În tradiția creștină, Nașterea Fecioarei Maria de către drepții Ioachim și Ana este văzută ca un dar al lui Dumnezeu și ca pregătire a întrupării Mântuitorului. Praznicul este cinstit de credincioși prin rugăciune și prin oprirea de la muncile gospodărești, fiind considerat un moment de sfințire și bucurie duhovnicească. Nașterea Maicii Domnului  sau Sfânta Maria Mică este una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin-ortodox. Ziua marchează Nașterea Maicii Domnului și deschide, în tradiția populară, un nou moment al anului, asociat cu schimbarea anotimpului și numeroase tradiții şi obiceiuri păstrate din generații.

Conform scrierilor Noului Testament, Fecioara Maria s-a născut din părinţi în vârstă, care mai înainte fuseseră fără copii, pe nume Ioachim şi Ana, ca răspuns la rugăciunile lor.  Tatăl ei era din seminţia lui David, iar mama ei din cea a lui Aaron. În tradiţia creştină există legenda potrivit căreia Drepţii Ioachim şi Ana, în vârstă fiind, şi-ar fi dorit nespus de mult un copil. Şi Dumnezeu le-a ascultat rugile fierbinţi, dăruindu-le un odor cu chemare dumnezeiască, cu o menire sfântă pe pământ.

Aşa a venit pe lume fiica Părintelui Ceresc, Mama Fiului şi mireasa Duhului Sfânt, Împărăteasa tuturor Sfinţilor, sprijinitoarea păcătoşilor, atotputernica ajutătoare şi rugătoare pentru toţi oamenii, Maica îndumnezeirii şi mântuirii, mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită decât serafimii, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care ne miluieşte pe noi. Când Maria a împlinit trei ani, Ioachim şi Ana au adus-o la templu, unde avea să rămână până la vârsta de 14 sau 15 ani.

De sute şi sute de ani, în jurul acestei sărbători duhovnicești s-au împletit o mulțime de tradiții și obiceiuri care s-au transmis din generaţie în generaţie. În tot acest timp, strămoşii noştri s-au rugat în această zi, respectând tradițiile acestui praznic al bucuriei.

Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mică.  În ziua acestui praznic, se respectă o veche tradiție în mediul urban și în cel rural, în egală măsură. În dimineaţa sărbătorii, se aprinde o candelă lângă icoana Maicii Domnului și membrii familiei o roagă pe  ocrotitoarea tuturor credincioșilor să le dăruiască sănătate şi să le binecuvânteze căminul cu sănătate și cu roadele recoltei adunate în acest an. Potrivit tradiţiei populare, în ziua praznicului se deschide sezonul nunţilor şi botezurilor. Creştinii păstrează tradiția de a aduce la biserică, pentru a fi sfinţite, pâine, fructe şi lumânări. După slujba de sfinţire,  credincioșii împart aceste ofrande binecuvântate copiilor şi săracilor, rugând-o pe Maica Domnului să aducă în familia lor spor, armonie şi sănătate.

În tradiţia populară, Naşterea Maicii Domnului reprezintă hotarul dintre vară şi toamnă. Se spune că în această zi, unele păsări zboară spre locuri mai calde, iar insectele încep să se ascundă în pământ.

Ca la orice mare praznic, în această zi nu se fac treburi gospodăreşti, nu se spală rufe şi nu se face curăţenie în casă, ca să nu se atragă răul.

Se spune că începând cu această zi se culeg viile, unele fructe şi plante medicinale, se bat nucii pentru a avea rod bogat şi anul viitor, se recoltează culturile de câmp şi se fac semănăturile de toamnă. Este ziua în care vremea începe să se schimbe, devenind capricioasă şi mai răcoroasă, cum se întâmplă în fiecare toamnă.

De asemenea, se spune că astăzi, mai mult ca niciodată, Maica Domnului îl roagă pe Dumnezeu să plece urechea la rugăciunile femeilor şi să dăruiască copii celor care şi-i doresc precum a făcut în cazul lui Ioachim şi Ana.

De Sfânta Maria Mică există obiceiul de a împărţi cele mai alese fructe ale toamnei – prune şi struguri – celor vii în amintirea şi pentru pomenirea sufletelor celor morți.

Se spune că toamna va fi urâtă şi cu precipitaţii, dacă plouă de Sfânta Maria Mică, iar dacă înfloresc merii şi perii, înseamnă că toamna va fi caldă. De altfel, în mai multe zone, semnele din această zi îi ajută pe oameni să facă prognoze despre următorul an agricol.

Sărbătoarea are o semnificație aparte în numeroase zone, unde multe biserici poartă hramul „Nașterea Maicii Domnului”. Comunitățile își serbează astfel hramul bisericii și al satului, iar femeile care poartă numele Maria își prăznuiesc ziua onomastică. Numele Maria este considerat ca fiind de origine ebraică şi înseamnă aleasă sau iubită de Dumnezeu. Majoritatea femeilor care îşi sărbătoresc onomastica în această zi poartă numele Maria, Mariana, Mărioara şi Măriuca, dar se sărbătoresc şi cele care poartă numele Marinela, Marilena, Mioara sau Marina. Se serbează şi bărbaţii cu numele Marian, Marin sau Marinică şi multe alte derivate.

Sfânta Maria Mică rămâne astfel una dintre cele mai importante sărbători din calendarul ortodox, îmbinând semnificația religioasă a Nașterii Maicii Domnului cu tradiții și obiceiuri păstrate din generaţie în generație. (Ziarul Unirea.ro; Ziua.md)

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

În decursul timpului însă, peste locul unde se spunea că se afla îngropată Crucea, fusese construit un templu păgân. După dărâmarea acestuia şi săparea în adâncime, au fost găsite trei cruci. Neştiind însă care este crucea pe care fusese răstignit Hristos, au fost puse pe rând lângă o femeie bolnavă care murise, la atingerea uneia dintre cele trei cruci, ea a înviat. Astfel, prin aceste minuni, a fost identificată Crucea pe care fusese răstignit Hristos. Datorită mulţimii de oameni care doreau să vadă crucea, împărăteasa Elena împreună cu patriarhul Macarie au înălţat-o în văzul tuturor. Sfântul Constantin cel Mare a zidit în acel loc o biserică, Biserica învierii Domnului, sfinţită la 13 septembrie 335. A doua zi, la 14 septembrie, patriarhul Macarie al Ierusalimului a arătat din nou, de pe amvonul bisericii, sfântul lemn al Crucii Răstignirii, pentru că toţi cei de faţă să-l vadă.

