Asociația Intelectualilor Contemporani a fost reprezentată la acest moment aniversar de către președintele Asociației, domnul Ion Vieru, alături de câțiva membri.

La eveniment a fost prezentă și Excelența sa, doamna Irina-Loredana Stănculescu, Consul General al României la Cernăuți. În cuvântul său, doamna consul general a subliniat legătura strânsă dintre românii din țară și comunitatea românească din regiunea Cernăuți. A amintit că aceștia sunt uniți de aceeași credință, limbă și istorie.

„Pentru noi, o biserică veche de 270 de ani nu este doar o clădire. Este o mărturie vie a istoriei comunității și a celor care au ridicat-o și au păstrat-o peste vremuri grele. Ne arată și datoria noastră de a duce mai departe această moștenire.

Cu acest prilej, Asociația Intelectualilor Contemporani a primit medalia comemorativă emisă special pentru aniversarea a 270 de ani de la ctitorirea bisericii. Medalia ne-a fost înmânată de părintele-paroh Eugen Lăzărescu. Primim această distincție cu emoție și recunoștință. Pentru noi, ea este o onoare și, totodată, un îndemn să continuăm munca pentru păstrarea memoriei istorice și a identității românești, de o parte și de alta a frontierei.

Mulțumim pentru invitație părintelui-paroh Eugeniu Lăzărescu și domnului Prof. Dr. Vasile Adăscăliței. Mulțumim, de asemenea, enoriașilor și tuturor celor care au făcut posibilă această sărbătoare. Le dorim ani mulți și binecuvântați. Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil să ocrotească această comunitate!”, se menționează în postarea pe Facebook a Asociației Intelectualilor Contemporani.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Pentru a treia oară, la Mănăstirea Putna a fost organizat un parastas întru veșnica pomenire a ostașilor români din regiunea Cernăuți, care au căzut în luptele din estul Ucrainei împotriva ocupanților ruși. Rugăciunea comună, la care au participat rude ale acestor militari căzuți la datorie, a fost binecuvântată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. Rolul de organizatori le-a revenit  Societății „Golgota” a românilor din Ucraina (Vasile Rauț), Centrului Media BucPress (Marin Gherman), Societății Culturale „Valea Prutului” (Sergiu Barbuța), Asociației „Basarabia” a românilor din regiunea Odesa (Anatol Popescu) și Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu” din Cernăuți (membrul prezidiului, Mihai Grosu).  Organizatorii au beneficiat de sprijinul Mănăstirii Putna și al Părintelui Arhimandrit Melchisedec Velnic, Starețul Mănăstirii Putna, asigurând  deplasarea rudelor apropiate ale militarilor căzuți pe front, de la frontiera cu Ucraina până la mănăstire.

Pe o alee a Mănăstirii Putna au fost montate panouri cu portretele ostașilor căzuți. Găsind chipurile dragi, rudele nu și-au putut reține lacrimile. Au venit cu flori de acasă și le-au pus lângă panouri, iar cu portretele fiilor, ale soților sau a taților, au intrat în Biserica mare a Mănăstirii, unde au asistat la slujba de pomenire. Ea a fost oficiată de un sobor de clerici sub protia Părintelui Arhimandrit Mechisedec Velnic, Starețul așezământului monahal. În predica sa Părintele Arhimandrit Melchisedec Velnic a amintit:

–În februarie 2022, bărbați din comunitățile românești ale Ucrainei au fost chemați și ei sub arme. Mulți sunt încă acolo, unii s-au întors, alții s-au întors răniți, alții nu s-au întors deloc. Am săvârșit acum acest parastas aici, în casa voievodului, a Sfântului Ștefan cel Mare pentru toți românii, în plus pentru românii din nordul Bucovinei. Este un loc care nu-i uită. Nu putem să uităm că în Cernăuți, în Storojineț, în Crasna, în Ciudei, în Herța, în satele de pe Valea Siretului și în atâtea localități sunt români care vor să-și păstreze credința, limba și identitatea și vor să le-o transmită copiilor lor.

Părintele Arhimandrit a accentuat că în fiecare om, care a suferit de război, Hristos este în el. Au fost citite numele celor 337 de ostași de etnie română din Ucraina, care și-au pierdut viața în luptele de pe front, subliniindu-se că 98 de soldați români sunt dați dispăruți fără veste.

Această rugăciune comună de la Mănăstirea Putna este pentru pacea lumii. Ea ne îndeamnă de a nu face rău altuia. În acest context,  Părintele Arhimandrit Melchisedec Velnic, a subliniat importanța rugăciunii pentru cei trecuți la cele veșnice și a păstrării legăturii cu românii din Ucraina. Evocând încercările prin care au trecut de-a lungul istoriei comunitățile românești din nordul Bucovinei, Părintele Stareț a îndemnat la solidaritate cu familiile îndoliate și la păstrarea credinței, limbii și culturii strămoșești. Adresându-se celor care și-au pierdut persoanele dragi, le-a transmis un cuvânt de mângâiere și întărire sufletească.

–Iubite familii îndoliate, sunteți pe crucea despărțirii de cei dragi. Dar aceasta nu trebuie să fie crucea deznădejdii, ci crucea nădejdii. Pentru că Hristos nu a rămas în mormânt, ci a înviat. Iar învierea Lui este temeiul nădejdii noastre că despărțirea de cei dragi nu este veșnică, ci este doar pentru un timp. De aceea, în nădejdea învierii, astăzi îi aducem înaintea lui Dumnezeu pe toți cei plecați, dar și pe dumneavoastră, cu crucea dumneavoastră.

Consulul General al României la Cernăuți, Irina-Loredana Stănculescu, prezentă la eveniment, a mulțumit preacucernicilor părinți pentru slujba  de pomenire, care este un gest de solidaritate, de recunoștință și neuitare.

–Prin rugăciunile noastre, prin prezența comunității de pe ambele părți ale frontierei reafirmăm că acești ostași rămân vii în conștiința noastră, a accentuat doamna Consul General.

