a devenit Ansamblul de dansuri „Mărțișor” din Marșinți (coordonator Emma Mândrescu), Premiul al III-lea le-a revenit  Grupului folcloric „Ghiocelul” din  Vancicăuți (coordonator Vladimir Rață) și

Ansamblului de dans popular „Miorița” din Boian (Serghei Poclitar). Premiul Special al Juriului (Secțiunea Grup) a fost acordat Grupului etno-folcloric „Țărăncuța” din Marșinți (coordonator Sofia Roșca). Comentând succesul „Țărăncuței”, Sofia Roșca a menționat în postarea sa de pe Facebook: „Sincere mulțumiri familiei Parasca, pentru invitație și Premiul acordat.

Ne vom strădui și mai departe să păstrăm, costumul popular autentic și și tradiția noastră strămoșească”.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com 

Viaţa Sfântului Ioan Botezătorul. Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendentă a seminției lui Aaron. Nașterea să a fost vestită de către îngerul Gavriil lui Zaharia. Pentru că Zaharia nu va da crezare celor vestite de îngerul Gavriil, acesta va rămâne mut până la punerea numelui Sfântului Ioan. Când s-a născut, vecinii și rudele voiau să-l numească pe prunc Zaharia, la fel ca pe tată, dar Elisabeta spunea că se va chema Ioan. Pentru că toți cei din jur obiectau, Zaharia a scris pe o tăbliță „Ioan este numele lui”, iar din clipa următoare a putut din nou să vorbească. Ioan este nume iudaic cu prescurtarea Iohanan din Iehohanan și înseamnă „Dumnezeu s-a milostivit”. Despre o lungă perioadă din viața Sfântului Ioan Botezătorul nu sunt informații. Se ştie că s-a retras în pustiu, unde a dus o viață de aspre nevoințe, până în momentul în care a primit poruncă să înceapă să predice. Rolul lui Ioan nu a fost numai acela de a pregăti poporul pentru venirea lui Hristos, ci și acela de a-L descoperi lumii pe Mesia și Fiul lui Dumnezeu.

Moartea Sfântului Ioan Botezătorul. Ioan Botezătorul a murit prin decapitare, la ordinul lui Irod Antipa, în urma cererii răzbunătoare a fiicei sale vitrege Salomeea și a mamei ei, Irodiada. Din Evanghelie cunoaștem că Irod, la un ospăț prilejuit de sărbătorirea zilei de naștere, a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul. În acea vreme, Sfântul Ioan era întemnițat în castelul lui Irod de la Maherus. Ioan îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soția fratelui său. În ura ei de moarte, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase și plăcuse oaspeților și îndeosebi lui Irod, să ceară de la acesta capul Botezătorului ca răsplată.

Potrivit tradiției, Sfântul Ioan a fost înmormântat în Samaria. În vremea împăratului Iulian Apostatul, în anul 362, mormântul Sfântului Ioan a fost profanat și o parte din sfintele sale moaște au fost arse. Restul sfintelor sale moaște au fost duse în Ierusalim și apoi în Alexandria.

Tradiții populare și obiceiuri de Sânziene

Ziua de 24 iunie a marcat sărbătoarea Sânzienelor încă din timpul romanilor, care credeau că noaptea Sânzienelor are un caracter profund magic, în care sunt posibile cele mai mari minuni atât benefice, cât şi distrugătoare. În dimineaţa de Sânziene, înainte de răsăritul soarelui, oamenii strângeau buchete de sânziene pe care le împleteau în coroniţe şi le aruncau pe acoperişurile caselor.  Dacă aceste coroniţe rămâneau pe acoperiş, se credea că oamenii din casă vor fi sănătoşi şi vor trăi mulţi ani.

În aceiaşi noapte, fetele puneau buchete de sânziene sub pernă pentru a-şi visa ursitul şi vremea măritişului. În cursul zilei de Sânziene, florile legate în coroniţe sub formă de cruce erau duse la biserică, pentru a fi sfinţite. Tot legat de Sânziene, poporul a observat că, din această zi, cucul amuţeşte, amintind începutul sezonului de cosit şi de seceriş.

Sânzienele, zânele solare care aduc dragoste și belșug, simbolizează blândețea și belșugul. În noaptea magică dintre 23 și 24 iunie, ele zboară printre flori, parfumează câmpurile și aduc roadă bogată în livezi. Se spune că Sânzienele țes destine și ursesc iubirea adevărată.

Ziua de Sânziene sau Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul este considerată sfântă. Nimeni nu are voie să lucreze în această zi. Unul dintre cele mai cunoscute și urmate obiceiuri în ziua Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul este acela de a aduce la biserică poame, fructe, pentru a fi sfințite și apoi împărțite celor nevoiași, dar și familiei și persoanelor dragi.

Sfântul Ioan Botezătorul este considerat ocrotitorul celor bolnavi și al celor care doresc curățirea sufletească. În ziua praznicului se rostește rugăciunea  pentru vindecarea bolilor.

Conform tradiției populare, ziua Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, este timpul celor mai frumoase ritualuri, este momentul speranței, al visării, al încrederii în semnele naturii. Frumuseţea florilor, căldura soarelui, dorința de a iubi și de a fi fericit, celebrarea tinereții – totul face ca sărbătoarea Sânzienelor să aibă un farmec aparte în peisajul tradițiilor și obiceiurilor românești.  (Adevărul.ro: Doxologia.ro)

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Potrivit coordonatoarei Centrului de Asistență pentru Persoanele Salvate, Alona Ignatieva, la confecționarea ștergarelor au participat mame, soții, surori și copii ai militarilor dispăruți. Expoziția este itinerantă și va călători prin diferite orașe ale țării.

La inițiativă s-au alăturat și ucraineni din diaspora, în special din Canada și SUA, ca un gest de sprijin pentru familiile militarilor dispăruți.

Un loc aparte în expoziție îl ocupă ștergarul creat de familiile din regiunea Cernăuți. La acesta au lucrat locuitori din comunitățile Cernăuți, Mamaivți și Zastavna. La sfârșitul lunii mai, acesta a fost sfințit, iar acum a devenit parte a expoziției naționale.

Una dintre autoarele ștergarului bucovinean este Natalia Ninciuk din satul Glinița. Soțul ei, Serghii Ninciuk, militar în cadrul Brigadei 63 Separate Mecanizate, a dispărut fără veste în timpul luptelor de lângă Bahmut, în decembrie 2022. Natalia a povestit că pe ștergar este reprezentată o inimă mare brodată, în care sunt împletite ornamente bucovinene: „Multe inimi s-au unit într-o singură inimă mare prin firele speranței. Românii și ucrainenii știu cât de important este acest simbol. Așa s-a născut ideea acestui ștergar. Am tins să arătăm că toți cei care așteaptă au devenit o singură familie mare. Durerea, speranța și rugăciunea ne sunt comune”.