Cea de-a doua întâmplare care a făcut ca această sărbătoare să se generalizeze a fost aducerea Sfintei Cruci de la perşi. În anul 611, aceştia au intrat în Ierusalim, au distrus Biserica învierii şi au furat crucea pe care fusese răstignit Hristos. Câţiva ani mai târziu, în 629, împăratul Heraclius a înfrânt armatele perşilor şi i-a alungat din Ierusalim. Sfânta Cruce a fost recuperată şi adusă de însuşi împăratul, care, la 14 septembrie 630, a aşezat-o în aceeaşi biserică. În 634, Sfânta Cruce a fost dusă în procesiune solemnă de la Ierusalim la Constantinopol. De atunci, sărbătoarea înălţării Sfintei Cruci, limitată până în acel an numai la Ierusalim, s-a extins treptat, în toată Biserica de Răsărit. În Biserica apuseană, sărbătoarea a fost introdusă de papa Serghie I (687-701), care era antiohian de origine. Spre deosebire de alte praznice împărăteşti, Înălţarea Sfintei Cruci se serbează cu post, pentru că ne aduce aminte de Patimile şi de Moartea Mântuitorului Hristos.

Înălţarea Sfintei Cruci: Tradiţii şi obiceiuri

* Ziua Crucii, aşa cum se numeşte sărbătoarea împărătească în popor, este cinstită prin post şi praznice. Se posteşte pentru sănătatea familiei, pentru spor şi pentru bunăstarea gospodarilor.

* În ziua praznicului, credincioşii sfinţesc la biserică căni noi pline cu miere şi lapte; de toarta lor se leagă câte un fir de aţă roşie, iar fiecare cană este acoperită cu un colac. Toate aceste ofrande se dau de pomană săracilor, în memoria rudelor decedate.

* De Ziua Crucii, în unele zone viticole începe culesul viilor. Se mai păstrează obiceiul ca preotul parohiei să sfinţească via şi butoaiele cu vin, pentru ca şi în anul viitor gospodarul să se bucure de o recoltă bogată.

* Strugurii din ultima tufă de vie nu se culeg; ei sunt păstraţi ca ofrandă pentru păsările cerului şi de aceea se numesc în limbaj popular „Strugurii lui Dumnezeu”. În podgorii se fac focuri şi podgorenii sărbătoresc rodul noii recolte cu bucate alese, cu muzică şi băutură.

* În această zi se bat nucii în gospodăriile în care ritualul nu a fost împlinit de Sfântă Măria Mică. Tot acum, se adună din păduri şi ramurile de alun. Tradiţia spune că atunci când sunt recoltate în Ziua Crucii, ramurile acestea primesc puteri miraculoase şi sunt unelte folositoare fântânarilor care vor să depisteze noi izvoare subterane.

* În această zi nu se mănâncă usturoi, nuci, prune sau pepeni, alimente al căror miez se aseamănă cu o cruce.

*  În tradiţia populară, frunzele şi florile de busuioc, menta, maghiranul şi cimbrul sunt plante magice şi se sfinţesc la biserică, iar în timpul slujbei se păstrează lângă cruce.

* Busuiocul  sfinţit acum alină durerile, chiar şi  migrenele puternice sau durerile de dinţi. În mediul rural, cu crenguţe de busuioc aprinse se afumă bolnavii de friguri. Busuiocul se pune şi în vasele cu apă pentru păsări, în perioada epidemiilor pentru a le ocroti de boală.

* Prognozele meteorologice din vechime pentru Ziua Crucii sunt verificate în timp: când cocorii se pregătesc de plecare este un semn că va fi vreme rece. Dacă tună în această zi, va fi o toamnă lungă. În schimb, dacă se adună un cârd de ciori gălăgioase, va  cădea bruma.

* Ziua Crucii vesteşte că vara s-a sfârşit şi toamna îşi intră în drepturi. În tradiţia populară, Ziua Înălţării Sfintei Cruci reprezintă momentul în care pământul se închide în preajma iernii, luând cu sine insectele şi şerpii.

* Monedele sfinţite azi și păstrate în portofel, alături de o cruciuliţă (chiar dacă este şi de carton) aduc belşug şi spor în munca de fiecare zi. (Click.ro)

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Astăzi, Ivan Gonciar duce singur acest meșteșug și păstrează în muzeul de istorie amintirea oamenilor care odinioară trăiau din olărit, comunică Suspilne Cernăuți.

Ivan Gonchar, olar din Kobolcin, povestește că a moștenit acest meșteșug familial: bunicii, tatăl și cei trei frați ai săi au fost, de asemenea, olari. Acum adună istorii despre meșterii locali, produsele și fotografiile acestor generații de olari pentru a le păstra memoria.

Prima mențiune scrisă despre satul Kobolcin datează din anul 1447, afirmă Ivan Gonciar. Nu exista o școală specială în sat – copiii învățau meșteșugul de la părinți. „Se scria despre asta într-un hrisov moldovenesc. Olăritul nostru are 580 de ani. Încă de atunci existau aici olari pricepuți. Și de atunci meșteșugul se transmite din generație în generație”, spune meșterul.

Familii întregi se ocupau cu olăritul. Ivan Gonciar spune că bărbații modelau vasele, în timp ce femeile și copiii ajutau la săparea și transportarea lutului, mutarea vaselor și îndeplinirea altor munci. Potrivit lui Ivan Gonciar, în sat au existat și femei olari. „Erau chiar și 12 femei. Foarte bune meșterițe. Într-o fotografie din muzeu apare olărița Hafina, care lucra deopotrivă cu bărbații”, arată Ivan Gonciar.