Reprezentantul Centrului Media BucPress, Marin Gherman, a declarat:

–Trebuie să spunem lucrurilor pe nume: au fost români și și-au dat viața în războiul ruso-ucrainean. Rămâne pentru noi un singur lucru: să nu-i lăsăm să moară pentru a doua oară prin uitare. Să nu-i uităm.

Un alt organizator al evenimentului, președintele Societății „Golgota” a românilor din Ucraina, Vasile Rauț, este convinsă că atunci…

–…când avem alături Putna, nici o sârmă ghimpată nu ne va putea despărți nici în credință, nici

în tradiții, nici în limbă. Dar depinde de noi – să fim uniți.

Poetul Nicolae Șapcă s-a referit la marea durere provocată de pierderile celor dragi în război:

–Aici, la Mănăstirea Putna, sub firul ierbii fierbe istoria, iar în liniștea desăvârșită a dimineților, cine știe să asculte aude rugăciunile plutitoare către cer de la Ștefan cel Mare și până la părinții obștii monahale  din zilele noastre. Nu am întâlnit și nu cred că există vreo poezie, poem, roman, epopee care să poată exprima întocmai durerea părinților, a taților și a mamelor care și-au pierdut copiii, a soțiilor care și-au pierdut soții, sau a copiilor care și-au pierdut tații.

L-a susținut și o mamă îndoliată:

–Să știți că nu este o durere mai mare decât a pierde pe cineva drag din familie și de a-i duce dorul de acum înainte.

În fața altarului Bisericii mari a Mănăstirii Putna au răsunat câteva cântece religioase în interpretarea Ansamblului vocal „Armonii Horbovene” din Horbova, dirijat de Nadia Prescure. Vocile copiilor, care au răsunat sub cupola sfântului locaș, păreau voci de îngeri.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Legendele o prezintă pe Sfânta Parascheva ca pe o bătrână înțeleaptă, care veghează asupra sănătății oamenilor și a roadelor pământului. Preoții spun că Sfânta Parascheva ocrotește familia și îndeamnă credincioșii ca în această zi să fie mai smeriți, să se roage și să evite conflictele.

Sfânta Cuvioasă Parascheva a trăit în prima parte a secolului al XI-lea. De neam din Tracia (macedoneană), din satul Epivat, de pe țărmul Mării Marmara, Cuvioasa Parascheva făcea parte dintr-o familie de oameni credincioși, care au crescut-o cu frica de Dumnezeu. Se spune că la vârsta de zece ani, pe când se afla la Sfânta Liturghie dintr-o biserică a Precistei, a auzit cuvântul Evangheliei: „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Din acel moment, ea a început să facă din ce în ce mai multe fapte milostive și, chiar să își doneze hainele săracilor. Cu averea moștenită de la părinți, tânăra Parascheva a oferit partea ei săracilor și s-a retras în pustietate, la Constantinopol, alături de călugări și călugărițe. Ulterior, ascultându-le sfatul, Parascheva a părăsit Constantinopolul și a mers la Mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea unde a stat timp de 5 ani. De aici, a plecat către Țara Sfântă unde voia să-și petreacă restul vieții. A vizitat Ierusalimul, după care s-a retras la o mănăstire din pustiul Iordanului. În ceea ce privește postul, rugăciunea și privegherea de toată noaptea, le întrecea pe toate celelalte fecioare. La vârsta de 25 de ani i-a apărut un înger în vis care i-a spus să se întoarcă la locurile părintești. „Să lași pustia și la moșia ta să te întorci, că acolo ți se cade să lași trupul pământului și să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit”. Din Constantinopol s-a îndreptat spre Epivat, fără să spună cuiva cine este și de unde vine. Aici, împăcată cu sine, cu oamenii și cu Dumnezeu, și-a dat sufletul.

A fost îngropată ca o străină. Potrivit tradiției se spune că un marinar a murit pe o corabie, iar trupul i-a fost aruncat în mare. Valurile l-au aruncat la țărm, iar un sihastru care trăia acolo, a rugat pe niște creștini să-l îngroape după rânduiala creștinească. Săpând deci o groapă, au găsit trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputrezit și plin de mireasmă. Cu toate acestea, au pus alături de ea și trupul corăbierului. Dar în noaptea următoare, unuia din creștinii care săpaseră groapa, cu numele Gheorghe, i s-a arătat în vis o împărăteasă, șezând pe un scaun luminat și înconjurată de îngeri, iar unul dintre aceștia îl mustră pentru că n-a scos din groapă trupul Cuvioasei Parascheva. Iar împărăteasa pe care o văzuse în vis „și care nu era alta decât Cuvioasa Parascheva” i-a poruncit să ia degrabă trupul ei și să-l așeze undeva la loc de cinste. Credincioșii au înțeles că este un semn dumnezeiesc, fapt pentru care au luat trupul Cuvioasei din mormânt și l-au așezat în biserica Sfinții Apostoli din Kallicrateia. Îndată au avut loc vindecări minunate în urma rugăciunilor care se făceau lângă cinstitele sale moaște.

Moaștele Cuvioasei Parascheva au fost aduse în Moldova de domnitorul Vasile Lupu (1634-1653) și așezate în Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi“. În anul 1887, moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate în Catedrala mitropolitană din Iași. Pelerinajul de ziua Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași este unul dintre cele mai mari pelerinaje.

Obiceiuri și tradiții.  Sfânta Cuvioasă Parascheva este ocrotitoarea familiei și se cuvine ca în această zi să fim mai smeriți, să ne rugăm pentru liniște, pace și armonie în familie și să nu îi uităm nici pe cei trecuți la cel veșnice, oferind pomană celor nevoiași.

Se mai spune că așa cum este vremea de Sf. Parascheva, așa va fi până la sfârşitul toamnei. Totodată, previziuni legate de starea vremii se fac și în funcție de somnul oilor. În cazul în care oile dorm strânse și înghesuite laolaltă, ciobanii spun că iarna va fi una grea, lungă și friguroasă. Dacă oile dorm răsfirate, atunci iarna va fi blândă.

