De obicei, evenimentele de la Muzeul de Arhitectură Populară adună multă lume. N-a fost excepție nici data aceasta, cu atât mai mult că a fost o zi caldă și senină de mai. Majoritatea spectatorilor, venind încoace, au îmbrăcat costume naționale, onorând tradiția seculară.

Teritoriul muzeului arăta ca o „hartă vie” a regiunii noastre multinaționale. Reprezentanții societăților și comunităților național-culturale din regiunea Cernăuți au propus valori artistice din patrimoniul spiritual al neamului lor, i-au invitat pe oaspeți în „casa mare”, oferindu-le bucate din bucătăria națională.

Războiul, această grea încercare pentru poporul și statul ucrainean, a adunat în Bucovina reprezentanți ai mai multor naționalități. Astfel a fost lărgit diapazonul diversității culturale. În afară de etniile istorice ale „Europei în miniatură” (după cum este numită Bucovina) – ucraineană,

română, moldovenească, poloneză, evreiască, germană, la festival au participat reprezentanți ai comunităților greacă, armeană, azeră și ai tătarilor din Crimeea.

Locația comunității românești a fost casa din Pătrăuții de Jos, iar cea a comunității moldovenești (CT Noua Suliță) – casa din Lașkivka. Rolul de „gazde” în „casa românească” le-a revenit președintelui Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu”, Vasile Bâcu, activiștilor culturii din Boian, în primul rând soților Serghei și Elena Poclitar, ajutați de alți consătenii. Spiritul tineresc l-au asigurat dansatorii din Ansamblul „Miorița”. Cu covoare țesute de meșterii locali a fost înfrumusețat pridvorul, „casa mare”, iar din bucătărie se răspândea mirosul de sarmale și colțunași, de alte bucate tradiționale românești. Masa încărcată era pregătită pentru oaspeți. Casa din Pătrăuți de pe teritoriul Muzeului din Cernăuți, are o „soră” de-a ei la Pătrăuții de Jos, care găzduiește Muzeul etnografic al satului. Și ea, în acea duminică, era în centrul unui eveniment asemănător, care a coincis cu cel de la Cernăuți chiar în timp. Este vorba de Festivalul etnografic „De la lume adunate și-napoi la lume date”. Printre primii oaspeți de onoare, care au trecut pragul „casei românești” au fost reprezentanții Consulatului General al României la Cernăuți – Irina Loredana Stănculescu, Consul General, și Toma-Cristian Dacica, consul general de carieră. După partea festivă au sosit și muzicanții. Au cântat și au dansat membrii Ansamblului „Izvoraș” din Ropcea și cei ai Ansamblului „Alunelul” din Horbova. Aceste două colective renumite în regiune, și nu numai, sunt conduse de Victoria Costinean și Maria Buzduga, ambele lucrătoare emerite ale culturii din Ucraina.

Au trecut diplomații români și pe la „casa moldovenilor”, dată în seama reprezentanților Comunității Teritoriale Noua Suliță, în frunte cu  primarul Maria Nicorici. Artistele amatoare din Formația etnofolclorică „Țărăncuța” din Marșinți, condusă de Sofia Roșca, ca pe timpuri vechi, s-au așezat pe prispa casei și au interpretat cântece populare, transmise din generație în generație. Iar în curtea casei s-au prins în horă dansatorii din Ansamblul „Vatra” din Noua Suliță.

Simbolul acestei sărbători este fagul „unității între etnii”. El a fost sădit în centrul teritoriului Muzeului de Arhitectură Populară și al Traiului anul trecut, de participanții la prima ediție a Festivalului „Mozaic Bucovinean”. De la acest copac a început partea oficială a festivalului din anul curent. Reprezentanți ai etniilor conviețuitoare, interpretând un dans bucovinean au turnat apă din ulcioare la rădăcina fagului, care, sperăm, va deveni cu copac secular. Trebuie să dăinuie în timp și proverbiala toleranță bucovineană.

În deschiderea festivalului, șeful Administrației Militare Regionale Cernăuți, Ruslan Osypenko, a constatat: „Aceasta este o zi în care Bucovina vorbește în toate limbile. Fie ca această sărbătoare să devină un simbol al bogăției spirituale, al respectului reciproc, al unității și al moștenirii culturale a ținutului nostru. Eu sunt încântat de toleranța și înțelegerea interetnică din Bucovina. Dacă așa ar fi fost peste tot, am fi putut evita multe probleme. Despre toleranța bucovineană a vorbit și președintele ad-interim al Consiliului Regional Cernăuți, Mykola Guitor, el amintind de faptul că în trecut, în Bucovina majoritatea populației cunoștea limbile etniilor conviețuitoare: ucraineană, română, germană, cea a poporului evreiesc. Un  mesaj de felicitare a adresat Consulul General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu. Diplomatul român a accentuat că prin acest eveniment cultural deosebit sunt apreciate „nu numai valorile moștenite de la strămoși, ci și viitorul regiunii Cernăuți, care prin exemplul său poate inspira întreaga Europă și, totodată, demonstra că poate face parte din marea familie europeană”. Doamna Consul General a subliniat și importanța învățământului în limba maternă.

Conducătorii regiunii au înmânat medalii și diplome de merit liderilor societăților naționale, unor specialiști care activează cu succes pe tărâmul cultural și unor meșteri populari. Printre aceștia s-au aflat președintele Societății „Mihai Eminescu”, Vasile Bâcu,  directorul Casei de Cultură din Boian, Serghei Poclitar, și conducătoarea artistică a Formației etnofolclorice „Țărăncuța”, Sofia Roșca.