După cum relatează bărbatul, răspândirea olăritului a fost favorizată de condițiile naturale – în această zonă există zăcăminte de lut gras, potrivit pentru fabricarea ceramicii. Materia primă se săpa aproape de case. „Fiecare avea lutăria lui lângă casă. Eu, de exemplu, sap acasă”, spune Gonciar.

Olarul povestește că meșterii din Kobolcin produceau articole din lut de diferite dimensiuni și destinații – de la obiecte decorative la recipiente mari de uz gospodăresc. Cel mai mult se produceau oale pentru mâncare. „Olarul din Kobolcin știa să facă totul: de la un cocoș de lut și până la un gavanos mare”, accentuează meșterul.

O tradiție a olăritului local o reprezenta ceramica afumată, numită „Marta Cenușie de Cobîlcea”, povestește meșterul. Pentru ca vasele să capete culoarea neagră, în timpul arderii se bloca coșul de fum al cuptorului. Din această cauză, fumul se acumula în interior și înnegrea ulcioarele și blidele, spune el. În prezent, Ivan Gonciar încearcă să renască această tradiție în condiții moderne.

Pe lângă afumare, vasele puteau fi acoperite cu glazură, relatează el. În trecut, în acest scop se folosea glazura cu plumb. Piesa era arsă de două ori: mai întâi se obținea teracota, iar după aplicarea glazurii – era arsă din nou, explică olarul.

Potrivit lui Ivan Gonciar, după cel de-al Doilea Război Mondial, în Kobolcin erau înregistrați 257 de olari. El spune că nu cunoaște un centru de olărit atât de mare nici printre alte sate renumite pentru acest meșteșug.

Tatăl lui Ivan Gonchar – Ivan Fedorovici – a înființat la o vreme o brigadă de olari pe lângă colhoz. După cum povestește meșterul, aceasta aducea venit gospodăriei. Odată cu trecerea timpului, nevoia de vase tradiționale din lut a scăzut, iar câștigul exclusiv din olărit a devenit mai dificil.

„Acum este mult mai ușor – există tehnică, roți de olar. Dar pentru asta e nevoie de bani. De exemplu, o roată de olar costă 35–40 de mii de grivne. Cel mai simplu cuptor mic – 60–70 de mii”, precizează vestitul olar din Kobolcin, Ivan Gonciar.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Cine a fost Sfântul Ioan Botezătorul. Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Mama sa, Elisabeta, era descendentă a seminției lui Aaron. Nașterea prorocului Ioan s-a petrecut cu șase luni înaintea nașterii lui Iisus. Nașterea sa a fost vestită de îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta avea slujbă la templu. Pentru că nu va da crezare celor vestite de îngerul Gavriil, Zaharia va rămâne mut până la punerea numelui fiului său.

Despre copilăria și adolescența lui Ioan Botezătorul nu se știe mai nimic. El apare la vârsta maturității, având în jur de 30 de ani când a ajuns cunoscut datorită predicilor sale. Era un pustnic care ducea o viață aspră, plină de nevoință, pentru ca mai apoi să predice pregătind calea lui Iisus și îndreptând lumea către adevăratele valori spirituale. El, mai ales prin botezul lui Iisus în apele Iordanului este cel care L-a prezentat lumii pe Mesia, Fiul lui Dumnezeu. „Vine Cel mai tare decât mine, în urma mea”, preciza Sfântul Ioan Botezătorul în predicile Sale.

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul – scurt istoric.  Înainte de a se face cunoscut Mântuitorul Hristos, Sfântul Proroc Ioan a început să propovăduiască şi să boteze, vestind venirea lui Mesia. La Sfântul Ioan Botezătorul a venit Însuşi Fiul lui Dumnezeu, ca să fie botezat cu acest botez al pocăinţei. După ieşirea la propovăduire a lui Iisus Hristos, Sfântul Ioan s-a retras în Galileea, şi de acolo vorbea despre Mesia că este Hristos.  În anul 31, tetrarhul Irod Antipa al IV-lea, fiul lui Irod cel Mare, s-a dus la Roma la împăratul Tiberiu. Pe drum, s-a oprit în casa fratelui său Filip. Aici s-a aprins de patimă pentru soția fratelui său, Irodiada, care i-a promis că se va căsători cu el, dacă se va despărți de soția sa, adică de fiica lui Areta, împăratul Arabiei, cu care era căsătorit de mult timp. Când s-a întors la Roma, Irod Antipa și-a alungat soția lui legitimă și s-a căsătorit cu Irodiada, împotriva legii. Pentru această nelegiuire, Ioan Botezătorul, păzitorul Legii lui Dumnezeu și propovăduitorul pocăinței, îl mustra pe Irod înaintea tuturor. Din Evanghelie, se știe că Irod, la un ospăț prilejuit de sărbătorirea zilei sale de naștere, a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei. În acea vreme, Sfântul Ioan era întemnițat în castelul lui Irod de la Maherus. Ioan îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada. În ura ei de moarte, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase și plăcuse oaspeților și îndeosebi lui Irod, să ceară de la acesta capul Botezătorului că răsplată. Irod s-a tulburat auzind aceasta, dar a dat totuși poruncă să fie tăiat capul lui Ioan și adus pe tipsie.

Obiceiuri, tradiții și superstiții

În ziua când se prăznuiește Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, există credința în popor că nu trebuie să se folosească cuțitul, totul se rupe cu mâna. Nu se mănâncă varză, căci se spune că lui Ioan Botezătorul i s-a tăiat capul pe varză. Tot în popor era întâlnită și interdicția de a tăia și mânca fructe și legume cu formă rotundă, de exemplu pepenele nu era consumat în această zi.  În popor se vorbea și de începerea unui post, numit „de la cruce până la cruce”, un post care ținea până la Înălțarea Sfintei Cruci.