Pentru a nu avea probleme de sănătate, se interzice femeilor să facă treburi în casă, să calce ori să coase. De asemenea, nici bărbații nu au voie să muncească, altfel casa le va fi lovită de trăsnet.

De Sfânta Parascheva e bine să împarți covrigi, lipii, must nou și vin roșu celor amărâți. Cei care dau pomană vor avea sărbători îmbelșugate în tot restul anului. Dacă cineva cere ajutor, nu te feri să îi întinzi mâna. Nu e bine să faci foc în casă în această zi, oricât ar fi de frig.

Se spune că adevărata credință ține căldura în sufletele oamenilor. Sfânta Cuvioasă Parascheva mijlocește către Domnul pentru toți creștinii, ocrotește și izbăvește de boli, de spaimă și de pagube, risipește furtunile, aduce alinare pentru necazurile care s-au năpustit asupra lor, sănătate, spor în casă, pace şi bucurii. (Adevărul.ro; TV8.md)

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Zilele trecute, la Palatul Național al Românilor din Cernăuți a avut loc lansarea noului volum. După cum a menționat Vasile Rauț, președintele Societății „Golgota”, pe această temă există încă multe materiale nevalorificate, care, grație unor astfel de autori activi ca Maria Toacă, vor fi așternute pe hârtie și vor vedea lumina tiparului. Astfel, sunt comemorate jertfele regimului totalitar sovietic și, totodată, generațiile ce urmează sunt îndemnate să nu-și uite istoria neamului.

Consulul General al României la Cernăuți, Irina-Loredana Stănculescu, prezentă la eveniment, a subliniat datoria sfântă a neuitării şi a mulțumit doamnei Maria Toacă și a întregii echipe editoriale coordonate de domnul Vasile Răuț. Excelența sa  a menționat cǎ „la 85 de ani de la calvarul de la Lunca și Fântâna Albă, când martorii direcți aproape au dispărut, acest volum devine o veritabilă candelă a memoriei noastre colective. Mâinile strânse în rugăciune de pe coperta cărții ne amintesc că supraviețuirea identitară a românilor din Bucovina s-a sprijinit pe credință și unitate. Prezența liderilor asociațiilor noastre și a urmașilor celor deportați este dovada vie că nicio barieră istorică nu poate rupe legătura de sânge și limbă cu Patria Mamă. România va continua, prin toate instrumentele sale, inclusiv prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, să fie o prezență caldă și un sprijin necondiționat pentru comunitatea dumneavoastră”.

Autoarea volumului „Dă-mi mâna, frate!”, Maria Toacă, a explicat că în paginile acestei cărți a adunat exemple de susținere frățească din partea statului român, precum și a unor oameni cu inima mare de care ne bucurăm în timpurile de față. „Întotdeauna am avut și vom avea nevoie de o inimă, de o mână de frate. Simțindu-le căldura rezistăm, ne păstrăm identitatea, trăim, naștem și renaștem românește”.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Sfântul Mare Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de Mir a trăit la sfârşitul secolului III, în vremuri nefaste pentru creştinii care erau forţaţi să renunţe la religia lor, dar părinţii lui, cu toate riscurile, au ales să îşi crească copilul în această credinţă.  După moartea lor, Dumitru a fost ales prefect al Thesalonicului, dar pentru că era un înfocat propovăduitor al valorilor spirituale creştine, împăratul Maximilian a dispus arestarea şi întemniţarea lui şi o mai mare prigoană a creştinilor.

Nestor, un creştin convertit de Dimitrie, a fost pus să lupte în arenă cu barbarul Lie, gladiatorul favorit al lui Maximilian, temut de toţi adversarii pentru impresionanta sa statură şi ferocitate. Creştinul Nestor a primit binecuvântarea înainte de a intra în arenă: Du-te şi luptă! Pe Lie îl vei birui, iar pe Hristos îl vei mărturisi, i-ar fi spus Dumitru. Lupta s-a încheiat cu victoria creştinului şi uciderea barbarului, spre disperarea împăratului care a ordonat imediat uciderea lui şi a lui Dumitru. În timp ce se ruga în temniţă, la 9 aprilie 304, tânărul Dumitru a fost ucis, dar în jurul moaştelor sale au continuat miracolele.

În 26 octombrie 413, după mai mult de o sută de ani de la martiriul mucenicului Dumitru, prefectul Leonţiu al Illiricului a dorit să ridice în cinstea lui pe locul micului lăcaş de cult zidit deasupra mormântului o biserică mai mare. Moaştele Sfântului Dumitru au fost găsite întregi, iar din ele a izvorât mir care a umplut toată cetatea de mireasmă. Leonţiu a ridicat în acel loc o biserică în care a fost pusă racla cu osemintele sfântului, pentru a fi cinstite de credincioşi. Moaştele Sfântului se află în Biserica Sf. Dimitrie din Salonic, ridicată pe locul unde a fost martirizat bravul oştean greco-roman şi creştin.

Tradiţii populare de Sâmedru, patronul iernii pastorale

Împreună cu Sfântul Gheorghe din 23 aprilie, Sâmedru împarte anul pastoral în două anotimpuri simetrice: vara şi iarna.  Tradiţia spune că Dumnezeu le-a încredinţat celor doi sfinţi-fraţi cheile vremii. Sfântul Gheorghe deschide vara, iar Sfântul Dumitru închide vremea caldă. Popular, anul este asemănat cu o casă care are două uşi ce dau afară: una stă descuiată o jumătate de an şi este păzită de Sfântul Gheorghe, pe cealaltă o deschide Sfântul Dumitru, de ziua lui.

Toamna, de Sâmedru, este ziua soroacelor, momentul socotelilor pentru învoielile şi afacerile tocmite în primăvară, la Sângiorz. Ciobanii coboară de la munte şi lasă oile în gospodăriile stăpânilor lor, se încasează dobânzi, se achită datorii, se închiriază case şi pământuri, se fac tot felul de astfel de neguţătorii şi toată lumea se pregăteşte pentru iarnă.

