În tragicul an 1940, localitatea Probotești de lângă Herța a fost împărțită în două de autoritățile sovietice.  Una – Proboteștiul – a rămas în URSS, iar cealaltă – Racovăț – în România. Între ele a fost pusă sârma ghimpată a frontierei.

Autorul cărții, Teodor Cătălin Budacă, este slujitor al altarului la Racovăț. El a studiat istoria acestor localități și împreună cu profesoara de română de la Școala din Proborești, Tatiana Tutunaru-Bârzu, a scos de sub tipar cartea „Probotești – file de letopiseț”. Lucrând la această carte, Teodor Cătălin Budacă a descoperit personalitatea proeminentă a preotului Nicolae Sandovici, care pe parcursul a 49 de ani a fost duhovnicul satului Probotești.

Vasile Bâcu, ca autor al uneia din prefețe,  a amintit: cu vreo treizeci de ani în urmă, când a început editarea ziarului „Gazeta de Herța”, a aflat despre personalitatea părintelui Nicolae Sandovici, un simplu preot de la țară, care a făcut istorie. „El a avut ca scop propășirea neamului, nu numai prin cuvânt, ci și în mod practic, economic, unind astfel noțiunile de trup și suflet – două elemente de bază ale existenței noastre”. Vorbitorul a mai subliniat că autorul, părintele Teodor Cătălin Budacă, înainte de a scrie monografia, a studiat totul ce s-a scris la noi despre Nicolae Sandovici.

Autorul și preoții din Dorohoi, care l-au însoțit la Cernăuți, au făcut o prezentare mai amplă a cărții.  Astfel, cei prezenți la eveniment au fost familiarizați cu personalitatea duhovnicului din Probotești, Nicolae Sandovici.

Preotul Nicolae Sandovici a fost omul de încredere al enoriașilor săi, hotărât în acțiuni, sfătuitor „judecător ales de popor”, un adevărat deșteptător al neamului. El a înțeles că starea culturală a unui popor era strâns legată de starea sa economică și că acolo unde era multă sărăcie, nu   exista nici dragoste de carte. A reușit să înființeze „Banca Populară din Probotești”, care a dat un imbold propășirii locuitorilor satului. A luptat pentru îmbunătățirea vieții sătenilor, pentru păstrarea tradițiilor, portului și graiului străbun. Proboteștiul era cunoscut sub numele de „satul părintelui Nicolae”.

Părintele Teodor Cătălin Budacă a conchis: „Am încercat să zugrăvesc portretul unui preot adevărat, a unui om cu sufletul deschis pentru tot ce este înalt și nobil, a cărui viață s-a sprijinit întotdeauna pe muncă și corectitudine. Munca lui a fost fără a nădăjdui o răsplată, sinceritatea lui, pornită dintr-un suflet curat, a avut un singur scop, îndeplinirea unei misiuni sfinte și găsirea adevărului în toate formulele vieții”.

La lansarea cărții a fost prezentă și o mică delegație din satul Mihai Viteazul din județul Botoșani, înființat de locuitori din Probotești.

Profesoara Tatiana Tutunaru-Bârzu a demonstrat câteva ziare vechi din biblioteca lui Nicolae Sandovici, iar elevi de la Gimnaziul din Probotești au declamat poezii publicate în coloanele acestor ediții.

Cartea părintelui Teodor Cătălin Budacă despre preotul Nicolae Sandovici merită să fie, după cum a spus Vasile Bâcu,  pe masa de lucru a tuturor celora care se declară apropiați ai poporului.

Partea artistică a evenimentului a fost asigurată de surorile Anastasia și Sofia Poclitar din Boian, de ansamblul „Urmașii lui Ștefan” din Mahala și de elevi de la Școala de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Herța. În final, cantautoarea Carolina Jitaru a interpretat un cântec despre mamă, cu prilejul Zilei mamei, care va fi marcată în curând.

La eveniment a participat Consulul General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu.

Foto Vasile Rauț

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Viaţa Sfântului Gheorghe. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a trăit pe vremea împăratului Dioclețian (284-305). S-a născut în Capadocia, într-o familie creștină de origine greacă și a fost învățat din tinerețe în dreapta credință. Când tatăl său a trecut la cele veșnice, Sfântul s-a mutat cu mama sa în Palestina, unde se aflau originile familiei sale și unde mai aveau moșteniri. Ajuns la vârsta desăvârșirii și fiind frumos la chip și viteaz în luptă, prin osteneală, pricepere și destoinicie, tânărul Gheorghe s-a făcut remarcat și prețuit și în scurtă vreme a cucerit cele mai mari cinstiri, până la dregătoria de conducător de oaste, în garda împăratului.  În anul 303, împăratul Dioclețian, din îndemnul ginerelui său Galeriu, a început  prigoana împotriva creștinilor. Istoria creștinătății arată că, din anul 303 și până la 313, Biserica a trecut printr-o cutremurătoare încercare și o sângeroasă probă: creștinii au fost siliți să aleagă, cu prețul vieții lor, între zeii păgâni și Iisus Hristos.