Pe lângă semnificațiile biblice și liturgice, această sărbătoare a născut o serie de superstiții în rândul credincioșilor. Mai precis, conform credinţelor populare, în această zi nu se bea vin roşu. În plus, în memoria sângelui vărsat de către Sfântul Ioan Botezătorul, tradiţia cere să nu se consume nici alimente şi mâncăruri gătite, care au aceeaşi culoare: pepene roşu, ardei roşii, sos de tomate, carne roşie.

Capul Sfântului Ioan a avut, după tradiția Bisericii, o istorie aparte. El a fost de trei ori pierdut și de trei ori aflat. Prima și a doua aflare a capului este sărbătorită pe 24 februarie, iar a treia aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul este prăznuită pe 25 mai. Datorită puterilor Capului Sfântului Ioan Botezătorul s-au săvârşit multe minuni.

În credința populară, aceste tradiţii, obiceiuri şi superstiţii sunt respectate pentru a evita ghinionul și pentru a păstra legătura cu tradițiile strămoșești. Din punct de vedere liturgic, această sărbătoare are o semnificație specială, fiind un moment de reflecție asupra trecerii timpului, iar esența zilei rămâne rugăciunea și postul. (Adevărul.ro; Agromedia.md)

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

În fața criptei restaurate au luat cuvântul actualii diplomați români, Alexandru-Victor Micula, Ambasadorul României în Ucraina, Irina-Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuți, precum și Diana-Ștefana Baciuna, Secretarul de Stat în Ministerul Culturii al României, scriitoarea cernăuțeană, Maria Toacă.  Iar Laurențiu Dragomir, președintele Asociației pentru Protecția Patrimoniului din București, a relatat despre ajutorul acordat în vederea restaurării mormintele personalităților notorii românești din vechiul cimitir cernăuțean. Potrivit lui, există succese în această privință, dar și un volum enorm de muncă, fiindcă  urmează să fie restaurate circa 300 de morminte.

Cinstirea memoriei înaintașilor este pe aceeași undă cu iubirea de neam și cu fermitatea  păstrării limbii materne, spiritualității românești.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Cine a fost Sfântul Ioan Botezătorul. Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Mama sa, Elisabeta, era descendentă a seminției lui Aaron. Nașterea prorocului Ioan s-a petrecut cu șase luni înaintea nașterii lui Iisus. Nașterea sa a fost vestită de îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta avea slujbă la templu. Pentru că nu va da crezare celor vestite de îngerul Gavriil, Zaharia va rămâne mut până la punerea numelui fiului său.

Despre copilăria și adolescența lui Ioan Botezătorul nu se știe mai nimic. El apare la vârsta maturității, având în jur de 30 de ani când a ajuns cunoscut datorită predicilor sale. Era un pustnic care ducea o viață aspră, plină de nevoință, pentru ca mai apoi să predice pregătind calea lui Iisus și îndreptând lumea către adevăratele valori spirituale. El, mai ales prin botezul lui Iisus în apele Iordanului este cel care L-a prezentat lumii pe Mesia, Fiul lui Dumnezeu. „Vine Cel mai tare decât mine, în urma mea”, preciza Sfântul Ioan Botezătorul în predicile Sale.

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul – scurt istoric

Înainte de a se face cunoscut Mântuitorul Hristos, Sfântul Proroc Ioan a început să propovăduiască şi să boteze, vestind venirea lui Mesia. La Sfântul Ioan Botezătorul a venit Însuşi Fiul lui Dumnezeu, ca să fie botezat cu acest botez al pocăinţei. După ieşirea la propovăduire a lui Iisus Hristos, Sfântul Ioan s-a retras în Galileea, şi de acolo vorbea despre Mesia că este Hristos.

În anul 31, tetrarhul Irod Antipa al IV-lea, fiul lui Irod cel Mare, s-a dus la Roma la împăratul Tiberiu. Pe drum, s-a oprit în casa fratelui său Filip. Aici s-a aprins de patimă pentru soția fratelui său, Irodiada, care i-a promis că se va căsători cu el, dacă se va despărți de soția sa, adică de fiica lui Areta, împăratul Arabiei, cu care era căsătorit de mult timp. Când s-a întors la Roma, Irod Antipa și-a alungat soția lui legitimă și s-a căsătorit cu Irodiada, împotriva legii. Pentru această nelegiuire, Ioan Botezătorul, păzitorul Legii lui Dumnezeu și propovăduitorul pocăinței, îl mustra pe Irod înaintea tuturor. Din Evanghelie, se știe că Irod, la un ospăț prilejuit de sărbătorirea zilei sale de naștere, a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei. În acea vreme, Sfântul Ioan era întemnițat în castelul lui Irod de la Maherus. Ioan îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada. În ura ei de moarte, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase și plăcuse oaspeților și îndeosebi lui Irod, să ceară de la acesta capul Botezătorului că răsplată. Irod s-a tulburat auzind aceasta, dar a dat totuși poruncă să fie tăiat capul lui Ioan și adus pe tipsie.

Obiceiuri, tradiții și superstiții

În ziua de 29 august, când se prăznuiește Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, există credința în popor că nu trebuie să se folosească cuțitul, totul se rupe cu mâna. Nu se mănâncă varză, căci se spune că lui Ioan Botezătorul i s-a tăiat capul pe varză. Tot în popor era întâlnită și interdicția de a tăia și mânca fructe și legume cu formă rotundă, de exemplu pepenele nu era consumat în această zi.

În popor se vorbea și de începerea unui post, numit „de la cruce până la cruce”, un post care ținea până pe 14 septembrie (Înălțarea Sfintei Cruci), neconsemnat în calendarul creștin, care avea rolul de a-i curăți pe cei care au săvârșit omoruri sau alte păcate grave.

Pe lângă semnificațiile biblice și liturgice, această sărbătoare a născut o serie de superstiții în rândul credincioșilor. Mai precis, conform credinţelor populare, în această zi nu se bea vin roşu. În plus, în memoria sângelui vărsat de către Sfântul Ioan Botezătorul, tradiţia cere să nu se consume nici alimente şi mâncăruri gătite, care au aceeaşi culoare: pepene roşu, ardei roşii, sos de tomate, carne roşie.