Aşa cum s-a înţeles cu Sfântul Gheorghe, Sfântul Dumitru trebuie să desfrunzească pădurea şi să-i adune pe toţi gospodarii de la muncile câmpului la ziua recoltei ca să se bucure de roadele acumulate.

Bucuria recoltei este marcată prin Focul de Sâmedru, obicei păgân cu multe variante locale. Se aprind focuri rituale fie într-o poiană de la marginea satului, unde se adună lumea în jurul unui rug imens, la răscruce de drumuri importante. După ce focul se stinge fiecare ia acasă câte un tăciune, căci se crede că dacă sunt aruncaţi în livadă, cărbunii vor face ca pomii să fie sănătoşi şi să rodească şi în primăvara viitoare. În această zi femeile dăruiesc copiilor covrigi, mere, nuci sau fructe uscate.

Credinţe şi obiceiuri despre această divinitate agrară precreştină sunt atestate în special în zonele crescătorilor de animale. Sâmedru concentra acte rituale de fertilitate, purificare, era data când se făceau pronosticuri pentru iarna ce urma să înceapă. Tradiţional, ciobanii aruncau în mijlocul oilor un cojoc ca să afle cum va fi vremea: rea, dacă pe cojoc se aşeza o oaie neagră, şi bună, dacă oaia este albă.

***

În ziua următoare, la 27 octombrie, este sărbătoare mare la români şi mai ales în Bucureşti, unde se prăznuieşte Sfântul Dimitrie cel Nou – Basarabov, ocrotitorul Bucureştilor. A trăit în secolul XIII, în timpul „imperiului” de la Târnovo întemeiat de fraţii Petru şi Asan, şi deşi viaţa lui a fost aparent simplă şi fără fapte măreţe, Dimitrie Basarabov ascunde o mare desăvârşire interioară. Dimitrie s-a născut în satul Basarabov din părinţi săraci care nu l-au putut da la învăţătură şi ani în şir a păscut vitele şi oile ţăranilor. Tradiţia spune că pe când îşi păştea turma pe malul răului Lom, Dimitrie a călcat din nebăgare de seamă un cuib de pasăre cu pui şi s-a simţit atât de vinovat încât şi-a pedepsit piciorul care greşise, mergând desculţ 3 ani, fie iarna, fie vara. Milostenia a rămas în sufletul lui şi a intrat monah la un schit cu chilii adăpostite în peşteri săpate pe malul râului, unde a petrecut ani în şir în post aspru şi rugăciune, izolat cu totul de lume şi de ceilalţi monahi. Tradiţia spune că moaştele Sfântului Dimitrie au fost puse într-o biserică nou ridicată de un domn al Ţării Româneşti în Basarabov, pentru a fi cinstite de credincioşii care se îndreptau mereu spre satul în care văzuse lumina zilei. În iulie 1774, moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou au fost aşezate cu mare cinste în Biserica Patriarhală a Mitropoliei din Bucureşti şi în felul acesta, Sfântul Dimitrie cel Nou a devenit ocrotitorul Bucureştiului şi al întregii Ţări Româneşti.

În zilele de 26 şi 27 octombrie foarte mulţi români îşi sărbătoresc onomastica. La mulți ani tuturor celor care poartă numele Dumitru, Dimitrie, Dumitrache, Dumitra, Dumitrița, Mitra, Dumitrica, Dumitrana  şi alte derivate. (Sursa – TVR Info.ro;  Adevărul.ro )

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Pe o alee a Mănăstirii Putna au fost montate panouri cu portretele ostașilor căzuți. Găsind chipurile dragi, rudele nu și-au putut reține lacrimile. Au venit cu flori de acasă și le-au pus lângă panouri, iar cu portretele fiilor, ale soților sau a taților, au intrat în Biserica mare a Mănăstirii, unde au asistat la slujba de pomenire. Ea a fost oficiată de un sobor de clerici sub protia Părintelui Arhimandrit Mechisedec Velnic, Starețul așezământului monahal. În predica sa Părintele Arhimandrit Melchisedec Velnic a amintit:

–În februarie 2022, bărbați din comunitățile românești ale Ucrainei au fost chemați și ei sub arme. Mulți sunt încă acolo, unii s-au întors, alții s-au întors răniți, alții nu s-au întors deloc. Am săvârșit acum acest parastas aici, în casa voievodului, a Sfântului Ștefan cel Mare pentru toți românii, în plus pentru românii din nordul Bucovinei. Este un loc care nu-i uită. Nu putem să uităm că în Cernăuți, în Storojineț, în Crasna, în Ciudei, în Herța, în satele de pe Valea Siretului și în atâtea localități sunt români care vor să-și păstreze credința, limba și identitatea și vor să le-o transmită copiilor lor.

Părintele Arhimandrit a accentuat că în fiecare om, care a suferit de război, Hristos este în el. Au fost citite numele celor 337 de ostași de etnie română din Ucraina, care și-au pierdut viața în luptele de pe front, subliniindu-se că 99 de soldați români sunt dați dispăruți fără veste.

Consulul General al României la Cernăuți, Irina-Loredana Stănculescu, prezentă la eveniment, a mulțumit preacucernicilor părinți pentru slujba  de pomenire, care este un gest de solidaritate. Din partea organizatorilor au luat cuvântul Marin Gherman, Vasile Rauț, Anatol Popescu, Nicolae Șapcă.

În fața altarului Bisericii mari a Mănăstirii Putna au răsunat câteva cântece religioase în interpretarea Ansamblului vocal „Armonii Horbovene” din Horbova, dirijat de Nadia Prescure.