Cunoscând decretul de prigonire împotriva creștinilor, Sf. Gheorghe s-a înfățișat singur înaintea împăratului Dioclețian și, înaintea întregii curți împărățești, a mărturisit deschis că este creștin și că înțelege să slujească în oastea împăratului ca ucenic al lui Hristos. Uimit de această mărturisire și îndemnat de Galeriu, Dioclețian a dat poruncă să fie dus în temniță și supus la chinuri, ca să se lepede de credință. Și a fost trecut prin toate vămile muceniciei. Pe toate le-a îndurat cu bărbăție, Sfântul Mucenic Gheorghe rămânând tare în credință. Văzând chinurile de moarte prin care trecea Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și că rămâne viu și nevătămat, mulţi s-au lepădat de idoli și au venit la credința în Hristos, slăvind într-un glas pe Dumnezeul creștinilor. În vremea ținerii lui în temniță, Sfântul Gheorghe a înviat un mort, doar atingându-se de el. Însăși împărăteasa Alexandra, soția lui Dioclețian, văzând acestea, a mărturisit credința în Hristos, fiind și ea trecută în rândul sfinților mucenici. Dioclețian a dat poruncă să li se taie capul, și Mucenicului și împărătesei Alexandra.

Așadar, ostașii i-au scos afară din cetate, dar, pe drum, înainte de a ajunge la locul de tăiere, împărăteasa, slăbind cu trupul, și-a dat duhul. Iar, când au ajuns la locul hotărât, Sfântul și-a ridicat glasul și s-a rugat cu căldură, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite. Astfel, rugându-se, cu bucurie și-a plecat capul sub sabie, păzind până la capăt credința fără prihană și luând cununa cea neveștejită din mâna lui Hristos, Domnul său. Trupul său a fost aruncat în groapa comună a sclavilor, iar mai târziu a fost luat de creștini și dus în orașul Lida din Palestina.

În iconografie, Sf. Gheorghe apare călare pe un cal, străpungând cu suliţa un balaur. Ipostaza ilustrează o legendă potrivit căreia Sfântul Gheorghe a salvat cetatea Silena din provincia Libiei, terorizată de un balaur. Reprezentarea Sfântului biruitor simbolizează modelul de curaj în lupta cu diavolul.

Tradiții și superstiții de Sfântul Mucenic Gheorghe

Una dintre practicile răspândite în ziua de Sfântul Gheorghe este împodobirea casei cu crengi verzi, obicei care marchează renaşterea naturii. În tradiţia populară se consideră că aceste simboluri vegetale au rol în protejarea gospodăriei de acţiunea spiritelor rele.

De asemenea, oamenii se scaldă, înainte de răsăritul soarelui, într-o apă curgătoare, ca să fie sănătoşi tot anul şi pentru spălarea tuturor relelor.  Busuiocul semănat înainte de răsăritul soarelui e bun pentru cinste: cel care se spală cu rouă de pe el, este cinstit de toată lumea. Se mai spune că cine doarme în această zi, ia somnul mieilor şi tot anul e somnoros.

În această zi se adună de pe câmp plantele medicinale care se păstrează peste an.  Dacă în ziua de Sfântul Gheorghe este rouă multă ori  pâclă, e semn de an bogat, iar dacă e ploaie se va face grâu şi fân, potrivit credinţei populare.

În această zi îşi sărbătoresc onomastica toţi cei care poartă frumosul nume Gheorghe sau derivatele  Gheorghina, George, Georgiana, Georgeta, Geta, Gina, Gelu, Geo, Gică ș.a., cei dragi dorindu-le „La mulţi ani!”, iar patronul lor – Sfântul Gheorghe să-i călăuzească mereu spre fapte frumoase. (News.md)