Capul Sfântului Ioan a avut, după tradiția Bisericii, o istorie aparte. El a fost de trei ori pierdut și de trei ori aflat. Prima și a doua aflare a capului este sărbătorită pe 24 februarie, iar a treia aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul este prăznuită pe 25 mai. Datorită puterilor Capului Sfântului Ioan Botezătorul s-au săvârşit multe minuni.

Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul marchează ultima mare sărbătoare a anului bisericesc. Din punct de vedere liturgic, aceasta are o semnificație specială, fiind un moment de reflecție asupra trecerii timpului și de pregătire pentru noul an bisericesc. (Adevărul.ro)

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Adormirea Maicii Domnului este o sărbătoare creștină care împletește obiceiurile religioase și tradițiile populare, o sărbătoare cu multiple semnificații teologice şi spirituale pentru credincioși. Moartea Maicii Domnului și înălțarea ei la cer înseamnă dăinuirea ei prin iubirea infinită a Fiului ei, iar inima ei de mamă se unește cu inima Fiului.

Semnificația sărbătorii Adormirea Maicii Domnului.  Potrivit tradiției creștine, Maica Domnului a mai rămas pe pământ 11 ani după Înălțarea lui Hristos. Arhanghelul Gavriil a fost cel care i-a adus vestea mutării ei la viața cea nemuritoare. În clipa rânduită, Domnul însuși a coborât din cer, a primit în mâinile Sale sufletul ei sfânt și a luat-o la ceruri împreună cu trupul ei. De aceea, icoanele care înfățișează acest praznic imens al lumii creștine îl arată pe Mântuitorul Iisus Hristos ținând în brațe sufletul Maicii Sale preaiubite sub forma unui prunc. Atunci, orbii și-au recăpătat vederea, surzii au început să audă, iar ologii și bolnavii au fost vindecați. Sfinții Apostoli au fost aduși de Sfântul Duh din toate colțurile lumii pentru a-și lua rămas bun de la ea.

Adormirea Maicii Domnului este cea mai veche sărbătoare închinată Fecioarei Maria, atestată încă din secolul al V-lea, după ce Sinodul IV Ecumenic a proclamat-o Născătoare de Dumnezeu. Nu întâmplător teologii numesc această sărbătoare și „Paștele verii”, pentru că unește în aceeași zi taina morții și a îngropării cu bucuria învierii și a înălțării la cer.

Obiceiuri şi tradiţii în ziua de Sfânta Maria Mare.  În tradiția populară românească, Sfânta Maria Mare este considerată o perioadă cheie pentru agricultori. Se crede că fetele și femeile care merg la biserică în această zi și culeg flori și plante binecuvântate de preot vor avea recolte bogate și sănătoase. Florile și ierburile culese în această zi sunt considerate magice și au puteri protectoare. Se foloseau pentru a proteja grânele, vitele și recoltele de boli sau de calamități. Cele mai frecvente plante erau busuiocul, mărarul, pelinul și floarea-soarelui, care apoi erau păstrate pentru a asigura rod bogat. În dimineața acestei zile, oamenii obișnuiau să meargă la biserică și să împartă struguri pentru amintirea celor trecuți la cele veșnice. Se crede că cei care lucrează pământul în ziua de Sfânta Maria vor avea parte de secetă și de recolte sărace. În unele zone rurale, se păstra tradiția de a duce plugul sau un simbol al acestuia în biserică pentru a fi binecuvântat. Această practică avea rolul de a aduce belșug și de a asigura fertilitatea pământului pentru semănăturile viitoare.

O altă credință populară legată de Sfânta Maria Mare era aceea că vremea din  această zi prevestea condițiile pentru restul anului. Dacă era senin, se considera că recoltele vor fi bune, iar dacă era furtună sau ploaie, se așteptau dificultăți agricole.

Semnificații naturale și superstiții.  Sărbătoarea Sfintei Marii este considerată ziua care desparte zilele călduroase de cele reci. Schimbările de anotimp erau interpretate în popor ca semne ale tristeții naturii, care regretă plecarea Sfintei Fecioare. Din acest motiv, iarba nu mai crește, iar frunzele încep să se îngălbenească. De asemenea, există superstiții care interzic anumite gesturi în această zi: nu se aprinde focul în sobă, pentru că acest lucru ar putea atrage boala și ghinionul, nu se scaldă în râuri și nu se doarme afară.

Pe lângă tradițiile practice, această sărbătoare avea un puternic rol spiritual pentru comunitățile agricole. Rugăciunile adresate Maicii Domnului erau văzute ca un mijloc de protecție a recoltei și a animalelor. În același timp, ziua de Sfânta Maria Mare marca un moment de bilanț al muncii câmpului, oamenii mulțumind pentru roadele obținute și cerând binecuvântarea pentru sezonul următor. Semnificația numelui Maria.  Maria este unul dintre cele mai întâlnite şi mai frumoase nume, deoarece astfel s-a numit Maica Domnului, Fecioara Maria, mama cea după trup a Mântuitorului nostru, Domnul Iisus Hristos. Maica Domnului este pentru creştini icoana dragostei fără sfârşit, ea rugându-se fără încetare pentru noi, oamenii. Este o pildă vie de sfinţenie, de bunătate şi smerenie. Numele Maria vine din ebraică și înseamnă cea iubită, cea îndrăgită, acest nume fiind cel mai răspândit şi mai drag nume folosit de credincioşii ortodocşi.

Chiar dacă vorbim despre Adormirea Maicii Domnului, Sfânta Născătoare de Dumnezeu rămâne prezentă în lume, rugătoare, mijlocitoare și ocrotitoare a întregului neam omenesc. Este considerată ocrotitoarea tuturor oamenilor, dar și a naturii și a recoltei, iar credincioșii se roagă pentru sănătate, belșug și protecție. Maica Domnului este un exemplu de smerenie și devotament, iar această zi încurajează comuniunea între familie, comunitate și divinitate. (Libertatea.ro: TVR Moldova.md)

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Sărbătoarea are o puternică încărcătură spirituală: ea simbolizează lumina lui Hristos, care transformă și înnoiește viața credincioşilor. Este una dintre cele mai luminoase sărbători de peste an, cunoscută în popor și sub numele de Obrejenia sau Pobrejenia. Este o zi despre transformare, iertare și renaștere, dar și despre obiceiuri și superstiții păstrate cu sfințenie de sute de ani.