În diversitate ne este unirea, în toleranță ne este dulce conviețuirea. Iată valorile care determină în mare măsură cum vor fi ziua de azi și cea de mâine.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

La început oaspeții și sătenii au avut ocazia să viziteze muzeul care i-a întâmpinat cu ușile deschise, iar directoarea lui pe principii obștești, Natalia Balan, a reușit pe lângă toate să facă oaspeților și o mică excursie. Iar mama doamnei Natalia, o altă inimoasă doamnă Elena Clioț, lucrător în domeniul culturii, a amenajat un frumos colț împodobit cu covoare în ograda muzeului. Cei care l-au vizitat prima oară au rămas plăcut impresionați de cele expuse aici. Prezent a fost la ceremonie domnul Laurențiu Dragomir, directorul APP Asociația  Protecția Patrimoniului din București, omul datorită căruia avem această casă-muzeu, reamenajată cu atâta muncă, grijă și pricepere de sătenii noștri, soții Clioț, Elena și Ilie, fiica lor Natalia, dar ajutați și de mulți oameni de bună credință. Iar obiectele vechi și bine păstrate au fost donate de mulți săteni cu inimă mare, care țin la valorile, istoria, cultura, credința, portul, graiul, neamul nostru…

Mai apoi toți invitații și sătenii au intrat în sala încăpătoare a căminului cultural. Chiar de la intrare toți au fost întâmpinați cu ghiveciuri de flori, în holul încăperii au fost amenajate două expoziții, unul  cu cărțile autorilor locali dedicate baștinei dragi, iar altul cu cărțile, tablourile și revistele aduse de oaspeții dragi din România, membrii fondatori ai Asociației Dacia Străbună. Ei au fost oaspeții noștri cu un an și jumătate în urmă, la o frumoasă întâlnire cu membrii ansamblului de dansuri „Mugurel”, organizat de Căminul cultural și biblioteca locală. La pregătirea acestor expoziții și-au adus contribuția bibliotecara șefă, doamna Maria Ștefureac și subsemnata.

Sala a fost frumos împodobită în stil național, dar și cu buchete de flori din grădinile harnicelor pătrăuceni, iar scena a avut o foto zonă de toată frumusețea. La pregătirea, amenajarea lor și-au adus contribuția părinții celor 4 grupuri de dansatori, membrii ai Ansamblului de dansuri populare. Le mulțumim  frumos. Tot ei au avut grijă de costumația copiilor lor, dar și mamele și bunicuțele au venit îmbrăcate în cămăși cusute mai vechi și mai moderne. Bravo și sincere mulțumiri. Colaborarea dintre copii, părinți, școală, Căminul cultural dau întotdeauna roade bogate, se obțin succese frumoase.

Rând pe rând moderatoarea Natalia Balan invită în scenă, colectivele de care vorbeam la început, dar și oaspeții care ne-au onorat cu prezența lor. Printre ei s-au numărat membrii Asociației Dacia Străbună, managerul din domeniul turismului, activistul, fondatorul revistelor Dacia Străbună și Dulce Bucovină,  Ioan Ițco din Câmpulung Moldovenesc, scriitorul și romancierul, autorul faimoasei opere literare „Epopeea Ștefaniană”, Andrei Breabăn din Suceava, pictorul grafician Radu Bercea din Gura Humorului. Toți patru facem parte din conducerea Asociației Dacia Străbună. Spuneam mai sus și de neostenitul și neobositul domn Laurențiu Dragomir, din București, care nu putea să lipsească de la o asemenea ceremonie. De la Cernăuți au sosit jurnalista, responsabila portalului Zorile Bucovinei, doamna Felicia Toma. Cu întârziere, și în mare grabă, căci în ziua respectivă, au coincis mai multe evenimente în regiunea Cernăuți, au sosit doana Consul General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu, Consulul general de carieră Cristian Dacica, jurnalistul și reporterul Vitalie Zâgrea, scriitoarea și ziarista Maria Toacă. Deși nu au reușit să rămână prea mult la noi, le mulțumim că nu ne-au refuzat. Au sosit la festivalul de la Pătrăuții de Jos, consăteanul nostru, Ion Popescu, asociat onorific al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, președintele Uniunii interregionale „Comunitatea românească din Ucraina”, de la Hliboca au sosit  doamna Aurica Bojescu, secretar responsabil al aceleiași comunități, președinte executiv al Centrului independent de cercetări actuale, soțul acesteia, domnul Mihai Bojescu, cadru didactic. De la Storojineț au venit medicul Petru David, soția sa Mariana David, directoarea Muzeului „Ilie Motrescu” din Crasna. Tot de la Crasna au fost doi tineri meșteri populari, frații  Ilie și Margalina Motrescu. Nu au lipsit și nu puteau să lipsească de la un asemenea eveniment, primarul comunei, dlomnul Ion Grijincu, starostele satului Pătrăuții de Jos, domnul Vladimir Berla, responsabilul de secția învățământ, cultură și sport, Boleslav Gavliuc. Prezenți au fost profesori, medici, lucrători din diferite sfere sociale, simpli săteni, copii, pensionari din sat.

Demult Căminul nostru cultural nu a găzduit atâta lume. Am menționat acest lucru în luarea de cuvânt pe scenă. Despre importanța acestui eveniment, despre păstrarea tradițiilor, obiceiurilor, datinilor  străbune, importanța lor pentru tânăra generație au vorbit mai și câțiva dintre oaspeții noștri.

În final aș vrea să le mulțumesc din suflet celor două doamne care au muncit mult ca acest festival să aibă sorți de izbândă, Larisa Popescu-Chedic, directoarea Căminului cultural, și Natalia Balan, conducătoarea artistică a acestei instituții culturale. Merită toată stima și aprecierea noastră.

Prima ediție a festivalului „De la lume adunate și-napoi la lume date” s-a desfășurat cu succes. Pe viitor așa cum ne-au mărturisit doamnele organizatoare, sperăm că va deveni internațional. Deocamdată le dorim succese și cu Doamne ajută întru-n ceas bun!

Eleonora SCHIPOR,

profesoară, scriitoare, jurnalistă, Cetățeană de Onoare a satului Pătrăuții de Jos   

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com 

Respectul pentru strămoși înseamnă să le duci mai departe limba, credința și tradițiile, să nu le uiți portul, cântecul și dansul, să păzești cu sfințenie datinile și obiceiurile din trecut, care nu trebuie să piară niciodată pentru că altfel se pierde neamul și nu vom mai ști cine suntem.