Pe lângă ștergarul brodat în comun, familia Ninciuk a creat și o lucrare separată, dedicată lui Serghii. Pe aceasta au brodat numele lui, denumirea brigăzii și cuvintele: „Noi credem, ne rugăm și te așteptăm, dragul nostru”.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

De Sfânta Treime, Biserica ortodoxă prăznuieşte pe Sfântul Duh, a treia persoană a Sfintei Treimi, așa cum spune Penticostarul, la Sinaxarul Utreniei din Lunea Cincizecimii: „Întru această zi, prăznuim pe însuși Preasfântul și de viață făcătorul și intru tot puternicul Duh, Care este unul din Treime Dumnezeu”.  Din punct de vedere al credinței ortodoxe, la Cincizecime, prin pogorârea Duhului Sfânt a apărut un Organism cu totul nou, un Așezământ divino-uman, Biserica.

Pogorârea peste Apostoli a Duhului, darurile și harismele primite de ei, predica și botezul primilor oameni constituie întemeierea Bisericii creștine, atât ca o comunitate a credincioșilor, cât și ca instituție. După ce Sfinții Apostoli au primit Duhul Sfânt, trăgând sorți, s-au dus în toate părțile pământului să vestească Evanghelia mântuirii și credința în Iisus Hristos, începând de la Ierusalim.

Astfel, prin Sfinții Apostoli, Duhul Sfânt a fost transmis în lume tuturor celor care cred în Hristos, prin Sfintele Taine ce se săvârșesc în Biserică de către preoți și episcopi. Pogorârea Duhului Sfânt este descrisă în cartea „Faptele Apostolilor”. Se spune că „Duhul Sfânt Se pogoară din cer ca un vuiet mare de vânt şi Se împarte deasupra capului fiecăruia din cei prezenţi, în chip de limbi de foc”.

Formarea primei comunități creștine.  După Pogorârea Sfântului Duh, Apostolii au primit puterea de a grăi în limbi necunoscute de ei până atunci. Au descoperit învăţătura Mântuitorului şi altor neamuri, în diferite limbi.  S-au făcut înţeleşi de toţi iudeii veniţi la Ierusalim din tot Orientul. Pentru că nu au putut să-şi explice de ce apostolii puteau predica în graiuri diferite, pelerinii i-au acuzat că ar fi „plini de must”, adică beţi.

În aceeaşi zi a Pogorârii Duhului Sfânt, în urma predicii apostolului Petru, 3.000 de „suflete” au crezut în Hristos, alcătuind prima comunitate creştină.

În calendarele românești, această zi e trecută ca sărbătoarea Sfintei Treimi. Denumirea aceasta, de dată mai nouă, reprezintă probabil o influență catolică (la catolici, Sfânta Treime e sărbătorită în prima Duminică după Rusalii). În secolul XII, nici în Apus nu era încă generalizată o asemenea sărbătoare, ea a fost stabilită definitiv în Apus abia la 1334.  În calendarele celorlalte Biserici Ortodoxe însă, Lunea de după Rusalii este numită încă Lunea Sfântului Duh.

Tradiţii şi obiceiuri de Sfânta Treime

Creştinii sărbătoresc Rusaliile timp de 3 zile. Se zice că trebuie să respecţi zilele Ielelor. Acestea încep de sâmbăta seara, înainte de Duminica Mare sau de Rusalii şi ţin până în ziua de luni după-amiaza din săptămâna a doua de după Rusalii, când pleacă de unde au venit. În această perioadă, cei vii duc ofrande sufletelor răposaţilor, împiedicându-le să mai zăbovească în această lume.

Cine munceşte în zilele Ielelor e aspru pedepsit: ele stârnesc vânturi mari, aduc grindină, iau laptele vacilor, aprind casele celor ce nu le arată supunere. Cine are de umblat noaptea şi se teme de dânsele, trebuie să poarte cu el usturoi şi pelin.

De Rusalii, se ţine obiceiul numit „Udatul nevestelor”. Potrivit tradiţiei, femeile trebuie stropite cu apă, să rămână sănătoase şi frumoase tot anul.

În a doua zi de Rusalii, cete de feciori dansează din casă în casă Jocul Călușarilor, pentru a alunga spiritele malefice. Oamenii îi întâmpină cu frunze de nuc, pelin, usturoi, apă, sare şi bani. Jocul Călușarilor este întâlnit mai des în multe zone din România.

Este sărbătoarea în care aducem în mod deosebit laude şi cântări duhovniceşti Persoanelor Preasfintei Treimi, pentru că toată lucrarea liturgică şi sfinţitoare a Bisericii Ortodoxe se săvârşeşte în numele şi spre slava Preasfintei Treimi. De aceea, se cuvine să mărturisim întotdeauna pe Sfânta Treime: pe Dumnezeu-Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, să o preamărim şi să ne închinăm Ei. (Adevărul.ro; Basilica.ro)

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Semnificația sărbătorii

În cea de-a opta duminică după Paşti, pe când Apostolii şi alţi ucenici ai Domnului Iisus Hristos se rugau împreună, a pogorât peste ei Duhul Sfânt, sub forma unor „limbi de foc despicate”. Se spune că atunci Apostolii au început să vorbească în limbile tuturor neamurilor. Pelerinii veniţi la Ierusalim au fost uimiţi să îi audă pe aceşti pescari rostind rugăciuni către Domnul în limbile ţărilor lor de departe.

Rusaliile sunt o sărbătoare străveche pe care geto-dacii ar fi preluat-o din mitologia romană. Pentru romani, Rosalia însemna „sărbătoarea trandafirilor”, o zi închinată cultului morților. Pe atunci se aduceau ofrande, precum alimente și trandafiri, pentru sufletele celor dispăruți. Nu întâmplător, sâmbăta dinaintea sărbătorii de Rusalii este destinată pomenirii celor morți, zi cunoscută și sub denumirea de Moșii de vară. Denumirea de Cincizecime vine de la faptul că Rusaliile se prăznuiesc la cincizeci de zile după Paște şi reprezintă consacrarea solemnă a Bisericii întemeiate de Iisus Hristos. Duhul Sfânt nu este dăruit numai Bisericii în ansamblu, ci şi fiecărui creştin în parte, cu darurile sale. Rusaliile sunt şi o sărbătoare de mulţumire pentru harul Mirului.

Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Duminica Mare  

În credința populară, se spune că în Duminica Mare casele trebuie împodobite cu frunze sfințite de tei sau de nuc pentru a îndepărta duhurile rele. Totodată, gospodarii ung ușile cu usturoi pentru a avea noroc tot anul. Și pentru că este sărbătoare, se dansează Jocul Călușarilor pentru a îndepărta spiritele Ielelor care ar fi malefice.

