am uimit pe spectatorii mei cu varietatea stilurilor pe care le-am abordat în spectacolele mele. Am făcut restituirile folclorice alături de taraf, am trecut și prin muzica interbelică, am făcut și cântece pentru copii, am făcut și muzica închisorilor comuniste, am dedicat spectacole poeților Marin Sorescu, Caragiale, Grigore Vieru, Mircea Micu și acum mă pregătesc de o altă premieră, absolut încântătoare. Spectacolul se va numi „Declarație de dragoste” și va fi cu poezia de dragoste, mai puțin știută, a lui Adrian Păunescu”. Tudor Gheorghe se declară apolitic și spune, în toate interviurile sale, că nu a făcut și nu va face politică: „Pentru mine, politica promovării culturii naționale este cea mai frumoasă politică”.

Tudor Gheorghe a cântat și pe scena din Cernăuți, în fața unui numeros public de români nord bucovineni, care erau înaripați nu numai de cântecele minunate ale acestui mare interpret și actor, dar și de entuziasmul pe care le insufla valul de renaștere națională de la începutul anilor 90 ai secolului trecut.

La 1 august 2008 a încetat din viață Radu Grigorovici, fizician român, membru titular al Academiei Române și vicepreședinte al acesteia (1990–1994). A adus contribuții fundamentale la fizica semiconductorilor amorfi; este considerat fondatorul școlii românești de cercetare în acest domeniu. Radu Grigorovici s-a născut la 20 noiembrie 1911, la Cernăuți.   În 1928, după absolvirea Liceului „Aron Pumnul” şi-a continuat studiile la Universitatea din Cernăuţi, obţinând, în 1931, licenţa în ştiinţe chimice şi, în 1834, în ştiinţe fizice. După patru ani îşi lua doctoratul cu teza „Potenţialul disruptiv în vapori de mercur” iar în anul 1958 a obţinut titlul de doctor docent. A început cariera universitară la Cernăuţi ca preparator la Laboratorul de fizică experimentală a profesorului Eugen Bădărău, „cel mai bun conducător de catedră pe care l-am cunoscut”, pe care l-a însoţit când, în anul 1936, a fost transferat ca şef al catedrei de fizică moleculară, acustică şi optică la Universitatea din Bucureşti. A urcat treptele ierarhiei universitare, ajungând conferenţiar şi a predat cursuri de optică geometrică şi electromagnetică, optică generală, optotehnică, fotoluminescenţă, spectroscopie aplicată, electronică generală. În 1960, Radu Grigorovici a fost nevoit să-i întrerupă cariera universitară, „sfătuit discret şi binevoitor” să aleagă cercetarea. În 1963 a devenit şef al Secţiei de Semiconductori şi, apoi, director adjunct ştiinţific al Institutului de Fizică al Academiei Române. A mai fost lector al Institutului de Fizică Teoretică de la Trieste, lector la Şcoala de vară de Semiconductori Amorfi de la Universitatea scoţiană Aberdeen şi profesor invitat la Universitatea „Pierre et Marie Curie” din Paris.În 1963 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, membru titular în 1990 şi vicepreşedinte 1990-1994, participând activ şi responsabil la procesul de refacere al acestui „for reprezentativ al spiritualităţii româneşti”. A publicat documente despre Bucovina natală.

La 1 august 2011 a murit  Andrei Hropotinschi, critic literar, prozator, om de ştiinţă, folclorist, traducător din Republica Moldova.  S-a născut la 19 august 1942 în satul Dângeni, raionul Ocniţa. A absolvit Universitatea de Stat de la Chișinău în anul 1965. A avut o carieră fructuoasă, activând în diverse domenii. Activitatea de critic literar şi-o începe în anul 1966, publică articole de critică literară, recenzii, schiţe. Este autorul câtorva cărţi de critică literară a scriitorilor contemporani: „Evoluţia prozei contemporane” — 1978, „Reflecţii critice” — 1986, „Revelaţia slovei artistice” — 1979, în care sunt dezvăluite multe aspecte ale creaţiei prozatorilor, poeţilor şi dramaturgilor moldoveni, precum şi al studiului monografic „Treptele creaţiei — trepte ale măiestriei” (1981), consacrat activităţii literare a lui Vladimir Beşleagă. O atenţie deosebită a acordat legăturilor dintre literatură şi folclor, în mod special culegerii folclorului. Publică, de asemenea, articole şi recenzii despre cinematografia şi arta teatrală moldovenească. A explorat şi domeniul literaturii umoristice — ciclul de schiţe „Teleleu Tănasă”. Desfăşoară şi o intensă muncă de traducător. În anul 1988 a văzut lumina tiparului cartea „Problema vieţii şi a creaţiei” — o analiză a operei lui Ion Druţă. A participat la pregătirea unor serii de culegeri de folclor şi ediţii ale scriitorilor clasici.

Evenimente din ziua de 1 august:

1404: Alexandru cel Bun depune la Cameniţa, jurământ de vasalitate față de regele polon.

1789: Bătălia de  lângă Focșani în timpul războiului ruso-turc 1787-1791. Oștirile ruso-austriece în frunte cu A. Suvorov înving oștirile turcești conduse de Osman-Paşa.

1867:  A avut loc prima ședință a Societății Literare Române.

1874: A intrat în exploatare calea ferată Iași-Ungheni.

1913: A decedat Lesei Ukrainka (Larisa Petrivna Kosaci-Kvitka; 1871–1913), poetă și activistă publică ucraineană. Avea doar 42 de ani.

1914: Germania a declarat război Rusiei. Începutul Primului Război Mondial.

1917: S-a încheiat Bătălia de la Mărăști – una dintre principalele bătălii desfășurate pe teritoriul României în timpul primului război mondial (11/24 iulie 1917 și 19 iulie/1 august 1917), o operațiune ofensivă a armatei române și armatei ruse cu scopul de a încercui și distruge Armata a 9-a Germană. Armata II română, comandată de generalul Alexandru Averescu, a reușit să cucerească de la Armata 1 austro-ungară un teritoriu cu lățimea de 30 km și adâncimea de 20 km. Armata română a capturat 2.000 prizonieri și 70 tunuri, având pierderi de circa 1.500 morți și 3.000 răniți.

1961: Desemnarea membrilor Academiei de Științe din Moldova sovietică. La 26 iulie 1960 Guvernul URSS a adoptat Hotărârea „Cu privire la crearea Academiei de Științe a RSS Moldovenești” în baza instituțiilor științifice ale Filialei Moldovenești a Academiei de Științe a URSS. Academia de Științe a RSS Moldovenești era parte integrantă a sistemului academic sovietic, în subordonarea Prezidiului AȘ a URSS și a Consiliului de Miniștri al RSS Moldovenești.

1975: Sesiunea finală a Conferinței pentru securitate și cooperare în Europa

Conferința pentru securitate și cooperare în Europa, deschisă la 3 iulie 1973 la Helsinki și continuată la Geneva între 18 septembrie 1973–21 iulie 1975, a fost încheiată la Helsinki. A fost semnat Actul Final de la Helsinki.

2001:  A intrat în vigoare documentul Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare a Consiliului Europei, prezentat spre semnare statelor membre ale CE la 5 noiembrie 1992, la Strasbourg.