Tocmai de aceea este salutară inițiativa a două distinse doamne, adevărate eroine ale meleagurilor unde trăiesc care au organizat prima ediție a Festivalului etnografic „De la lume adunate și-napoi la lume date” ce a avut loc duminică, ziua 24 a lui Florar, anul 7534 de la Facerea Lumii, iar prin bunăvoința Celui care a venit în lume să ne mântuiască, anul Domnului 2026. Este vorba de doamna Larisa Chedic, directorul Casei de Cultură a satului Pătrăuții de Jos din nordul Bucovinei, Ucraina, unde s-a desfășurat festivalul și doamna Natalia Balan, directorul Asociației Muzeul Etnografic al satului Pătrăuții de Jos. Cele două reprezentante a satului de pe Valea Siretului au fost susținute în demersurile pe care le-au întreprins, care nu au fost deloc ușoare,  pentru a realiza o acțiune culturală inedită atât prin tematica abordată cât și prin farmecul ei deosebit, de domnul Laurențiu Dragomir, directorul Asociației pentru Protecția Patrimoniului București, oameni care au pus dragoste și suflet pentru a oferi ceva deosebit. Ca oaspeți invitați de organizatori la acest Festival al tradițiilor bucovinene am simțit cum se revarsă peste noi din fiecare cântec și din fiecare horă dragostea și recunoștința strămoșilor  care ne zâmbeau fericiți că nu au trăit degeaba, că numele lor nu vor fi uitate, fiind păstrate și duse de urmași în eternitate.

Între invitații la acest pios omagiu adus părinților și strămoșilor care trăiesc de mii de ani pe minunatele meleaguri ale Bucovinei îi menționez pe Excelența Sa, doamna Irina Loredana Stănculescu, consulul general la Consulatul General al României la Cernăuți, care a venit la Pătrăuții de Jos însoțită de consulul Toma-Cristian Dacica, Laurențiu Dragomir, președintele Asociației pentru Protecția Patrimoniului din București, Ion Popescu, asociat onorific al adunării parlamentare a Consiliului Europei, președintele Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina”, scriitor și jurnalist, autorul mai multor cărți de factură istorică și etnografică, Aurica Bojescu, secretar responsabil al Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina”,   președinte executiv al Centrului independent de cercetări actuale, distinsele jurnaliste Felicia Toma și Maria Andrieș din Cernăuți, două voci superbe ale românismului bucovinean, medicul Petru David și soția sa Mariana David, directoarea muzeului „Ilie Motrescu” din Crasna, primarul Comunei Pătrăuți, Ion Grijincu  și starostele satului Pătrăuții de Jos, Vladimir Berla, șeful Secției Învățământ, Cultură și Sport din Comuna Pătrăuți, Boleslav Gavliuc, profesoara Eleonora Schipor, scriitoare și jurnalistă, Cetățean de Onoare a satului Pătrăuții de Jos, distinsa noastră membră a echipei și vrednică colaboratoare din nordul Bucovinei pe care l-am colindat și vom continua să-l colindăm împreună pentru a ne cunoaște valorile și strămoșii, la care cu smerenie adăugăm echipa celor „Trei Mușchetari Români” din sudul Bucovinei formată din Ioan Ițco, președintele Societății „Dacia Străbună”, Andrei Breabăn, scriitor, autorul Epopeii Ștefaniene „Cavalerii Crucii” cu 10 volume, și pictorul Radu Bercea, care își exprimă recunoștința și aduce mulțumiri pentru onoarea făcută de a se număra printre invitații acestui prestigios omagiu adus strămoșilor noștri. Cu toții au rostit pe rând câte o alocuțiune în care au subliniat rolul acestei manifestări culturale în valorificare și conservarea tradițiilor strămoșești, cât și pentru păstrarea identității naționale a românilor din nordul Bucovinei și de consolidare a prieteniei cu ucrainenii și alte etnii care trăiesc în regiune.

Evenimentul a început cu vizita Muzeului Etnografic al satului Pătrăuții de Jos, recent realizat în spatele Casei de Cultură de aceleași doamne distinsi care au organizat festivalul, care s-au bucurat de sprijinul neobositului om de cultură Laurențiu Dragomir, directorul Asociației pentru Protecția Patrimoniului București, un om cu suflet mare și de o mare dăruire pentru păstrarea vie a amintirii strămoșilor noștri din nordul Bucovinei, care nu numai că s-a implicat și a ajutat pentru a fi duse la bun sfârșit aceste obiective și manifestări culturale dar a avut o contribuție importantă în restaurarea mormintelor înaintașilor noștri de pe aceste sublime meleaguri care se odihnesc spre veșnicie în Cimitirul vechi din Cernăuți. Aceste prețioase exemple de devotament și dăruire pentru conservarea valorilor și amintirii strămoșilor noștri dovedesc că nimic nu este imposibil dacă se dorește, dar pentru asta este nevoie de oameni și fapte, de români cu sânge în vene, de români care își iubesc strămoșii și nu se dezic de ei, cum mai fac unii.

Muzeul Etnografic din Pătăruții de Jos este sublim prin simplitatea lui, o veche căsuță bucovineană mutată cu grijă pe locul unde se află acum, cu toate odăile pline cu obiecte de îmbrăcăminte folosite de strămoșii bucovineni, scule de lucru în gospodărie, atât pentru lucrul pământului cât și pentru îndeletnicirile femeilor, între care nu lipsea prețioasa ladă de zestre, umplută cu perine și lăicere țesute în casă. Organizatorii au ținut să menționeze că toate exponatele din muzeu sunt originale, fiind adunate de la pătrăuțeni. Una din încăperi a fost dedicată regretatului fiu al satului, trecut de curând în nemurire, profesorul universitar, doctor în filologie Ilie Popescu, președintele Societății regionale „Golgota” (cu 39 de filiale și peste 400 de membri), cu o carieră academică strălucită de 44 de ani la Catedra de Filologie Română și Clasică a Universității cernăuțene, 33 de cărți, între care „Drumul spre Golgota (Drama familiei Grijincu – Popescu)”, „Steaua vieții” și „Omu-i un miracol al miracolelor”, 400 de lucrări (lingvistică, filologie, filosofie, teologie, istorie etc.) tipărite în Republica Moldova, Ucraina, România și Rusia, fiind primul Cetățean de onoare al localității natale, Pătrăuții de Jos. Am fost tulburat până în adâncul sufletului să regăsesc alături de opera prețioasă a acestui mare cărturar din nordul Bucovinei și cele 10 volume ale mele din Epopeea Ștefaniană „Cavalerii Crucii”, pe care le-am dăruit în toamnă Muzeului.  Scăldate în lumină dumnezeiască și încălzite de sufletele strămoșilor bucovineni care vegheau prin nenumăratele exponate ce au trecut prin mâinile lor, oferă o imagine de icoană lucrărilor din această odaie care vorbesc și vor duce în eternitate mesajul de mântuire pus de creatorii acestui prețios muzeu.

