Eduard Caudella a început studiile muzicale la Scheia și Iași (1850-1853), apoi le-a continuat în Germania – la Berlin și Frankfurt (1853-1857),  apoi la Paris. Întors la Iaşi, Eduard Caudella a fost violonist al curții lui Alexandru Ioan Cuza (1861-1864), în acelaşi timp, profesor de vioară (1861-1901), de orchestră, iar mai târziu, director al Conservatorului din Iași (1893-1901).  În cadrul Conservatorului de la Iași, Eduard Caudella a înființat prima orchestră simfonică, al cărei dirijor a fost.

Și-a completat activitatea pedagogică prin susţinerea unor cursuri de estetică muzicală la Universitatea ieşeană (1875-1877).În calitate de dirijor, a condus spectacolele Teatrului Național din Iaşi (1861-1875), ale Trupei germane de teatru (1868-1870) și Operei italiene (1870-1874). A fost aplaudat şi ca violonist concertist, atât în țară, cât și peste hotare. Eduard Caudella a condus formații de muzică de camera în Iași, desfășurând o activitate susținută de popularizare a creației clasice universale, prin prezentarea de concrete la pupitrul orchestrei Conservatorului.

Datorită pregătirii sale complexe şi experienţei pedagogice şi artistice vaste, a fost în măsură să întrevadă geniul copilului George Enescu, pe care l-a îndrumat, un timp, ca profesor particular, sfătuindu-l apoi pe tatăl acestuia să-l trimită la Viena pentru studii specializate.

Eduard Caudella este unul dintre cei mai importanți compozitori români din perioada sfârşitului de secol XIX și începutului de secol XX. A compus în aproape toate genurile, însă niciunul nu a egalat succesul de care s-a bucurat creaţia sa dedicată teatrului liric, „gen superior” în viziunea sa, domeniu care i-a şi adus consacrarea în spaţiul românesc.  Eduard Caudella s-a stins din viață la 15 aprilie 1924 și a fost înmormântat  la Cimitirul Eternitatea din Iași.

La 3 iunie 1849 armata revoluționarului român transilvănean Avram Iancu, obține o mare victorie împotriva celei maghiare lângă Abrud. Avram Iancu (1824-1872) a fost un avocat transilvănean și revoluționar român pașoptist, care a jucat un rol important în Revoluția de la 1848 din Transilvania. A fost conducătorul de fapt al Țării Moților în anul 1849, comandând armata românilor transilvăneni, în alianță cu armata austriacă, împotriva trupelor revoluționare ungare aflate sub conducerea lui Lajos Kossuth.

La 3 iunie 1940, la Mălăiești, Bălți, s-a născut Anatol Ciocanu,  poet, prozator, traducător și publicist din Republica Moldova. A absolvit în 1965 Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie, urmată de activitate redacțională la publicații pentru copii: Scânteia leninistă și Tânărul leninist. A fost redactor la Moldova Socialistă și la revista Moldova, corespondent special al revistei Glasul Națiunii la București. A debutat editorial cu volumul de proză pentru copii Băiețelul din geamul albastru (1970), urmat de alte cărți pentru copii: Corăbioare, De vorbă c-un ghiduș, Trenul 61, Sus în codru, Umbrela cosmonautului, Pălăria lui Cippolino, Luni, marți, miercuri…, Unchiul meu Păcală și volume de versuri pentru adulți: Glob matern, Arme în iarbă, Iarna dragostei, Înflorite ramuri, Ploaie desculță, Iubind. A primit Premiul Național pentru literatură (2002) și Ordinul Gloria Muncii (2010). S-a stins din viață la 19 iunie 2012.

La 3 mai 1953, în Țiplești, raionul Sângerei,  s-a născut Lidia Bejenaru,  interpretă de muzică populară din Republica Moldova. A făcut studii muzicale la Școala de Iluminare Culturală „Elena Sârbu” din Soroca (1968–1971). A fost metodistă la Casa de Cultură din Edineț, solistă a orchestrei Ciocârlia de la Edineț, apoi a orchestrelor de muzică populară Mugurel și Lăutarii ale Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”. A scris muzica și textele pentru majoritatea cântecelor din repertoriu. Primul și unicul său disc, intitulat M-a cuprins un dor de mamă, a apărut după 20 de ani de activitate scenică. În 1971, s-a căsătorit cu viitorul dirijor al orchestrei Lăutarii, Nicolae Botgros, și au un copil, interpretul de muzică populară Cornel Botgros. A fost distinsă cu Medalia Meritul Civic (1993). A decedat la 26 iulie 2021.

La 3 iunie 2025 s-a stins din viață Eugen Doga, unul dintre cei mai vestiți compozitori din Republica Moldova.  S-a născut la 1 martie anul 1937 în satul Mocra, jud. Râbnița (RSSM). A studiat violoncelul la Colegiu de Muzică „Ştefan Neaga” din Chișinău. A absolvit Conservatorul de Stat „Gavriil Musicescu” din Chișinău, clasa de violoncel a lui G. Hohlov (1960) şi clasa de compoziţie a profesorului Solomon Lobel (1965). Cariera muzicală a început-o în Orchestra de Teleradio Moldova (1957-1962). A predat la Colegiul de Muzică „Ştefan Neaga” din Chișinău (1963-1967).

A compus muzică pentru filme, spectacole de teatru, balet, este autorul multor cântece, devenite şlagăre. A fost membrul al Comitetului de conducere al Uniunii Compozitorilor din URSS şi al Uniunii Compozitorilor din Moldova, vice-preşedinte al Uniunii Compozitorilor din Moldova.

A fost decorat cu înalte distincţii de Stat ale Republicii Moldova precum şi ale Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste: Premiul de Stat al Republicii Moldova (1980) şi al URSS (1986) ) şi titlul onorific Artist al Poporului al URSS (1987) şi Ordinul Republicii (1997).

Evenimente istorice din ziua de 3 iunie:

1847: Premiera comediei Piatra din casă. Comedia, scrisă de Vasile Alecsandri în prima jumătate a secolului al XIX-lea, cu cântece compuse de Alexandru Flechtenmacher, prezintă Iașii acelei epoci, cu eternele probleme ale familiilor – iubirea, măritișul, norocul în căsnicie.

1917: Consfătuirea reprezentanţilor Sovietelor de deputaţi ai muncitorilor şi ţăranilor din gubernia Basarabia.

1958: Hotărârea Comitetului Central al Partidului Co­munist al Moldovei despre introducerea predării Istoriei Moldovei în şcolile medii din republică.

1989: Guvernul chinez trimite forțe de securitate să evacueze protestatarii din Piața Tiananmen, rezultând sute de victime umane, după altercații cât se poate de violente.

1997: Tratatul dintre România și Ucraina. Tratatul cu privire la relațiile de bună vecinătate și cooperare dintre România și Ucraina a fost semnat în 3 mai la Kiev, de către miniștrii de externe, în 2 iunie la Constanța de președinții celor două țări și ratificat prin Legea nr. 129/14 iulie 1997 pentru ratificarea Tratatului cu privire la relațiile de buna vecinătate și cooperare dintre România și Ucraina, semnat la Constanta la 2 iunie 1997, intrând în vigoare la 22 octombrie 1997.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

CHIORĂSCU Alexandra a lui Vasile, născută la 1881, în localitatea Rachitna din Basarabia, încadrată la finele lunii iunie 1940 în componența Uniunii Sovietice, aflându-se astăzi în regiunea Cernăuți a Ucraineni, țărancă. Pe data de 9 iunie 1941, ,,troika operativă” a Direcției Regionale Cernăuți a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al URSS adoptă hotărârea privind deportarea ei, fiind acuzată de faptul că ,,era soția unui membru al unui partid contrarevoluționar”. Reabilitată conform Legii Ucrainei ,,Despre reabilitarea victimelor represaliilor politice în Ucraina” din 17 aprilie 1991.

CHIORĂSCU Iacob al lui Efrem, născut la 1877, în localitatea Rachitna din Basarabia, încadrată la finele lunii iunie 1940 în componența Uniunii Sovietice, aflându-se astăzi în regiunea Cernăuți a Ucrainei, neștiutor de carte, țăran. Pe data de 9 iunie 1941, ,,troika operativă” a Direcției Regionale Cernăuți a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al URSS adoptă hotărârea privind deportarea lui, fiind acuzat de faptul că ,,era membru al unui partid contrarevoluționar”. Moare în ziua de 27 octombrie 1941, în regiunea Tiumen din Federația Rusă. Reabilitat conform Legii Ucrainei ,,Despre reabilitarea victimelor represaliilor politice în Ucraina” din 17 aprilie 1991.

CHIORĂSCU Ion al lui Samei, născut la 1926, în localitatea Rachitna, fostul județ Hotin al României, încadrată la finele lunii iunie 1940 în componența Uniunii Sovietice, aflându-se astăzi în regiunea Cernăuți a Ucrainei, țăran. Este arestat de reprezentanții organelor sovietice de represalii în ziua de 27 ianuarie  1945. Pe data de 19 martie 1945, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Securitatea de Stat al URSS îl condamnă la 7 ani de detenție într-un lagăr stalinist de muncă corecțională ,,pentru activitate subversivă”. Reabilitat de către Procuratura regiunii Cernăuți la 19 iunie 1994.

CHIORĂSCU Porfirie al lui Eremia, născut la 1901, în localitatea Rachitna din Basarabia, încadrată la finele lunii iunie 1940 în componența  Uniunii Sovietice, aflându-se astăzi în regiunea Cernăuți a Ucrainei, poseda studii primare, țăran. Este arestat de reprezentanții Direcției Regionale Cernăuți a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al URSS în ziua de 13 iunie 1941. Pe data de 12 decembrie 1942, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS îl condamnă la 8 ani de detenție într-un lagăr stalinist de muncă corecțională pentru faptul că ,,era membru al unui partid contrarevoluționar”. Reabilitat de către Procuratura regiunii Cernăuți la 19 iunie 1989.

CHIORĂSCU Teodosie al lui Isaia, născut la 1903, în localitatea Rachitna din Basarabia, încadrată la finele lunii iunie 1940 în componența Uniunii Sovietice, aflându-se astăzi în regiunea Cernăuți a Ucrainei, poseda studii primare, țăran. Este arestat de reprezentanții Ministerului Securității de Stat al URSS în ziua de 21 aprilie 1949. Pe data de 18 iulie 1949, Judecătoria Regională Cernăuți îl condamnă la 10 ani de detenție într-un lagăr stalinist de muncă corecțională pentru faptul că ,,era membru al unei organizații religioase ilegale”. Reabilitat de către Procuratura regiunii Cernăuți la 22 februarie 1993.

CHIORĂSCU Zinovia a lui Vasile, născută la 1901, în localitatea Rachitna din Basarabia, încadrată la finele lunii iunie 1940 în componența Uniunii Sovietice, aflându-se astăzi în regiunea Cernăuți a Ucrainei, neștiutoare de carte, țărancă. Pe data de 9 iunie 1941, ,,troika operativă” a Direcției Regionale Cernăuți a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al URSS adoptă hotărârea privind deportarea ei, fiind acuzată de faptul că ,,era soția unui membru al unui partid contrarevoluționar”. Reabilitată conform Legii Ucrainei ,,Despre reabilitarea victimelor represaliilor politice în Ucraina” din 17 aprilie 1991.