2008: Serviciul BBC în limba română și Radio Europa Liberă și-au încetat activitatea.  Radio Londra a transmis prima sa emisiune în limba română la 15 septembrie 1939 (la două săptămâni după izbucnirea celui de-al doilea război mondial), tot atunci fiind creată Redacția română. La 1 august 2008 a încetat să emită în România, continuându-și transmisia în Republica Moldova și regiunea Transnistria.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Trecerea băştinaşilor din actuala regiune Cernăuţi peste linia de demarcaţie, trasată de sovietici la finele cireşarului, în toamna anului 1940 capătă un pronunţat caracter de masă. Bunăoară, la 27 octombrie, către Ţara strămoşilor lor, pe care o iubeau cu toate fibrele sufletului omenesc, cu fiecare globulă de sânge, se îndreaptă un grup de tineri din localităţile herţene, alcătuit din 8 persoane. În numărul lor va intra şi ţăranul Ion al lui Ion Mihai, născut la 1920, în localitatea Horbova, poseda studii medii incomplete. N-a avut norocul să treacă blestematul hotar. Este arestat de grănicerii sovietici. Pe data de 4 ianuarie 1941, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. îl condamnă la 5 ani de detenţie „pentru tentativa de trecere ilegală a frontierei de stat”. Acest mândru fiu al Horbovei a coborât în pământul străin şi îngheţat al Siberiei în ziua de 11 februarie 1942. În regiunea Sverdlovsk s-a oprit sărmana lui inimă sângerândă.

În a doua decadă a lunii februarie 1942, în lagărele staliniste din fosta Uniune Sovietică s-au stins din viaţă trei martiri din satul Mahala, actualul raion Cernăuţi. Pe data de 14 februarie, în lagărul din regiunea Sverdlovsk, a trecut în lumea celor drepţi ţăranul Nicolae al lui Ion Bujeniţă, născut la 1918, fiind arestat în ziua de 19 iunie 1941, de către reprezentanţii Detaţamentului de grăniceri nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. şi acuzat de „trădarea patriei”. Tot la 14 februarie s-a înălţat la ceruri Ştefan al lui Nicolae Zahariciuc, născut în 1884, fostul primar al acestei frumoase localităţi din Valea Prutului. Mahaleanul a intrat în mâinile călăilor bolşevici pe data de 20 iulie 1940, fiind considerat de către „eliberatorii” ţinutului că este „un element care prezintă un pericol social” în calea dezvoltării socialiste. După 8 luni de interogatorii feroce, la 7 aprilie 1941, autorităţile comuniste îl condamnă la 5 ani de detenţie, întemniţându-l în lagărul sovietic din regiunea Karaganda a Kazahstanului, unde şi-a găsit mormântul orfan, fără cruce la căpătâi. Peste trei zile, la 17 februarie 1942, în blestematul lagăr din Sverdlovsk, a închis ochii pentru totdeauna al treilea mahalean. Ţăranul Petru al lui Procopie Lunjac a apărut în această lume în 1900. Pe data de 15 decembrie 1940 este arestat de iscoadele staliniste „pentru nedenunţare” şi condamnat la 2 ani de detenţie. Cazul martirului Petru Lunjac devine un argument elocvent în privinţa faptului că deţinuţii politici, care nimereau în gulagurile staliniste erau destinaţi exterminării. Dacă 24 de luni deveneau insuportabile de a rezista în cazematele bolşevice, atunci cum puteau să supravieţuiască osândiţii timp de 10 ani de temniţă? Chinurile la care au fost supuşi românii în lagărele de muncă corecţională ale Uniunii Sovietice erau inimaginabile. Gerul, foamea, tortura au plâns împreună cu ei.

Vladimir al lui Gheorghe Carazan s-a născut în 1886, în municipiul Chişinău, actuala capitală a Republicii Moldova. În perioada interbelică se stabileşte cu traiul în localitatea Hotin. Poseda studii medii şi ocupa postul de contabil în cadrul unei întreprinderi din acest istoric oraş de pe malul Nistrului. Este arestat de către reprezentanţii regimului totalitar sovietic în ziua de 27 iunie 1941. Pe data de 13 februatie 1942, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. îl condamnă la 5 ani de detenţie într-un lagăr stalinist de muncă corecţională „pentru agitaţie antisovietică”. Ţăranul Petru al lui Gavril Bezrodnîi a văzut pentru prima dată lumina soarelui la 1916, în satul Forosna din Basarabia. Conform hotărârii din 9 iunie 1941 a „troicei operative” a Direcţiei Regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S., apucă drumul suferinţelor, fiindcă „era un element care prezintă un pericol social”. Moare pe data de 18 februarie 1942, în lagărul bolşevic din regiunea Sverdlovsk a Federaţiei Ruse. Peste 2 zile, la 20 februarie, a trecut la cele veşnice Nicolae al lui Constantin Pogoreanu, care şi-a făcut apariţia în această lume la 1880, în frumoasa localitate Lunca din Ţinutul Herţei. A rămas să-şi doarmă somnul de veci în regiunea Tiumen a Siberiei, unde a fost dus de „eliberatori”, fiindcă avea relaţii de rudenie cu un presupus „trădător al patriei socialiste”.

Pe data de 21 februarie 1942, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. îl condamnă pe Gheorghe al lui Luca Jireadă la 10 ani de detenţie într-un lagăr stalinist de muncă corecţională „pentru agitaţie antisovietică”. Ţăranul a văzut lumina zilei la 1909, în satul Stăneşti din Bucovina, poseda studii primare. Este arestat de reprezentanţii regimului bolşevic totalitar pe data de 12 decembrie 1940. Interogaroriile bestiale au durat 14 luni.

Peste trei zile, la 24 februarie, în lagărul comunist din regiunea Sverdlovsk, s-a stins din viaţă Haralambie al lui Ananie Cercun, născut la 1922, în localitatea Lunca din Ţinutul Herţei, arestat de către iscoadele bolşevice pe data de 22 iunie 1941, când au început operaţiunile militare între România şi imperiul sovietic. Tot în aceeaşi zi de iarnă a închis ochii pentru totdeauna Dumitru al lui Nicolae Franciuc, care a venit în această lume la 1880, în oraşul Siret din România. În perioada interbelică s-a stabilit cu traiul în vechea capitală a Bucovinei. Fiind acuzat de „activitate de spionaj” în favoarea Patriei istorice, va fi întemniţat pe data de 18 septembrie 1940. Inima românului s-a oprit în închisoarea nr. 4 din localitatea Cistopilsk a Republicii Tatarstan,

Mahaleanul Gheorghe al lui Zaharie Crăiuţă, născut la 1898, a fost în grupul celor 67 de martiri bucovineni, dornici de libertate, care în noaptea de 27 spre 28 ianuarie 1941 s-au îndreptat către hotarul de la Lunca. Ţăranul va fi arestat de grănicerii sovietici în dimineaţa zilei de 28 ianuarie. Tribunalul Militar al Armatei a 12-a a Districtului Militar Special Kiev, în şedinţa de judcată, ţinută în localul închisorii cernăuţene pe data de 28-31 martie 1941, îl condamnă la 10 ani de privare a libertăţii „pentru trădarea patriei” socialiste. Este transferat în interiorul fostei Uniuni Sovietice, unde moare în ziua de 26 februarie 1942, în blestematul lagăr bolşevic din regiunea Sverdlovsk a Federaţiei Ruse. Rudele sale vor apuca drumul Siberiei.

Pe data de 3 martie 1941 au fost arestaţi cernăuţenii: Ana a lui Nicolae Voronca, născută la 1895; Victoria a lui Miron Voronca, născută la 1912; Ion al lui Lazăr Voronca, născut la 1885; Lazăr al lui Ion Voronca, născut la 1920; Elena a lui Ion Voronca, născută la 1922. În ziua de 16 aprilie, acelaşi an, Tribunalul Militar al Armatei a 12-a a Districtului Militar Special Kiev îi condamnă pe toţi cinci la ani grei de temniţă „pentru activitate trădătoare”. Peste 10 luni de chinuri cristice în cazematele bolşevice, la 28 februarie 1942, în lagărul de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk, s-a înălţat la Domnul martirul Ion Voronca.