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

A fost aleasă reușit costumația scenică, iar fetele dansând au folosit ștergare brodate, pe care se pune pâine și sare pentru a întâmpina oaspeții dragi.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Nimic nu se compară și nu este mai frumos în lume ca atunci când sufletul se adapă de la izvoarele sacre ale spiritualității etnice căreia îi aparține, nicicum nu sună mai frumos și mai bogat în expresivitate versurile lui Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Tudor Arghezi, Octavian Goga și a altor poeți ai neamului românesc ca în limba moștenită de la străbuni, cea mai frumoasă podoabă a sufletului popular, care a adunat în desagile ei primitoare tot ce a fost valoros în istoria sa milenară. Multe dintre ele s-ar pierde și nu ar fi cunoscute dacă nu ar exista învățătorii și profesorii noștri care, împreună cu istoricii și alți oameni de cultură nu doar că le completează adăugând noi comori, dar le și păzesc de furii care cu ochi lacomi urmăresc să pună mâna pe ele, nu pentru a le  folosi, ci pentru a le arunca în foc, unii dorindu-și ca odată cu ele să dispară nația română. De aceea cadrele didactice au un rol fundamental în păstrarea culturii și limbii române, atât ca păzitori ale acestor valori fundamentale care dau dimensiunile unei națiuni cât mai ales ca distribuitori către generațiile care vin, care la rândul lor au datoria sfântă să le păzească și să le lase ca pe cea mai prețioasă moștenire copiilor și nepoților lor.

În 26 aprilie 2026 , împreună cu profesorul Ioan Ițco din Câmpulung Moldovenesc și pictorul Rau Bercea din Gura Humorului, la invitația doamnei Lilia Govornean, președinta  Asociației Cadrelor Didactice de Etnie Română din Ucraina (ACDERU) și a doamnei Irina Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuți, am luat parte la un eveniment grandios, festivalul cultural artistic „Din neam în neam, trecând prin anotimpuri”, o adevărată sărbătoare a spiritualității românești transpusă în sunete muzicale de o neasemuită sonoritate și ritmuri de dans realizate cu măiestrie atât de copii cât și de vârstnici, sub îndrumarea cadrelor didactice de la școlile românești din nordul Bucovinei.

Festivalul a avut loc în Palatul Academic, una dintre cele mai fastuoase locații din Cernăuți, cu semnificații simbolice deosebite cu privire la mesajele trimise și organizatorii evenimentului.

Adevărată odă de costumații încărcate într-un divertisment de culori vii, scăldate în lumini și notele vibrante ale sunetelor unei muzici de vis care îți răscoleau sufletul cu vocile de aur și dansul maiestos care le acompania ale artiștilor care prin acest spectacol ne-au oferit un smoc făcut din cele mai frumoase obiceiuri și tradiții populare din Bucovina. prin cele patru anotimpuri conduși de  artiștii care ne-au încântat pe scenă, trăiam aievea viața satului bucovinean din vremea bunicilor și strămoșilor noștri, cu îndeletnicirile lor de zi cu zi, aratul, cositul și culesul roadelor, pe care le împleteau cu cântece și hore de sărbători sau depănând balade și legende vechi la lumina palidă a lămpii.

Pornind la drum cu primăvara, trenul încărcat cu scenete pline de învățături, cântece și dansuri la fel de bogate în povețe, ne-a plimbat vreme de câteva ceasuri prin toate cele patru anotimpuri ale anului, cu îndeletnicirile din fiecare din ele, făcând câte un scurt popas la casele primitoare ale gospodarilor bucovineni unde sătenii se adunau vara la clacă, să ajute tinerii să-și ridice casă, iar iarna femeile se strângeau la șezători unde torceau lâna sau împleteau pulovere, altele țeseau covoare, iar seara se bucurau din merindele aduse în timp ce cântau și depănau povești. Dacă primăvara sătenii arau și însămânțau ogoarele, toamna adunau roadele în pod sau în depozite, îndeletnici surprinse prin muzică și dans, la fel ca colindele și alte obiceiuri la sărbătorile de iarnă în Bucovina. Nu au lipsit prezentarea ștergarului și a costumelor bucovinene cu modele și decorațiuni  specifice portului popular din regiune, având o bogată simbolistică și o frumusețe aparte.

O trupă de bărbați de diferite vârste, condusă de directorul liceului din localitatea Ciudei în vârstă de 79 ani, dar  la fel de plin de energie ca un tânăr, înarmați cu coase și îmbrăcați în costume tradiționale bucovinene, pe sunetele unei melodii de vis, au interpretat cositul fânului la munte în vreme ce mai multe jupânițe, într-un decor al fel de impresionant, înarmate cu secere și voie bună se îndeletniceau cu secerișul grâului.  Odată grâul adunat de pe câmp, gospodarii făceau crupe pentru sarmale sau îl duceau la moară, să facă făină, din care gospodinele plămădeau pâine și cozonaci, îndeletniciri prezentate prin scenete frumos interpretate sau dansuri și cântece din străbuni. Urmăream cu sufletele la gură cu câtă stăruință bunicii noștri prelucrau cânepa după cules, după ce era bine muiată în apă în care uneori sta și două săptămâni, era bătură cu melița melițoiul, iar după ce se pieptăna, fuiorul se punea în furcă și se torcea,  din firul obținut fiind împletite obiecte de îmbrăcăminte sau se țeseau la stative ștergare. La fel se pregătea și lâna din care se țeseau covoare sau se împleteau pulovere călduroase și alte haine pentru iarnă. Urmărind artiștii și artistele care interpretau toate aceste îndeletniciri frumoase simțeam savoarea sarmalelor aburinde și a pâinii calde scoase din cuptor, dar și mirosul parfumat al straielor tocmai terminate de împletit și țesut.