CHIRIAC Ilie al lui Ilie, născut la 1898, în localitatea Horbova, fostul județ Dorohoi al României, încadrată la finele lunii iunie 1940 în componența Uniunii Sovietice, aflându-se astăzi în regiunea Cernăuți a Ucrainei, țăran. Pe data de 9 iunie 1941, ,,troika operativă” a Direcției Regionale Cernăuți a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al URSS adoptă hotărârea privind deportarea lui, fiind acuzat de faptul că ,,era rudă cu un trădător al patriei”. Moare în ziua de 10 aprilie 1942, în regiunea Tiumen din Federația Rusă. Împreună cu el, a pornit spre îndepărtata Siberie soția, Maria, care a văzut lumina zilei la 1893, în aceeași mândră localitate din istoricul Ținut al Herței. A rămas scumpa lui soție ,,cu lacrima de sânge în suflet”. Reabilitat conform Legii Ucrainei ,,Despre reabilitarea victimelor represaliilor politice în Ucraina” din 17 aprilie 1991.

CHIRIAC Maria a lui Gheorghe, născută la 1893, în localitatea Horbova, fostul județ Dorohoi al României, încadrată la finele lunii iunie 1940 în componența Uniunii Sovietice, aflându-se astăzi în regiunea Cernăuți a Ucrainei, poseda studii primare, țărancă. Pe data de 9 iunie 1941, ,,troika operativă” a Direcției Regionale Cernăuți a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al URSS adoptă hotărârea privind deportarea ei, find acuzată de faptul că ,,era rudă cu un trădător al patriei”. Reabilitată conform Legii Ucrainei ,,Despre reabilitarea victimelor represaliilor politice în Ucraina” din 17 aprilie 1991.

CHIRIAC Procopie al lui Nichita, născut la 1904, în localitatea Vancicăuți din Basarabia, încadrată la finele lunii iunie 1940 în componența Uniunii Sovietice, aflându-se astăzi în regiunea Cernăuți a Ucrainei, poseda studii medii incomplete, muncitor. Este arestat de reprezentanții Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al URSS în ziua de 29 aprilie 1941. Pe data de 7 aprilie 1943, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS îl condamnă la 3 ani de detenție într-un lagăr stalinist de muncă corecțională pentru faptul că ,,era un element care prezintă un pericol social”. Reabilitat conform Decretului Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 16 ianuarie 1989.

Petru GRIOR,

directorul Centrului de Cercetări Istorice și Culturale din Cernăuți

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

La 2 iunie 1904, la Timișoara s-a născut Johnny Weissmuller („Tarzan”), înotător de performanță și actor american, provenit din spațiul românesc.  După ce s-a retras din activitatea sportivă, Weissmuller s-a lansat vârtos în cinematogafie, interpretând personajul Tarzan al autorului Edgar Rice Burroughs. A creat douăsprezece filme de lung metraj din 1932 până în 1948. A continuat apoi cu altele, inclusiv 26 de episoade suplimentare de câte o jumătate de oră, părți componente ale serialului Jungle Jim TV. Weissmuller a murit la 79 de ani, în urma unui edem pulmonar. A fost înmormântat la Valle de La Luz, lângă Acapulco. În timp ce sicriul său era coborât în ​​pământ, o înregistrare a strigătului lui Tarzan pe care l-a inventat el a fost redată de trei ori, conform dorinței sale. A fost onorat cu 21 de lovituri de tun, conform programului ceremoniei, stabilit de senatorul Ted Kennedy, de acord cu președintele Ronald Reagan.

La 2 iunie 1917 la Chișinău, gubernia Basarabia, s-a constituit Societatea Culturală Moldovenească. Președinte de onoare al Societății a fost Vasile Stroescu, președinte — P. Gore, vicepreședinte — Vl. de Herța. Vasile Stroescu (1845-1926) a fost un cărturar de frunte, susținător al învățământului școlar și om politic român basarabean, filantrop și membru de onoare al Academiei Române, care a promovat cultura națională. S-a născut în familia comisului Vasile Stroescu, descendent al jitnicerului Ioan Stroescu. A făcut studii la Liceul Regional din Chişinău, la liceul din Kameneţ-Podolski, apoi la Liceul Richelieu din Odesa.  A studiat dreptul la Universitățile din Moscova, Sankt Petersburg şi Berlin. Apoi a călătorit prin Europa și Africa. Licențiat în drept, este numit ca judecător la Tribunalul din Hotin. Aici face cunoștință cu scriitorul Alexandru Hâjdău, iar mai târziu, în România, cu poetul Octavian Goga. A fost specialist în drept, dar îl preocupa și istoria, literatura,   științele agricole. Drept recompensă pentru actele de binefacere și contribuția la trezirea conștiinței naționale, este ales ca membru onorific al Academiei Române la 24 mai 1910.   De asemenea, a fost și președinte de onoare al Partidului Naţional Moldovenesc (1917), primul președinte al Parlamentului României Mari (1919).  S-a stins din viață la București în 1926. I-au fost organizate funeralii naționale.

La 2 iunie 1964 s-a stins din viață Dumitru Caracostea, critic și istoric literar român, unul dintre cei mai mari stilisticieni ai literaturii române. Dumitru Caracostea s-a născut la 10 martie 1879, la Slatina. Pe linie paternă avea o descendență aromână.  Și-a început studiile în localitatea natală și le-a continuat la vestitul Colegiu „Sfântul Sava” din București. Urmează apoi cursurile Facultății de Litere și Filosofie de la Universitatea din București. Își ia licența în 1908. De menționat, că Dumitru Caracostea a fost discipolul profesorilor cu renume Titu Maiorescu, Ion Bianu, Ovid Densușeanu. Influența acestora este hotărâtoare asupra formării sale științifice.

În 1909 Dumitru Caracostea obține o bursă și pleacă la Viena,  unde va lucra sub îndrumarea lingvistului Wilhelm Meyer-Lubke. În anul 1913 Dumitru Caracostea susține două doctorate: unul în filosofie, altul în filologie romanică. Din 1920 devine docent la Universitate, iar în anul 1930 – profesor la catedra de istorie a literaturii române moderne de la Universitatea din București. În același an a fost primit ca membru corespondent al Academiei Române,   iar în 1938 devine membru titular. Dumitru Caracostea aduce o mare contribuție la înființarea, în 1933, a Institutului de Istorie Literară și Folclor.

Dumitru Caracostea  a desfășurat și o activitate politică. În anul 1940, într-o perioadă foarte scurtă – de trei luni, a fost ministrul educației naționale.  În timpul războiului Dumitru Caracostea a îndeplinit funcția de director al Fundațiilor Regale pentru Literatură și Artă.

În anul 1948, după instaurarea regimului comunist în România, Dumitru Caracostea a fost exclus din învățământ. În pofida vârstei sale înaintate a fost arestat de autoritățile comuniste în anul 1950 și ținut la închisoare timp de cinci ani ca deținut politic, fără a fi judecat.

Omul de știință, Dumitru Caracostea a colaborat cu studii şi articole la numeroase publicaţii ale vremii: „Adevărul literar”, „Convorbiri literare”, „Revista Fundaţiilor Regale”, „Viaţa Românească” etc.

Întreaga sa activitate a stat sub semnul dorinţei de a realiza o metodă ştiinţifică în studierea şi aprecierea actului artistic: „Arta cuvântului la Eminescu”, „Expresivitatea limbii române”, „Creativitatea eminesciană”, „Critici literare”. Aceeaşi concepţie a aplicat-o şi în domeniul folcloristicii, după cum reiese din studiul său monografic asupra „Mioriţei” şi, mai ales, din volumul „Poezia tradiţională română”, apărut în 1971, după moartea sa.

Deosebit de important este studiul lui Dumitru Caracostea „Problemele tipologiei folclorice” (ediție postumă), considerat un adevărat deschizător de drum în care „ideile poetice principale din folclor sunt urmărite progresiv, de la centrul familiei până la problemele mari ale vieţii şi existenţei universale”.

La 2 iunie 2009, la Chișinău, a decedat Andrei Vartic,  fizician, scriitor, regizor, publicist, orator, actor, politician. Andrei Vartic s-a născut pe 21 octombrie 1948, la Dănceni, raionul Ialoveni. În 1971 a absolvit Facultatea de Fizică a Universităţii de Stat din Moldova. A fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova (1990-1993), fondator şi director al revistelor „Quo Vadis” şi „Fără Machiaj”, fondator și director al Teatrului Poetic, Institutului Civilizației Dacice și al revistei de studii carpato-dunărene ”Dava International”. A montat peste 50 de spectacole şi a editat peste 20 de cărţi. Este autor a numeroase studii și articole publicate în reviste și ziare atât din Republica Moldova, cât și de peste hotare. Este unul din cei 278 de semnatari ai Declarației de Independență a Republicii Moldova. Andrei Vartic a fost unul din inițiatorii creării Mișcării Democratice din Moldova (27 mai — 3 iunie 1988).

Evenimente istorice din ziua de 2 iunie:

1652: A avut loc Bătălia de lângă Batog, în care oastea ucraineană, sub conducerea hatmanului Bogdan Hmelnițki, a zdrobit armata poloneză. Aceasta a fost ultima victorie repurtată de Bogdan Hmelnițki. Peste doi ani ucrainenii vor căuta susținere din partea Moscovei, însă vărsările de sânge în Ucraina nu vor înceta.

1711: Trupele ruse au intrat în Iași. Conform articolului 2 al Tratatului de la Luțk (26 aprilie 1711), domnul Moldovei Dimitrie Cantemir trebuia să se alăture cu armată oștii ruse, trupele moldovene urmând să fie întreținute pe cheltuiala vistieriei rusești.

1881: Guvernul SUA recunoaște oficial independența de stat a României, intervenită ca urmare războiului ruso-turc din 1877/1878.

1979: A avut loc prima vizită a unui Papă într-o țară comunistă, vizita Papei Ioan Paul al II-lea în Polonia, țara sa natală. În acel an 1979, când războiul rece domnea peste o Europă împărțită, turneul papal părea un eveniment venit dintr-o altă lume.

1992: Arestarea grupului Ilie Ilașcu.  Patrioții români Ilie Ilașcu, Andrei Ivanțoc, Tudor Petrov-Popa, Alexandru Lesco și Petru Godiac, au fost arestați la Tiraspol și aruncați în închisoare, în contextul conflictului din Transnistria, de către separatiștii transnistreni cu ajutorul serviciilor secrete ale Federației Ruse (GRU), de persoane care purtau uniforme cu însemnele Armatei a 14-a a fostei URSS, fiind acuzați de „crime de război și acțiuni de terorism”.

1997: Tratatul privind relațiile de bună vecinătate și cooperare între România și Ucraina.

A fost semnat la Neptun, la 2 iunie 1997, de către președinții Emil Constantinescu și Leonid Kucima. A fost ratificat prin Legea nr. 129/14 iulie 1997 pentru ratificarea Tratatului cu privire la relațiile de buna vecinătate și cooperare dintre România și Ucraina, semnat la Constanța la 2 iunie 1997, adoptată de Camera Deputaților în ședința din 26 iunie 1997 și de Senat în ședința din 7 iulie 1997.