În luna februarie a sângerosului an 1942, în regiunea Aktiubinsk a Kazahstanului, s-a stins din viaţă Porfirie al lui Vasile Burlă, care a văzut lumina zilei în satul Ciudei din Bucovina, la 1885, fiind deportat în pustiul stepelor kazahe, fiindcă „era rudă cu un trădător al patriei” sovietice. În aceeaşi regiune Aktiubinsk şi-a găsit mormântul Varvara a lui Constantin Puiu, născută la 1890, în localitatea Tureatca din Ţinutul Herţei. Tot în februarie, în regiunea Tiumen a Federaţiei Ruse, a părăsit această lume plină de suferinţe ţăranul Toader al lui Vasile Haiu din Lunca, acelaşi mândru Ţinut al Herţei, născut la 1864. În iarna lui 1942 a rămas să-şi doarmă somnul de veci în regiunea Aktiubinsk a Kazahstanului Teodosia a lui Ion Luchian din satul Suceveni, care a văzut lumina soarelui la 1870, deportată în iunie 1941.

În ziua de 9 iunie 1941, „troika operativă” a Direcţiei Regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S. adoptă hotărârea privind deportarea în Siberia a ţăranului Ion al lui Ilie Jalobă, născut la 1897, în localitatea Stălineşti din Basarabia, fiind acuzat de faptul că în perioada interbelică a fost „membru al unui partid contrarevoluţionar” din România. Împreună cu el, au apucat drumul suferinţelor bătrâna sa mamă, Domnica a lui Toader Jalobă, născută la 1850; soţia, Olga a lui Toader Jalobă, născută la 1903; fiul Vasile, născut la 1923; fiica Maria, născută la 1926; fiul Nicolae, născut la 1929. În locul exilului din regiunea Tiumen a Federaţiei Ruse, în luna februarie 1942, a murit Domnica Jalobă, care avea 92 de ani. În decembrie, acelaşi an, a închis ochii pentru totdeauna Olga Jalobă, iar în 1943 a trecut în împărăţia cerului fiica Maria.

Petru GRIOR,

directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

La 31 iulie 1782 Caragea Voda a înființat cel dintâi paşaport: „Pasusul”, pentru călătoriile în alte ţări. Principele Ioan Gheorghe Caradja (n. 1754 la Constantinopol – d. 27 decembrie 1844 la Atena) cunoscut în bibliografia în limba română şi drept Ioan Vodă Caragea sau Ioan Gheorghe Caragea, a fost un domnitor fanariot al Ţării Româneşti (1812-1818). A devenit faimos pentru primul cod de legi din Valahia care îi poartă numele („Legiuirea Caradja”), politicile fiscale excesive dar şi pentru măsurile eficiente luate împotriva epidemiei de ciumă bubonică care a izbucnit în 1813, la un an de la urcarea sa pe tron (Ciuma lui Caragea).

La 31 iulie 1877, principele Carol a primit telegrama, în care se relata că rușii au suferit o înfrângere completă la Plevna, Bulgaria, în cadrul Războiului ruso-turc din 1877-1878. O parte din trupele rusești intrase în panică, Marele Duce Nicolae al Rusiei și-a mutat cartierul general, iar însăși țarul Alexandru al II-lea era gata să se retragă peste Dunăre. În telegrama către Carol, Marele Duce Nicolae al Rusiei scria: „Turcii au concentrat la Plevna cele mai puternice forțe armate, copleșindu-ne. Te rog să demonstrăm că suntem uniți și, dacă e posibil, treci Dunărea pe unde dorești. Între Jiu și Corabia, această demonstrație este indispensabilă ca să-mi ușurezi mișcările. Nicolae”. Principele Carol a tărăgănat venirea Armatei Române până în momentul în care Marele Duce Nicolae al Rusiei nu va solicita exact ajutor militar românesc pentru Plevna. Urma să aibă loc Bătălia de la Plevna în care victoria armatei române va pune bazele independenței României.

Bătălia de la Plevna (30 august-28 noiembrie 1877) a fost o confruntare decisivă între armatele româno-ruse şi cele turceşti, în urma căreia România şi-a proclamat independenţa. Războiul ruso-turc din 1877-1878 a pornit din dorinţa Rusiei de a-şi recupera teritoriile pierdute în urma Războiului Crimeii, însă acesta s-a transformat într-un război de eliberare a popoarelor din Peninsula Balcanică de sub ocupația otomană. Astfel, în urma acestui război, România, Serbia şi Muntenegru şi-au proclamat independenţa faţă de Imperiul Otoman, iar statul bulgar a fost reînfiinţat, căpătând numele de Principatul Bulgariei.

Bătălia de la Plevna este considerată drept o confruntare decisivă ce a dus la înfrângerea turcilor, deoarece a permis armatei ruseşti să înainteze spre Constantinopol şi să oblige practic Imperiul Otoman să ceară un armistiţiu. Participarea Armatei Române în acest război dintre turci şi ruşi a fost una foarte importantă, pentru că în tratatul de pace, pe lângă altele, a fost recunoscută şi independenţa României.

Armata Română a trecut Dunărea cu 43.414 soldaţi, 7.170 de cai şi 110 de tunuri, alăturându-se în apropiere de Plevna celor 52.000 de soldaţi ruşi. Turcii aveau şi undeva la 40.000 de soldaţi şi peste 100 de tunuri. Cea de-a treia bătălie dată pentru cucerirea Plevnei a fost condusă de domnitorul Carol I. Atacul prevedea un bombardament susţinut pe durata a mai multor zile a Cetăţii Plevna, începând cu data de 26 august/7 septembrie 1877. După patru zile în care Plevna a fost bombardată, domnitorul Carol I şi arhiducele Nicolae au luat decizia de a declanşa un atac general asupra cetăţii. În dimineaţa zilei de 30 august/11 septembrie 1877, Cetatea Plevna a fost ţinta unui bombardament susţinut, bombardament ce a coincis cu pornirea la atac a coloanelor de infanterie română, care nu puteau fi văzute din cauza ceţii dense. După patru atacuri ale armatelor româno-ruse, s-a reuşit doar cucerirea redutei Griviţa 1. Au urmat apoi mai multe lupte între cele două părţi, însă la o lună distanţă, la data de 19/31 octombrie 1877, s-a reuşit încercuirea completă a Plevnei. Astfel, trupele otomane au încercat să iasă din încercuire, însă fără succes. Cucerirea Plevnei a deschis drumul armatei ruse către Constantinopol, iar după ce au fost cucerite oraşele Adrianopol şi Filipopol, Turcia a fost practic obligată să capituleze la data de 23 ianuarie/4 februarie 1878. România a avut o contribuţie importantă în victoria obţinută de ruşi în faţa turcilor, lucru recunoscut şi de arhiducele Nicolae. „Rezultatele strălucite care s-au dobândit la Plevna sunt datorate în mare parte cooperațiunii bravei armate române, precum şi imboldului pe care trupele aliate îl primea de la comandantul lor imediat, la care au admirat activitatea, curajul şi devotamentul la datoria sa de oştean”, arăta marele duce Nicolae într-un ordin de zi.

La 31 iulie 1886 a încetat din viaţă marele pianist şi compozitor maghiar, Franz Liszt.  Franz Liszt sau Liszt Ferenc (1811-1886) a fost şi unul dintre cei mai renumiți pianiști ai tuturor timpurilor. Călătoriile lui Liszt în Europa central-răsăriteană, în anii care au precedat revoluțiile de la 1848 constituie, se poate spune, pagini de istorie muzicală și, în același timp, politică. Turneul pe care l-a întreprins în spațiul românesc, unde a ascultat și asimilat muzica la care se referea pianistul moldo-american, a început la Timișoara, în noiembrie 1846 și s-a încheiat la Iași, în ianuarie 1847. Avea să revină la Iași, în mai, după un periplu prin Ucraina și două săptămâni petrecute la Cernăuți, iar apoi să plece la Constantinopol, după o escală forțată, în carantină, la Galați. Dincolo de geniul său armonic, Liszt rămâne în istoria culturală ca fiind literalmente primul superstar modern.