Tradiţiile de Rusalii se întemeiază pe credinţa în viaţa veşnică, în existenţa spiritelor rele şi în posibilitatea de mijlocire înaintea lui Dumnezeu pentru sufletele celor adormiţi.

Duminica Rusaliilor, când este prăznuită Pogorârea Sfântului Duh, face prilej pentru aducerea aminte de „limbile ca de foc” care s-au pogorât peste Apostoli. Aceste „limbi” sunt închipuite astăzi de frunzele de tei sau de nuc, care sunt aduse de credincioşi la biserică, spre a fi sfinţite. După slujbă, se iau acasă şi se aşează la icoane şi la uşi. În popor se crede că ramurile de tei sfinţite feresc gospodăriile de fulgere, de grindină şi de duhurile cele rele.

În unele zone există obiceiul ca îndată după slujbă, în Duminica Pogorârii Sfântului Duh, preotul şi credincioşii merg pe câmp şi săvârşesc sfinţirea mică a apei. Apoi cu agheasmă se stropesc semănăturile câmpului, atât de preot, cât şi de fiecare credincios în parte.

Rusaliile, în mitologia populară

În mitologia populară, „Rusaliile” sunt nişte spirite rele (iele, zâne). Ele stau pe pământ vreme de o lună. Nu pot fi văzute de oameni. Pe unde trec ele, apar tot felul de boli şi necazuri. Ele umblă îmbrăcate în alb, dansează în văzduh şi caută locuri neumblate. Locurile unde joacă rămân arse şi neroditoare. În credinţele populare, Ielele pedepsesc oamenii care nu le respectă zilele de sărbătoare. După ce părăsesc mormintele în Joia Mare şi petrec Paştele cu cei vii, Rusaliile refuză întoarcerea în lăcaşurile lor. Pentru a le determina să plece, li se împart pomeni abundente.

„Dansul căluşarilor” este un obicei popular legat tot de Rusalii. Se crede că acest dans ritual poate să vindece relele făcute de Rusalii. Se adună cei mai buni dansatori ai satului şi formează o ceată de 13 căluşari. Timp de o lună, ei se leagă cu jurământ că vor juca „Căluşul”.

Pe lângă multitudinea de tradiţii şi obiceiuri, de Rusalii întâlnim şi o serie de superstiţii, dintre acestea câteva mai cunoscute, sunt următoarele:

* În zilele de Rusalii nu e bine să mergi la câmp, pentru că Ielele te pot prinde şi pedepsi;

* De Rusalii nu se intră în vie, nu se merge în locuri pustii, pe lângă păduri sau fântâni fiindcă te poţi întâlni cu spiritele rele;

* Cine lucrează în ziua de Rusalii va fi pedepsit de puterea Ielelor, deoarece nu cinsteşte şi preţuieşte cum se cuvine ziua;

* De la Rusalii timp de nouă săptămâni nu se vor mai culege ierburi de leac;

* În ziua de Rusalii nu e bine să te cerţi, fiindcă vei fi „luat din Rusalii”, etc.

În calendarul popular românesc Rusaliile marchează tradițional începutul verii.  (Sursa – MediaFax.ro)

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

De obicei, evenimentele de la Muzeul de Arhitectură Populară adună multă lume. N-a fost excepție nici data aceasta, cu atât mai mult că a fost o zi caldă și senină de mai. Majoritatea spectatorilor, venind încoace, au îmbrăcat costume naționale, onorând tradiția seculară.

Teritoriul muzeului arăta ca o „hartă vie” a regiunii noastre multinaționale. Reprezentanții societăților și comunităților național-culturale din regiunea Cernăuți au propus valori artistice din patrimoniul spiritual al neamului lor, i-au invitat pe oaspeți în „casa mare”, oferindu-le bucate din bucătăria națională.

Războiul, această grea încercare pentru poporul și statul ucrainean, a adunat în Bucovina reprezentanți ai mai multor naționalități. Astfel a fost lărgit diapazonul diversității culturale. În afară de etniile istorice ale „Europei în miniatură” (după cum este numită Bucovina) – ucraineană,

română, moldovenească, poloneză, evreiască, germană, la festival au participat reprezentanți ai comunităților greacă, armeană, azeră și ai tătarilor din Crimeea.

Locația comunității românești a fost casa din Pătrăuții de Jos, iar cea a comunității moldovenești (CT Noua Suliță) – casa din Lașkivka. Rolul de „gazde” în „casa românească” le-a revenit președintelui Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu”, Vasile Bâcu, activiștilor culturii din Boian, în primul rând soților Serghei și Elena Poclitar, ajutați de alți consătenii. Spiritul tineresc l-au asigurat dansatorii din Ansamblul „Miorița”. Cu covoare țesute de meșterii locali a fost înfrumusețat pridvorul, „casa mare”, iar din bucătărie se răspândea mirosul de sarmale și colțunași, de alte bucate tradiționale românești. Masa încărcată era pregătită pentru oaspeți. Casa din Pătrăuți de pe teritoriul Muzeului din Cernăuți, are o „soră” de-a ei la Pătrăuții de Jos, care găzduiește Muzeul etnografic al satului. Și ea, în acea duminică, era în centrul unui eveniment asemănător, care a coincis cu cel de la Cernăuți chiar în timp. Este vorba de Festivalul etnografic „De la lume adunate și-napoi la lume date”. Printre primii oaspeți de onoare, care au trecut pragul „casei românești” au fost reprezentanții Consulatului General al României la Cernăuți – Irina Loredana Stănculescu, Consul General, și Toma-Cristian Dacica, consul general de carieră. După partea festivă au sosit și muzicanții. Au cântat și au dansat membrii Ansamblului „Izvoraș” din Ropcea și cei ai Ansamblului „Alunelul” din Horbova. Aceste două colective renumite în regiune, și nu numai, sunt conduse de Victoria Costinean și Maria Buzduga, ambele lucrătoare emerite ale culturii din Ucraina.

Au trecut diplomații români și pe la „casa moldovenilor”, dată în seama reprezentanților Comunității Teritoriale Noua Suliță, în frunte cu  primarul Maria Nicorici. Artistele amatoare din Formația etnofolclorică „Țărăncuța” din Marșinți, condusă de Sofia Roșca, ca pe timpuri vechi, s-au așezat pe prispa casei și au interpretat cântece populare, transmise din generație în generație. Iar în curtea casei s-au prins în horă dansatorii din Ansamblul „Vatra” din Noua Suliță.