2010: Deputații Adunării Naționale din Quebec au aprobat în unanimitate proiectul de lege privind recunoașterea Holodomorului din anii 1932-1933 ca genocid împotriva poporului ucrainean și au proclamat Ziua de Comemorare a Victimelor Holodomorului.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

El s-a născut în anul 1636, într-o familie boierească şi şi-a făcut studiile la Școala Trei Ierarhi din Iași. Apoi a plecat la Constantinopol, unde şcoala pe care a urmat-o între anii 1645-1650, era extrem de renumită în epocă prin profesorii pregătiţi în universităţile occidentale de la Roma, Veneţia, Padova. Revenit pe meleagurile Moldovei, Nicolae Milescu este interesat de studiul documentelor vechi şi printre primele sale scrieri face referire la icoana miraculoasă de la Mănăstirea Neamţ. Între anii 1660 și 1664 a fost reprezentantul țării în Imperiul Otoman  și apoi trimis ca sol la Berlin și Stockholm, la Paris,  pe lângă Ludovic  XIV („Regele Soare”). Nicolae Milescu era poliglot. Vorbea româna, latina, greaca și rusa, cunoștea limbile turcă, franceză și italiană.  Este uimitor că acest om a putut desfășura o activitate diplomatică importantă, concomitent cu o muncă imensă de traducător. Timp de șapte ani, începând din 1661, Nicolae Milescu s-a ocupat de tălmăcirea completă în limba română a Vechiului Testament. Nicolae Milescu la Constantinopol se împrietenise cu patriarhul Dosoftei al Ierusalimului, care-l ajută să ajungă în serviciul ţarului, la Moscova, în 1671. La curtea țarului Aleksei de la Moscova, precum și la Colegiul slavo-greco-latin,  înființat la Kiev de Petru Movilă, Nicolae Milescu face o impresie atât de bună, încât țarul îi încredințează diverse misiuni. La 14 decembrie 1671 a fost primit în rândul curtenilor. În anul 1675 Nicolae Milescu a pornit ca ambasador către China, însoțit de o mare ceată de oameni înarmați (drumurile fiind bântuite de răufăcători) și de alți înalți slujbași ai țarului. La destinație, aveau să discute, ca trimiși ai lui Petru I, cu împăratul Chinei, pe nume Kangxi, asupra unor chestiuni legate de hotarele dintre cele două mari puteri.  Se povestește că împăratul chinez l-a primit pe Nicolae Milescu ca pe un înalt oaspete, ba chiar că, impresionat de calitățile sale intelectuale, i-a oferit daruri de preț. Mai certe și mai de preț sunt, însă, numeroasele pagini pe care le-a așternut cu slove eruditul diplomat, în care a înfățișat țările, obiceiurile și popoarele străine întâlnite în fascinanta sa călătorie prin Orientul Îndepărtat.

Nicolae Milescu Spătaru a lăsat o lucrare despre călătoria din Siberia până la frontiera Chinei, misiune cu peripeţii, întoarcerea spre casă şi despre fluviul Amur. Este un jurnal care nu are valoare literară, dar precisă şi folositoare din punct de vedere geografic şi economic, în care vorbeşte despre sate, insule, păduri, fluvii, gheţari cât munţii. Fără îndoială, partea cea mai atrăgătoare a întregii lucrări este cea în care descrie drumul spre Beijing, întâlnirea cu autorităţile chineze, tot protocolul întrevederii cu împăratul Chinei. Lucrurile atât de deosebite de cele din Europa, grădinile palatului, luxul copleşitor, scările şi podeţele de marmură fac o impresie deosebită şi îndeamnă mintea spre colindare pe tărâmul fantasticului. Opera lui Nicolae Milescu Spătaru a căpătat o largă răspândire în manuscrise în timpul secolelor XVII-XIX în Rusia, Ţările Româneşti, Orientul Apropiat şi chiar în Europa Occidentală. De la sfârşitul secolului XX lucrările sale au început să fie valorificate şi tipărite la început în Rusia, apoi şi în alte ţări, cum ar fi cele dedicate Siberiei şi Chinei.

La 1 iunie 1829  a apărut la Iaşi „Albina Românească” – prima gazetă în limba româna din Moldova. Directorul publicaţiei a fost Gheorghe Asachi.  Gazeta politico-literară  „Albina Românească” a apărut bisăptămânal până la 3 ianuarie 1835 și de la 3 ianuarie 1837 la 2 ianuarie 1850. Proprietarul și redactorul  Gheorghe Asachi a publicat și suplimentul literar „Alăuta Românească”. După „Courrier de Moldavie”,  tipărit în limba franceză la Iaşi, „Albina Românească” este primul ziar scris în limba română din Principatul Moldova care, alături de „Curierul Romanesc”, redactat de Ion Heliade Rădulescu la Bucureşti, în Ţara Românească, și de „Gazeta de Transilvania” a lui G.Bariţiu de la Braşov, au pus bazele presei periodice româneşti.

La 1 iunie 1865 s-a născut la Ciripcău, Soroca, în Basarabia țaristă, juristul, scriitorul, profesor universitar, Constantin Stere, fost gazetar și om politic țărănist, membru post-mortem (din 2010) al Academiei Române. În tinerețe a fost condamnat de autoritățile țariste la închisoare și surghiun în Siberia (1886–1892), pentru participarea la mișcarea revoluționară narodnicistă. La întoarcere, s-a stabilit la Iași și a urmat Facultatea de Drept. După ce și-a afirmat concepțiile și crezul politic în „Evenimentul literar”, revistă în care a debutat ca publicist în 1893, în 1897 a luat licența în Drept, iar din 1901 a început cariera de pedagog la catedra de Drept Administrativ și constituțional a Facultății de Drept din Iași, de la profesor suplinitor, în 1913 fiind ales rector. La 1916 și-a dat demisia și a plecat la București. Timp de 40 ani a desfășurat o activitate publicistică remarcabilă, fiind fondatorul și conducătorul revistei „Viața românească”. A făcut parte din partidul liberal, a înființat partidul țărănesc, a luptat pentru organizarea politică a țărănimii, dar fără a face o carieră politică. A militat pentru înfăptuirea cerințelor esențiale ale revoluției burghezo-democratice: reforma agrară și votul universal.

Constantin Stere a fost al doilea președinte al Sfatului Țării (aprilie–noiembrie 1918), jucând un rol important în Unirea Basarabiei cu România. După articolele și schițele apărute în presă de-a lungul vremii, reunite în volumul „În literatură”, a publicat romanul fluviu „În preajma revoluției”.  A decedat la 26 iunie 1936, la Bucov, judeţul Prahova.

La 1 iunie 1895, la Mizil s-a născut Gheorghe Eminescu, militar și istoric, deținut politic al regimului comunist, fiul căpitanului Matei Eminescu (fratele poetului Mihai Eminescu), participant la luptele de la Plevna. Gheorghe Eminescu a urmat și el o carieră militară; a luptat voluntar în Primul Război Mondial, participând la lupta de la Mărășești (1917). A avansat până la gradul de locotenent-colonel de grăniceri la Brăila. A fost căsătorit cu Elena Labunțeva, având o singură fiică, Yolanda Eminescu, juristă, profesoară universitară. A fost profesor de Istorie militară. Imediat după venirea comuniștilor la putere, a fost dat afară din armată și s-a înscris chiar în acel an în Partidul Național Țărănesc. A fost arestat în 1947 și condamnat la 7 ani închisoare, fiind deținut în penitenciarele Jilava, Aiud și lagărul de la Peninsula. A fost eliberat la 21 aprilie 1954, din penitenciarul Ocnele Mari. După eliberare, a revenit în București. A scris cartea „Napoleon Bonaparte”, manuscrisul i-a fost confiscat la arestare, dar i-a fost restituit după eliberare, cartea fiind publicată ulterior de Editura Academiei Republicii Socialiste România, în timp fiind reeditată cu revizuiri și adăugiri. Este una dintre puținele monografii istorice despre Napoleon Bonaparte, scrise de un autor român. A mai scris și „Amintiri din Primul Război Mondial”. A decedat la 6 iunie 1988, la București. Eminescologul de la Chișinău, Constantin Popovici, a corespondat cu nepotul lui Mihai Eminescu – Gheorghe Eminescu.

1 iunie 1956, în București, s-a născut Mircea Cărtărescu, poet, prozator, eseist, critic literar și jurnalist român. Este unul dintre cei mai premiați și traduși scriitori români ai perioadei postcomuniste, reprezentant notabil al postmodernismului românesc, publicând peste 30 de volume, traduse în 23 de limbi. Numele său a fost frecvent menționat pentru nominalizare la Premiul Nobel pentru literatură, fiind propus oficial, de două ori, de către Uniunea Scriitorilor din România. Despre copilăria sa, el va afirma că ea „reprezintă principala sa experiență existențială și singura pe care a trăit-o atent”.

Evenimente istorice din ziua de 1 iunie:

1931: SUA au încheiat un acord cu URSS privind participarea inginerilor americani la construcția a 90 de uzine metalurgice sovietice.

1942: Președintele SUA Franklin D. Roosevelt se întâlnește cu ministrul sovietic al afacerilor externe Viaceslav Molotov la Casa Albă.

1945: Autoritățile române înființează Universitatea Bolyai din Cluj, cu predare în limba maghiară, pentru a arăta bunăvoință în perspectiva Tratatului de Pace din 1947.

1957: S-a înființat, la București, Muzeul Literaturii Române. A fost fondat de către criticul și istoricul literar Perpessicius, care a fost și primul director al instituției.

1957: A fost fondată, la Chișinău, Camera Națională a Cărții din Republica Moldova.

1962: Au început revoltele muncitorești din Novocerkassk, regiunea Rostov din Federația Rusă (fosta capitală a cazacilor de pe Don). A doua zi, demonstrația va fi masacrată prin împușcare de către autoritățile comuniste.

1965: Scriitorului sovietic rus Mihail Șolohov i s-a decernat Premiul Nobel pentru Literatură.

1990:  La Washington, președintele SUA, George Bush, și liderul sovietic, Mihail Gorbaciov, au semnat un acord privind încetarea producției de arme chimice și reducerea arsenalelor deja existente ale acesteia.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

CHIFICEAC Elena a lui Gheorghe, născută la 1926, în localitatea Mahala, fostul județ Cernăuți al României, încadrată la finele lunii iunie 1940 în componența Uniunii Sovietice, aflându-se astăzi în regiunea Cernăuți a Ucrainei. Pe data de 10 iunie 1941, ,,troika operativă” a Direcției Regionale Cernăuți a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al URSS adoptă hotărârea privind deportarea ei, fiind acuzată de faptul că ,,era fiica unui membru al unui partid contrarevoluționar”. Reabilitată conform Legii Ucrainei ,,Despre reabilitarea victimelor represaliilor politice în Ucraina” din 17 aprilie 1991.

CHIFICEAC Elena a lui Nicolae, născută la 1929, în localitatea Mahala, fostul județ Cernăuți al României, încadrată la finele lunii iunie 1940 în componența Uniunii Sovietice, aflându-se astăzi în regiunea Cernăuți a Ucrainei. Pe data de 7 mai 1941, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS adoptă hotărârea privind deportarea ei, fiind acuzată de faptul că ,,era rudă cu un trădător al patriei”. Reabilitată conform Legii Ucrainei ,,Despre reabilitarea victimelor represaliilor politice în Ucraina” din 17 aprilie 1991.

CHIFICEAC Eugenia a lui Ion, născută la 1905, în localitatea Mahala din Bucovina istorică, încadrată la finele lunii iunie 1940 în componența Uniunii Sovietice, aflându-se astăzi în regiunea Cernăuți a Ucrainei, poseda studii primare, țărancă. Pe data de 7 mai 1941, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS adoptă hotărârea privind deportarea ei, fiind acuzată de faptul că ,,era rudă cu un trădător al patriei”. Reabilitată conform Legii Ucrainei ,,Despre reabilitarea victimelor represaliilor politice în Ucraina” din 17 aprilie 1991.

CHIFICEAC Nicolae al lui Dumitru, născut la 1900, în localitatea Mahala din Bucovina istorică, încadrată la finele lunii iunie 1940 în componența Uniunii Sovietice, aflându-se astăzi în regiunea Cernăuți a Ucrainei, poseda studii primare, țăran. Este arestat de grănicerii sovietici din Detașamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al URSS pe data de 28 ianuarie 1941. Tribunalul Militar al Armatei a 12-a a Districtului Militar Special Kiev, în ședința de judecată, ținută în localul închisorii cernăuțene în zilele de 28-31 martie 1941, îl condamnă la 10 ani de muncă silnică ,,pentru trădarea patriei”. Moare pe data de 30 septembrie 1942, într-un lagăr stalinist de muncă corecțională din regiunea Sverdlovsk, Federația Rusă. Reabilitat de către Procuratura regiunii Cernăuți  în octombrie 1991.