La 31 iulie 1914  s-a născut Louis de Funès, actor francez de film. S-a bucurat de un succes enorm în majoritatea țărilor Europei și vestul Asiei timp de mai mulți ani. Într-un sondaj de opinie din 1968 a fost votat cel mai popular actor francez. Majoritatea filmelor sale de succes, ca de exemplu cele din seria Jandarmul din Saint-Tropez (Le gendarme de Saint-Tropez), sunt bazate pe gaguri vizuale (slapstick); deși de Funès putea interpreta și roluri serioase cu o subtilitate suficientă, a fost renumit mai ales pentru grimasele și expresiile faciale exagerate.

Evenimente istorice din ziua de 31 iulie:

1498: În timpul celei de-a treia călătorii peste Atlantic, Cristofor Columb a zărit insula Trinidad, marcând începutul contactului european cu unul dintre cele mai importante teritorii din Caraibe.

1703:  Scriitorul englez Daniel Defoe (viitorul autor al lui „Robinson Crusoe”) a petrecut ultima din cele trei zile condamnat la stâlpul infamiei din Londra pentru un pamflet politic satiric. Pedeapsa, menită să fie degradarea publică supremă, s-a transformat în cel mai neașteptat spectacol de nesupunere civilă. În loc să arunce cu pietre sau alimente stricate, așa cum era practica, londonezii l-au ovaționat, au aruncat cu flori, au împodobit stâlpul cu ghirlande și au închinat halbe de bere în cinstea lui, transformând instrumentul de tortură într-o tribună a triumfului popular.

1837: A fost pusă piatra de temelie a clădirii (Corpul Roșu) a Universității din Kiev.

1914: În Rusia a fost decretată mobilizarea generală în legătură cu atacul Austro-Ungariei asupra Serbiei.

1936: Comitetul Olimpic Internațional anunță că Jocurile Olimpice de vară din 1940 se vor desfășura la Tokyo. Totuși, jocurile au fost anulate din cauza celui de-Al Doilea Război Mondial.

1946:  A fost publicat proiectul Tratatului de Pace cu România, document ce consfințea eliberarea Transilvaniei, dar lovea dur în viitorul țării. Substratul geopolitic dureros care a revoltat diplomația de la București a fost o omisiune calculată la nivel de vocabular. Textul a refuzat deliberat să includă termenul de „stat cobeligerant” pentru România. Prin simpla radiere a acestui cuvânt din tratat, efortul colosal al armatei române de după 23 august 1944 (a patra forță armată care a contribuit la înfrângerea Germaniei naziste) era complet anulat juridic, lăsând țara la cheremul reparațiilor sovietice.

1956: Comitetul Central al PCUS a adoptat o hotărâre privind dezvoltarea construcțiilor de locuințe în URSS (începutul construcției așa-numitelor blocuri „hrușciovka” – de la numele liderului de atunci – Nikita Hrușciov).

1990:  Parlamentul României a proclamat 1 Decembrie drept Zi Națională.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

La 25 aprilie 1941, tânăra ţărancă Aneta a lui Petru Rusnac, neştiutoare de carte, care a venit în această lume în 1920, în frumoasa localitate Berestea din Basarabia, dorind să scape din „oceanul de lacrimi al durerii”, instaurat pe meleagurile voievodale de către veniţii de la Răsărit, a hotărât să treacă în Patria strămoşilor săi. Se îndreaptă spre frontiera instalată de către bolşevici, cuprinsă de marea speranţă că va putea să treacă acest hotar, care a despărţit neamul în două. N-a avut noroc. Nimereşte în mâinile grănicerilor din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. Când în ţinutul mioritic au început operaţiunile militare, românca va fi transportată în regiunea Sverdlovsk din Federaţia Rusă, unde îşi dă sufletul, în chinuri cristice, pe data de 8 februarie 1942. „O lacrimă se rostogolise pe obraz, ultimul ei act de viaţă pe lumea aceasta”. S-a înălţat la Domnul, luând cu ea veşnicul dor de libertate.

În ziua de 28 iunie 1941, fiind acuzat de „activitate de spionaj” în favoarea României, este încătuşat de către reprezentanţii Corpului 16 de Armată, unităţile căruia erau dislocate în ţinut şi se pregăteau intens de retragere peste Nistru, românul Gheorghe al lui Toader Raileanu, născut la 1911, în satul Lucoviţa-Slobozia din Ţinutul Herţei, ştiutor de carte, fierar. Drept motiv pentru întemniţarea lui şi a consătenilor Zamfir Paşcanu şi Iordache Hriţcu au servit declaraţiile unei fete de 16 ani, Lucheria a lui Alexandru Cuţac, originară din aceeaşi localitate, înhăţată de ghiaurii regimului totalitar sovietic. În timpul interogatoriilor din beciurile fioroase ale cazematelor bolşevice, tânăra, care a absolvit o clasă primară, a declarat, fiind supusă metodelor staliniste de tortură, că este agent al securităţii române din anul 1939 şi misiunea ei specială constă în „stabilirea unor contacte cu soldaţii din unităţile militare sovietice din Cernăuţi cu scopul să afle de la ei diverse secrete de stat”. În activitatea ei „subversivă, îndreptată împotriva patriei socialiste”, este ajutată de pământenii menţionaţi. Atât le-a trebuit satrapilor enkavedişti. I-au ferecat în lanţuri pe toţi, raportând şefilor de la Moscova că, datorită muncii lor asidue, în regiunea Cernăuţi din Ucraina, a fost descoperită o „largă reţea de spionaj”. În categoria „spionilor” au intrat trei ţărani, dintre care numai unul ştia să-şi scrie numele, şi o fată minoră. Ei constituiau cea mai mare primejdie pentru un corp sovietic de armată, care îşi lua tălpăşiţa. Gheorghe Raileanu n-a rezistat interogatoriilor bestiale şi moare pe data de 8 februarie 1942, în lagărul stalinist de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk, unde a fost transportat de către călăii regimului bolşevic. În acelaşi lagăr blestemat s-au stins din viaţă, îndurând chinuri cristice, şi ceilalţi „spioni români”, condamnaţi de autorităţile primului stat socialist din lume la ani grei de temniţă pentru crimele, pe care nu le-au săvârşit. Martirii au urcat spre înaltul cerului, „spre locul de popas etern”, iar memoria lor rămâne scrisă pe pământul vetrei străbune.

Pe data de 11 iunie 1941, „troika operativă” a Direcţiei Regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S. adoptă hotărârea privind deportarea Victoriei a lui Vasile Frătăucean, născută la 1893, în satul Cupca din Bucovina, ţărancă, neştiutoare de carte. Ea este acuzată de către autorităţile sovietice de faptul că „are relaţii de rudenie cu un element care prezintă un pericol social”. Românca a închis ochii pentru totdeauna în ziua de 3 martie 1942, în regiunea Aktiubinsk a Kazahstanului. Împreună cu ea au fost duşi în stepele pustii kazahe copiii: Mircea, născut la 1920; Constanţia, născută la 1922; Radu, născut la 1926. În neagra străinătate şi-a găsit mormântul şi fiul Mircea, care a părăsit această lume plină de durere pe data de 8 februarie 1942.

În istorica zi de 1 aprilie 1941, la marea demonstraţie antisovietică a băştinaşilor din localităţile de pe Valea Siretului a participat şi Gheorghe al lui Ilie Bicer. În „Tabelul de locuitorii morţi şi identificaţi din revoluţia din 1 aprilie 1941”, alcătuit de către Pretura plăşii Storojineţ, în 1943, în lista martirilor comunei Cupca, seceraţi de gloanţele grănicerilor stalinişti la Fântâna Albă, intră Bicer Gheorghe al lui Ilie. În documentele sovietice, apare Bicer Gheorghe al lui Ilie, născut în 1918, în localitatea Cupca, fostul raion Hliboca, român, poseda studii primare, ţăran. A fost arestat de către reprezentanţii Detaşamentului de grăniceri nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. pe data de 2 aprilie 1941 „pentru trădarea patriei”. Moare în ziua de 9 februarie 1942, în lagărul comunist de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk a Federaţiei Ruse. Reabilitat de către Procuratura regiunii Cernăuţi la 11 aprilie 1990. Încă multă trudă şi răbdare trebuiesc depuse în direcţia cercetării evenimentelor sângeroase de la Lunca şi Fântâna Albă, din iarna şi primăvara anului 1941. Anticii spuneau: „Păstraţi încrederea, căci timpul scoate adevărul la lumină”.