Simbolul acestei sărbători este fagul „unității între etnii”. El a fost sădit în centrul teritoriului Muzeului de Arhitectură Populară și al Traiului anul trecut, de participanții la prima ediție a Festivalului „Mozaic Bucovinean”. De la acest copac a început partea oficială a festivalului din anul curent. Reprezentanți ai etniilor conviețuitoare, interpretând un dans bucovinean au turnat apă din ulcioare la rădăcina fagului, care, sperăm, va deveni cu copac secular. Trebuie să dăinuie în timp și proverbiala toleranță bucovineană.

În deschiderea festivalului, șeful Administrației Militare Regionale Cernăuți, Ruslan Osypenko, a constatat: „Aceasta este o zi în care Bucovina vorbește în toate limbile. Fie ca această sărbătoare să devină un simbol al bogăției spirituale, al respectului reciproc, al unității și al moștenirii culturale a ținutului nostru. Eu sunt încântat de toleranța și înțelegerea interetnică din Bucovina. Dacă așa ar fi fost peste tot, am fi putut evita multe probleme. Despre toleranța bucovineană a vorbit și președintele ad-interim al Consiliului Regional Cernăuți, Mykola Guitor, el amintind de faptul că în trecut, în Bucovina majoritatea populației cunoștea limbile etniilor conviețuitoare: ucraineană, română, germană, cea a poporului evreiesc. Un  mesaj de felicitare a adresat Consulul General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu. Diplomatul român a accentuat că prin acest eveniment cultural deosebit sunt apreciate „nu numai valorile moștenite de la strămoși, ci și viitorul regiunii Cernăuți, care prin exemplul său poate inspira întreaga Europă și, totodată, demonstra că poate face parte din marea familie europeană”. Doamna Consul General a subliniat și importanța învățământului în limba maternă.

Conducătorii regiunii au înmânat medalii și diplome de merit liderilor societăților naționale, unor specialiști care activează cu succes pe tărâmul cultural și unor meșteri populari. Printre aceștia s-au aflat președintele Societății „Mihai Eminescu”, Vasile Bâcu,  directorul Casei de Cultură din Boian, Serghei Poclitar, și conducătoarea artistică a Formației etnofolclorice „Țărăncuța”, Sofia Roșca.

În diversitate ne este unirea, în toleranță ne este dulce conviețuirea. Iată valorile care determină în mare măsură cum vor fi ziua de azi și cea de mâine.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

La început oaspeții și sătenii au avut ocazia să viziteze muzeul care i-a întâmpinat cu ușile deschise, iar directoarea lui pe principii obștești, Natalia Balan, a reușit pe lângă toate să facă oaspeților și o mică excursie. Iar mama doamnei Natalia, o altă inimoasă doamnă Elena Clioț, lucrător în domeniul culturii, a amenajat un frumos colț împodobit cu covoare în ograda muzeului. Cei care l-au vizitat prima oară au rămas plăcut impresionați de cele expuse aici. Prezent a fost la ceremonie domnul Laurențiu Dragomir, directorul APP Asociația  Protecția Patrimoniului din București, omul datorită căruia avem această casă-muzeu, reamenajată cu atâta muncă, grijă și pricepere de sătenii noștri, soții Clioț, Elena și Ilie, fiica lor Natalia, dar ajutați și de mulți oameni de bună credință. Iar obiectele vechi și bine păstrate au fost donate de mulți săteni cu inimă mare, care țin la valorile, istoria, cultura, credința, portul, graiul, neamul nostru…

Mai apoi toți invitații și sătenii au intrat în sala încăpătoare a căminului cultural. Chiar de la intrare toți au fost întâmpinați cu ghiveciuri de flori, în holul încăperii au fost amenajate două expoziții, unul  cu cărțile autorilor locali dedicate baștinei dragi, iar altul cu cărțile, tablourile și revistele aduse de oaspeții dragi din România, membrii fondatori ai Asociației Dacia Străbună. Ei au fost oaspeții noștri cu un an și jumătate în urmă, la o frumoasă întâlnire cu membrii ansamblului de dansuri „Mugurel”, organizat de Căminul cultural și biblioteca locală. La pregătirea acestor expoziții și-au adus contribuția bibliotecara șefă, doamna Maria Ștefureac și subsemnata.

Sala a fost frumos împodobită în stil național, dar și cu buchete de flori din grădinile harnicelor pătrăuceni, iar scena a avut o foto zonă de toată frumusețea. La pregătirea, amenajarea lor și-au adus contribuția părinții celor 4 grupuri de dansatori, membrii ai Ansamblului de dansuri populare. Le mulțumim  frumos. Tot ei au avut grijă de costumația copiilor lor, dar și mamele și bunicuțele au venit îmbrăcate în cămăși cusute mai vechi și mai moderne. Bravo și sincere mulțumiri. Colaborarea dintre copii, părinți, școală, Căminul cultural dau întotdeauna roade bogate, se obțin succese frumoase.

Rând pe rând moderatoarea Natalia Balan invită în scenă, colectivele de care vorbeam la început, dar și oaspeții care ne-au onorat cu prezența lor. Printre ei s-au numărat membrii Asociației Dacia Străbună, managerul din domeniul turismului, activistul, fondatorul revistelor Dacia Străbună și Dulce Bucovină,  Ioan Ițco din Câmpulung Moldovenesc, scriitorul și romancierul, autorul faimoasei opere literare „Epopeea Ștefaniană”, Andrei Breabăn din Suceava, pictorul grafician Radu Bercea din Gura Humorului. Toți patru facem parte din conducerea Asociației Dacia Străbună. Spuneam mai sus și de neostenitul și neobositul domn Laurențiu Dragomir, din București, care nu putea să lipsească de la o asemenea ceremonie. De la Cernăuți au sosit jurnalista, responsabila portalului Zorile Bucovinei, doamna Felicia Toma. Cu întârziere, și în mare grabă, căci în ziua respectivă, au coincis mai multe evenimente în regiunea Cernăuți, au sosit doana Consul General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu, Consulul general de carieră Cristian Dacica, jurnalistul și reporterul Vitalie Zâgrea, scriitoarea și ziarista Maria Toacă. Deși nu au reușit să rămână prea mult la noi, le mulțumim că nu ne-au refuzat. Au sosit la festivalul de la Pătrăuții de Jos, consăteanul nostru, Ion Popescu, asociat onorific al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, președintele Uniunii interregionale „Comunitatea românească din Ucraina”, de la Hliboca au sosit  doamna Aurica Bojescu, secretar responsabil al aceleiași comunități, președinte executiv al Centrului independent de cercetări actuale, soțul acesteia, domnul Mihai Bojescu, cadru didactic. De la Storojineț au venit medicul Petru David, soția sa Mariana David, directoarea Muzeului „Ilie Motrescu” din Crasna. Tot de la Crasna au fost doi tineri meșteri populari, frații  Ilie și Margalina Motrescu. Nu au lipsit și nu puteau să lipsească de la un asemenea eveniment, primarul comunei, dlomnul Ion Grijincu, starostele satului Pătrăuții de Jos, domnul Vladimir Berla, responsabilul de secția învățământ, cultură și sport, Boleslav Gavliuc. Prezenți au fost profesori, medici, lucrători din diferite sfere sociale, simpli săteni, copii, pensionari din sat.