CHIFICEAC Veronica a lui Nicolae, născută la 1928, în localitatea Mahala, fostul județ Cernăuți al României, încadrată la finele lunii iunie 1940 în componența Uniunii Sovietice, aflându-se astăzi în regiunea Cernăuți a Ucrainei. Pe data de 7 mai 1941, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS adoptă hotărârea privind deportarea ei, fiind acuzată de faptul că ,,era rudă cu un trădător al patriei”. Reabilitată conform Legii Ucrainei ,,Despre reabilitarea victimelor represaliilor politice în Ucraina” din 17 aprilie 1991.

CHIFICEAC Virginia a lui Terentie, născută la 1904, în localitatea Mahala din Bucovina istorică, încadrată la finele lunii iunie 1940 în componența Uniunii Sovietice, aflându-se astăzi în regiunea Cernăuți a Ucrainei, poseda studii primare, țărancă. Pe data de 10 iunie 1941, ,,troika operativă” a Direcției Regionale Cernăuți a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al URSS adoptă hotărârea privind deportarea ei, fiind acuzată de faptul că ,,era soția unui membru al unui partid contrarevoluționar”. Reabilitată conform Legii Ucrainei ,,Despre reabilitarea victimelor represaliilor politice în Ucraina” din 17 aprilie 1991.

CHIFU Nicolae al lui Ilie, născut la 1902, în orășelul Herța, fostul județ Dorohoi al României, încadrat la finele lunii iunie 1940 în componența Uniunii Sovietice, aflându-se astăzi în regiunea Cernăuți a Ucrainei, poseda studii primare, negustor. A fost arestat de reprezentanții organelor staliniste de represalii în ziua de 3 august 1940. Pe data de 7 aprilie 1941, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS îl condamnă la 5 ani de detenție într-un lagăr stalinist de muncă corecțională ,,pentru tentativa de trecere ilegală a frontierei de stat”, fiind trecut în categoria ,,elementelor care prezintă un pericol social”. Reabilitat de către Procuratura regiunii Cernăuți la 5 octombrie 1995.

CHIMAC Ion al lui Matvei, născut la 1906, în localitatea Dinăuți din Basarabia, încadrată la finele lunii iunie 1940 în componența Uniunii Sovietice, aflându-se astăzi în regiunea Cernăuți a Ucrainei, poseda studii medii incomplete, președintele gospodăriei agricole din localitatea menționată. Este arestat de reprezentanții Ministerului Securității de Stat al URSS pe data de 3 mai 1948. În zilele de 16-17 iulie 1948, Tribunalul Militar al Ministerului Afacerilor Interne al URSS îl condamnă la 25 de ani de detenție într-un lagăr stalinist de muncă corecțională ,,pentru acțiuni teroriste”. Reabilitat de către Procuratura regiunii Cernăuți la 16 ianuarie 1995.

Petru GRIOR,

directorul Centrului de Cercetări Istorice și Culturale din Cernăuți

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

La 31 mai (în unele surse figurează data de 13 mai) 1814, la Chișinău, gubernia Basarabia de atunci, are loc deschiderea festivă a Tipografiei Eparhiale, un eveniment cultural deosebit în istoria acestui ținut, proaspăt anexat la Imperiul Rus. Tipografia Mitropoliei Chişinăului şi Hotinului a fost înființată la Chișinău la inițiativa Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni. De sub teascurile acestei tipografii a ieşit o serie întreagă de cărţi didactice şi religioase (unele traduse din rusă) sub îngrijirea mitropolitului. Între anii 1815 şi 1820 au văzut lumina tiparului nu mai puţin de 19.320 de diverse cărţi bisericeşti în limba română. După anexarea cu forţa de către Rusia, în mai 1812, a Moldovei dintre Prut şi Nistru, aici a fost organizată Eparhia Chişinăului şi Hotinului. Mitropolit a fost numit eminentul cărturar şi promotor al culturii, Gavriil Bănulescu-Bodoni. Până la 1812 bisericile basarabene se foloseau de cărţile tipărite la Iaşi, Mănăstirea Neamţului sau în alte centre tipografice din Ţările Române. În anul 1813, la Chişinău, a fost deschis Seminarul Teologic. Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni a fost cel care a dat Bisericii basarabene o direcţie naţională românească. Iniţiativa mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni de a organiza o tipografie în eparhia sa datează din 1813. El a cerut Sinodului încuviinţarea de a aduce şi a pune în funcţiune o tipografie moldovenească, pentru ca bisericile şi schiturile să nu rămână lipsite de cărţi. Primele lucrări bisericești tipărite în noua tipografie, în august 1815, au fost „Liturghier” şi „Molebnic”, însoțite de cuvântul păstoresc al lui Gavriil Bănulescu-Bodoni. Lista tipăriturilor de cărţi religioase ale mitropolitului scoate în evidenţă continuitatea acţiunilor sale de a revizui cele mai importante cărţi. Astfel, în anii următori aici au apărut mai multe cărţi pentru serviciul divin. În 1818 este editată „Scurtă rusască gramatică”, cu tălmăcire în limba română pentru ucenicii Seminarului Chişinăului şi ai altor şcoli din Basarabia cu o anexă a cuvintelor şi a dialogurilor, întrebuinţate frecvent în limbile rusă şi română. În 1819, la Tipografia Exarhicească apare cartea „Minei de obşte”, tradusă de Gavriil Bănulescu-Bodoni, ce urma să completeze lipsa în cele mai necesare cărţi bisericeşti. În 1820 au fost editate „Molitvenicul”, „Apostolul” şi „Evanghelia”. În deceniile următoare s-a editat o bogată literatură didactică. În condiţiile când limba băştinaşilor a fost scoasă din şcoală, din activitatea administrativă, prima tipografie din Chişinău era singurul centru de păstrare a scrisului în limba română. În 1867 în aceeaşi tipografie a început să apară în limba rusă revista „Buletinul Eparhiei Chişinăului”, prima publicaţie periodică din provincie, cu un supliment românesc din anul 1871. În 1883 tipografia a fost închisă.

La 31 mai 1818, în Jula, Békés, Ungaria, s-a născut George Pomuț, primul general de origine română din armata Statelor Unite ale Americii, care s-a remarcat în Războiul civil american. Familia sa era de origine română și religie ortodoxă, provenind din județul Brașov, de unde bunicul său a plecat spre vest în căutarea unui trai mai bun. Tatăl său era fierar pe moșia unui grof. A studiat arta militară la Academia Militară din Viena și la cea din Saint Etienne (Franța). După absolvire a devenit procuror regal, iar mai târziu și-a deschis un birou de avocatură. A participat la revoluția ungară de la 1848. S-a înrolat voluntar în armata de honvezi, pentru victoriile în luptă ale unității sale militare fiind ridicat la rangul de căpitan. A fost secretar al guvernatorului fortului Komárom, Ujhazy, combatant revoluționar în mișcarea lui Lajos Kossuth. În octombrie 1849, după ce fortăreața de la Komárom a fost cucerită de generalul Julius Jacob von Haynau, a fost condamnat de guvernul austriac. Pentru a scăpa de pedeapsă s-a refugiat alături de mai mulți camarazi, mai întâi prin Europa, pentru ca în final să emigreze în Statele Unite ale Americii. La 15 martie 1855 a obținut cetățenia americană. S-a stabilit în statul Iowa și a reușit să cumpere suprafețe întinse de pământ. S-a îmbogățit rapid, fiind proprietarul unor terenuri vaste, al unei ferme rentabile, dar și concesionarul unor exploatări miniere foarte profitabile – în recensământul american pentru Decatur, Iowa din 1860 era menționat ca avocat de 40 ani, născut în Ungaria, cu o avere imobiliară de 1.000 dolari și o avere personală de 200 dolari. După izbucnirea Războiului de Secesiune din America, s-a înrolat voluntar în Armata Uniunii Nordului, devenind erou încă din viață prin faptele sale de arme din luptele de la Shilloh, Corinth, Vicksburg, Atlanta, Savannah. Intrat ca locotenent în război, a avansat până la gradul de locotenent-colonel spre finalul războiului, iar în 1865, ca o recunoaștere a meritelor sale militare, Senatul american i-a conferit gradul de general de brigadă, la doar 47 de ani. După încheierea războiului, a fost numit consul al Statelor Unite la curtea imperială rusă de la Sankt Petersburg, unde a rămas în funcție timp de 12 ani. Din această poziție, și demonstrând calități diplomatice de excepție, fiind un fluent vorbitor a nu mai puțin de opt limbi străine, în 1867 a intermediat cumpărarea de către Statele Unite ale Americii de la Imperiul Țarist, a zonei Alaska, pentru

suma de 7,2 milioane de dolari. După încheierea misiunii diplomatice în Rusia, a ales să rămână acolo. S-a stins din viață la 12 octombrie 1882, la Sankt Petersburg,  în vârstă de 64 de ani într-o sărăcie lucie, fiind înmormântat la Smolensk.

La 31 mai 1919,  la Conferinţa de pace de la Paris, reprezentantul României,   I. I. C. Brătianu, a pledat pentru principiul egalităţii suverane a statelor şi al neintervenţiei în chestiunile de ordin intern, afirmând că România nu poate subscrie la prevederi care i-ar putea leza suveranitatea. Conferinţa de la Paris a început la 18 ianuarie 1919, având drept obiectiv dezbaterea noii configurații politico-teritoriale și rezolvarea complicatelor probleme economico-financiare rezultate din Primul Război Mondial. Au participat 27 de state, printre care și România. Conferința avea ca scop elaborarea și semnarea tratatelor de pace între statele învingătoare (cu excepția Rusiei, atunci în plin război civil) și cele învinse în Primul Război Mondial.

La 31 mai 1948 s-a născut Svetlana Aleksievici, scriitoare şi jurnalistă din Belarus, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în 2015. Ea s-a născut în oraşul Ivano-Frankivsk din Ucraina, într-o familie de militari. Tatăl ei a fost belarus, mama – ucraineancă. Cu timpul familia ei s-a mutat cu traiul în Belarus. Svetlana Aleksievici a absolvit Universitatea din Minsk, este autoarea a mai multor cărţi de proză documentară  despre tragediile războiului şi catastrofei de la Cernobyl. A semnat peste 20 de scenarii documentare. Pronunţându-se ferm împotriva războiului declanşat de Putin împotriva Ucrainei la 24 februarie 2022, Svetlana Aleksievici a declarat într-un interviu: „Sper că raţiunea va învinge, în pofida faptului că Putin creează impresia omului, care iraţional vorbeşte despre arma nucleară, ameninţă cu ea. Acestea sunt cuvintele unui smintit. Nu poate lumea să depindă de un smintit. Trebuie să facem ceva, toţi politicienii trebuie să facă ceva, oamenii simpli trebuie să facă ceva. Dacă ar ieşi toţi în stradă, ce ar face el cu valiza sa?”. Într-un recent interviu, la întrebarea: credeți că rușilor le va fi vreodată rușine de acest război?, scriitoarea a răspuns:  „ Într-o zi, poate… Când va exista o altă generație. Sunt destui oameni onești în Rusia, poate le va fi rușine. Oamenii au jucat o mulțime de jocuri de război pe calculator. Pentru mulți, războiul actual este același joc, este undeva departe, în Ucraina. Poate că după dronele de deasupra Moscovei, această percepție se va schimba într-un sentiment că nu mai este acolo, ci aici. Poate că mai întâi va apărea frica, iar apoi rușinea”.