În numărul celor 260 de bucovineni, arestaţi în ziua de 1 aprilie 1941, au intrat Gheorghe al lui Sava Zegrea şi Vasile al lui Tănase Zegrea. Ambii ţărani erau născuţi în satul Suceveni din Bucovina istorică. Gheorghe a venit pe lume în 1905, iar Vasile în 1900. Fiind transferaţi în regiunea Sverdlovsk, vor închide ochii pentru totdeauna departe de glia străbună. Gheorghe Zegrea a murit pe data de 8 iulie 1942, Vasile Zegrea a coborât în veşnic îngheţatul pământ al Siberiei la 9 februarie 1942. Martirii arestaţi în sângeroasa zi de 1 aprilie 1941 au trecut în lumea celor drepţi cu dorul de Libertate şi Ţară în inimi. Duşi în acele ţinuturi bătute de vânturi sălbatice şi de ierni îngheţate, ei s-au transformat în brazi falnici şi temerari, în care au urcat sufletele lor, împânzind întreaga întindere siberiană.

În iarna anului 1941, căpitanul Martynov, unul dintre conducătorii Direcţiei Regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S., adresează lui Ivan Gruşeţki, primul secretar al comitetului regional Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei, un raport, în care semnala faptul că în ziua de „28 ianuarie 1941, locuitorii satelor Horecea Urbană, Horecea Mănăstirii, Boian, Ostriţa, Mahala au organizat o trecere în masă a frontierei. La o depărtare de 3 kilometri de la frontieră, ei au fost descoperiţi de către detaşamentul de călăreţi ai pichetului de grăniceri, în colaborare cu reprezentanţii operativi ai Direcţiei Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne. În timpul efectuării acestei „operaţiuni”, au fost ucise 12 persoane, 53 reţinute şi doar 2 oameni au avut norocul să treacă frontiera”. În numărul martirilor reţinuţi la Lunca, în dimineaţa zilei de 28 ianuarie 1941, au intrat şi ţăranii din Ostriţa Herţei: Ilie al lui Gheorghe Gorenciuc, născut la 1910, şi Nistor al lui Gheorghe Gorenciuc, născut în 1919. Ambii aveau studii primare. Pe data de 28-31 martie, acelaşi an, Tribunalul Militar al Armatei a 12-a a Districtului Militar Special Kiev îi condamnă la câte 10 ani de detenţie „pentru trădarea patriei”. Ilie Gorenciuc se stinge din viaţă la 10 februarie 1942, iar Nistor Gorenciuc moare în ziua de 4 iunie 1947. Bucovinenii şi-au găsit mormântul în blestematul lagăr de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk. Rudele lor, conform hotărârii din 7 mai 1941 a Comisiei Speciale de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S., vor apuca drumul Siberiei.

Petru GRIOR,

directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

La 30 iulie 1914, în Voinești, Dâmbovița,  s-a născut Rodica Bujor,  interpretă de muzică populară, din prima generație de mari interpreți, alături de  Maria Tănase și Maria Șătărețu, recunoscută pentru vocea ei puternică, expresivă și memorabilă, pentru dăruirea cu care interpreta cântecele populare. Înconjurată de cântecul popular de mică, și-a format un repertoriu de muzică lăutărească încă din timpul școlii. Cel care i-a descoperit talentul a fost George Enescu, care prezida un concurs organizat la Radio București, tot el sugerându-i numele de scenă Rodica Bujor, „cum sunt bujorii din obraji”. „Acum vă prezint o descoperire, o minune a cântecului românesc, fără nici un fel de iz lăutăresc. Veți vedea cum arată românca în adevărata ei frumusețe” – era modul în care Enescu o prezenta pe Rodica Bujor. Sfaturile lui George Enescu, lecțiile de Canto cu Valentina Crețoiu, turneul în Italia (1941) unde s-a perfecționat în tehnica liedului cu Marcela Magna și grija de a-și păstra repertoriul țărănesc de la Voinești i-au adus succesul. A debutat la Radio București în 1938, cu orchestra lui Vasile Julea, formația restaurantului Coșna. A cântat până la vârsta de 70 de ani, chiar dacă se pensionase mai devreme. A decedat la  30 octombrie 1995, la București.

La 30 iulie 1927, în  satul Bălăbănești, raionul Criuleni, s-a născut  Silviu Berejan, lingvist, academician.  Silviu Berejan (1927-2007) a fost filolog, lexicolog și lingvist român, doctor habilitat în filologie (1972), profesor universitar (1979), membru corespondent (1989) și membru titular (1992) al Academiei de Științe a Moldovei. A urmat liceul „B.P. Hașdeu” din Chișinău (1938–1944), liceul „C.D. Loga” din Timișoara (1944– 1945), școala rusă din Comrat (1945–1946), școala nr. 4 din Chișinău (1946–1947). În perioada 1947-1952 academicianul Silviu Berejan a studiat la Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moldova, după care a făcut studiile de doctorat la aceeași universitate (1952–1955). În anul 1972 a susținut teza de doctor habilitat în filologie, iar în anul 1979 a devenit profesor universitar. A activat în funcția de lector la Institutul Pedagogic din Tiraspol (1954–1955), lector la Universitatea de Stat din Moldova (1955–1956), cercetător științific superior la Institutul de Istorie, Limbă și Literatură a Filialei Moldovenești a Academiei de Științe a URSS (1956–1958), secretar științific (1958–1961), șef de sector (1961–1978), șef de secție (1978–1987), director al Institutului de Limbă și Literatură al AȘM (1987–1991), academician coordonator al Secției de Științe Socioumane (1991- 1995) și director (1995-2000) al Institutului de Lingvistică al AȘM. Academicianul Silviu Berejan a fost fondatorul școlii moldovenești de lexicologie și semantică lingvistică. Aria preocupărilor științifice a constituit gramatica, lexicologia, lexicografia, stilistica, istoria limbii, cultura vorbirii limbii române, semantica generală, lingvistica teoretică, romanistica, slavistica, lingvistica comparată, sociolingvistica. A contribuit la dezvoltarea teoriei lexicografice în direcția implementării noțiunii de sistem lexico-semantic și a aplicării unor metode noi de cercetare în studiul lexicului. A elaborat teoria echivalenței semantice a cuvintelor. Este autor a peste 400 de lucrări științifice și științifico-didactice publicate atât în țară, cât și în străinătate, inclusiv 3 monografii. În perioada 1988-2006 semnează circa 100 de articole de publicistică lingvistică privind statutul limbii române din Republica Moldova. Academicianul Mihai Cimpoi referitor la activitatea academicianului Silviu Berejan a menționat „E vorba de aducerea la condiție științifică a normelor limbii noastre. Chiar atunci când ea se numea moldovenească, Silviu Berejan a făcut tot posibilul ca să ne conducem după normele ortografice ale limbii române, să ne mișcăm în matricea stilistică a limbii române”.