Demult Căminul nostru cultural nu a găzduit atâta lume. Am menționat acest lucru în luarea de cuvânt pe scenă. Despre importanța acestui eveniment, despre păstrarea tradițiilor, obiceiurilor, datinilor  străbune, importanța lor pentru tânăra generație au vorbit mai și câțiva dintre oaspeții noștri.

În final aș vrea să le mulțumesc din suflet celor două doamne care au muncit mult ca acest festival să aibă sorți de izbândă, Larisa Popescu-Chedic, directoarea Căminului cultural, și Natalia Balan, conducătoarea artistică a acestei instituții culturale. Merită toată stima și aprecierea noastră.

Prima ediție a festivalului „De la lume adunate și-napoi la lume date” s-a desfășurat cu succes. Pe viitor așa cum ne-au mărturisit doamnele organizatoare, sperăm că va deveni internațional. Deocamdată le dorim succese și cu Doamne ajută întru-n ceas bun!

Eleonora SCHIPOR,

profesoară, scriitoare, jurnalistă, Cetățeană de Onoare a satului Pătrăuții de Jos   

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com 

Respectul pentru strămoși înseamnă să le duci mai departe limba, credința și tradițiile, să nu le uiți portul, cântecul și dansul, să păzești cu sfințenie datinile și obiceiurile din trecut, care nu trebuie să piară niciodată pentru că altfel se pierde neamul și nu vom mai ști cine suntem.

Tocmai de aceea este salutară inițiativa a două distinse doamne, adevărate eroine ale meleagurilor unde trăiesc care au organizat prima ediție a Festivalului etnografic „De la lume adunate și-napoi la lume date” ce a avut loc duminică, ziua 24 a lui Florar, anul 7534 de la Facerea Lumii, iar prin bunăvoința Celui care a venit în lume să ne mântuiască, anul Domnului 2026. Este vorba de doamna Larisa Chedic, directorul Casei de Cultură a satului Pătrăuții de Jos din nordul Bucovinei, Ucraina, unde s-a desfășurat festivalul și doamna Natalia Balan, directorul Asociației Muzeul Etnografic al satului Pătrăuții de Jos. Cele două reprezentante a satului de pe Valea Siretului au fost susținute în demersurile pe care le-au întreprins, care nu au fost deloc ușoare,  pentru a realiza o acțiune culturală inedită atât prin tematica abordată cât și prin farmecul ei deosebit, de domnul Laurențiu Dragomir, directorul Asociației pentru Protecția Patrimoniului București, oameni care au pus dragoste și suflet pentru a oferi ceva deosebit. Ca oaspeți invitați de organizatori la acest Festival al tradițiilor bucovinene am simțit cum se revarsă peste noi din fiecare cântec și din fiecare horă dragostea și recunoștința strămoșilor  care ne zâmbeau fericiți că nu au trăit degeaba, că numele lor nu vor fi uitate, fiind păstrate și duse de urmași în eternitate.

Între invitații la acest pios omagiu adus părinților și strămoșilor care trăiesc de mii de ani pe minunatele meleaguri ale Bucovinei îi menționez pe Excelența Sa, doamna Irina Loredana Stănculescu, consulul general la Consulatul General al României la Cernăuți, care a venit la Pătrăuții de Jos însoțită de consulul Toma-Cristian Dacica, Laurențiu Dragomir, președintele Asociației pentru Protecția Patrimoniului din București, Ion Popescu, asociat onorific al adunării parlamentare a Consiliului Europei, președintele Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina”, scriitor și jurnalist, autorul mai multor cărți de factură istorică și etnografică, Aurica Bojescu, secretar responsabil al Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina”,   președinte executiv al Centrului independent de cercetări actuale, distinsele jurnaliste Felicia Toma și Maria Andrieș din Cernăuți, două voci superbe ale românismului bucovinean, medicul Petru David și soția sa Mariana David, directoarea muzeului „Ilie Motrescu” din Crasna, primarul Comunei Pătrăuți, Ion Grijincu  și starostele satului Pătrăuții de Jos, Vladimir Berla, șeful Secției Învățământ, Cultură și Sport din Comuna Pătrăuți, Boleslav Gavliuc, profesoara Eleonora Schipor, scriitoare și jurnalistă, Cetățean de Onoare a satului Pătrăuții de Jos, distinsa noastră membră a echipei și vrednică colaboratoare din nordul Bucovinei pe care l-am colindat și vom continua să-l colindăm împreună pentru a ne cunoaște valorile și strămoșii, la care cu smerenie adăugăm echipa celor „Trei Mușchetari Români” din sudul Bucovinei formată din Ioan Ițco, președintele Societății „Dacia Străbună”, Andrei Breabăn, scriitor, autorul Epopeii Ștefaniene „Cavalerii Crucii” cu 10 volume, și pictorul Radu Bercea, care își exprimă recunoștința și aduce mulțumiri pentru onoarea făcută de a se număra printre invitații acestui prestigios omagiu adus strămoșilor noștri. Cu toții au rostit pe rând câte o alocuțiune în care au subliniat rolul acestei manifestări culturale în valorificare și conservarea tradițiilor strămoșești, cât și pentru păstrarea identității naționale a românilor din nordul Bucovinei și de consolidare a prieteniei cu ucrainenii și alte etnii care trăiesc în regiune.

Evenimentul a început cu vizita Muzeului Etnografic al satului Pătrăuții de Jos, recent realizat în spatele Casei de Cultură de aceleași doamne distinsi care au organizat festivalul, care s-au bucurat de sprijinul neobositului om de cultură Laurențiu Dragomir, directorul Asociației pentru Protecția Patrimoniului București, un om cu suflet mare și de o mare dăruire pentru păstrarea vie a amintirii strămoșilor noștri din nordul Bucovinei, care nu numai că s-a implicat și a ajutat pentru a fi duse la bun sfârșit aceste obiective și manifestări culturale dar a avut o contribuție importantă în restaurarea mormintelor înaintașilor noștri de pe aceste sublime meleaguri care se odihnesc spre veșnicie în Cimitirul vechi din Cernăuți. Aceste prețioase exemple de devotament și dăruire pentru conservarea valorilor și amintirii strămoșilor noștri dovedesc că nimic nu este imposibil dacă se dorește, dar pentru asta este nevoie de oameni și fapte, de români cu sânge în vene, de români care își iubesc strămoșii și nu se dezic de ei, cum mai fac unii.