După ce am vizitat muzeul ne-am îndreptat cu toții pașii spre Casa de Cultură și am urmărit Festivalul care s-a desfășurat în aceeași notă sacră de respect și prețuire a amintirii strămoșilor noștri prin interpretarea de trupe de copii, elevi ai școlii din Pătăruții de Jos și din satele vecine, a unor cântece și dansuri strămoșești practicate în vechime în satele din Bucovina. Nelipsita ladă de zestre expusă pe scenă era plină de astă dată cu frumoase straie pentru fete și băieți lucrate de mână de bunicii și străbunicii pătrățenilor de azi, toate originale, multe cu o vechime de peste o sută de ani, unele purtate la nuntă sau la alte ceremonii, păstrate cu sfințenie în cuferele unor gospodari care le-au donat cu dărnicie muzeului. Dansatorii, elevi la școala din sat, treceau pe rând și luat câte un obiect din lada veche a unui străbunic de-a lor, fie o broboadă pe care și-o puneau pe cap , fie o ie sau ițari pe care le țineau în mâini, ca apoi să vorbească despre ele, să le deslușească tâlcul și să spună câte o poveste.

Înainte de a purcede la drum cântecele și dansurile populare bucovinene participanții la eveniment au ținut un minut de reculegere în memoria eroilor căzuți în războiul nemilos care afectează de mai bine de patru ani Ucraina, fiind lansat un mesaj de pace.

Între formațiile care au urcat pe scenă la acest grandios festival au fost artiștii de la Casa de Cultură din Pătrăuții de Jos, renumitul Ansamblu „Mugurel” care ne-au vrăjit cu vechile hore și sârbe strămoșești, „Hora de pe Sirețel”, „Coasa” ,„Hora din Bucovina”, „Bălăceana”, „Huțulca” și „Poloboc”, jucate la nunți și sărbători de românii din Bucovina, membrii Ansamblului folcloric „Țălăncuța” din Oprișeni condus de profesoara Veronica Rusu, membrii Ansamblului „Mugurel” ai Liceului din Pătrăuții de Sus, condus de instructoarea Elena Pintescu, care ne-au oferit un minunat buchet de cântece și dansuri populare strămoșești. Ne-au impresionat până la lacrimi copilașii din primele clase ale școlii din Pătăruții de Jos cu frumoasele lor voci cristaline, care păreau că se iau la întrecere cu ciripitul dumnezeiesc a păsărelelor de la care bunicii și străbunicii noștri s-au inspirat în multe din cântecele lor.

Ne-a captivat cu superbe melodii culese din patrimoniul popular al Bucovinei, noua speranță a muzicii populare bucovinene, tânăra cântăreață Elena Pătraucean, absolventă a Universității Naționale din Iași  „George Enescu”, profesoară de vocal și pian la școala din satul Pătăruții de Jos unde tatăl ei este paroh, vrednic păstrător al credinței strămoșești, care și-a educat fiica în dragoste de țară și de neam, cu superbe melodii culese din patrimoniul popular al Bucovinei,

În cele câteva ceasuri cât a durat Festivalul prin fața ochilor spectatorilor au defilat în pas de muzică și dans sute de copii, elevi și studenți în Pătrăuții de Jos și satele din împrejurimi, dar și adolescenți din sat. Ineditul acestei sublime manifestări culturale l-a dat ținuta autentică a artiștilor, toți îmbrăcați în ii, catrințe, ițari, cămăși populare cu tot felul de modele cusute de mână și încălțați în opinci din piele de porc, cum se purta pe vremuri, toate straiele,  de la basmaua tradițională la obele și opinci fiind autentice,  făcute și purtate de moșii și strămoșii pătrăruțenilor, multe având o vechime de peste 100 de ani, dovadă a grijii cu care au fost păstrate, care denotă respectul față de strămoși a oamenilor simpli,  din popor.

Tot la inedit punem participarea masivă la festival a membrilor comunității din Pătrăuții de Jos și satele din împrejurimi îmbrăcați în portul național tradițional, portul străvechi bucovinean.

Bucovina a fost, este și va fi o grădină de vis pentru amintirea înaintașilor care își poartă fericiți pașii prin ea veghind cu dragoste asupra urmașilor!

Andrei BREABĂN,

scriitor și jurnalist, membru UZPR

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Ce semnifică Înălțarea Domnului.  Sărbătoarea amintește momentul în care Iisus Hristos S-a înălțat la cer în fața apostolilor, la 40 de zile după Înviere. Evenimentul este considerat, în tradiția creștină, drept încheierea activității Sale pământești și începutul unei noi etape spirituale, în care mesajul Evangheliei este dus mai departe de apostoli. Semnificația acestei zile depășește dimensiunea strict religioasă, fiind asociată cu ideea de speranță, mântuire și continuitate spirituală.

În România, Înălţarea Domnului este ziua ce are și o semnificație națională aparte, deoarece este celebrată concomitent cu Ziua Eroilor. În toate bisericile ortodoxe se oficiază slujbe speciale și pomeniri pentru cei care și-au pierdut viața în războaie.  În această zi, credincioșii se salută cu „Hristos S-a Înălțat!”, iar răspunsul este „Adevărat S-a Înălțat!”. Înălțarea Domnului este  mai mult decât o simplă sărbătoare religioasă, transformându-se într-un moment care reunește credința, tradiția și memoria colectivă, într-o zi cu semnificații multiple.