La 30 iulie 1987, în orașul Dubăsari, Republica Moldova,  s-a născut Cristina Croitoru, interpretă de muzică ușoară. A absolvit cu succes Şcoala muzicală, apoi Liceul „Mihai Eminescu”. Pe parcursul studiilor a fost membră a Teatrului de estradă „Ovaţie”. Tot în acești  ani a început să compună primele sale cântece. Primul său debut oficial în scenă, dar și primul trofeu îl obține la vârsta de 16 ani la concursul „Vocile nistrene” de la Tiraspol. În anul 2005 devine studentă la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Facultatea de Canto Jazz-estradă.  Își încearcă puterile la concursul „Steaua Elatului”, după care i s-a propus să fie stipendiată a Centrului Cultural „Elat”, sub patronatul căruia Cristina lucrează şi concertează şi în prezent. Este laureată a concursurilor: „Faces of Friends”, „Doi inimi gemene”, „Duetul anului”, „Steaua Chişinăului”, „Steaua Elatului”.

În anul 2010 absolvă Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Facultatea – Canto de estradă.

Doi ani consecutiv s-a numărat printre finaliștii selecției naționale Eurovision (2009-2010), iar în anul 2012 participă din nou la preselecția națională cu cântecul „Fight for love” și obține premiul telespectatorilor. În palmaresul său artistic se înscriu colaborările cu trupa Akord (la piesa şi videoclipul „Când te visam”), interpreții Boris Covali, Karizma, Mihai Teodor şi alţii. Cristina Croitoru compune ea însăşi muzica pentru piesele sale. În anul 2012 a lansat primul videoclip la piesa „Fight For Love”.

În ziua de 30 iulie 2007 a plecat la cele veşnice Teoctist, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române între anii 1986-2007.  S-a născut la 7 februarie 1915, la Tocileni, judeţul Botoşani,   pe numele de mirean Toader Arăpașu. Ca patriarh s-a remarcat prin sprijinul pe care l-a acordat teologiei românești. Nici chiar în Grecia, Biserica Ortodoxă locală nu a putut tipări atâtea titluri câte s-au tipărit în perioada păstoririi patriarhului Teoctist în România. De asemenea, a avut o permanentă activitate pentru unitatea ortodoxă, ca și în domeniul ecumenismului. A obținut situarea Bisericii Ortodoxe Române la un nivel mai înalt în relațiile cu celelalte culte decât în trecut. Deși a fost nevoit să accepte demolarea a 7 biserici ortodoxe monument-istoric în București, a ridicat în schimb, în aceeași perioadă, peste 100 de biserici în țară. A fost acuzat pentru obediența sa față de autoritățile comuniste, fapt care a culminat cu aprobarea demolării a 7 biserici istorice din București.  Istoricii consideră că era improbabil ca Teoctist să fi fost informator al Securității. Ei îl consideră mai degrabă vinovat pentru ce nu a făcut decât pentru ce a făcut. După Revoluţia din decembrie 1989, înțelegând contestațiile de ordin politic, în legătură cu demolarea unor biserici în București de către regimul de dictatură, la ședința Sfântului Sinod din 10 ianuarie 1990 Patriarhul Teoctist a cerut în scris retragerea din slujirea sa, în semn de pocăință. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a acceptat demisia Patriarhului Teoctist. Primind cereri din toată țara din partea credincioșilor, a clerului de la parohii și mânăstiri, pentru revenirea Patriarhului, precum și a unor scrisori din partea Patriarhilor Bisericilor Ortodoxe locale, Sfântul Sinod în ședința sa din aprilie a hotărât chemarea Patriarhului la locul său prin revocarea deciziei de acceptare a demisiei patriarhului Teoctist. Dând ascultare Sfântului Sinod, Patriarhul Teoctist și-a reluat slujirea sa pentru care a fost ales în noiembrie 1986.

Evenimente istorice din ziua de 30 iulie:

1401: Alexandru cel Bun, domnul Moldovei, aprobă organizarea unei episcopii armene în Moldova cu scaunul la Suceava.

1914: Primul Război Mondial: După reticența inițială, țarul Nicolae al II-lea al Rusiei este convins să decreteze mobilizarea generala. „Gândiți-vă la mii și mii de oameni care vor fi trimiși la moarte!” a spus el.

1930: În finala primului Campionat mondial de fotbal, naționala Uruguayului, pe teren propriu, pe stadionul „Centenario” din Montevideo, în prezența a 76.800 de spectatori, a învins echipa Argentinei cu scorul de 4:2.

1937: Biroul Politic al Uniunii Sovietice emite Ordinul NKVD nr. 00447, semnat de Nikolai Yejov, „Despre reprimarea foștilor deținuți din gulag (care au fugit din lagăre, au plecat în exil și au părăsit locurile de muncă), criminali și alte elemente antisovietice”, pentru anihilarea acestora: 269.100 sunt desemnați pentru a fi arestați si 76.000 pentru a fi împușcați. (Parte a Marii Epurări).

1956: La doi ani după ce a făcut presiuni pentru ca fraza „sub Dumnezeu” (“under God”) să fie inserată în jurământul de credință, președintele Dwight D. Eisenhower semnează o lege care declară sintagma „Credem în Dumnezeu” – “In God We Trust” – drept deviza oficială a națiunii americane.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Și noi, Ștefan Voievod, cu fiul nostru Alexandru, am ieșit înaintea lor aici și am făcut mare război cu ei, în luna iulie 26. Și cu voia lui Dumnezeu au fost înfrânți creștinii de către păgâni. Și au căzut acolo mulțime mare de ostași ai Moldovei. Atunci și tătarii au lovit Moldova din ceea parte.

De aceea, a binevoit Io Ștefan Voievod, cu buna sa voință a zidit această casă în numele arhistratigului Mihail și întru rugă sieși și Doamnei sale Maria, și fiilor săi Alexandru și Bogdan și pentru amintirea și întru pomenirea tuturor dreptcredincioșilor creștini care s-au prăpădit aici.

În anul 7004 (1496), iar al domniei sale anul 40 curgător, în luna noiembrie 8”.

Remarcăm faptul că Voievodul a construit biserica de piatră de la Războieni la două decenii de la bătălie, dovadă că trecerea timpului nu i-a șters amintirea luptelor crâncene care s-au dus și jertfa vitejilor pe care i-a condus în luptă și au murit pentru cauza creștinătății și a întregirii neamului românesc.

„Sărbătoarea Războienilor” din zilele de 25 și 26 iulie 2026 a fost rodul unei frumoase conlucrări a unor prestigioase instituții românești, între care aș remarca contribuția unor reprezentanți ai Academiei Române, a Bisericii Ortodoxe Române, Consiliului Județean Neamț și Primăria Comunei Războieni. Au luat parte arhierei de seamă ai Mitropoliei Moldovei și Bucovinei în frunte cu Înaltpreasfințitul Teofan, academicieni, istorici, reprezentanți ai administrației județene și locale în frunte cu Președintele și Vicepreședintele Consiliului Județean Neamț, primarul comunei Războieni, consilieri și funcționari ai primăriei, cât și militari, ofițeri activi și în rezervă, între care aș remarca prezența generalului în rezervă Vasile Mălureanu care a avut o importantă contribuție la intrarea în posesia statului român a unor documente prețioase privind unirea Republicii Moldova cu România din 27 martie (9 aprilie pe stil nou) 1918. Între personalitățile care au luat parte la eveniment s-au evidențiat profesor doctor Ecaterina Andronescu, fost ministru, în prezent profesor la Universitatea Politehnică București, profesor doctor Cristina Garlea, cercetător gradul I la Academia Română, care au fost sufletul acestui eveniment epocal alături de părintele protosinghel Vicenţiu Oboroceanu, starețul Sfintei Mănăstiri Antim Ivireanul din București, originar din Valea Albă (comuna Războieni), sat situat în preajma locului unde s-a dat bătălia. Regretăm lipsa unor înalți oaspeți care și-au anunțat participarea la eveniment dar nu au reușit să ajungă din motive obiective, între care,  istoricul medievist Ioan –Aurel Pop,  până recent Președinte al Academiei Române, un redutabil cunoscător al evenimentelor petrecute în vara anului 1476 în Moldova, care  ne-ar fi încântat cu o expunere excepțională cu privire la bătălia de la Valea Albă și personalitatea Marelui Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, precum, și ex-premierii României, doamna Viorica Dăncilă și domnul Adrian Năstase.