Muzeul Etnografic din Pătăruții de Jos este sublim prin simplitatea lui, o veche căsuță bucovineană mutată cu grijă pe locul unde se află acum, cu toate odăile pline cu obiecte de îmbrăcăminte folosite de strămoșii bucovineni, scule de lucru în gospodărie, atât pentru lucrul pământului cât și pentru îndeletnicirile femeilor, între care nu lipsea prețioasa ladă de zestre, umplută cu perine și lăicere țesute în casă. Organizatorii au ținut să menționeze că toate exponatele din muzeu sunt originale, fiind adunate de la pătrăuțeni. Una din încăperi a fost dedicată regretatului fiu al satului, trecut de curând în nemurire, profesorul universitar, doctor în filologie Ilie Popescu, președintele Societății regionale „Golgota” (cu 39 de filiale și peste 400 de membri), cu o carieră academică strălucită de 44 de ani la Catedra de Filologie Română și Clasică a Universității cernăuțene, 33 de cărți, între care „Drumul spre Golgota (Drama familiei Grijincu – Popescu)”, „Steaua vieții” și „Omu-i un miracol al miracolelor”, 400 de lucrări (lingvistică, filologie, filosofie, teologie, istorie etc.) tipărite în Republica Moldova, Ucraina, România și Rusia, fiind primul Cetățean de onoare al localității natale, Pătrăuții de Jos. Am fost tulburat până în adâncul sufletului să regăsesc alături de opera prețioasă a acestui mare cărturar din nordul Bucovinei și cele 10 volume ale mele din Epopeea Ștefaniană „Cavalerii Crucii”, pe care le-am dăruit în toamnă Muzeului.  Scăldate în lumină dumnezeiască și încălzite de sufletele strămoșilor bucovineni care vegheau prin nenumăratele exponate ce au trecut prin mâinile lor, oferă o imagine de icoană lucrărilor din această odaie care vorbesc și vor duce în eternitate mesajul de mântuire pus de creatorii acestui prețios muzeu.

După ce am vizitat muzeul ne-am îndreptat cu toții pașii spre Casa de Cultură și am urmărit Festivalul care s-a desfășurat în aceeași notă sacră de respect și prețuire a amintirii strămoșilor noștri prin interpretarea de trupe de copii, elevi ai școlii din Pătăruții de Jos și din satele vecine, a unor cântece și dansuri strămoșești practicate în vechime în satele din Bucovina. Nelipsita ladă de zestre expusă pe scenă era plină de astă dată cu frumoase straie pentru fete și băieți lucrate de mână de bunicii și străbunicii pătrățenilor de azi, toate originale, multe cu o vechime de peste o sută de ani, unele purtate la nuntă sau la alte ceremonii, păstrate cu sfințenie în cuferele unor gospodari care le-au donat cu dărnicie muzeului. Dansatorii, elevi la școala din sat, treceau pe rând și luat câte un obiect din lada veche a unui străbunic de-a lor, fie o broboadă pe care și-o puneau pe cap , fie o ie sau ițari pe care le țineau în mâini, ca apoi să vorbească despre ele, să le deslușească tâlcul și să spună câte o poveste.

Înainte de a purcede la drum cântecele și dansurile populare bucovinene participanții la eveniment au ținut un minut de reculegere în memoria eroilor căzuți în războiul nemilos care afectează de mai bine de patru ani Ucraina, fiind lansat un mesaj de pace.

Între formațiile care au urcat pe scenă la acest grandios festival au fost artiștii de la Casa de Cultură din Pătrăuții de Jos, renumitul Ansamblu „Mugurel” care ne-au vrăjit cu vechile hore și sârbe strămoșești, „Hora de pe Sirețel”, „Coasa” ,„Hora din Bucovina”, „Bălăceana”, „Huțulca” și „Poloboc”, jucate la nunți și sărbători de românii din Bucovina, membrii Ansamblului folcloric „Țălăncuța” din Oprișeni condus de profesoara Veronica Rusu, membrii Ansamblului „Mugurel” ai Liceului din Pătrăuții de Sus, condus de instructoarea Elena Pintescu, care ne-au oferit un minunat buchet de cântece și dansuri populare strămoșești. Ne-au impresionat până la lacrimi copilașii din primele clase ale școlii din Pătăruții de Jos cu frumoasele lor voci cristaline, care păreau că se iau la întrecere cu ciripitul dumnezeiesc a păsărelelor de la care bunicii și străbunicii noștri s-au inspirat în multe din cântecele lor.

Ne-a captivat cu superbe melodii culese din patrimoniul popular al Bucovinei, noua speranță a muzicii populare bucovinene, tânăra cântăreață Elena Pătraucean, absolventă a Universității Naționale din Iași  „George Enescu”, profesoară de vocal și pian la școala din satul Pătăruții de Jos unde tatăl ei este paroh, vrednic păstrător al credinței strămoșești, care și-a educat fiica în dragoste de țară și de neam, cu superbe melodii culese din patrimoniul popular al Bucovinei,

În cele câteva ceasuri cât a durat Festivalul prin fața ochilor spectatorilor au defilat în pas de muzică și dans sute de copii, elevi și studenți în Pătrăuții de Jos și satele din împrejurimi, dar și adolescenți din sat. Ineditul acestei sublime manifestări culturale l-a dat ținuta autentică a artiștilor, toți îmbrăcați în ii, catrințe, ițari, cămăși populare cu tot felul de modele cusute de mână și încălțați în opinci din piele de porc, cum se purta pe vremuri, toate straiele,  de la basmaua tradițională la obele și opinci fiind autentice,  făcute și purtate de moșii și strămoșii pătrăruțenilor, multe având o vechime de peste 100 de ani, dovadă a grijii cu care au fost păstrate, care denotă respectul față de strămoși a oamenilor simpli,  din popor.

Tot la inedit punem participarea masivă la festival a membrilor comunității din Pătrăuții de Jos și satele din împrejurimi îmbrăcați în portul național tradițional, portul străvechi bucovinean.

Bucovina a fost, este și va fi o grădină de vis pentru amintirea înaintașilor care își poartă fericiți pașii prin ea veghind cu dragoste asupra urmașilor!

Andrei BREABĂN,

scriitor și jurnalist, membru UZPR

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Ce semnifică Înălțarea Domnului.  Sărbătoarea amintește momentul în care Iisus Hristos S-a înălțat la cer în fața apostolilor, la 40 de zile după Înviere. Evenimentul este considerat, în tradiția creștină, drept încheierea activității Sale pământești și începutul unei noi etape spirituale, în care mesajul Evangheliei este dus mai departe de apostoli. Semnificația acestei zile depășește dimensiunea strict religioasă, fiind asociată cu ideea de speranță, mântuire și continuitate spirituală.