Publicația „Libertatea Cuvântului” va reveni cu un material mai amplu despre parastasul de la Mănăstirea Putna întru veșnica pomenire a ostașilor de etnie română căzuți în războiul ruso-ucrainean.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Sfânta Cuvioasă Parascheva a trăit în prima parte a secolului al XI-lea. De neam din Tracia (macedoneană), din satul Epivat, de pe țărmul Mării Marmara, Cuvioasa Parascheva făcea parte dintr-o familie de oameni de neam bun și credincioși, care au crescut-o cu frica de Dumnezeu. Se spune că la vârsta de zece ani, pe când se afla la Sfânta Liturghie dintr-o biserică a Precistei, a auzit cuvântul Evangheliei: „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Din acel moment, ea a început să facă din ce în ce mai multe fapte milostive și, chiar să își doneze hainele săracilor. Cu averea moștenită de la părinți, tânăra Parascheva a oferit partea ei săracilor și s-a retras în pustietate, la Constantinopol, alături de călugări și călugărițe. Ulterior, ascultându-le sfatul, Parascheva a părăsit Constantinopolul și a mers la Mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea unde a stat timp de 5 ani. De aici, a plecat către Țara Sfântă unde voia să-și petreacă restul vieții. A vizitat Ierusalimul, după care s-a retras la o mănăstire din pustiul Iordanului. În ceea ce privește postul, rugăciunea și privegherea de toată noaptea, le întrecea pe toate celelalte fecioare. La vârsta de 25 de ani i-a apărut un înger în vis care i-a spus să se întoarcă la locurile părintești. „Să lași pustia și la moșia ta să te întorci, că acolo ți se cade să lași trupul pământului și să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit”. Din Constantinopol s-a îndreptat spre Epivat, fără să spună cuiva cine este și de unde vine. Aici, împăcată cu sine, cu oamenii și cu Dumnezeu, și-a dat sufletul.

A fost îngropată ca o străină. Potrivit tradiției se spune că un marinar a murit pe o corabie, iar trupul i-a fost aruncat în mare. Valurile l-au aruncat la țărm, iar un sihastru care trăia acolo, a rugat pe niște creștini să-l îngroape după rânduiala creștinească. Săpând deci o groapă, au găsit trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputrezit și plin de mireasmă. Cu toate acestea, au pus alături de ea și trupul corăbierului. Dar în noaptea următoare, unuia din creștinii care săpaseră groapa, cu numele Gheorghe, i s-a arătat în vis o împărăteasă, șezând pe un scaun luminat și înconjurată de îngeri, iar unul dintre aceștia îl mustră pentru că n-a scos din groapă trupul Cuvioasei Parascheva. Iar împărăteasa pe care o văzuse în vis „și care nu era alta decât Cuvioasa Parascheva” i-a poruncit să ia degrabă trupul ei și să-l așeze undeva la loc de cinste. Credincioșii au înțeles că este un semn dumnezeiesc, fapt pentru care au luat trupul Cuvioasei din mormânt și l-au așezat în biserica Sfinții Apostoli din Kallicrateia. Îndată au avut loc vindecări minunate în urma rugăciunilor care se făceau lângă cinstitele sale moaște.

Obiceiuri și tradiții.  Sfânta Cuvioasă Parascheva este ocrotitoarea familiei și se cuvine ca în această zi să fim mai smeriți, să ne rugăm pentru liniște, pace și armonie în familie și să nu îi uităm nici pe cei trecuți la cel veșnice, oferind pomană celor nevoiași.

Se mai spune că așa cum este vremea de Sf. Parascheva, așa va fi până la Sfântul Dumitru. Totodată, previziuni legate de starea vremii se fac și în funcție de somnul oilor. În cazul în care oile dorm strânse și înghesuite laolaltă, ciobanii spun că iarna va fi una grea, lungă și friguroasă. Dacă oile dorm răsfirate, atunci iarna va fi blândă.

Pentru a nu avea probleme de sănătate, se interzice femeilor să facă treburi în casă, să calce ori să coase. De asemenea, nici bărbații nu au voie să muncească, altfel casa le va fi lovită de trăsnet și va cădea grinda peste ea.

De Sfânta Parascheva e bine să împarți covrigi, lipii, must nou și vin roșu celor amărâți. Cei care dau pomană vor avea sărbători îmbelșugate în tot restul anului. Dacă cineva cere ajutor, nu te feri să îi întinzi mâna ta. Nu e bine să faci foc în casă în această zi, oricât ar fi de frig. Se spune că adevărata credință ține căldura în sufletele oamenilor. Credințele și legendele populare o înfățișează pe Sfânta Parascheva sub chipul unei bătrâne care veghează pentru sănătatea oamenilor și fertilitatea pământului. Sfânta Cuvioasă Parascheva mijlocește către Domnul pentru toți creștinii, ocrotește și izbăvește de boli, de spaimă și de pagube, risipește furtunile, aduce roade și belșug.

Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva — Pelerinaj la Iași. Moaștele Cuvioasei Parascheva au fost aduse în Moldova de domnitorul Vasile Lupu (1634-1653) și așezate pe 14 octombrie 1641, în Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi“. În anul 1887, moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate în Catedrala mitropolitană din Iași. Pelerinajul de ziua Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași este unul dintre cele mai mari pelerinaje. Ceremonia de prăznuire începe pe data de 11 octombrie și se termină pe data de 15 octombrie. Pe durata pelerinajului se citește și Acatistul Sfintei Parascheva.

Sărbătoarea din 14 octombrie are o însemnătate cu totul aparte pentru români, sute de mii de credincioşi venind să se închine la racla celei pe care o ştiu „mult folositoare“. Cei care ajung la „Cuvioasa“  o roagă pentru soluţionarea problemelor de zi cu zi, îi cer alinare pentru necazurile care s-au năpustit asupra lor, pentru sănătate, spor în casă şi bucurii. (Adevărul.ro)

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Semnificația Acoperământului Maicii Domnului.  Sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului vorbește despre protecția și grija maternă pe care Fecioara Maria o revarsă asupra oamenilor. Originea sărbătorii vine din secolul al X-lea, când, potrivit tradiției, Maica Domnului s-a arătat în Biserica Vlaherne din Constantinopol, în timpul unei privegheri de noapte. Orașul era amenințat, iar oamenii se rugau cu lacrimi. Atunci, Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos a văzut-o pe Fecioara Maria înconjurată de îngeri și sfinți, rugându-se pentru lume și întinzându-și vălul peste cei prezenți, ca semn al ocrotirii divine. Minunea a fost percepută ca un mesaj clar: Maica Domnului veghează asupra credincioșilor și a întregii creștinătăți. Potrivit cronicilor, pericolul s-a risipit, iar cetatea a fost salvată.  Pentru credincioși, Acoperământul înseamnă nădejde și alinare: oricine, oricât de împovărat ar fi, poate găsi adăpost sufletesc sub rugăciunile și ocrotirea Maicii Domnului.