Oaspeții invitați la sărbătoare, între care am avut onoarea să mă aflu, au pornit în cursul dimineții zilei de 25 iulie într-un adevărat marș al credinței la câteva mănăstiri reprezentative din apropiere, ca înainte de orele 15.00 să se adune în sala de conferințe a Mănăstirii Războieni unde au luat parte la „Simpozionul Valea Albă – 550 ani” , fiind prezenți arhierei ai Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, înalți funcționari ai Consiliului Județean Neamț și ai Primăriei Războieni, istorici, oameni  de cultură  și alți participanți.  Lucrările Conferinței au fost deschise cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care a rostit și un cuvânt dedicat bătăliei din 26 iulie 1476 încheiat cu o rugăciune pentru eroii căzuți în luptă. Au urmat alocuțiuni dedicate Marelui Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt și  bătăliei din 26 iulie 1476 ale unor academicieni, istorici  și înalți funcționari, între care istoricul dr. Victor Marola, cercetător la Biblioteca Academiei Române, scriitorul Andrei Breabăn, autorul celor 10 volume ale Epopeii Ștefaniene „Cavalerii Crucii”, dr Mihai Gribincea, fost ambasador al R. Moldova în Romania, cercetător istoric la Banca Națională a României, istoricul Paul – Claudiu Cotârleț, generalul Vasile Mălureanu, doamna academician Cristina Gârlea, doamna ministru Ecaterina Andronescu, părintele protosinghel Vicenţiu Oboroceanu, stavrofora Olompiada Neagu, maica stareță a mănăstirii Războieni, Daniel Vasilică Harpa, președintele Consiliului Județean Neamț, Sebastian Bogdan Țarălungă, primarul  comunei Războieni, alte scurte alocuțiuni fiind ținute de persoane din rândul celorlalți participanți la ceremonie.

Victor Marona și Andrei Breabăn au prezentat cea mai recentă carte a istoricilor medieviști Ioan-Aurel Pop și Alexandru  Simon, „Ștefan cel Mare în Europa”, una dintre cele mai valoroase lucrări contemporane în domeniul istoriografiei medieviste, în care sunt prezentate documente inedite, descoperite recent în Arhivele de la Milano, Veneția,  Roma și Bratislava, care conțin informații de un interes deosebit cu privire la personalitatea și acțiunile Marelui Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, cei doi vorbitori făcând referiri ample și la bătălia de la Valea Albă, fiind conturată o nouă imagine a acesteia, ca moment de vârf al cruciadei antiotomane la care a aderat Voievodul,  având ca obiectiv apărarea Creștinătății, care, pe lângă titlul de „atlet al lui Hristos” — Ștefan cel Mare a fost singurul principe ortodox care l-a primit — i l-a adus și pe cel de Re de Dacia,  recunoscut de marile curți europene,  după cum dovedesc pe bază de documente academicianul Ioan-Aurel Pop, Președintele Comitetului Academic Român și profesorul Alexandru Simon, doctor în istorie,  cercetător la Academia  Română:

Ștefan cel Mare a întruchipat  unitatea românească medievală în viziune renascentistă. Cu domeniile sale transilvane numărând peste 100 sate,  târguri și orașe, cu titlul de „conte de Transilvania”, cu acea calitate ca a avut sub oblăduirea sa jumătatea de Răsărit a Regatului Ungariei, luând efectiv sub oblăduirea Mitropoliei Moldovei bisericile românești din Transilvania, cu autoritatea de a face si desface regi si domni, recunoscută de însuși „regele romanilor”, cu dominarea pe care a exercitat-o timp de 17 ani asupra Țării Românești, domnul de la Suceava, a ilustrat concret conducerea Daciei.

După Simpozionul care s-a prelungit pe parcursul a patru ceasuri participanții au pornit pe jos, cu arhiereii Bisericii în frunte, într-un pelerinaj spre locul unde s-a aflat fortăreața de tip husit în care Ștefan cel Mare și Vitejii lui i-au așteptat pe otomani, pe locul socotit ca fiind punctul de comandă al Voievodului fiind azi o cruce uriașă fixată pe un soclu solid, semn al luptei duse de vitejii Moldovei pentru apărarea credinței creștine.

Momentul solemn Troița Valea Albă a început cu Slujba de pomenire a eroilor căzuți în lupta de la Valea Albă realizată de Înaltpreasfințitul Teofan cu soborul de arhierei și preoți care l-au însoțit, acesta fiind urmat de un scurt moment artistic dedicat Voievodului, după care, cele câteva sute de participanți au coborât în tăcere panta abruptă ce duce spre mănăstire în luminile făcliilor purtate de plăieșii lui Ștefan cel Mare, aflat și el în fruntea acestora, interpretat de un tânăr din sat.

Ziua următoare a început cu liturghia de duminică condusă de părintele protosinghel Vicenţiu Oboroceanu împreună cu mai mulți preoți și măicuțele de la mănăstire care s-au rugat pentru eroii care au murit pentru apărarea credinței și a poporului român ,fiind adus un pios omagiu Marelui Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt a cărui moaște se odihnesc în mormântul aflat în Mănăstirea Putna.

După slujba religioasă participanții s-au deplasat la mausoleul ridicat în apropierea mănăstirii unde a avut loc o frumoasă ceremonie de omagiere a eroilor marii bătălii de la Valea Albă, organizată de primăria comunei Războieni, fiind de față peste o mie de persoane. Ceremonia a avut o puternică încărcătură militară, fiind coordonată de ofițeri cu funcții de conducere în regimentele „Războieni” și „Podul Înalt”. După salutul drapelului de luptă și intonarea Imnului Național al României a avut loc oficierea serviciului religios de pomenire a eroilor căzuți în bătălie, apoi scurte alocuțiuni ale oficialităților și depunerea de coroane de flori, iar la final, un scurt moment artistic susținut de elevi ai Școlii Generale „Constantin Virgil Gheorghiu” din Războieni îmbrăcați în haine naționale, care au intonat cântece dedicate lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Omagierea eroilor neamului s-a încheiat cu Defilarea Drapelului de luptă și a gărzii de onoare, pe acordurile Muzicii Militare a Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt”.

Am plecat din Războieni cu gândurile răvășite de locurile vizitate și ceremoniile deosebite la care am luat parte, care au adus din negura timpului amintirea tinerilor care au luptat și au murit vitejește ca noi azi să fim creștini și să vorbim în graiul minunat pe care ni l-au lăsat moșii și strămoșii noștri, vorbire care ne leagă ca un cordon ombilical de eroii martiri căzuți în acea crâncenă bătălie. Chiar dacă Ștefan nu a reușit sa-l prindă in capcană pe Mahomed … sultanul nu a reușit să cucerească nici o cetate. Ostile din Transilvania intră în Moldova și la mijlocul lui august Mahomed e alungat…

Andrei BREABĂN,

scriitor și jurnalist, Suceava

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Ţăranul Ion al lui Gheorghe Timiş, născut la 1912, în satul Cupca din Bucovina, pe data de 1 aprilie 1941, a participat la evenimentul sângeros de la Varniţa. A doua zi este arestat de reprezentanţii autorităţilor staliniste „pentru trădarea patriei”. Când au început operaţiunile militare între România şi fosta Uniune Sovietică, românul va fi transferat în regiunea Sverdlovsk, unde se stinge din viaţă pe data de 13 iunie 1942. Familia sa, conform hotărârii din iunie 1941 a „troicei operative” a Direcţiei Regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S., va fi deportată în stepele pustii ale Kazahstanului. În ziua de 4 februarie 1942, în blestemata regiune Aktiubinsk, a trecut în lumea îngerilor fiica Elena, care a văzut lumina zilei în 1940. Peste două luni, la 4 aprilie, închide ochii pentru totdeauna scumpa soţie, Margalina Timiş, născută în 1912. Fiul Petru, care avea doar patru anişori, văzând că mămica nu mai dă semne de viaţă şi rămâne singur în această străinătate plină de durere, a cuprins cu mânuţele lui gâtul mamei aşa de tare, încât nimeni dintre cei prezenţi n-a cutezat să-i descleşteze mâinile. Plângeau toţi deportaţii. Trei zile a rezistat sărmana-i inimă. Pe data de 7 aprilie 1942, copilul a murit la sânul mamei sale neînsufleţite.