Tradiții şi obiceiuri respectate de Înălțarea Domnului

Înălțarea Domnului este însoțită de numeroase tradiții și obiceiuri populare, care diferă ușor de la o regiune la alta, dar păstrează același fond spiritual. În multe zone, credincioșii duc la biserică bucate pentru a fi sfințite, cum ar fi ouă roșii, cozonac, brânză sau alte preparate tradiționale. După slujbă, acestea sunt împărțite pentru sufletele celor adormiți. De asemenea, se spune că în această zi nu este bine să te cerți sau să fii supărat, întrucât este o sărbătoare a păcii și împăcării.

Una dintre cele mai cunoscute tradiții de Înălțare este legată de leuștean. În multe zone din țară, oamenii pun fire de leuștean la porți, la ferestre sau chiar la brâu, deoarece se spune că această plantă are puteri protectoare.  În tradiția populară, leușteanul este considerat un simbol al sănătății și al protecției divine. Se  crede că planta îi ferește pe oameni de boli, pagubă și ghinion. Bătrânii spun că leușteanul cules și sfințit în această zi poate fi păstrat în casă tot anul pentru protecție. În unele sate, oamenii îl pun inclusiv în grădini sau în gospodării pentru a feri animalele și recoltele de rele.

Alături de leuștean, și frunzele de nuc au un rol important în tradițiile de Înălțare.  Se spune că aceste plante alungă spiritele rele și aduc liniște și prosperitate în casă.  În unele zone, oamenii poartă frunze de nuc la brâu sau le pun sub pernă, crezând că îi vor feri de necazuri și boli.

Această zi este privită ca un moment de reculegere și echilibru, motiv pentru care tradiția recomandă evitarea activităților solicitante sau a conflictelor. În mentalul colectiv s-a păstrat convingerea că lucrul în gospodărie, spălatul rufelor sau munca la câmp nu sunt potrivite în zi de sărbătoare, fiind considerate forme de lipsă de respect față de semnificația religioasă a sărbătorii. În același timp, accentul este pus pe liniște, generozitate și armonie, iar gesturile de caritate sunt încurajate, ca expresie a solidarității și credinței.

Semnele vremii și credințele populare.  Ca multe alte sărbători importante din calendarul popular, și Înălțarea Domnului este legată de numeroase credințe despre vreme și recolte. În unele regiuni se spune că dacă plouă de Ispas, anul va fi bogat și roditor. În schimb, lipsa ploii poate fi interpretată ca semn de secetă și dificultăți pentru agricultură.

***

La 21 mai, când credincioșii sărbătoresc Înălțarea Domnului, sunt pomeniți (pe stil nou) şi Sfinții Împărați Constantin și Elena.

Împăratul Constantin cel Mare este asociat cu recunoașterea libertății creștinilor și cu sprijinirea dezvoltării Bisericii.  În timpul domniei sale, creștinismul a trecut de la statutul de religie persecutată la una protejată. Au fost ridicate biserici importante, iar legislația imperiului a început să fie influențată de valorile creștine.

Sfânta Elena, mama împăratului Constantin, este cunoscută pentru sprijinul acordat creștinilor și pentru tradiția potrivit căreia a descoperit locul Golgotei și lemnul Sfintei Cruci. Ea este legată de ridicarea unor biserici la Ierusalim și în alte locuri sfinte.

Dincolo de tradiții și superstiții, Înălțarea Domnului rămâne o zi dedicată liniștii, rugăciunii și apropierii de familie. Este una dintre acele sărbători în care credința religioasă se împletește perfect cu obiceiurile populare și cu dorința oamenilor de a avea sănătate, protecție și armonie în casă. (Digi24.ro)

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

În tragicul an 1940, localitatea Probotești de lângă Herța a fost împărțită în două de autoritățile sovietice.  Una – Proboteștiul – a rămas în URSS, iar cealaltă – Racovăț – în România. Între ele a fost pusă sârma ghimpată a frontierei.

Autorul cărții, Teodor Cătălin Budacă, este slujitor al altarului la Racovăț. El a studiat istoria acestor localități și împreună cu profesoara de română de la Școala din Proborești, Tatiana Tutunaru-Bârzu, a scos de sub tipar cartea „Probotești – file de letopiseț”. Lucrând la această carte, Teodor Cătălin Budacă a descoperit personalitatea proeminentă a preotului Nicolae Sandovici, care pe parcursul a 49 de ani a fost duhovnicul satului Probotești.

Vasile Bâcu, ca autor al uneia din prefețe,  a amintit: cu vreo treizeci de ani în urmă, când a început editarea ziarului „Gazeta de Herța”, a aflat despre personalitatea părintelui Nicolae Sandovici, un simplu preot de la țară, care a făcut istorie. „El a avut ca scop propășirea neamului, nu numai prin cuvânt, ci și în mod practic, economic, unind astfel noțiunile de trup și suflet – două elemente de bază ale existenței noastre”. Vorbitorul a mai subliniat că autorul, părintele Teodor Cătălin Budacă, înainte de a scrie monografia, a studiat totul ce s-a scris la noi despre Nicolae Sandovici.

Autorul și preoții din Dorohoi, care l-au însoțit la Cernăuți, au făcut o prezentare mai amplă a cărții.  Astfel, cei prezenți la eveniment au fost familiarizați cu personalitatea duhovnicului din Probotești, Nicolae Sandovici.

Preotul Nicolae Sandovici a fost omul de încredere al enoriașilor săi, hotărât în acțiuni, sfătuitor „judecător ales de popor”, un adevărat deșteptător al neamului. El a înțeles că starea culturală a unui popor era strâns legată de starea sa economică și că acolo unde era multă sărăcie, nu   exista nici dragoste de carte. A reușit să înființeze „Banca Populară din Probotești”, care a dat un imbold propășirii locuitorilor satului. A luptat pentru îmbunătățirea vieții sătenilor, pentru păstrarea tradițiilor, portului și graiului străbun. Proboteștiul era cunoscut sub numele de „satul părintelui Nicolae”.