Tradiţii şi obiceiuri respectate şi transmise din generaţie în generaţie

Sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului  este o zi bogată în semnificații religioase și populare. Totul se leagă de ideea că Fecioara Maria îi ocrotește pe oameni, îi apără de rele și le aduce binecuvântare. De aceea, în timp, au apărut multe obiceiuri, diferite de la o zonă la alta, dar unite prin același gând: protecție, liniște sufletească și început de toamnă târzie, care vestește apropierea iernii.

Se spune că în această zi nu se lucrează și nu se fac treburi gospodărești grele. Sunt evitate munca istovitoare, lucrul la câmp, spălatul rufelor, cusutul sau alte activități casnice, tocmai pentru ca ziua să rămână dedicată rugăciunii și liniștii. La fel de important, tradiția avertizează că nu este bine să te cerți sau să rostești vorbe grele, pentru că supărarea și cearta alungă pacea pe care sărbătoarea o aduce.

De asemenea, se recomandă cumpătare: fără excese de mâncare și băutură, fără petreceri zgomotoase care ar distrage sufletul de la rostul zilei. În schimb, credincioșii sunt îndemnați să participe la slujbe, să se roage, să facă milostenie și să petreacă timp alături de familie. Străbunii credeau că cine muncește sau nesocotește sărbătoarea riscă să piardă ocrotirea Maicii Domnului.

Un obicei frumos este cel al milosteniei. Pentru că Maica Domnului este văzută ca apărătoarea celor sărmani și neajutorați, mulți credincioși aleg tocmai această zi pentru a-i ajuta pe alții: duc alimente la vecinii lipsiți, oferă haine celor în nevoie, vizitează bolnavii sau dau de pomană pentru sufletele celor adormiți. În unele locuri, familiile pregătesc colaci sau pâini pe care le împart și aprind lumânări, cerând ca Maica Domnului să îi acopere și pe cei dragi trecuți la Domnul.

Pe lângă partea religioasă, sărbătoarea are și o puternică legătură cu viața satului și cu schimbarea anotimpurilor. În vechime, sărbătoarea marca sfârșitul muncilor câmpului: se strângeau recoltele, hambarele erau pline, iar oamenii intrau într-o perioadă mai liniștită. Era momentul potrivit pentru nunți, așa că Acoperământul era privit ca începutul sezonului de căsătorii.

În tradiția populară, gestul Maicii Domnului de a-și întinde vălul peste credincioși era pus în legătură cu acoperirea capului miresei cu voalul la nuntă. Se credea că nunțile făcute după această zi sunt mai binecuvântate, pentru că sunt sub ocrotirea Fecioarei.

Țăranii priveau cu atenție vremea în această zi. Dacă apărea prima brumă sau prima zăpadă, era semn bun: Maica Domnului „acoperă” ogoarele, protejându-le pentru iarnă, iar recolta din anul următor va fi bogată. Prima ninsoare era legată și de norocul fetelor de măritat.

În case, oamenii aveau grijă să alunge răul și să aducă binecuvântarea. Se aprindeau ramuri uscate de măr sau de cireș, crezând că așa se curăță aerul și familia va fi sănătoasă. Astfel, odihna, pacea și faptele bune sunt felul prin care oamenii mulțumesc pentru protecția Maicii Domnului, așezându-și viața sub binecuvântarea și Acoperământul Ei.  (Ştirile ProTV.ro; Ortodox.md)

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Într-un an însă, frigul a venit mult prea devreme. Recoltele au fost slabe, iar oamenii se temeau de iarna care urma. Într-o seară rece, cineva a bătut la ușa bătrânei. Era un copil sărman, flămând și înghețat.

— Bunico, ai ceva de mâncare? a întrebat el încet.

Femeia s-a uitat prin cămară. Nu-i mai rămăsese decât o bucată de pâine pentru ziua următoare.

A rupt-o în două și i-a dat copilului jumătatea mai mare. Apoi a luat ultima pătură groasă din casă și i-a pus-o pe umeri. Dimineața, copilul dispăruse. Dar în fața casei se petrecuse ceva nemaivăzut.

Gutuiul bătrân, care în acel an nu făcuse niciun fruct, era încărcat cu gutui mari și galbene, strălucind în lumina dimineții asemenea unor bulgări de aur.

Bătrâna a cules câteva și le-a dus în casă. Parfumul lor a umplut toate odăile. Iar când a tăiat prima gutuie, miezul ei avea culoarea caldă a soarelui de toamnă.

Legenda spune că acel copil fusese trimis pentru a încerca bunătatea femeii, iar pentru că ea împărțise puținul pe care îl avea, gutuiul îi fusese dăruit ca răsplată. De atunci, oamenii au început să așeze gutui pe dulapuri și la ferestre, pentru ca parfumul lor să rămână în casă cât mai mult timp.

Bătrânii mai spuneau ceva frumos: „Cât timp miroase a gutui într-o casă, toamna încă n-a plecat de tot.”