Tot în ziua de 4 februarie, în blestematul lagăr din regiunea Sverdlovsk, s-a înălţat la ceruri Meletie al lui Vasile Ciuprun, născut la 1880, în satul Tereblecea din mândra Bucovină. El a fost arestat de copoii regimului totalitar pe data de 16 ianuarie 1941 „pentru nedenunţare”. Chinurile au durat 12 luni. În aceeaşi zi de 16 ianuarie, tot „pentru nedenunţare”, vor fi încătuşate mâinile soţiei sale, Natalia Ciuprun, născută la 1884. Biata femeie, neştiuroare de carte, nu înţelegea ce înseamnă „nedenunţare referitoare la săvârşirea trădării”. Staliniştii i-au explicat că ea, împreună cu soţul, aveau intenţii să părăsească ţinutul „eliberat” şi, conform legislaţiei sovietice, unul dintre ei trebuia să aducă la cunoştinţa organelor bolşevice de resort acest fapt. Românca, crescută şi educată în alt mediu de valori ale vieţii, nu ştia că la temelia societăţii sovietice stăteau denunţurile. Supusă cumplitelor metode de tortură comunistă, a părăsit această lune la 18 octombrie 1941, tot în lagărul de muncă corecţională din Sverdlovsk. Fiul lor, Teodor, născut la 1925, va fi deportat în Sberia.

Pe data de 4 februarie, Mihai al lui Ion Mosorică, născut la 1924, în satul Mahala din actualul raion Cernăuţi, este condamnat de către Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S., la 8 ani de detenţie „pentru tentativa de trecere ilegală a frontierei de stat”. A fost arestat de grănicerii sovietici în ziua de 8 februarie 1941. Tot în acea zi istorică de 8 februarie, în mâinile staliniştilor intră şi fratele său, Constantin Mosorică, care a văzut pentru prima dată lumina soarelui la 1920, în acelaşi sat-martir Mahala. Fratele Constantin va fi condamnat la 10 ani de detenţie şi moare, pe data de 2 iunie 1943, în lagărul bolşevic din Sverdlovsk. Părinţii, Ion şi Domnica Mosorică, împreună cu fiica lor, Margarita, apucă drumul Siberiei, fiindcă „erau rude cu trădătorii patriei”, care au participat la evenimentul sângeros de la Lunca, din iarna lui 1941. Scump au plătit mahalenii sfântul dor de libertate.

În aceeaşi zi de iarnă cu ger cumplit de crăpau lemnele, autorităţile sovietice îl condamnă la 5 ani de lagăr pe Constantin al lui Ianache Ursu, care a venit pe lume în localitatea Ungureni din judeţul Tecuci al României, la 1913. În perioada interbelică şi-a îndeplinit datoria faţă de Patrie în cadrul diverselor unităţi militare, dislocate în oraşul Cernăuţi. Fostul ofiţer al Armatei Române este acuzat de „trecerea ilegală a frontierei de stat”. Aceeaşi formulă de acuzare a fost folosită şi în privinţa ţăranului Dumitru al lui Nicolae Apreutesei din satul Beceşti, Ţinutul Herţei, născut la 1892. Pe data de 10 martie 1941, ţăranul revenea acasă de la muncă din interiorul României şi nimereşte în mâinile grănicerilor stalinişti. Va fi transferat în regiunea Sverdlovsk a Federaţiei Ruse, unde trece în lumea celor drepţi în ziua de 5 februarie 1942. Alt herţean, Gheorghe al lui Vasile Bilea, care a văzut lumina zilei la 1905, în pitoreasca localitate Pasat de lângă codrii seculari ai Cosminului, este arestat pe data de 7 mai 1941 „pentru complicitate la trecerea ilegală a frontierei”. Împotriva lui, anchetatorii penali au folosit întregul arsenal de tortură, pus la dispoziţia lor de către sistemul bolşevic. A purtat lanţurile anchetelor staliniste până la 6 februarie 1942, când a părăsit această lume plină de suferinţe, pornind spre locul de veci al martirilor. Tot pe data de 6 februarie a trecut în împărăţia cerului şi voloceanul Gheorghe al lui Tănase Penteleiciuc, născut la 1907, ţăran, cu studii primare, încătuşat de zbirii regimului totalitar în ziua de 22 mai 1941 „pentru trădarea patriei”. În fioroasa închisoare din Sverdlovsk s-a oprit inima mândrului fiu al Bucovinei.

Pe data de 9 decembrie 1940, când nemuritoarea iarnă a acoperit cu o plapumă albă pământul chinuit de atâta durere al Ţării Fagilor, doi români din „vechiul Carapciu” au hotărât să treacă în Patria strămoşilor lor. Primul era născut la 1894, al doilea în 1896. Ambii aveau studii primare. Unul devenise muncitor, celălalt se ocupa cu prelucrarea pământului. Vrednicii bărbaţi ai plaiurilor bucovinene, urmaşii legendarului Ştefan, nu mai doreau să suporte fărădelegile „eliberatorilor”, pripăşiţi cu duiumul pe meleagurile voievodale, blagoslovite de Domnul. Pornesc spre frontiera instalată de veneticii Răsăritului, fiind mânaţi de realitatea crudă a evenimentelor sângeroase, desfăşurate în ţinutul mioritic. Vor fi arestaţi, supuşi bătăilor cumplite, încărcaţi în vagoanele staliniste pentru transportarea deţinuţilor politici şi duşi în interiorul fostului imperiu bolşevic. Au ajuns în regiunea Sverdlovsk, unde tortura va continua. Teodor al lui Ion Ioneţ a închis ochii pentru totdeauna în ziua de 6 februarie 1942, iar Florea al lui Ion Ioneţ a trecut la cele veşnice pe data de 25 octombrie, acelaşi an plin de lacrimi şi durere. Când martirii se aflau în pământul străin al Federaţiei Ruse, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S., în ziua de 14 noiembrie 1942, îi condamnă pe aceşti bucovineni la câte 3 ani de detenţie fiecare. Chiar morţii constituiau pentru nemărginitul imperiu al răului o mare primejdie.

Pe data de 7 mai 1941, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. adoptă hotărârea, conform căreia ţăranul Nicolae al lui Gheorghe Domnean, născut la 1880, în satul-martir Mahala din Bucovina, poseda studii medii incomplete, trebuia să fie deportat, fiindcă „era rudă cu un trădător al patriei”. Împreună cu el, au apucat calea Nordului soţia, Domnica a lui Gheorghe Domnean, născută la 1885, şi copiii: Anghelina, născută la 1920; Petru, născut la 1922. Toţi au murit în Republica Komi a Federaţiei Ruse. Pe data de 7 februarie 1942, a trecut în lumea celor drepţi capul familiei, Nicolae Domnean. Peste cinci zile, la 12 februarie, s-a înălţat la ceruri scumpa lui soţie, Domnica. Fiul Petru a trecut la cele veşnice în 1943, iar fiica Anghelina a rezistat în pustiul îngheţului veşnic până în anul 1946. „Zvârliţi demult sub greii bulgări reci,/ şi unde-i groapa lor, deasupra-i să te-apleci?”, după cum va spune cu durere poetul Vasile Leviţchi.

Petru GRIOR,

directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com