Evenimente istorice din ziua de 31 martie:

1279 î.Hr.: Ramses al II-lea (cel Mare) a urcat pe tronul Egiptului, devenind cel mai cunoscut și mai puternic faraon din Noul Regat Egiptean.

1859: Celebrul ceas Big Ben din Londra a început să bată pentru prima dată după ce a fost instalat în Turnul Elizabeth al Palatului Westminster.

2019: Vizită apostolică a papei Francisc în România timp de trei zile. Este a doua vizită a unui Suveran Pontif, după cea din 1999 a papei Ioan Paul al II-lea.

(V.K)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Cronicarul Grigore Ureche (c. 1590 – 1647) a menționat în „Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viiața domnilor carea scrie de la Dragoș vodă până la Aron vodă” rolul lui Ștefan cel Mare de ctitor al Curții domnești și al Bisericii Sfântul Gheorghe din Hârlău în următoarele cuvinte: „Vă leato 6995 [1487], într-acestu an au discălicatu Ștefan vodă târgul Hârlăul, de au ziditu și bisérica cea domnească de piiatră și curțile acele domnești cu ziduri cu tot, carile stau și astăzi”.

La 30 mai 1598 domnul Țării Românești, Mihai Viteazul, a încheiat un tratat de alianță cu împăratul Rudolf al II-lea de Habsburg, prin care a obținut susținere în continuarea luptei antiotomane. Documentul diplomatic se fundamenta pe alianța celor două state în lupta contra turcilor definită de Liga Creștină, inițiată chiar de împăratul Imperiului Habsburgic, dar și pe victoriile antiotomane obținute de Mihai, în luptele din anii 1594–1595 de la Târgoviște, București, Călugăreni și Giurgiu. Mihai Viteazul a recunoscut suzeranitatea împăratului, iar Rudolf al II-lea s-a obligat să-i asigure subsidii pentru întreținerea armatei și a recunoscut caracterul ereditar al domniei.

La 30 mai 1778 a decedat Voltaire, filosof și scriitor iluminist francez. Voltaire (1694-1778), pe numele său adevărat François-Marie Arouet,  a fost a fost un scriitor prolific și a produs în aproape fiecare gen opere literare de formă (piese de teatru, poezie, romane, eseuri, lucrări istorice și științifice, peste 21.000 de scrisori și peste două mii de cărți și pamflete). Multe din lucrările sale de proză și idile i-au fost scrise ca polemici. Voltaire a respins filosofia pesimistă și a încercat să orienteze un curs de mijloc în care omul a fost capabil să găsească virtute morală prin rațiune. El este amintit și onorat în Franța ca polemist curajos care a luptat neobosit pentru drepturile civile (dreptul la un proces echitabil, libertatea de exprimare și libertatea religioasă) și care au denunțat nedreptățile. De fapt, la fel ca multe alte personaje-cheie în timpul Iluminismului european, Voltaire se considera un deist, iar el a contribuit la răspândirea deismul lui din Anglia în Franța, în timpul vieții sale. El nu credea că credința absolută, bazată pe orice text religios particular sau singular sau tradiție a revelației, era nevoie să creadă în Dumnezeu. El a scris: „Este perfect evident pentru mintea mea că există o ființă necesară, etern, suprem și inteligent. Aceasta nu este o chestiune de credință, ci a rațiunii”.

La 30 mai 1929 s-a născut dizidenta anticomunistă Doina Cornea. A fost asistentă universitară la catedra de limba franceză din cadrul Facultății de Filologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj. În 1980 a realizat primul „samizdat” (volum fabricat manual, distribuit prin rețele de prieteni), „Încercarea labirintului”. Între 1982 și 1989 a difuzat 31 de texte și proteste prin radio „Europa Liberă”. În 1983 a fost destituită de la universitate și supusă unor anchete, interogatorii, bătăi, amenințări. Împreună cu fiul ei, Leontin Iuhas, a răspândit 160 de manifeste de solidaritate cu muncitorii din Brașov răsculați la 15 noiembrie 1987, ambii fiind arestați pentru 5 săptămâni (noiembrie-decembrie 1987). În septembrie 1988, printr-o scrisoare deschisă adresată Papei Ioan Paul al II-lea, scrisoare difuzată de Radio Europa Liberă, a solicitat împreună cu alți cinci intelectuali clujeni scoaterea Bisericii Române Unite cu Roma din ilegalitate. Practic, apoi a fost urmărită permanent până la 21 decembrie 1989. A participat la manifestația stradală de la Cluj din 21 decembrie 1989, sub gloanțe. După 22 decembrie 1989, a fost cooptată în Consiliul Frontului Salvării Naționale, organism din care și-a dat demisia la 23 ianuarie 1990, din cauza transformării FSN în partid politic și a reminiscențelor comuniste ale acestuia. A fondat (împreună cu alții, devenind apoi președintă) Forumul Democrat Antitotalitar din România (6 august 1990, la Cluj), ca o primă mișcare de unificare a opoziției democrate, din care s-a format mai târziu Convenția Democrată din România (CDR). A decedat în 2018.

La 30 mai 1951, la Chișinău a decedat Ştefan Neaga, pianist, dirijor, profesor şi compozitor.  S-a născut la 24 noiembrie anul 1900 în Chişinău. Studiile muzicale le-a început la vârsta de 8 ani, a studiat vioara. Continuă studiile la Şcoala de muzică din Chișinău (1915-1919), instrumental – pian, apoi – Academia Regală de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti (1922-1927), pian şi „Ecole normalle de musique” la Paris (1937-1939), pian. În anii 1919-1920 lucrează ca pianist în formaţia lui Grigoraş Dinicu, în anii 1922-1927  ̶  în alte ansambluri instrumentale din Bucureşti; profesor la Conservatorul din Moscova (1942-1943) şi Conservatorul din Chișinău (1947-1951). În anii 1945-1951  este dirijor al Orchestrei simfonice a Filarmonicii Naţionale din Moldova. A avut turnee artistice în Romania, Franţa, Rusia ş. a. A compus creaţii vocal-simfonice, simfonice, instrumentale de camera, corale, vocale şi altele.

Evenimente istorice din ziua de 30 mai:

1431: Ioana d’Arc, eroina națională a Franței, a fost arsă pe rug la Rouen, la vârsta de 19 ani, de către un tribunal dominat de englezi.

1640: Moare maestrul picturii baroce în Țările de Jos, Peter Paul Rubens. A fost unul dintre îndrăzneții nonconformiști, critic al principiilor de reprezentare ale renașterii și, în primul rând, al regulii simetriei în planul imaginii. Barocul lui Rubens este stăpânit de o permanentă anti-simetrie. Astăzi, pânzele lui Rubens sunt nelipsite în toate marile galerii de artă ale Lumii.

1915: Primul genocid al secolului XX, comis prin aplicarea Ordinului general de deportare a armenilor din Imperiul Otoman spre deșerturile din Siria și Irak; sute de mii de oameni au murit în urma epidemiilor.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

La 29 mai 1901 s-a născut Ionel Fernic, „regele romanțelor și al tangourilor” din trecut, un compozitor pe cât de delicat, pe atât de iubit. Dar nu numai compozitor. Ionel Fernic era în același timp un sensibil  poet, un aviator profesionist și un parașutist român de performanță. A murit tânăr, la numai 37 de ani, într-un accident aviatic, produs nu cu mâna lui, nu atunci când s-ar afla el însuși la manșă, ci fiind pasager într-un zbor pe ruta Varșovia-București-Salonic. Și-au pierdut viața toți pasagerii acelui zbor, avionul prăbușindu-se în pădurea de la Negrileasa, în apropiere de satul Stulpicani, județul Suceava. Cauzele prăbușirii au rămas necunoscute. Dar de pe urma compozitorului au rămas poate cele mai frumoase romanțe și tangouri, pe care încă și astăzi le mai cântă nostalgicii muzicii de altădată:  La umbra nucului bătrân,  Dar ești la fel (Quand même), Îți mai aduci aminte, doamnă,  Iubesc femeia, Adio, doamnă, Dă-mi mâinile să le sărut, De ce mi-ai spus că mă iubești, În ochii tăi fermecători.

La 29 mai 1945 a murit tragic Mihail Sebastian, autorul romanelor „Accidentul” și „Orașul cu salcâmi”, dar și al pieselor „Steaua fără nume” și „Jocul de-a vacanța”. Mihail Sebastian a fost o figură complexă și controversată a epocii sale.  Pe numele adevărat Iosif Hechter, Mihail Sebastian s-a născut, la Brăila, într-o familie evreiască. A urmat studiile universitare de drept și filosofie la București. A lucrat ca secretar la o casă de avocatură și mai apoi ca avocat. Intrarea în literatură i-a făcut-o Nae Ionescu, cel care a fost președintele comisiei sale de bacalaureat. Începând cu 1940 a cunoscut prigoana antisemită. I s-a interzis să mai publice ca ziarist și i s-a restras licența de avocat. Din cauza faptului că era evreu, piesele sale au fost interzise. Pentru a putea pune în scenă „Steaua fără nume”, Mihai Sebastian s-a folosit de un pseudonim: Victor Mincu.

Scriitorul s-a ales cu titulatura de „evreul improbabil” fiind condamnat de antisemiți pentru originea sa, dar și renegat de evrei care l-au considerat trădător și apropiat al Partidului Comunist în 1944. Una dintre cele mai controversate relații ale lui Mihail Sebastian a fost cea cu Lucrețiu Pătrășcanu, ministru al Justiției în primii ani ai comunismului.

La 29 mai 1945, în jurul orei 15.00, Mihail Sebastian a fost lovit de un camion pe Bulevardul Regina Maria din Bucureşti şi a murit la vârsta de 37 de ani. Scriitorul avea în buzunarul hainei textul conferinței pe care urma să o țină la Universitate.

Jurnalul său intim, ținut în perioada 1935-1944, a fost publicat postum, abia în 1996. Originalul a fost scos din țară prin curier diplomatic de fratele său mai mic, Andrei Benu Sebastian, și a ajuns la Ierusalim.

Piesa „Steaua fără nume” a fost pusă în scenă și de Teatrul Muzical-Dramatic „Olga Kobyleanska” din Cernăuți. În rolul principal s-a produs actrița Maria Timcu.

La 29 mai 1956, în satul Coșernița, raionul Soroca, s-a născut Teo Chiriac,  scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova și membru al Uniunii Scriitorilor din România. A absolvit Universitatea de Stat din Chișinău, Facultatea de Filologie, secția Jurnalism în 1979. A fost redactor la Radioul național, redactor și redactor-șef la Editura Literatura Artistică (ulterior, Hyperion) din Chișinău. A participat la Programul Internațional de Instruire Marshall plan for Moldova (1998–2004) și a făcut stagii în Cehia și Italia. A fost reprezentantul Uniunii Scriitorilor din România în Filiala Chișinău a acesteia. A fost vicepreședinte (2010–2021), în prezent președinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova. A publicat volumele de poezie Lucrare de control, Salonul 33 – prima carte de poezie apărută cu grafie latină în fosta RSSM, Critica irațiunii pure, Monstrul Sacru (Scările lui Teo). Figurează printre cei 20 de autori ai antologiei Portret de grup (O altă imagine a poeziei basarabene). A fost distins cu Titlul onorific Maestru al Literaturii (2010). Versurile sale pot fi citite în reviste literare și antologii de poezie editate în România, Germania, Franța, Italia, Belgia, Macedonia, Bulgaria și Rusia.