Părintele Teodor Cătălin Budacă a conchis: „Am încercat să zugrăvesc portretul unui preot adevărat, a unui om cu sufletul deschis pentru tot ce este înalt și nobil, a cărui viață s-a sprijinit întotdeauna pe muncă și corectitudine. Munca lui a fost fără a nădăjdui o răsplată, sinceritatea lui, pornită dintr-un suflet curat, a avut un singur scop, îndeplinirea unei misiuni sfinte și găsirea adevărului în toate formulele vieții”.

La lansarea cărții a fost prezentă și o mică delegație din satul Mihai Viteazul din județul Botoșani, înființat de locuitori din Probotești.

Profesoara Tatiana Tutunaru-Bârzu a demonstrat câteva ziare vechi din biblioteca lui Nicolae Sandovici, iar elevi de la Gimnaziul din Probotești au declamat poezii publicate în coloanele acestor ediții.

Cartea părintelui Teodor Cătălin Budacă despre preotul Nicolae Sandovici merită să fie, după cum a spus Vasile Bâcu,  pe masa de lucru a tuturor celora care se declară apropiați ai poporului.

Partea artistică a evenimentului a fost asigurată de surorile Anastasia și Sofia Poclitar din Boian, de ansamblul „Urmașii lui Ștefan” din Mahala și de elevi de la Școala de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Herța. În final, cantautoarea Carolina Jitaru a interpretat un cântec despre mamă, cu prilejul Zilei mamei, care va fi marcată în curând.

La eveniment a participat Consulul General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu.

Foto Vasile Rauț

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Viaţa Sfântului Gheorghe. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a trăit pe vremea împăratului Dioclețian (284-305). S-a născut în Capadocia, într-o familie creștină de origine greacă și a fost învățat din tinerețe în dreapta credință. Când tatăl său a trecut la cele veșnice, Sfântul s-a mutat cu mama sa în Palestina, unde se aflau originile familiei sale și unde mai aveau moșteniri. Ajuns la vârsta desăvârșirii și fiind frumos la chip și viteaz în luptă, prin osteneală, pricepere și destoinicie, tânărul Gheorghe s-a făcut remarcat și prețuit și în scurtă vreme a cucerit cele mai mari cinstiri, până la dregătoria de conducător de oaste, în garda împăratului.  În anul 303, împăratul Dioclețian, din îndemnul ginerelui său Galeriu, a început  prigoana împotriva creștinilor. Istoria creștinătății arată că, din anul 303 și până la 313, Biserica a trecut printr-o cutremurătoare încercare și o sângeroasă probă: creștinii au fost siliți să aleagă, cu prețul vieții lor, între zeii păgâni și Iisus Hristos.

Cunoscând decretul de prigonire împotriva creștinilor, Sf. Gheorghe s-a înfățișat singur înaintea împăratului Dioclețian și, înaintea întregii curți împărățești, a mărturisit deschis că este creștin și că înțelege să slujească în oastea împăratului ca ucenic al lui Hristos. Uimit de această mărturisire și îndemnat de Galeriu, Dioclețian a dat poruncă să fie dus în temniță și supus la chinuri, ca să se lepede de credință. Și a fost trecut prin toate vămile muceniciei. Pe toate le-a îndurat cu bărbăție, Sfântul Mucenic Gheorghe rămânând tare în credință. Văzând chinurile de moarte prin care trecea Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și că rămâne viu și nevătămat, mulţi s-au lepădat de idoli și au venit la credința în Hristos, slăvind într-un glas pe Dumnezeul creștinilor. În vremea ținerii lui în temniță, Sfântul Gheorghe a înviat un mort, doar atingându-se de el. Însăși împărăteasa Alexandra, soția lui Dioclețian, văzând acestea, a mărturisit credința în Hristos, fiind și ea trecută în rândul sfinților mucenici. Dioclețian a dat poruncă să li se taie capul, și Mucenicului și împărătesei Alexandra.

Așadar, ostașii i-au scos afară din cetate, dar, pe drum, înainte de a ajunge la locul de tăiere, împărăteasa, slăbind cu trupul, și-a dat duhul. Iar, când au ajuns la locul hotărât, Sfântul și-a ridicat glasul și s-a rugat cu căldură, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite. Astfel, rugându-se, cu bucurie și-a plecat capul sub sabie, păzind până la capăt credința fără prihană și luând cununa cea neveștejită din mâna lui Hristos, Domnul său. Trupul său a fost aruncat în groapa comună a sclavilor, iar mai târziu a fost luat de creștini și dus în orașul Lida din Palestina.

În iconografie, Sf. Gheorghe apare călare pe un cal, străpungând cu suliţa un balaur. Ipostaza ilustrează o legendă potrivit căreia Sfântul Gheorghe a salvat cetatea Silena din provincia Libiei, terorizată de un balaur. Reprezentarea Sfântului biruitor simbolizează modelul de curaj în lupta cu diavolul.

Tradiții și superstiții de Sfântul Mucenic Gheorghe

Una dintre practicile răspândite în ziua de Sfântul Gheorghe este împodobirea casei cu crengi verzi, obicei care marchează renaşterea naturii. În tradiţia populară se consideră că aceste simboluri vegetale au rol în protejarea gospodăriei de acţiunea spiritelor rele.

De asemenea, oamenii se scaldă, înainte de răsăritul soarelui, într-o apă curgătoare, ca să fie sănătoşi tot anul şi pentru spălarea tuturor relelor.  Busuiocul semănat înainte de răsăritul soarelui e bun pentru cinste: cel care se spală cu rouă de pe el, este cinstit de toată lumea. Se mai spune că cine doarme în această zi, ia somnul mieilor şi tot anul e somnoros.

În această zi se adună de pe câmp plantele medicinale care se păstrează peste an.  Dacă în ziua de Sfântul Gheorghe este rouă multă ori  pâclă, e semn de an bogat, iar dacă e ploaie se va face grâu şi fân, potrivit credinţei populare.