Tradiții, obiceiuri şi superstiţii. În această zi, se obișnuiește sfințirea strugurilor noi, ofrandă adusă lui Dumnezeu pentru roadele toamnei. În multe sate, gospodarii duc la biserică fructe precum struguri, mere sau prune, care sunt binecuvântate de preoți și apoi împărțite rudelor, vecinilor sau persoanelor nevoiașe, convinși că doar așa vor aduce sănătate și belșug în casele lor.

Totodată, sărbătoarea marchează și hotarul dintre vară și toamnă: potrivit tradiției, de acum vremea începe să se răcorească, iar oamenii încep pregătirile pentru toamnă. În credința populară, această zi are puterea de a opri căldura verii și de a aduce primele semne ale toamnei. Păsările călătoare se pregătesc de drum, iar oamenii cred că cerurile se deschid pentru o clipă, permițându-le rugăciunilor să urce mai repede spre Dumnezeu. Se spune că, după această zi, fructele își schimbă gustul, iar animalele își schimbă comportamentul – șerpii și insectele încep să se ascundă, iar nopțile devin mai răcoroase.

Potrivit tradiției, dacă plouă în ziua Schimbării la Față, toamna va fi lungă și bogată în precipitații. Legenda spune că, în această zi, vara „își întoarce spatele”, iar toamna își face simțită prezența cu pași timizi, dar siguri. Pe măsură ce zilele trec, aerul devine tot mai răcoros. În unele regiuni, primele brume de toamnă încep să acopere peisajele, vestind sosirea sezonului melancolic și plin de farmec. În această zi nu este bine să te cerţi cu nimeni şi nici să fii certat de cineva, că aşa vei fi tot anul. De asemenea, în această zi este bine să te împaci cu cine ești certat, altfel vei fi mustrat tot anul.

Praznicul Schimbarea la Faţă a Mântuitorului Iisus Hristos este, prin excelenţă, sărbătoarea îndumnezeirii firii omeneşti. Oamenii care se roagă în această zi să scape de o patimă sigur că vor fi vindecaţi. Femeile însărcinate, dacă vor ţine această zi, vor avea o naştere uşoară şi copii sănătoşi.

Bătrânii spun că cine muncește în această zi riscă să fie pedepsit cu boli, să nu aibă rod în grădină sau să-i lipsească sporul. De asemenea, în această perioadă, păstorii încep să coboare turmele de pe munte, iar femeile schimbă hainele subțiri de vară cu cele mai groase, semn că toamna bate la ușă.

În această zi e bine să mergi la biserică, să te rogi pentru liniște în familie și pentru iertarea păcatelor. În această zi se poate începe şi gustatul boabelor de struguri. În această perioadă se sfinţesc grădinile, boabele de grâu pentru semănat, recoltele. Credincioşii duc la biserică prinoase din roadele pe care le au pentru a fi binecuvântate de preot şi împărţite celor sărmani.

Potrivit tradiției, icoana Schimbării la Față este prima icoană pe care un iconar trebuie să o realizeze. Se spune că prima icoană din lume, scrisă de înşişi Sfinţii Apostoli, ar fi fost reprezentarea Schimbării la Faţă.

Schimbarea la Față a Domnului – o sărbătoare a transformării, renașterii și binecuvântării în tradiția românească,  rămâne o sărbătoare plină de lumină, tradiții, credințe populare și superstiții străvechi. Ea marchează trecerea de la vară la toamnă și ne aduce aminte de transformare, iertare și renaștere. Respectarea acestor obiceiuri reprezintă o formă de a păstra vie cultura românească și o modalitate de a atrage liniște, spor și binecuvântare în viață. (Doxologia.ro; TV8.md)

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Adormirea Maicii Domnului, sărbătorită pe 15 august (stil nou), este una dintre cele mai importante sărbători religioase, cunoscută și sub denumirea de Sfânta Maria Mare și marchează ziua în care Maica Domnului s-a mutat la ceruri, după tradiția creștină. Pe lângă semnificația spirituală profundă, această zi este puternic legată de tradițiile agrare ale poporului român.

Semnificația sărbătorii Adormirea Maicii Domnului

Potrivit tradiției creștine, Maica Domnului a mai rămas pe pământ 11 ani după Înălțarea lui Hristos. Arhanghelul Gavriil a fost cel care i-a adus vestea mutării ei la viața cea nemuritoare. În clipa rânduită, Domnul însuși a coborât din cer, a primit în mâinile Sale sufletul ei sfânt și a luat-o la ceruri împreună cu trupul ei. De aceea, icoanele care înfățișează acest praznic imens al lumii creștine îl arată pe Mântuitorul Iisus Hristos ținând în brațe sufletul Maicii Sale preaiubite sub forma unui prunc. Atunci, orbii și-au recăpătat vederea, surzii au început să audă, iar ologii și bolnavii au fost vindecați. Sfinții Apostoli au fost aduși de Sfântul Duh din toate colțurile lumii pentru a-și lua rămas bun de la ea. Apostolul Toma a sosit însă trei zile mai târziu și, deschizând mormântul, a găsit doar giulgiul – dovada că și trupul fusese înălțat la cer.

Adormirea Maicii Domnului este cea mai veche sărbătoare închinată Fecioarei Maria, atestată încă din secolul al V-lea, după ce Sinodul IV Ecumenic a proclamat-o Născătoare de Dumnezeu. Nu întâmplător teologii numesc această sărbătoare și „Paștele verii”, pentru că unește în aceeași zi taina morții și a îngropării cu bucuria învierii și a înălțării la cer.