În România, Înălţarea Domnului este ziua ce are și o semnificație națională aparte, deoarece este celebrată concomitent cu Ziua Eroilor. În toate bisericile ortodoxe se oficiază slujbe speciale și pomeniri pentru cei care și-au pierdut viața în războaie.  În această zi, credincioșii se salută cu „Hristos S-a Înălțat!”, iar răspunsul este „Adevărat S-a Înălțat!”. Înălțarea Domnului este  mai mult decât o simplă sărbătoare religioasă, transformându-se într-un moment care reunește credința, tradiția și memoria colectivă, într-o zi cu semnificații multiple.

Tradiții şi obiceiuri respectate de Înălțarea Domnului

Înălțarea Domnului este însoțită de numeroase tradiții și obiceiuri populare, care diferă ușor de la o regiune la alta, dar păstrează același fond spiritual. În multe zone, credincioșii duc la biserică bucate pentru a fi sfințite, cum ar fi ouă roșii, cozonac, brânză sau alte preparate tradiționale. După slujbă, acestea sunt împărțite pentru sufletele celor adormiți. De asemenea, se spune că în această zi nu este bine să te cerți sau să fii supărat, întrucât este o sărbătoare a păcii și împăcării.

Una dintre cele mai cunoscute tradiții de Înălțare este legată de leuștean. În multe zone din țară, oamenii pun fire de leuștean la porți, la ferestre sau chiar la brâu, deoarece se spune că această plantă are puteri protectoare.  În tradiția populară, leușteanul este considerat un simbol al sănătății și al protecției divine. Se  crede că planta îi ferește pe oameni de boli, pagubă și ghinion. Bătrânii spun că leușteanul cules și sfințit în această zi poate fi păstrat în casă tot anul pentru protecție. În unele sate, oamenii îl pun inclusiv în grădini sau în gospodării pentru a feri animalele și recoltele de rele.

Alături de leuștean, și frunzele de nuc au un rol important în tradițiile de Înălțare.  Se spune că aceste plante alungă spiritele rele și aduc liniște și prosperitate în casă.  În unele zone, oamenii poartă frunze de nuc la brâu sau le pun sub pernă, crezând că îi vor feri de necazuri și boli.

Această zi este privită ca un moment de reculegere și echilibru, motiv pentru care tradiția recomandă evitarea activităților solicitante sau a conflictelor. În mentalul colectiv s-a păstrat convingerea că lucrul în gospodărie, spălatul rufelor sau munca la câmp nu sunt potrivite în zi de sărbătoare, fiind considerate forme de lipsă de respect față de semnificația religioasă a sărbătorii. În același timp, accentul este pus pe liniște, generozitate și armonie, iar gesturile de caritate sunt încurajate, ca expresie a solidarității și credinței.

Semnele vremii și credințele populare.  Ca multe alte sărbători importante din calendarul popular, și Înălțarea Domnului este legată de numeroase credințe despre vreme și recolte. În unele regiuni se spune că dacă plouă de Ispas, anul va fi bogat și roditor. În schimb, lipsa ploii poate fi interpretată ca semn de secetă și dificultăți pentru agricultură.

***

La 21 mai, când credincioșii sărbătoresc Înălțarea Domnului, sunt pomeniți (pe stil nou) şi Sfinții Împărați Constantin și Elena.

Împăratul Constantin cel Mare este asociat cu recunoașterea libertății creștinilor și cu sprijinirea dezvoltării Bisericii.  În timpul domniei sale, creștinismul a trecut de la statutul de religie persecutată la una protejată. Au fost ridicate biserici importante, iar legislația imperiului a început să fie influențată de valorile creștine.

Sfânta Elena, mama împăratului Constantin, este cunoscută pentru sprijinul acordat creștinilor și pentru tradiția potrivit căreia a descoperit locul Golgotei și lemnul Sfintei Cruci. Ea este legată de ridicarea unor biserici la Ierusalim și în alte locuri sfinte.

Dincolo de tradiții și superstiții, Înălțarea Domnului rămâne o zi dedicată liniștii, rugăciunii și apropierii de familie. Este una dintre acele sărbători în care credința religioasă se împletește perfect cu obiceiurile populare și cu dorința oamenilor de a avea sănătate, protecție și armonie în casă. (Digi24.ro)

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

În tragicul an 1940, localitatea Probotești de lângă Herța a fost împărțită în două de autoritățile sovietice.  Una – Proboteștiul – a rămas în URSS, iar cealaltă – Racovăț – în România. Între ele a fost pusă sârma ghimpată a frontierei.

Autorul cărții, Teodor Cătălin Budacă, este slujitor al altarului la Racovăț. El a studiat istoria acestor localități și împreună cu profesoara de română de la Școala din Proborești, Tatiana Tutunaru-Bârzu, a scos de sub tipar cartea „Probotești – file de letopiseț”. Lucrând la această carte, Teodor Cătălin Budacă a descoperit personalitatea proeminentă a preotului Nicolae Sandovici, care pe parcursul a 49 de ani a fost duhovnicul satului Probotești.

Vasile Bâcu, ca autor al uneia din prefețe,  a amintit: cu vreo treizeci de ani în urmă, când a început editarea ziarului „Gazeta de Herța”, a aflat despre personalitatea părintelui Nicolae Sandovici, un simplu preot de la țară, care a făcut istorie. „El a avut ca scop propășirea neamului, nu numai prin cuvânt, ci și în mod practic, economic, unind astfel noțiunile de trup și suflet – două elemente de bază ale existenței noastre”. Vorbitorul a mai subliniat că autorul, părintele Teodor Cătălin Budacă, înainte de a scrie monografia, a studiat totul ce s-a scris la noi despre Nicolae Sandovici.

Autorul și preoții din Dorohoi, care l-au însoțit la Cernăuți, au făcut o prezentare mai amplă a cărții.  Astfel, cei prezenți la eveniment au fost familiarizați cu personalitatea duhovnicului din Probotești, Nicolae Sandovici.

Preotul Nicolae Sandovici a fost omul de încredere al enoriașilor săi, hotărât în acțiuni, sfătuitor „judecător ales de popor”, un adevărat deșteptător al neamului. El a înțeles că starea culturală a unui popor era strâns legată de starea sa economică și că acolo unde era multă sărăcie, nu   exista nici dragoste de carte. A reușit să înființeze „Banca Populară din Probotești”, care a dat un imbold propășirii locuitorilor satului. A luptat pentru îmbunătățirea vieții sătenilor, pentru păstrarea tradițiilor, portului și graiului străbun. Proboteștiul era cunoscut sub numele de „satul părintelui Nicolae”.