(Sursa Secretele Media)

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com 

De la finele anilor 80 – începutul anilor 90 ai secolului trecut, când tema deportărilor în masă a devenit una deschisă, iar materialele din fondurile secrete ale arhivelor – accesibile, în regiunea noastră a fost creată Societatea „Golgota”, menită să apere drepturile și interesele victimelor regimului totalitar. Primele mari realizări ale aceste societăți a fost ridicarea crucilor-simbol în multe localități românești din ținutul nostru întru veșnica pomenire a conaționalilor  care au rămas să-și doarmă somnul de veci în pământ străin și la capăt de lume. Astfel li s-au întors doar numele acasă, în locul veșnicii pomeniri…

Românii din suburbia Roșa au dorit să ridice o astfel de cruce în curtea Bisericii cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, acolo unde vin duminica și în zile de sărbătoare să se roage în fața altarului. Cu susținerea Societății „Golgota” ei au realizat acest lucru în octombrie 1992. Și de atunci, an de an, enoriașii și activiștii societăților național-culturale românești se adună aici pentru a cinsti memoria victimelor deportărilor. Cu câțiva ani în urmă, de asemenea cu contribuția Societății „Golgota” și a președintelui ei, Vasile Rauț, precum și a unor gospodari din suburbie, a fost înlocuită crucea, iar pe plăcile de granit au fost incrustate și alte nume, fiind precizate. De aceasta s-a preocupat regretata președintă a filialei de la Roșa a Societății „Golgota”, Maria Timcu.

Anul acesta comemorarea victimelor regimului totalitar a avut loc în ziua de 4 octombrie. Parastasul a fost oficiat de părintele-paroh Ioan Blaga, ajutat de părintele Mihai Ștefaniuc. În fața enoriașilor adunați lângă crucea-simbol au luat cuvântul Irina Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuți, Vasile Rauț, președintele Societății „Golgota” din Ucraina, scriitoarea Maria Toacă, ea prezentând și o nouă carte despre „golgota” neamului românesc din nordul Bucovinei, inclusiv din suburbia Roșa, Elena Tărâțeanu, directoarea Muzeului „M. Eminescu”, care urmează să fie deschis în Casa lui Aron Pumnul, părintele Mihai Ștefaniuc, care a relatat că numele străbunicului său a fost trecut în lista celor care au fost deportați, Vasile Carlașciuc, jurnalist, care a amintit că în suburbia Roșa a fost o biserică și mai veche, din lemn, sfințită în 1768. Urmele ei s-au păstrat și în zilele noastre.

Se vor păstra din generație în generație amintirile despre locuitorii din suburbie, care au fost deportați neavând nici o vină, care s-au nevoit în infernul sovietic, dar nu s-au dezis de credința strămoșească.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Semnificația Acoperământului Maicii Domnului

Sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului vorbește despre protecția și grija maternă pe care Fecioara Maria o revarsă asupra oamenilor. „Acoperământul” este, pe de o parte, un văl sau un omofor, dar mai ales un simbol al rugăciunii și ocrotirii prin care credincioșii se simt apărați și mângâiați în momente grele.

Originea sărbătorii vine din secolul al X-lea, când, potrivit tradiției, Maica Domnului s-a arătat în Biserica Vlaherne din Constantinopol, în timpul unei privegheri de noapte. Orașul era amenințat, iar oamenii se rugau cu lacrimi. Atunci, Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos a văzut-o pe Fecioara Maria înconjurată de îngeri și sfinți, rugându-se pentru lume și întinzându-și vălul peste cei prezenți, ca semn al ocrotirii divine. Minunea a fost percepută ca un mesaj clar: Maica Domnului veghează asupra credincioșilor și a întregii creștinătăți. Potrivit cronicilor, pericolul s-a risipit, iar cetatea a fost salvată. De atunci, 1 octombrie a rămas ziua de pomenire a acestei minuni, văzută ca dovadă a grijii Maicii Domnului față de poporul creștin.

Această imagine a fost transpusă în icoane, unde Fecioara este înfățișată sus, cu vălul întins peste mulțimea adunată jos. Scena subliniază rolul ei de mamă și mijlocitoare către Dumnezeu. Pentru credincioși, Acoperământul înseamnă nădejde și alinare: oricine, oricât de împovărat ar fi, poate găsi adăpost sufletesc sub rugăciunile și ocrotirea Maicii Domnului.

Tradiţii şi obiceiuri respectate şi transmise din generaţie în generaţie

Acoperământul Maicii Domnului, sărbătorit pe 1 octombrie, este o zi bogată în semnificații religioase și populare. Totul se leagă de ideea că Fecioara Maria îi ocrotește pe oameni, îi apără de rele și le aduce binecuvântare. De aceea, în timp, au apărut multe obiceiuri, diferite de la o zonă la alta, dar unite prin același gând: protecție, liniște sufletească și început de toamnă târzie, care vestește apropierea iernii.

Se spune că în această zi nu se lucrează și nu se fac treburi gospodărești grele. Sunt evitate munca istovitoare, lucrul la câmp, spălatul rufelor, cusutul sau alte activități casnice, tocmai pentru ca ziua să rămână dedicată rugăciunii și liniștii. La fel de important, tradiția avertizează că nu este bine să te cerți sau să rostești vorbe grele, pentru că supărarea și cearta alungă pacea pe care sărbătoarea o aduce.

De asemenea, se recomandă cumpătare: fără excese de mâncare și băutură, fără petreceri zgomotoase care ar distrage sufletul de la rostul zilei. În schimb, credincioșii sunt îndemnați să participe la slujbe, să se roage, să facă milostenie și să petreacă timp alături de familie. Străbunii credeau că cine muncește sau nesocotește sărbătoarea riscă să piardă ocrotirea Maicii Domnului.

Este o zi în care credincioșii merg la biserică, unde se țin slujbe speciale. Un obicei frumos este cel al milosteniei. Pentru că Maica Domnului este văzută ca apărătoarea celor sărmani și neajutorați, mulți credincioși aleg tocmai această zi pentru a-i ajuta pe alții: duc alimente la vecinii lipsiți, oferă haine celor în nevoie, vizitează bolnavii sau dau de pomană pentru sufletele celor adormiți. În unele locuri, familiile pregătesc colaci sau pâini pe care le împart și aprind lumânări, cerând ca Maica Domnului să îi acopere și pe cei dragi trecuți la Domnul.