Pe lângă semnificația religioasă, această zi a fost întotdeauna însoțită de numeroase obiceiuri și tradiții populare, în special cele legate de agricultură și viața satului. Din perspectivă religioasă, Adormirea Maicii Domnului simbolizează trecerea Maicii Domnului din această lume la viața veșnică, fiind un moment de reflecție asupra credinței și rugăciunii. Este considerată ocrotitoarea tuturor oamenilor, dar și a naturii și a recoltei, iar credincioșii se roagă pentru sănătate, belșug și protecție. Biserica amintește că Maica Domnului este un exemplu de smerenie și devotament, iar această zi încurajează comuniunea între familie, comunitate și divinitate. Astfel, Sfânta Maria Mare nu este doar sărbătoarea agriculturii, ci și un prilej de întărire spirituală.

Obiceiuri şi tradiţii în ziua de Sfânta Maria Mare.  În tradiția populară românească, Sfânta Maria Mare este considerată o perioadă cheie pentru agricultori. Se crede că fetele și femeile care merg la biserică în această zi și culeg flori și plante binecuvântate de preot vor avea recolte bogate și sănătoase. În satele românești, oamenii respectau cu strictețe aceste practici. Florile și ierburile culese în ziua de 15 august sunt considerate magice și au puteri protectoare. Se foloseau pentru a proteja grânele, vitele și recoltele de boli sau de calamități. Cele mai frecvente plante erau busuiocul, mărarul, pelinul și floarea-soarelui, care apoi erau păstrate în casă sau în hambare pentru a asigura rod bogat. 15 august este ultima zi a verii când florile pot fi culese și folosite ca leacuri. În această perioadă, culturile de vară erau aproape gata de recoltare, iar oamenii făceau rugăciuni speciale pentru a proteja grânele și legumele.

În dimineața acestei zile, oamenii obișnuiau să meargă la biserică și să împartă struguri pentru amintirea celor trecuți la cele veșnice. Se crede că cei care lucrează pământul în ziua de Sfânta Maria vor avea parte de secetă și de recolte sărace.

În unele zone rurale, se păstra tradiția de a duce plugul sau un simbol al acestuia în biserică pentru a fi binecuvântat. Această practică avea rolul de a aduce belșug și de a asigura fertilitatea pământului pentru semănăturile viitoare.

O altă credință populară legată de Sfânta Maria Mare era aceea că vremea din 15 august prevestea condițiile pentru restul anului. Dacă era senin, se considera că recoltele vor fi bune, iar dacă era furtună sau ploaie, se așteptau dificultăți agricole.

Semnificații naturale și superstiții.  Sărbătoarea Sfintei Marii este considerată ziua care desparte zilele călduroase de cele reci. Schimbările de anotimp erau interpretate în popor ca semne ale tristeții naturii, care regretă plecarea Sfintei Fecioare. Din acest motiv, iarba nu mai crește, iar frunzele încep să se îngălbenească. De asemenea, există superstiții care interzic anumite gesturi în această zi: nu se aprinde focul în sobă, pentru că acest lucru ar putea atrage boala și ghinionul, nu se scaldă în râuri și nu se doarme afară.

Pe lângă tradițiile practice, această sărbătoare avea un puternic rol spiritual pentru comunitățile agricole. Rugăciunile adresate Maicii Domnului erau văzute ca un mijloc de protecție a recoltei și a animalelor. În același timp, ziua de Sfânta Maria Mare marca un moment de bilanț al muncii câmpului, oamenii mulțumind pentru roadele obținute și cerând binecuvântarea pentru sezonul următor. Semnificația numelui Maria.  Maria este unul dintre cele mai întâlnite şi mai frumoase nume, deoarece astfel s-a numit Maica Domnului, Fecioara Maria, mama cea după trup a Mântuitorului nostru, Domnul Iisus Hristos. Maica Domnului este pentru creştini icoana dragostei fără sfârşit, ea rugându-se fără încetare pentru noi, oamenii. Este o pildă vie de sfinţenie, de bunătate şi smerenie.

Numele Maria vine din ebraică și înseamnă cea iubită, cea îndrăgită, acest nume fiind cel mai răspândit şi mai drag nume folosit de credincioşii ortodocşi. În această zi își serbează onomastica persoanele care poartă acest minunat nume Maria. Chiar dacă vorbim despre Adormirea Maicii Domnului, Sfânta Născătoare de Dumnezeu rămâne prezentă în lume, rugătoare, mijlocitoare și ocrotitoare a întregului neam omenesc. (Libertatea.ro)

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

În Bucovina, sărbătoarea era pusă în legătură cu cei șapte frați Macabei, martirizați pentru credința lor. Tot aici exista obiceiul sfințirii apei în grădini, într-un ritual prin care gospodarii sperau să protejeze pomii și legumele de insecte și alți dăunători. În  sate, oamenii duceau la biserică buchete de flori, plante și spice. După sfințire, plantele erau păstrate și folosite în practici tradiționale de îngrijire, iar boabele obținute din spice erau considerate potrivite pentru viitoarele semănături. Și macul sfințit în această zi era păstrat în gospodărie, fiind asociat cu protejarea recoltelor.

În unele zone sărbătoarea era numită și „Macoveiul stupilor”. Apicultorii tăiau atunci fagurii și strângeau mierea, lăsând albinelor cantitatea necesară pentru iarnă. O parte din miere era păstrată în vase de lut sau amestecată cu băuturi pentru a fi consumată la sărbători și praznice.

Sărbătoarea coincide  cu începutul Postului Adormirii Maicii Domnului din calendarul bisericesc ortodox. Se spune că acum, urșii vin în sate și mănâncă porumbul.

Ursul reprezintă în mitologia românească un zeu important, temut, pentru că aducea pagube turmelor de oi și de vite, semănăturilor de porumb și stupilor de albine.

Această zi este dedicată stupilor, aceștia fiind curățați pentru iarnă. E ultima zi când se mai colectează mierea din stupi. Conform tradiției, oamenii din sate beau vinuri îndulcite cu miere, cu turtiță caldă, de post.