La 29 mai 1992, la București s-a stins din viață regizorul de filme documentare român, Ion Bostan. Regizorul Ion Bostan s-a născut la 15 decembrie 1914 la Cernăuți. Tatăl său era medic militar, mama absolvise Facultatea de Litere. Copilăria a fost grea, ca toate copilăriile în vreme de război. Au urmat ani de bejenie, o adolescență petrecută la Chilia Nouă. Drumurile vieții l-au adus de timpuriu la București. La 16 ani Ion Bostan scrie primele articole în „Ziarul științelor și al călătoriilor”, cu care va colabora vreme îndelungată. La vârsta de 30 de ani a fost captivat de lumea cinematografului. Primii săi profesori într-ale filmului au fost regizorii Paul Călinescu și Jean Mihail, iar prima activitate concretă a fost un stagiu de patru ani ca asistent de regie al acestora, la Romfilm sau ONC. Ion Bostan a fost asistent la filmele „România 1945” și „Floarea reginei”, precum și regizor secund la filmul de lungmetraj „Răsună valea”, având contribuții chiar la subiectul narațiunii cinematografice.

A lucrat la studioul de filme documentare „Sahia” încă de la înființare (1950), ani în care a urmat şi un curs de „specializare în regia cinematografică” la Moscova, sub îndrumarea unor cineaști marcanţi, precum Lev Kuleşov, Vsevolod Pudovkin, Oleksandr Dovjenko, Mark Donskoi.

Regizorul Ion Bostan și-a consacrat 43 de ani din viață cinematografiei, având în palmaresul său 124 de filme documentare.

Printre filmele documentare pentru care a fost premiat se numără „Sub aripa vulturului” (Mamaia, 1964), „Marea Sarmatică”, „Marea Neagră” (Teheran, 1968), „Histria, Heracleea și lebedele” (Novi Sad, 1969), „Stârcul, pasăre-reptilă” (Rio de Janeiro, 1970), „Pădurea scufundată” (ACIN 1972 și Teheran, 1973), „Glasuri în desişuri” (ACIN 1988).

În penultimul an al vieții Ion Bostan semnează regia mai multor pelicule documentare, denumirile cărora vorbesc de la sine despre erudiția regizorului român: „Pictorul Nicolae Grigorescu”, „Theodor Aman”, „Uciderea pruncilor”, „Cetatea Histria”, „Callatis”, „Dracula — legendă și adevăr”, „Livenii lui Enescu”, „Mărturii despre Enescu”, „Cerul străbunilor”, „Soarele azi”, „Marele Univers”, „Delta — sanctuar al naturii”. Aproape 50 de filme a realizat Ion Bostan în Delta Dunării, unde s-a ascuns, zile la rând, săptămâni, printre tufișuri, „singur printre pelicani”, pentru a surprinde viața secretă a vietăților din zonă.

Evenimente istorice din ziua de 29 mai:

1453: Căderea Constantinopolului: Trupele otomane conduse de sultanul Mahomed al II-lea cuceresc Constantinopolul după un asediu de 53 de zile. Acest moment istoric a marcat prăbușirea Imperiului Bizantin și a avut un impact major asupra istoriei europene.

1848: A început lucrările Dieta de la Cluj, care a proclamat printr-o decizie controversată unirea Transilvaniei cu Ungaria, stârnind reacții vehemente din partea românilor.

1917: S-a născut John F. Kennedy, al 35-lea președinte al Statelor Unite. Personalitate de un deosebit impact intern și internațional, președintele Kennedy a fost asasinat în anul 1963, în timp ce se deplasa cu mașina în orașul Dallas. Cu privire la atentatori, încă și astăzi mai există multe semne de întrebare.

1986: Noul steag european este ridicat pentru prima dată în sunetele imnului european în fața clădirii Berlaymont din Bruxelles.

1995: A fost făcută publică 12-a enciclică intitulată „Ut unum sunt» („pentru ca toți să fie unul»), prin care Papa Ioan Paul al II-lea a făcut apel la unitatea creștinilor din întreaga lume.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

În ziua de 28 mai a anului 1916, la Lviv a decedat scriitorul-enciclopedist ucrainean, Ivan Franko. Numit titan al gândirii şi muncii, Ivan Franko (1856-1916) a lăsat după sine  un enorm patrimoniu artistic şi ştiinţific, inclus în ediţia academică de 50 de volume. În decursul a patruzeci de ani de activitate pe tărâmul literelor, Ivan Franko a editat unsprezece plachete de versuri, a scris circa o sută de povestiri, zece lucrări dramatice. În lucrările sale de folclor analizează şi balada românească despre meşterul Manole. A vizitat de câteva ori Cernăuţiul, o perioadă scurtă de timp a fost chiar student al Universităţii cernăuţene. Despre arestarea lui de către autorităţile austriece la Cernăuţi  a scris Mihai Eminescu, pe când lucra la „Curierul din Iaşi”. În Ucraina a fost instituit Premiul Internaţional „Ivan Franko”. Unul dintre laureaţii acestui prestigios premiu a fost poetul român cernăuţean Mircea Lutic, care, de fapt, a şi tradus din creaţia poetică şi în proză a lui Ivan Franko.

La 28 mai 1917, la Chișinău, gubernia Basarabia, s-au încheiat lucrările Congresului învățătorilor moldoveni din Basarabia, începute pe 25 mai. Au fost luate hotărâri importante referitoare la dezvoltarea învăţământului naţional în limba  naţională  şi răspândirea culturii în rândurile poporului. Raportul despre organizarea instruirii în şcolile naţionale de toate nivelele, prezentat la acest congres, în faţa a 350 de delegaţi, de către Ştefan Ciobanu, „profesor la gimnaziul din Bolgrad şi bun cunoscător al limbii, literaturii şi istoriei neamului” , a fost susţinut cu multă bucurie. Pe de altă parte, în cadrul forului respectiv, unii învăţători s-au pronunţat împotriva limbii române, încercând, în fel şi chip, să minimalizeze importanţa ei şi să spună că-i săracă şi fără perspectivă. Acelaşi Ştefan Ciobanu le-a răspuns în felul următor celor care, deznaţionalizaţi fiind, îşi băteau joc de propria limbă fără să se refere la cauzele degradării ei: „Este o greşeală să se creadă că noi nu vom putea începe învăţătura în moldoveneşte din pricina sărăciei limbii. Limba noastră nu este deloc săracă. Dimpotrivă, chiar din Basarabia au ieşit mulţi scriitori români mari, care au avut o limbă bogată, ca A. Donici, I. Sârbu, C. Stamati, B.P. Hasdeu şi alţii”. În cadrul acestui Congres al învăţătorilor din Basarabia, scriitorul Alexei Mateevici (autorul poeziei „Limba noastră”, devenita astăzi imnul R. Moldova), polemizând (alături de Ştefan Ciobanu, Pantelimon Halippa, Ion Buzdugan, Iustin Frăţiman, Ion Codreanu ş.a.), cu învăţătorii deznaţionalizaţi, a rostit celebrele fraze: „Da, suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însă facem parte din marele trup al românismului, aşezat prin România, Bucovina şi Transilvania” şi „N-avem două limbi şi două literaturi, ci numai una, aceeaşi cu cea de peste Prut”.

La 28 mai 1963 a decedat Ion Agârbiceanu,  scriitor român, membru al Academiei Române. Ion Agârbiceanu (1882-1963) a urmat studiile medii la Gimnaziul din Blaj,   iar pe cele superioare la Facultatea de Teologie din Budapesta.  În septembrie 1905 s-a înscris la Facultatea de Litere a Universităţii din Budapesta, secția de limbi clasice, română și istorie; audiază frecvent și activează la toate cursurile organizate de Societatea „Petru Maior”. Spre sfârșitul anului, revista „Luceafărul” îi tipărește primul său volum de schițe și povestiri intitulat „De la țară”.

În timpul Primului Război Mondial a ajuns în Moldova, de unde a fost evacuat în Rusia,   fiind pentru un timp preot militar în corpul militarilor ardeleni (1917-1918).    Pentru activitatea sa literară, a fost ales membru corespondent (1912), apoi activ (1925) al „Astrei”,   secretar general al secțiilor literare-științifice ale „Astrei” (1925-19409, cu un rol însemnat în Adunările generale anuale ale acesteia, fiind un timp redactor al revistei „Transilvania”. A fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1919, apoi membru titular al aceleiași Academii în 1955 la Secția de științe istorice, știința limbii, literatură și artă. A fost membru în Comitetul de conducere al Societăţii Scriitorilor. La 28 mai 1963 s-a stins din viață.  A fost înmormântat în cimitirul  Hajongard din Cluj. Mormântul său a fost declarat monument istoric în anul 2012.

La 28 mai 1977 a fost inaugurat Muzeul Tropaeum Traiani şi replica monumentului triumfal roman de la Adamclisi, restaurat de un grup de specialişti români. Tropaeum Traiani este un monument triumfal roman în Adamclisi, județul Constanța, ridicat în cinstea împăratului roman Traian între anii 106-109 d.Hr. pentru a comemora victoria romanilor asupra dacilor în anul 102 d.Hr. Construcția este situată în regiunea podișului Negru Vodă, lângă comuna Adamclisi, la 60 km sud-vest de Constanța, pe drumul național Călărași – Constanța. Monumentul a fost reconstituit în 1977, după unul dintre modelele ipotetice ale vechiului monument aflat în ruine, fiind declarat în prezent monument istoric. Inaugurarea monumentului a avut loc în cadrul festivităților prilejuite de aniversarea unui secol de la cucerirea independenței Principatelor Române.

Evenimente istorice din ziua de 28 mai:

1812: A fost semnat Tratatul de la București, actul prin care Imperiul Otoman a cedat Rusiei estul Moldovei (teritoriu numit ulterior Basarabia), rupând Principatul Moldovei în două.

1928:  La Moscova, în Gara Belorusă, a fost întâmpinat solemn scriitorul  Maxim Gorki, care s-a întors din străinătate. În anul 1921, el plecase din Rusia Sovietică din cauza acutizării divergențelor ideologice cu autoritățile; a locuit la Helsingfors (Helsinki), Berlin, Praga, Sorrento.

1987: S-a produs un eveniment bizar pe plan internațional. Cetățeanul vest-german Mathias Rust, dorind să demonstreze slăbiciunea sistemului de apărare al fostei URSS, a violat spațiul aerian al acestui stat (URSS) și a zburat cu avionul pilotat de el până în Piața Roșie, cea din fața Kremlinului, unde a avut norocul să aterizeze cu bine. Scandalul a fost uriaș, dar statul sovietic, care a adus acuze atât cetățeanului, cât și Germaniei Occidentale, a evitat totuși să escaladeze scandalul.

1999:  În Italia, după 22 de ani de lucrări de restaurare, capodopera lui Leonardo da Vinci, Cina cea de Taină este expusă publicului din nou. Vizitatorii au obligația de a privi de departe pânza și pot sta doar pentru 15 minute.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

CHIBAC Elena a lui Gheorghe, născută la 1923, în localitatea Mahala, fostul județ Cernăuți al României, încadrată la finele lunii iunie 1940 în componența Uniunii Sovietice, aflându-se astăzi în regiunea Cernăuți a Ucrainei, țărancă. Pe data de 10 iunie 1941, ,,troika operativă” a Direcției Regionale Cernăuți a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al URSS adoptă hotărârea privind deportarea ei, fiind acuzată de faptul că ,,era rudă cu un trădător al patriei”. Reabilitată conform Legii Ucrainei ,,Despre reabilitarea victimelor represaliilor politice în Ucraina” din 17 aprilie 1991.

CHIBAC Eudochia a lui Nicolae, născută la 1901, în localitatea Mahala din Bucovina istorică, încadrată la finele lunii iunie 1940 în componența Uniunii Sovietice, aflându-se astăzi în regiunea Cernăuți a Ucrainei, neștiutoare de carte, țărancă. Pe data de 10 iunie 1941, ,,troika operativă” a Direcției Regionale Cernăuți a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al URSS adoptă hotărârea privind deportarea ei, fiind acuzată de faptul că ,,era rudă cu un trădător al patriei”. Reabilitată conform Legii Ucrainei ,,Despre reabilitarea victimelor represaliilor politice în Ucraina” din 17 aprilie 1991.