Pe lângă partea religioasă, sărbătoarea are și o puternică legătură cu viața satului și cu schimbarea anotimpurilor. În vechime, începutul lui octombrie marca sfârșitul muncilor câmpului: se strângeau recoltele, hambarele erau pline, iar oamenii intrau într-o perioadă mai liniștită. Era momentul potrivit pentru nunți, așa că Acoperământul era privit ca începutul sezonului de căsătorii.

În tradiția populară, gestul Maicii Domnului de a-și întinde vălul peste credincioși era pus în legătură cu acoperirea capului miresei cu voalul la nuntă. Se credea că nunțile făcute după această zi sunt mai binecuvântate, pentru că sunt sub ocrotirea Fecioarei.

Țăranii priveau cu atenție vremea de Acoperământ. Dacă în jurul datei de 1 octombrie apărea prima brumă sau prima zăpadă, era semn bun: Maica Domnului „acoperă” ogoarele, protejându-le pentru iarnă, iar recolta din anul următor va fi bogată. Prima ninsoare era legată și de norocul fetelor de măritat: dacă fulgii se așezau pe părul unei fete, se spunea că în curând își va acoperi capul cu basma de nevastă.

În case, oamenii aveau grijă să alunge răul și să aducă binecuvântarea. Se aprindeau ramuri uscate de măr sau de cireș, iar cu fumul lor se afumau încăperile, crezând că așa se curăță aerul și familia va fi sănătoasă. La masa sărbătorii, se pregăteau bucate simple, dar cu tâlc. În Ucraina, se făceau clătite sau turte, rotunde și aurii ca soarele, simbol al belșugului. În alte locuri, se pregăteau plăcinte cu mere sau cu dovleac, roadele toamnei, a căror aromă umplea casa și aducea bucurie. Astfel, odihna, pacea și faptele bune sunt felul prin care oamenii mulțumesc pentru protecția Maicii Domnului, așezându-și viața sub binecuvântarea și Acoperământul Ei.  (Ştirile ProTV.ro)

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

În mai multe sate din regiunea noastră există o practică destul de eficientă în această privință: transformarea unei case vechi în muzeu. Este mai ușor de realizat varianta respectivă, dacă casa „istorică” este din lemn. Construcția este desfăcută și asamblată în locul potrivit, de cele mai multe ori în centrul satului. Este o soluție care i-ar fi satisfăcut și pe boinceni. Este cunoscut faptul că în timpul Primului Război Mondial Boianul s-a pomenit pe linia frontului: de o parte lupta armata țaristă, iar de cealaltă parte – trupele austriece. În urma tirurilor de artilerie satul a fost distrus aproape în întregime, iar localnicii au fost strămutați în Rusia. Au rămas întregi numai 23 de case. De atunci a trecut un veac, s-a schimbat radical aspectul satului Boian, iar drept mărturie a acelor vremuri a rămas doar o singură casă, în cotul Hucău,  din cele neatinse de obuzele austriece și rusești. Se intenționa folosirea acestei case ca local pentru muzeul satului, însă a fost aleasă altă soluție.  Scriitoarea Maria Toacă explică:

– Casa de la Hucău stă și astăzi, moștenitorul ei o lasă să-și ducă veacul mai departe. Dar răzbat cei care cred și nu renunță la vis. Impresionată de dragostea românilor de la baştina mea faţă de valorile neamului, am găsit împreună un drum mai ușor, decât cel de a aduce casa veche de la Hucău. Este drumul ce ne îndreaptă la Patria istorică România, care doi ani la rând, prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, ne-a finanțat proiectele înaintate de Societatea „Doamnele Române”, în cadrul cărora am reabilitat și amenajat cinci săli ce țin de o clădire aflată în proprietatea și pe teritoriul liceului. Astfel, proiectul din 2025 „Muzeul, instituție de creștere românească a tinerei generații” a continuat anul acesta, beneficiind pe lângă lucrările de construcție și de finanțarea a trei ateliere: bucătărie națională – arta culinară, lucru de mână – arta țesutului și școala tinerilor ghizi. După finalizarea lucrărilor de construcție – renovarea totală a acoperișului, înlocuirea tavanului, montarea a două uși și ferestre, consolidarea fundamentului, tencuiala interioară și exterioară, amenajări estetice pe afară, au început să funcționeze cele trei ateliere.

În ziua de sâmbătă, 26 septembrie, la Muzeul „Rădăcini strămoșești ale comunei Boian” de la Liceul nr. 1 s-a desfășurat evenimentul de finalizare a Proiectului „Meșteșugurile populare – școală de creștere românească”, depus de Societatea „Doamnele Române” (președintă și coordonatoare de proiect Maria Toacă) și finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Despre importanța acestui proiect au vorbit Angela Botă, directoarea Liceului nr.1 din Boian, Vasile Babii, viceprimarul CT Boian, și Irina Loredana Stănculescu, Consul General al României la Cernăuți. Primii vizitatori ai muzeului recreat au fost un grup de elevi de la Liceul nr.6 „Alexandru cel Bun” din Cernăuți, conduși de profesorii de română Ancuța Bâcu, director adjunct, și Cătălin Șcerbaniuc, un grup de elevi de la Gimnaziul din Probotești în frunte cu profesoara de română, Tatiana Tutunaru-Bârzu, copii din Ansamblul „Urmașii lui Ștefan” din Mahala, însoțiți de Elena Nandriș, precum și un grup de elevi de Liceul Liderul „Ion Neculce” din Boian-Hlinița, în frunte cu profesoara Mirela Mândrescu. Pentru oaspeți a fost organizată o excursie prin Boian. Scurtele relatări au fost prezentate de elevii de la școala tinerilor ghizi. După scurta excursie oaspeții au luat cunoștință de activitatea celor trei ateliere, ca apoi să fie serviți cu mâncăruri din bucătăria națională.

Spre finalul evenimentului, la Boian a sosit și o echipă de filmare de la TVR din București. Ei au pregătit un subiect despre activitatea muzeului și a celor trei ateliere. Au filmat și acordul muzical final – cântecul „Imn graiului” în interpretarea Carolinei Jitaru și a grupului „Urmașii lui Ștefan” din Mahala.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com