Tot în această zi se stropește grădina cu agheasmă, pentru a o proteja de insecte și de viermi dăunători.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

În credința populară, această zi are puterea de a opri căldura verii și de a aduce primele semne ale toamnei. Păsările călătoare se pregătesc de drum, iar oamenii cred că cerurile se deschid pentru o clipă, permițându-le rugăciunilor să urce mai repede spre Dumnezeu.

Ce semnifică Schimbarea la Față.  Sărbătoarea Schimbarea la Față a Domnului datează de la începutul secolului al IV-lea, atunci când Sfânta Împărăteasă Elena a zidit o biserică pe muntele Tabor. În documente, sărbătoarea începe să fie menționată din prima jumătate a secolului al V-lea, iar mai târziu s-a generalizat odată cu hotărârea luată de Papa Calist III.

Din punct de vedere biblic, Schimbarea la Față a Domnului amintește momentul în care Iisus Hristos, pe Muntele Tabor, s-a arătat apostolilor Petru, Ioan și Iacov într-o lumină dumnezeiască, chipul Său strălucind mai tare decât soarele, iar hainele Sale devenind albe ca lumina. Acest eveniment a fost o dovadă a naturii Sale divine și o prevestire a Învierii. Scopul Schimbării la Faţă a lui Hristos a fost acela de a-i întări pe ucenici în credinţa că El este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, pentru ca ei să nu fie deznădăjduiți în urma evenimentelor care aveau să se întâmple în zilele următoare.

Tradiții, obiceiuri şi superstiţii. În tradiția populară românească, Obrejenia marchează granița dintre două anotimpuri: vara se înclină în fața toamnei, păsările călătoare încep pregătirile pentru drum, iar natura își schimbă treptat ritmul.

Se spune că, după această zi, fructele își schimbă gustul, iar animalele își schimbă comportamentul – șerpii și insectele încep să se ascundă, iar nopțile devin mai răcoroase.

În această zi, gospodarii duc la biserică struguri, mere și pere pentru sfințire, convinși că doar așa vor aduce sănătate și belșug în casele lor.

Potrivit tradiției, dacă plouă în ziua Schimbării la Față, toamna va fi lungă și bogată în precipitații. Legenda spune că, în această zi, vara „își întoarce spatele”, iar toamna își face simțită prezența cu pași timizi, dar siguri. Pe măsură ce zilele trec, aerul devine tot mai răcoros. În unele regiuni, primele brume de toamnă încep să acopere peisajele, vestind sosirea sezonului melancolic și plin de farmec.

În această zi nu este bine să te cerţi cu nimeni şi nici să fii certat de cineva, că aşa vei fi tot anul. De asemenea, în această zi este bine să te împaci cu cine ești certat, altfel vei fi mustrat tot anul.

Praznicul Schimbarea la Faţă a Mântuitorului Iisus Hristos este, prin excelenţă, sărbătoarea îndumnezeirii firii omeneşti. Oamenii care se roagă în această zi să scape de o patimă sigur că vor fi vindecaţi. Femeile însărcinate, dacă vor ţine această zi, vor avea o naştere uşoară şi copii sănătoşi.

Bătrânii spun că cine muncește în această zi riscă să fie pedepsit cu boli, să nu aibă rod în grădină sau să-i lipsească sporul. De asemenea, în această perioadă, păstorii încep să coboare turmele de pe munte, iar femeile schimbă hainele subțiri de vară cu cele mai groase, semn că toamna bate la ușă.

În această zi e bine să mergi la biserică, să te rogi pentru liniște în familie și pentru iertarea păcatelor, să  respecţi regulile Postului Adormirii Maicii Domnului, bucurându-te de dezlegarea la pește specifică acestei sărbători.

În această zi se poate începe şi gustatul boabelor de struguri. Deşi încă nu sunt coapte, tradiţia le atribuie un rol vindecător. În această perioadă se sfinţesc grădinile, boabele de grâu pentru semănat, recoltele. Credincioşii duc la biserică prinoase din roadele pe care le au pentru a fi binecuvântate de preot şi împărţite celor sărmani.

Potrivit tradiției, icoana Schimbării la Față este prima icoană pe care un iconar trebuie să o realizeze. Se spune că prima icoană din lume, scrisă de înşişi Sfinţii Apostoli, ar fi fost reprezentarea Schimbării la Faţă.

Schimbarea la Față a Domnului – o sărbătoare a transformării, renașterii și binecuvântării în tradiția românească,  rămâne o sărbătoare plină de lumină, tradiții, credințe populare și superstiții străvechi. Ea marchează trecerea de la vară la toamnă și ne aduce aminte de transformare, iertare și renaștere. Respectarea acestor obiceiuri reprezintă o formă de a păstra vie cultura românească și o modalitate de a atrage liniște, spor și binecuvântare în viață. (Adevărul.ro; Doxologia.ro)

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Parastasul de astăzi de la mormântul lui Iancu Flondor a fost oficiat de un sobor de preoți în frunte cu părintele protopop Vasile Covalciuc. Despre personalitatea notorie a lui Iancu Flondor și rolul său deosebit în istoria Bucovinei au vorbit protopopul Vasile Covalciuc, Consulul General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu, organizatoarea evenimentului, redactorul-șef al publicației electronice „Zorile Bucovinei”, Felicia Toma, redactorul-șef al „Gazetei de Herța”, Vasile Bâcu, deputatul Mykola Karliiciuk, redactorul-șef al publicației electronice „Libertatea Cuvântului”, Vasile Carlașciuc. Și-au exprimat opiniile despre eveniment și Incu Flondor scriitoarea Maria Toacă, activiștii publici Aurica Bojescu și Petru David.

Iancu Flondor a rămas o figură proeminentă  în istoria Bucovinei la răscruci de epoci, „strajă neadormită pământului pentru care a luptat toată viața ca să rămână românesc”, după cum scria istoricul literar, Constantin Loghin.

„Libertatea Cuvântului” va reveni cu un material mai amplu pe această temă.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com