CHIBAC Gheorghe al lui Ion, născut la 1890, în localitatea Boian din Bucovina istorică, încadrată la finele lunii iunie 1940 în componența Uniunii Sovietice, aflându-se astăzi în regiunea Cernăuți a Ucrainei, poseda studii primare, țăran. Este arestat de reprezentanții Ministerului Securității de Stat al URSS în ziua de 21 ianuarie 1949. Pe data de 9 aprilie 1949, Tribunalul Militar al Ministerului Afacerilor Interne al URSS îl condamnă la 25 de ani de detenție într-un lagăr stalinist de muncă corecțională ,,pentru activitate subversivă”. Reabilitat de către Procuratura regiunii Cernăuți la 10 noiembrie 1992.

CHIBAC Gheorghe al lui Zaharie, născut la 1888, în localitatea Mahala din Bucovina istorică, încadrată la finele lunii iunie 1940 în componența Uniunii Sovietice, aflându-se astăzi în regiunea Cernăuți a Ucrainei, țăran. Pe data de 10 iunie 1941, ,,troika operativă” a Direcției Regionale Cernăuți a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al URSS adoptă hotărârea privind deportarea lui, fiind acuzat de faptul că ,,era rudă cu un trădător al patriei”. Moare în 1943, în regiunea Tiumen din Federația Rusă. Averea indicată a persecutatului constituia o casă, două vaci, doi cai, patru hectare de pământ. Reabilitat conform Legii Ucrainei ,,Despre reabilitarea victimelor represaliilor politice în Ucraina” din 17 aprilie 1991.

CHIBAC Ion al lui Gheorghe, născut în 1926, în localitatea Ostrița, fostul județ Cernăuți al României, încadrată la finele lunii iunie 1940 în componența Uniunii Sovietice, aflându-se astăzi în regiunea Cernăuți a Ucrainei. A fost deportat în Siberia, în iunie 1941.

CHIBAC Ștefan al lui Gheorghe, născut la 1928, în localitatea Mahala, fostul județ Cernăuți al României, încadrată la finele lunii iunie 1940 în componența Uniunii Sovietice, aflându-se astăzi în regiunea Cernăuți a Ucrainei. Pe data de 10 iunie 1941, ,,troika operativă” a Direcției Regionale Cernăuți a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al URSS adoptă hotărârea privind deportarea lui, fiind acuzat de faptul că ,,era rudă cu un trădător al patriei”. Reabilitat conform Legii Ucrainei ,,Despre reabilitarea victimelor represaliilor politice în Ucraina” din 17 aprilie 1991.

CHIBAC Ștefania a lui Gheorghe, născută la 1937, în localitatea Ostrița, fostul județ Cernăuți al României, încadrată la finele lunii iunie 1940 în componența Uniunii Sovietice, aflându-se astăzi în regiunea Cernăuți a Ucrainei. A fost deportată în Siberia, în iunie 1941.

CHIBAC Vasile al lui Gheorghe, născut la 1940, în localitatea Ostrița, încadrată la finele lunii iunie 1940 în componența Uniunii Sovietice, aflându-se astăzi în regiunea Cernăuți a Ucrainei. A fost deportat în Siberia, în iunie 1941.

CHIBAC Viorica a lui Gheorghe, născută la 1934, în localitatea Mahala, fostul județ Cernăuți al României, încadrată la finele lunii iunie 1940 în componența Uniunii Sovietice, aflându-se astăzi în regiunea Cernăuți a Ucrainei. Pe data de 10 iunie 1941, ,,troika operativă” a Direcției Regionale Cernăuți a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al URSS adoptă hotărârea privind deportarea ei, fiind acuzată de faptul că ,,era rudă cu un trădător al patriei”. Reabilitată conform Legii Ucrainei ,,Despre reabilitarea victimelor represaliilor politice în Ucraina” din 17 aprilie 1991.

Petru GRIOR,

directorul Centrului de Cercetări Istorice și Culturale din Cernăuți

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

La 27 mai 1600 domnul Mihai Viteazul realizează prima unire politică a celor trei principate româneşti. Mihai Viteazul, domn al Ţării Româneşti, a deschis în istoria poporului român o nouă epocă, care va avea drept scop unirea celor trei principate române. Acesta a venit la tronul Ţării Româneşti într-o situaţie de cumpănă, într-o conjunctură internaţională complexă, când presiuni externe şi dificultăţi politice şi economice interne amenințau durabilitatea statului român. Mihai Viteazul s-a dovedit a fi un bun organizator şi comandant militar, parcurgând între 1588-1593 întreaga ierarhie administrativ-politică a ţării. Domnia sa (1593-1601), prin evenimentele care au avut loc, cunoaşte două perioade distincte, dar strâns legate între ele: lupta de eliberare de sub dominaţia otomană (1594-1598), respectiv unirea politică a celor trei ţări române (1599-1601).

Întru realizarea primului obiectiv Mihai Viteazul a întreprins o serie de acţiuni: a făcut însemnate comenzi de armament în Transilvania, a refăcut atelierele de tunuri şi pulberăriile de la Târgovişte, a crescut dotarea artileristică, a dotat infanteria cu arme de foc portabile, a restructurat instituţiile tradiţionale în consens cu obiectivele politice şi cerinţele militare ale epocii, în fruntea unităţilor sale armate a numit oameni apropiaţi, persoane de nădejde, buni profesionişti, potriviţi locului şi momentului şi, nu în ultimul rând, a ştiut să-şi apropie masele largi populare, fără al căror aport nu şi-ar fi putut atinge obiectivele, cărora le-a dedicat totul, inclusiv viaţa.

A dus o serie de bătălii precum cele de la Călugăreni, Hârşova, Brăila, Putineiu etc. După mai multe încercări de înlăturare a suzeranităţii otomane, Mihai Viteazul a înţeles că acest lucru este posibil numai prin unirea eforturilor celor trei ţări româneşti.

Colaborarea însa s-a destrămat atât în urma instaurării în Moldova a domnului Ieremia Movilă, cât şi în Transilvania a cardinalului polonez Andrei Bathory. Aceştia, încheind pace cu Imperiul Otoman, i-au cerut lui Mihai să plece de la tronul ţării. Însă, răspunsul lui Mihai Viteazul a fost pe măsură: „Până ce nu-mi vor arunca pământ peste ochi, nu voi înceta să lupt cu turcii”.

În curând domnul Ţării Româneşti a pornit o campanie peste munţi a cărei scop era cucerirea Transilvaniei. Bătălia decisivă dintre Mihai Viteazul şi Andrei Bathory a fost la 18-28 octombrie 1599. Victoria s-a dovedit a fi a lui Mihai Viteazul. La 1 noiembrie 1599  Mihai Viteazul intră în Alba Iulia. La 10 mai a fost cucerit Bacăul, iar la 16 mai 1600 Suceava a fost luată fără luptă, din cauza că apărătorii cetăţii s-au predat. Astfel, la 27 mai 1600  Mihai Viteazul a fost intitulat într-un hrisov în care scria că el este „Domn al Ţării Româneşti, Ardealului şi Moldovei”.

Realizând unificarea principatelor, Mihai Viteazul a dorit ca acest fapt să dureze cât mai mult. Însă el a domnit cu cele trei ţări doar câteva luni. La începutul lui septembrie 1600 stările privilegiate din Transilvania se răscoală împotriva Domniei Sale. În ajutorul lor a venit oastea imperială şi în urma luptei de la 18 septembrie de la Miraslău, Mihai pierde Ardealul. În acelaşi timp Movileştii recapătă Moldova. În zorii zilei de 9 august 1601 Mihai Viteazul este asasinat mişeleşte din ordinul generalului habsburgic Gheorghe Basta.

Faptele marelui domnitor s-au impus ca simbol al luptei pentru unitate, exprimând o aspiraţie fundamentală a poporului român.  Vestitul istoric Nicolae Iorga va scrie: „De la 1600 nici un român n-a mai putut gândi unirea fără uriaşa lui personalitate, fără paloşul sau securea lui ridicată spre cerul dreptăţii, fără chipul lui de curată și desăvârşită poezie tragică”.

În ziua de 27 mai a anului 1821 Tudor Vladimirescu a fost ucis lângă Târgovişte, din ordinul lui Alexandru Ipsilanti. Prinderea şi asasinarea lui Tudor a avut loc în urma trădării sale de către căpitanii Dimitrie Macedonschi şi Hagi Prodan, aflaţi în slujba eteriştilor. Momentul morţii lui Tudor Vladimirescu a fost redat de către marele istoric Nicolae Iorga.  Dintr-un alt document care prezintă mărturia lui Chiriac Popescu reiese că Tudor Vladimirescu a fost ucis după ce arnăuţii căpitanului Vasile Caravia i-au înfipt „suliţele în spatele, care a căzut în brânci, zicând: „Hoţilor şi tâlharilor, dacă sunteţi oameni vrednici, duceţi-vă să vă bateţi cu turcii şi să-i scoateţi din ţară, dară nu cu mine, om dezarmat”.  După asasinarea liderului lor, oastea de panduri s-a destrămat, iar dobândirea independentei naţionale a avut loc abia peste mai bine de cinci decenii.

La 27 mai 1862,  în satul Vaslăuţi, din apropierea orașului Cernăuţi, s-a născut Alexandru Voevidca, folclorist și muzicolog român. Alexandru Voevidca a urmat Școala Normală de învățători din Cernăuți (1877-1881), apoi a studiat muzica cu Anton  Kuzela (teorie-solfegii, armonie, dirijat cor) și la Societatea Filarmonică din Cernăuți, cu Adalbert Hrimaly (armonie orchestrație). A lucrat ca învățător la Suceava, Sinăuţii de Jos, Boian, Cozmeni, apoi ca profesor de muzică (1919-1921), traducător de limbi străine (1919-1921), dirijor de cor și orchestră, inspector de muzică în Cernăuți (1923-1927). Alexandru Voevidca a cules și publicat folclor din Bucovina și Moldova, fiind (după cum îl consideră Liviu Rusu)  „primul cercetător obiectiv al cântecului popular din Bucovina”. A colaborat cu articole la revistele „Izvorașul”, „Voința Școalei”. Este autor de lucrări didactice: „Manual metodic pentru predarea cântului în școalele primare. Partea I”,  „Predarea cântecului după auz” (1923). A compus muzică de teatru: „Doi morți vii” (vodevil pe un libret de Vasile Alecsandri) (1928); muzică corală: „Poptpuriu național”, cor mixt și pian, versuri populare (1922). A publicat mai multe culegeri de folclor: „17 Colinde, cântece de stea și urări de Anul Nou” (1924); „Cântece populare românești” (10 volume). Alexandru Voevidca a decedat la data de 6 iunie 1931  în orașul Cernăuţi.