În această zi îşi sărbătoresc onomastica toţi cei care poartă frumosul nume Gheorghe sau derivatele  Gheorghina, George, Georgiana, Georgeta, Geta, Gina, Gelu, Geo, Gică ș.a., cei dragi dorindu-le „La mulţi ani!”, iar patronul lor – Sfântul Gheorghe să-i călăuzească mereu spre fapte frumoase. (News.md)

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

A fost aleasă reușit costumația scenică, iar fetele dansând au folosit ștergare brodate, pe care se pune pâine și sare pentru a întâmpina oaspeții dragi.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Nimic nu se compară și nu este mai frumos în lume ca atunci când sufletul se adapă de la izvoarele sacre ale spiritualității etnice căreia îi aparține, nicicum nu sună mai frumos și mai bogat în expresivitate versurile lui Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Tudor Arghezi, Octavian Goga și a altor poeți ai neamului românesc ca în limba moștenită de la străbuni, cea mai frumoasă podoabă a sufletului popular, care a adunat în desagile ei primitoare tot ce a fost valoros în istoria sa milenară. Multe dintre ele s-ar pierde și nu ar fi cunoscute dacă nu ar exista învățătorii și profesorii noștri care, împreună cu istoricii și alți oameni de cultură nu doar că le completează adăugând noi comori, dar le și păzesc de furii care cu ochi lacomi urmăresc să pună mâna pe ele, nu pentru a le  folosi, ci pentru a le arunca în foc, unii dorindu-și ca odată cu ele să dispară nația română. De aceea cadrele didactice au un rol fundamental în păstrarea culturii și limbii române, atât ca păzitori ale acestor valori fundamentale care dau dimensiunile unei națiuni cât mai ales ca distribuitori către generațiile care vin, care la rândul lor au datoria sfântă să le păzească și să le lase ca pe cea mai prețioasă moștenire copiilor și nepoților lor.

În 26 aprilie 2026 , împreună cu profesorul Ioan Ițco din Câmpulung Moldovenesc și pictorul Rau Bercea din Gura Humorului, la invitația doamnei Lilia Govornean, președinta  Asociației Cadrelor Didactice de Etnie Română din Ucraina (ACDERU) și a doamnei Irina Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuți, am luat parte la un eveniment grandios, festivalul cultural artistic „Din neam în neam, trecând prin anotimpuri”, o adevărată sărbătoare a spiritualității românești transpusă în sunete muzicale de o neasemuită sonoritate și ritmuri de dans realizate cu măiestrie atât de copii cât și de vârstnici, sub îndrumarea cadrelor didactice de la școlile românești din nordul Bucovinei.

Festivalul a avut loc în Palatul Academic, una dintre cele mai fastuoase locații din Cernăuți, cu semnificații simbolice deosebite cu privire la mesajele trimise și organizatorii evenimentului.

Adevărată odă de costumații încărcate într-un divertisment de culori vii, scăldate în lumini și notele vibrante ale sunetelor unei muzici de vis care îți răscoleau sufletul cu vocile de aur și dansul maiestos care le acompania ale artiștilor care prin acest spectacol ne-au oferit un smoc făcut din cele mai frumoase obiceiuri și tradiții populare din Bucovina. prin cele patru anotimpuri conduși de  artiștii care ne-au încântat pe scenă, trăiam aievea viața satului bucovinean din vremea bunicilor și strămoșilor noștri, cu îndeletnicirile lor de zi cu zi, aratul, cositul și culesul roadelor, pe care le împleteau cu cântece și hore de sărbători sau depănând balade și legende vechi la lumina palidă a lămpii.

Pornind la drum cu primăvara, trenul încărcat cu scenete pline de învățături, cântece și dansuri la fel de bogate în povețe, ne-a plimbat vreme de câteva ceasuri prin toate cele patru anotimpuri ale anului, cu îndeletnicirile din fiecare din ele, făcând câte un scurt popas la casele primitoare ale gospodarilor bucovineni unde sătenii se adunau vara la clacă, să ajute tinerii să-și ridice casă, iar iarna femeile se strângeau la șezători unde torceau lâna sau împleteau pulovere, altele țeseau covoare, iar seara se bucurau din merindele aduse în timp ce cântau și depănau povești. Dacă primăvara sătenii arau și însămânțau ogoarele, toamna adunau roadele în pod sau în depozite, îndeletnici surprinse prin muzică și dans, la fel ca colindele și alte obiceiuri la sărbătorile de iarnă în Bucovina. Nu au lipsit prezentarea ștergarului și a costumelor bucovinene cu modele și decorațiuni  specifice portului popular din regiune, având o bogată simbolistică și o frumusețe aparte.

O trupă de bărbați de diferite vârste, condusă de directorul liceului din localitatea Ciudei în vârstă de 79 ani, dar  la fel de plin de energie ca un tânăr, înarmați cu coase și îmbrăcați în costume tradiționale bucovinene, pe sunetele unei melodii de vis, au interpretat cositul fânului la munte în vreme ce mai multe jupânițe, într-un decor al fel de impresionant, înarmate cu secere și voie bună se îndeletniceau cu secerișul grâului.  Odată grâul adunat de pe câmp, gospodarii făceau crupe pentru sarmale sau îl duceau la moară, să facă făină, din care gospodinele plămădeau pâine și cozonaci, îndeletniciri prezentate prin scenete frumos interpretate sau dansuri și cântece din străbuni. Urmăream cu sufletele la gură cu câtă stăruință bunicii noștri prelucrau cânepa după cules, după ce era bine muiată în apă în care uneori sta și două săptămâni, era bătură cu melița melițoiul, iar după ce se pieptăna, fuiorul se punea în furcă și se torcea,  din firul obținut fiind împletite obiecte de îmbrăcăminte sau se țeseau la stative ștergare. La fel se pregătea și lâna din care se țeseau covoare sau se împleteau pulovere călduroase și alte haine pentru iarnă. Urmărind artiștii și artistele care interpretau toate aceste îndeletniciri frumoase simțeam savoarea sarmalelor aburinde și a pâinii calde scoase din cuptor, dar și mirosul parfumat al straielor tocmai terminate de împletit și țesut.