Părintele Teodor Cătălin Budacă a conchis: „Am încercat să zugrăvesc portretul unui preot adevărat, a unui om cu sufletul deschis pentru tot ce este înalt și nobil, a cărui viață s-a sprijinit întotdeauna pe muncă și corectitudine. Munca lui a fost fără a nădăjdui o răsplată, sinceritatea lui, pornită dintr-un suflet curat, a avut un singur scop, îndeplinirea unei misiuni sfinte și găsirea adevărului în toate formulele vieții”.

La lansarea cărții a fost prezentă și o mică delegație din satul Mihai Viteazul din județul Botoșani, înființat de locuitori din Probotești.

Profesoara Tatiana Tutunaru-Bârzu a demonstrat câteva ziare vechi din biblioteca lui Nicolae Sandovici, iar elevi de la Gimnaziul din Probotești au declamat poezii publicate în coloanele acestor ediții.

Cartea părintelui Teodor Cătălin Budacă despre preotul Nicolae Sandovici merită să fie, după cum a spus Vasile Bâcu,  pe masa de lucru a tuturor celora care se declară apropiați ai poporului.

Partea artistică a evenimentului a fost asigurată de surorile Anastasia și Sofia Poclitar din Boian, de ansamblul „Urmașii lui Ștefan” din Mahala și de elevi de la Școala de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Herța. În final, cantautoarea Carolina Jitaru a interpretat un cântec despre mamă, cu prilejul Zilei mamei, care va fi marcată în curând.

La eveniment a participat Consulul General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu.

Foto Vasile Rauț

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Viaţa Sfântului Gheorghe. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a trăit pe vremea împăratului Dioclețian (284-305). S-a născut în Capadocia, într-o familie creștină de origine greacă și a fost învățat din tinerețe în dreapta credință. Când tatăl său a trecut la cele veșnice, Sfântul s-a mutat cu mama sa în Palestina, unde se aflau originile familiei sale și unde mai aveau moșteniri. Ajuns la vârsta desăvârșirii și fiind frumos la chip și viteaz în luptă, prin osteneală, pricepere și destoinicie, tânărul Gheorghe s-a făcut remarcat și prețuit și în scurtă vreme a cucerit cele mai mari cinstiri, până la dregătoria de conducător de oaste, în garda împăratului.  În anul 303, împăratul Dioclețian, din îndemnul ginerelui său Galeriu, a început  prigoana împotriva creștinilor. Istoria creștinătății arată că, din anul 303 și până la 313, Biserica a trecut printr-o cutremurătoare încercare și o sângeroasă probă: creștinii au fost siliți să aleagă, cu prețul vieții lor, între zeii păgâni și Iisus Hristos.

Cunoscând decretul de prigonire împotriva creștinilor, Sf. Gheorghe s-a înfățișat singur înaintea împăratului Dioclețian și, înaintea întregii curți împărățești, a mărturisit deschis că este creștin și că înțelege să slujească în oastea împăratului ca ucenic al lui Hristos. Uimit de această mărturisire și îndemnat de Galeriu, Dioclețian a dat poruncă să fie dus în temniță și supus la chinuri, ca să se lepede de credință. Și a fost trecut prin toate vămile muceniciei. Pe toate le-a îndurat cu bărbăție, Sfântul Mucenic Gheorghe rămânând tare în credință. Văzând chinurile de moarte prin care trecea Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și că rămâne viu și nevătămat, mulţi s-au lepădat de idoli și au venit la credința în Hristos, slăvind într-un glas pe Dumnezeul creștinilor. În vremea ținerii lui în temniță, Sfântul Gheorghe a înviat un mort, doar atingându-se de el. Însăși împărăteasa Alexandra, soția lui Dioclețian, văzând acestea, a mărturisit credința în Hristos, fiind și ea trecută în rândul sfinților mucenici. Dioclețian a dat poruncă să li se taie capul, și Mucenicului și împărătesei Alexandra.

Așadar, ostașii i-au scos afară din cetate, dar, pe drum, înainte de a ajunge la locul de tăiere, împărăteasa, slăbind cu trupul, și-a dat duhul. Iar, când au ajuns la locul hotărât, Sfântul și-a ridicat glasul și s-a rugat cu căldură, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite. Astfel, rugându-se, cu bucurie și-a plecat capul sub sabie, păzind până la capăt credința fără prihană și luând cununa cea neveștejită din mâna lui Hristos, Domnul său. Trupul său a fost aruncat în groapa comună a sclavilor, iar mai târziu a fost luat de creștini și dus în orașul Lida din Palestina.

În iconografie, Sf. Gheorghe apare călare pe un cal, străpungând cu suliţa un balaur. Ipostaza ilustrează o legendă potrivit căreia Sfântul Gheorghe a salvat cetatea Silena din provincia Libiei, terorizată de un balaur. Reprezentarea Sfântului biruitor simbolizează modelul de curaj în lupta cu diavolul.

Tradiții și superstiții de Sfântul Mucenic Gheorghe

Una dintre practicile răspândite în ziua de Sfântul Gheorghe este împodobirea casei cu crengi verzi, obicei care marchează renaşterea naturii. În tradiţia populară se consideră că aceste simboluri vegetale au rol în protejarea gospodăriei de acţiunea spiritelor rele.

De asemenea, oamenii se scaldă, înainte de răsăritul soarelui, într-o apă curgătoare, ca să fie sănătoşi tot anul şi pentru spălarea tuturor relelor.  Busuiocul semănat înainte de răsăritul soarelui e bun pentru cinste: cel care se spală cu rouă de pe el, este cinstit de toată lumea. Se mai spune că cine doarme în această zi, ia somnul mieilor şi tot anul e somnoros.

În această zi se adună de pe câmp plantele medicinale care se păstrează peste an.  Dacă în ziua de Sfântul Gheorghe este rouă multă ori  pâclă, e semn de an bogat, iar dacă e ploaie se va face grâu şi fân, potrivit credinţei populare.

În această zi îşi sărbătoresc onomastica toţi cei care poartă frumosul nume Gheorghe sau derivatele  Gheorghina, George, Georgiana, Georgeta, Geta, Gina, Gelu, Geo, Gică ș.a., cei dragi dorindu-le „La mulţi ani!”, iar patronul lor – Sfântul Gheorghe să-i călăuzească mereu spre fapte frumoase. (News.md)

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

A fost aleasă reușit costumația scenică, iar fetele dansând au folosit ștergare brodate, pe care se pune pâine și sare pentru a întâmpina oaspeții dragi.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com