La 27 mai 1939, în localitatea Zărnești, raionul Cahul, s-a născut Ion Niculiță, arheolog și istoric din Moldova, profesor universitar. A studiat la Facultatea de Istorie a Universității de Stat din Chișinău (1958–1963). Alături de alți colegi de facultate, a participat activ la fondarea Seminarului Științific Studențesc de Arheologie și Istorie Veche (1958), care funcționează până în prezent. În 1972 a devenit doctor în științe Istorice la Universitatea de Stat „M.V. Lomonosov” din Moscova, cu tema „Geții la Est de Carpați în secolele IV-III î.e.n., obținând titlul de doctor habilitat în științe istorice (1991) în cadrul aceleiași universități, cu teza „Tracii septentrionali în secolele VI-I î.e.n.”.  Imediat după absolvire, a parcurs toate etapele carierei universitare: asistent, lector, lector superior, conferențiar și profesor universitar (din 1992), șef al catedrei Istorie Antică și Medievală (1984–1986), decan al Facultății de Istorie (1992–2002). Specialist în arheologia și istoria veche a Europei de Sud-Est, a fondat catedra de Arheologie și Istorie Antică, pe care a și condus-o (1986–2012). A contribuit substanțial la formarea și consolidarea direcțiilor de cercetare din domeniul istoriei și arheologiei din Republica Moldova, a dezvoltat și alte cursuri universitare, pe teme controversate ale preistoriei și istoriei antice, a fondat Laboratorul de Cercetări Științifice Tracologie. Grație eforturilor sale a reușit organizarea unei generații noi de arheologi. A fost autor și coautor al 10 monografii și al peste 200 de studii și articole publicate în volume naționale și internaționale, membru al Consiliului Internațional de Studii Indo-Europene și Trace, membru de Onoare al Institutului de Arheologie din Iași, membru al comitetelor de redacție al revistelor SCIVA (București), Istros (Brăila), Cumidava (Brașov), Tyragetia (Chișinău). A fost distins cu Diploma Meritul Academic al Academiei Române. A decedat la 2 ianuarie 2022, la Chișinău.

Evenimente istorice din ziua de 27 mai:

1703: Țarul Petru cel Mare a declarat fondat orașul Sankt Petersburg, etichetat chiar de fondatorul său ca fiind „o fereastră către Europa”. Căci, în viziunea țarului Petru, interesele Rusiei nu erau legate de imensitatea Siberiei sau de uriașele resurse ale Asiei, ci de cultura și civilizația Europei, cu care a luat contact în călătoriile sale europene. Capitala instalată în noul oraș a funcționat perfect până în anul 1918, când noua putere, cea bolșevică, s-a simțit incomodată de deschiderea europeană a țării, prin orașul și portul de la marea care duce spre Europa. A preferat o capitală așezată la râul Moscova, cel care nu duce nicăieri. Chiar așa, întrucât râul Moscova se varsă în 1840: Moare violonistul și compozitorul italian Niccolo Paganini, considerat un geniu al arcușului, fără egal în toate timpurile.

1940: Acord economic româno–german (Olwaffen Pakt, „pactul petrolului”). Se adâncește dependența față de Germania Nazistă a economiei naționale. România renunță la declarația de neutralitate din 7 septembrie 1939 și asigură Germaniei livrări de petrol în condiții preferențiale.

1999: Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie de la Haga îl acuză pe Slobodan Milošević de crime de război și crime împotriva umanității, comise în Kosovo.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

La 26 mai 1926 a murit (la Paris) prozatorul român basarabean Leon Donici (numele la naştere Leonid Dobronravov), descendent pe linie maternă al cărturarului basarabean Alecu Donici.  Leon Donici s-a născut la 5 iunie 1887, la Chişinău.  A absolvit seminarul teologic din Chișinău și facultatea de drept din Iurevsk. Mama sa, Domnica Donici a fost fiica preotului Petru Donici, iar tatăl său, Mihail Dobronravov era secretar la Consistoria din capitala guberniei. Mama Domnica a devenit în a doua căsătorie doamna Rostovskaia și împreună cu soțul Aleksei Rostovski și copiii s-a mutat la Peterburg. Leon Donici a locuit până în anul 1918 la Petersburg, unde a fost prieten cu mulți scriitori de vază ruși și unii politicieni, cum ar fi Kerenski.   A debutat în 1909 cu narațiunea „În căutarea veșnicului adevăr”, în revista „Svetoci”. A publicat câteva romane cu numele Leonid Dobronravov. În anul 1913 a văzut lumina tiparului romanul „Noul Seminar” în limba rusă, care până în 1918 a avut șapte ediții. Romanul s-a bucurat de un succes răsunător, fiind tradus în germană, franceză și engleză. În anul 1929, romanul „Noul seminar” a fost tradus de G. Ivanov în limba română și a fost publicat la Bucureşti, cu o prefață de Adrian Maniu. A revenit în țară, în Basarabia, care la acea dată se unise cu România, după revoluţia din octombrie. Una dintre cărțile de excepție a lui Donici este „Revoluţia rusă”,   volum apărut la editura „Cultura națională” din București în anul 1923 – o cronică captivantă a evenimentelor din 1914-1918 din Rusia.  În ultimii ani de viață a locuit la Paris, unde a și decedat. A fost înhumat la Chişinău, datorită lui Octavian Goga şi Nichifor Crainic, care i-au transportat trupul în patrie, unde au fost organizate funeralii naționale.

La 26 mai 1928, la Odesa, Ucraina,  s-a născut Vladimir Orlov, violoncelist, solist al Filarmonicii din București, profesor universitar. În 1943 s-a stabilit, împreună cu familia sa, în România. A urmat cursurile Conservatorului din București, iar în 1947 a debutat alături de Orchestra Filarmonicii bucureștene, sub bagheta dirijorală a lui Constantin Silvestri. S-a aflat pe podiumurile celor mai importante concursuri de interpretare, la București, Varșovia și Geneva. A fost profesor la Conservatorul din București. Între 1957–1964 a avut multe turnee în România, Europa de Est și China. În perioada 1964–1971, a fost membru al Orchestrei Filarmonicii din Viena și profesor la Academia din Viena. A fost solist al prestigioaselor orchestre Philharmonia din Montreal, Bournemouth Simphony Orchestra, New Philharmonia din Londra și ORTF din Paris, a concertat la Festivalul Bach din Anglia în 1969. În 1971, s-a stabilit în Canada și a devenit profesor la Facultatea de Muzică a Universității din Toronto. A susținut un număr impresionant de recitaluri și concerte, devenind unul dintre cei mai importanți violonceliști din America de Nord. În 1991 s-a întors în România, unde și-a pus pe hârtie memoriile, Variațiuni rococo în patru țări. A decedat la 1 aprilie 2019.

La 26 mai 1997, la București a încetat să bată inima poetului Cezar Baltag, unul dintre cei mai valoroși reprezentanți ai generației resurecției lirismului, alături de Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ioan Alexandru, Adrian Păunescu, numită și generație șaizecistă. Cezar Baltag s-a născut la 26 iulie 1939 în satul Mălinești, județul Hotin (actualmente raionul Cernăuţi, regiunea Cernăuți).  Tatăl său, Porfir Baltag, a fost preot la Biserica Sfânta Parascheva din Mălinești și s-a întipărit în memoria locuitorilor acestui sat basarabean din perioada interbelică drept un bun păstor. Bătrânii satului vorbeau cu mare respect despre fostul lor duhovnic, care a organizat și un mare cor bisericesc. Viitorul poet și militant împotriva stalinismului a apărut pe lume cu un an înainte de intrarea în Mălinești, precum și în întregul teritoriu de astăzi al regiunii Cernăuți, a „eliberatorilor”, care au instaurat regimul totalitar stalinist. Părintele Porfir Baltag și-a luat familia și s-a refugiat în Oltenia din România. Este semnificativ faptul că numai la Mălinești, și nicăieri în alte localități din ținutul nostru, se întâlnește atât de  frecvent numele Cezar. Poate mălineștenii, în decursul a mai multor ani după 1940, sub influența amintirii frumoase despre duhovnicul  Porfir, le dădeau feciorilor numele de Cezar.

Fiul preotului „dezrădăcinat” Porfir, Cezar Baltag a urmat  liceul la Pitești, pe care l-a absolvit în 1955,  și Facultatea de Filologie de la Universitatea din București (1955-1960).  Însă, după absolvirea facultății, din cauza provenienței sale, a rămas fără lucru timp de trei ani.  Poetul a trecut simultan printr-o ciocnire cu ideologia dominantă și un șoc al modernizării forțate, la care regimul comunist a supus societatea românească, la începutul anilor șaizeci. Activitatea sa literară a început cu concesii făcute realismului socialist, care se văd bine în primele două plachete, „Comuna de aur” (1960) și „Vis planetar” (1964), în care a plătit ideologiei un tribut mai însemnat decât colegul său Nichita Stănescu. Mai târziu, în retrospective de autor și în antologiile apărute în traducere, s-a distanțat el însuși de aceste două volume, din care a reținut numai câteva poezii. Talentul său poetic, atât cât putea fi întrezărit în aceste creații, a fost imediat remarcat de critica de întâmpinare din epocă.  Cezar Baltag a început să caute un alt drum de-abia odată cu volumul al treilea, „Răsfrângeri” (1966), iar acest drum a fost ușor diferit de cel al majorității colegilor șaizeciști.

Cezar Baltag funcționează ca redactor la „Gazeta literară” (între anii 1960 — 1968), ca redactor-șef adjunct la „Luceafărul” (între anii 1968 — 1974), apoi ca redactor la „Viața românească”. În anul 1995, cu doi ani înainte de moartea sa subită, editează volumul „Chemarea numelui”, care, după cum afirmă critica literară, are toată prospețimea tinereții și calitatea rară de a submina orizontul de așteptare prin turnarea materiei dintotdeauna a lui Baltag sub învelișul unui cod similar celui postmodern.

Ca eseist Cezar Baltag se remarcă prin „Paradoxul semnelor” (1996),  iar ca traducător din limba franceză  prin traducerea unor vestite lucrări semnate de Mircea Eliade – „Istoria credințelor și ideilor religioase”, „Dicționar al religiilor”.

Deși nu atât de popular ca Nichita Stănescu, Marin Sorescu sau Ana Blandiana, Cezar Baltag rămâne un poet de prim-plan al generației șaizeci, în absența căreia edificiul acesteia ar fi privat de o dimensiune fundamentală.

La 26 mai 2004 a decedat scriitorul, scenaristul, regizorul de cinema şi actorul ucrainean, Mykola Vingranovski. Mykola Vingranovski (1936-2004) a fost laureat al Premiului Naţional „T.Şevcenko”, precum şi al mai multor premii internaţionale. Fiind încă student, i s-a încredinţat un rol în filmul artistic „Povestea anilor de foc”, autorul scenariului fiind ilustrul Oleksandr Dovjenko. A activat la Studioul de filme „O. Dovjenko” din Kiev. În afară de scenarii pentru filme, Mykola Vingranovski a scris şi opere literare. Una din povestirile sale a fost tradusă în română de cernăuţeanul Mircea Lutic.

Evenimente istorice din ziua de 26 mai:

1648: Armata căzăcească a lui Bogdan Hmelnițki, numărând 15 mii de oameni, cu participarea tătarilor din Crimeea, a zdrobit armata poloneză de 18 mii de oameni a lui Mikołaj Potocki în bătălia de la Korsun.

1824: A fost fondată „Galeria Națională” (The National Gallery) din Londra, una dintre cele mai importante pinacoteci din lume.

1896 : Are loc încoronarea ultimului țar rus Nikolai al II–lea Romanov. A sfârșit tragic, fiind executat, împreună cu familia sa, la 17 iulie 1918.

1940:  În cadrul celui de-al Doilea Război Mondial, începe Bătălia de la Dunkirk, numele sub care este cunoscută evacuarea forțelor Aliaților, care fuseseră separate de principalele trupe ale defensivei franceze de înaintarea rapidă a trupelor germane.

1986: Comunitatea Europeană (precursoarea Uniunii Europene) a adoptat Drapelul European, format din 12 stele aurii pe fond albastru.

1998: Proclamarea Zilei Imnului Național al României. Legea nr. 99/26 mai 1998 pentru proclamarea Zilei imnului național al României, în vigoare de la 28 mai 1998, a proclamat ziua de 29 iulie drept Ziua Imnului Național al României – Deșteaptă-te, române, simbol al unității Revoluției Române din anul 1848.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com