La acest grandios eveniment au luat parte reprezentanți ai Consulatului Român din Cernăuți în frunte cu doamna consul general, ai ACDERU, în frunte cu doamna Lilia Govornean, persoane din conducerea administrație militare a Regiunii Cernăuți și peste 300 de cadre didactice de la școli cu predare în limba română din Ucraina.

Festivalul a început cu un minut de reculegere în memoria miilor de tineri din Ucraina căzuți în războiul nemilos de la răsărit urmat de un avertisment din partea organizatorilor de a ne retrage în ordine dacă va interveni alarma, primind recomandări cu privire la locația adăpostului și ieșirile spre care va trebui să se îndrepte atât spectatorii cât și interpreții.

Ascultând indicațiile, peste sală s-a așternut pentru câteva clipe tăcerea, se simțea emoția din ochii îndurerați ai participanților la festival, unii lăsând să se prelingă lacrimi, poate au pierdut și ei un fiu în luptă,  pe care l-au primit închis în patru scânduri după ce l-au crescut cu atâta trudă, ținându-l la piept când era copil, ca tocmai când era pregătit pentru viață să se stingă răpus de gloanțe sau schije ucigașe. În aerul sumbru care plutea în sală vedeam aievea deasupra capetelor noastre un stol de drone care se îndrepta vertiginos spre noi, imagine cu care am trăit o bună bucată de vreme, unii participanți poate până s-a terminat festivalul.

Tocmai de aceea, manifestarea culturală organizată de cadrele didactice de etnie română într-o locație deosebită și o atmosferă de adevărată sărbătoare reprezintă și un răspuns răspicat dat războiului prin care artiștii care au derulat pe scenă au cerut ca dronele să fie înlocuite cu frumoasele îndeletniciri tradiționale ale strămoșilor noștri, cu cântecele și horele atât de frumoase care se făceau la clacă și la șezători, lăsând să triumfe pacea și iubirea între oameni, cum ne-a  povățuit Hristos.

Acest magnific festival este și expresia prieteniei româno-ucraineană care s-a manifestat din plin în acest război crud provocat de dușmanul de la răsărit, susținerea de către poporul și statul român a poporului ucrainean greu încercat de ororile războiului, durerea împărtășită pentru numeroasele lui victime, cât și coeziunea etnicilor români din Ucraina care alături de ucraineni și alte comunități etnice au dat numeroase jertfe de sânge, fiind pline cimitirele din nordul Bucovinei de țărână reavănă sub care zac sutele de tineri căzuți în război.

Andrei BREABĂN,

scriitor (Suceava)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Participanții la spectacolul „Din neam în neam trecând prin anotimpuri” au fost felicitați de reprezentanții direcțiilor de învățământ și cultură din cadrul AMR Cernăuți, de Consulul General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu, de delegația din județul Suceava, din care au făcut parte profesorul Ioan Ițco, scriitorul Andrei Breabăn și pictorul Radu Bercea.

Despre cele câteva ore trăite în lumea amintirilor, tradițiilor și sărbătorilor calendaristice publicația online „Libertatea Cuvântului” va relata în postările următoare.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Iconografia creștină păstrează cel mai mult, imaginea Sfântului Gheorghe călare pe un cal, străpungând cu sulița un balaur. Este vorba despre legenda în care Sfântul Gheorghe salvează cetatea Silena din provincia Libiei, ce era terorizată de un balaur, iar această imagine a sfântului a rămas în amintirea oamenilor ca model de curaj în lupta cu diavolul.

Reprezentarea Sfântului Gheorghe doborând balaurul este prezentă și pe steagul Moldovei medievale, steag aflat inițial la Mânăstirea Zografu din Muntele Athos, steag pe care se mai afla și o broderie cusută cu fir de aur în care este scrisă o rugăciune a lui Ștefan cel Mare către Sfântul Mucenic Gheorghe.

De numele Sfântului este legat direct începutul creștinării Rusiei Kievene — căci Sfântul Vladimir cel Mare a primit Taina Botezului la Mănăstirea Sfântul Gheorghe de lângă Hersones. Nu se știe cu exactitate cine l-a proclamat pe Sfântul Gheorghe (Iurii) patron al Rusiei-Ucrainei, însă cel care a contribuit cel mai mult la răspândirea cultului său în ținuturile rusești a fost cneazul Iaroslav cel Înțelept, care a primit la botez numele Iurii.

În anul 1030, în timpul unei campanii în nord, în ținuturile ciuzilor, el a fondat acolo un oraș pe care l-a numit Iuriev (astăzi orașul Tartu din Estonia). Doi ani mai târziu, cneazul a întemeiat o altă cetate cu același nume, la 80 kilometri sud-vest de Kiev. Când orașul a fost ars de mongoli, din el a mai rămas doar clădirea albă a bisericii, construită în anul 1050. De la aceasta provine denumirea actuală a orașului — Bila Țerkva (Biserica Albă).

Peste hotare, Sfântul Gheorghe este considerat patronul Angliei, Portugaliei, Lituaniei, Georgiei, Etiopiei, Cataloniei, al orașelor italiene Genova și Ferrara, precum și al armatei grecești și române.  Credincioșii i se adresează Sfântului Gheorghe în rugăciuni cu cereri pentru sănătatea sufletească și trupească; rodnicia pământului; ajutor și mijlocire în lupta împotriva dușmanilor pământului natal.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Au trecut anii și a crescut palmaresul acestor două colective populare. Regretatul Dumitru Scalco a reușit să participe la prima ediție a Festivalului „Doina Primăverii” de la Horbova. Duminica trecută a avut loc cea de a opta ediție a acestui festival horbovean al cântecului și dansului popular românesc. Ea a fost consacrată memoriei neuitatului muzicant Dumitru Scalco. O bună parte a programului de concert a fost asigurată de trei colective de dansatori – „Alunelul”,  „Ghiocelul” și „Mugurelul” – colective conduse de fiica și fiul Mariei Buzduga – Iulia Ciobanu și Iulian Buzduga.

Dansatorii din Horbova sunt grațioși în mișcări ca și valurile zefirului – vântul cald ce desface florile primăverii.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com