La acest grandios eveniment au luat parte reprezentanți ai Consulatului Român din Cernăuți în frunte cu doamna consul general, ai ACDERU, în frunte cu doamna Lilia Govornean, persoane din conducerea administrație militare a Regiunii Cernăuți și peste 300 de cadre didactice de la școli cu predare în limba română din Ucraina.

Festivalul a început cu un minut de reculegere în memoria miilor de tineri din Ucraina căzuți în războiul nemilos de la răsărit urmat de un avertisment din partea organizatorilor de a ne retrage în ordine dacă va interveni alarma, primind recomandări cu privire la locația adăpostului și ieșirile spre care va trebui să se îndrepte atât spectatorii cât și interpreții.

Ascultând indicațiile, peste sală s-a așternut pentru câteva clipe tăcerea, se simțea emoția din ochii îndurerați ai participanților la festival, unii lăsând să se prelingă lacrimi, poate au pierdut și ei un fiu în luptă,  pe care l-au primit închis în patru scânduri după ce l-au crescut cu atâta trudă, ținându-l la piept când era copil, ca tocmai când era pregătit pentru viață să se stingă răpus de gloanțe sau schije ucigașe. În aerul sumbru care plutea în sală vedeam aievea deasupra capetelor noastre un stol de drone care se îndrepta vertiginos spre noi, imagine cu care am trăit o bună bucată de vreme, unii participanți poate până s-a terminat festivalul.

Tocmai de aceea, manifestarea culturală organizată de cadrele didactice de etnie română într-o locație deosebită și o atmosferă de adevărată sărbătoare reprezintă și un răspuns răspicat dat războiului prin care artiștii care au derulat pe scenă au cerut ca dronele să fie înlocuite cu frumoasele îndeletniciri tradiționale ale strămoșilor noștri, cu cântecele și horele atât de frumoase care se făceau la clacă și la șezători, lăsând să triumfe pacea și iubirea între oameni, cum ne-a  povățuit Hristos.

Acest magnific festival este și expresia prieteniei româno-ucraineană care s-a manifestat din plin în acest război crud provocat de dușmanul de la răsărit, susținerea de către poporul și statul român a poporului ucrainean greu încercat de ororile războiului, durerea împărtășită pentru numeroasele lui victime, cât și coeziunea etnicilor români din Ucraina care alături de ucraineni și alte comunități etnice au dat numeroase jertfe de sânge, fiind pline cimitirele din nordul Bucovinei de țărână reavănă sub care zac sutele de tineri căzuți în război.

Andrei BREABĂN,

scriitor (Suceava)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Participanții la spectacolul „Din neam în neam trecând prin anotimpuri” au fost felicitați de reprezentanții direcțiilor de învățământ și cultură din cadrul AMR Cernăuți, de Consulul General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu, de delegația din județul Suceava, din care au făcut parte profesorul Ioan Ițco, scriitorul Andrei Breabăn și pictorul Radu Bercea.

Despre cele câteva ore trăite în lumea amintirilor, tradițiilor și sărbătorilor calendaristice publicația online „Libertatea Cuvântului” va relata în postările următoare.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Iconografia creștină păstrează cel mai mult, imaginea Sfântului Gheorghe călare pe un cal, străpungând cu sulița un balaur. Este vorba despre legenda în care Sfântul Gheorghe salvează cetatea Silena din provincia Libiei, ce era terorizată de un balaur, iar această imagine a sfântului a rămas în amintirea oamenilor ca model de curaj în lupta cu diavolul.

Reprezentarea Sfântului Gheorghe doborând balaurul este prezentă și pe steagul Moldovei medievale, steag aflat inițial la Mânăstirea Zografu din Muntele Athos, steag pe care se mai afla și o broderie cusută cu fir de aur în care este scrisă o rugăciune a lui Ștefan cel Mare către Sfântul Mucenic Gheorghe.

De numele Sfântului este legat direct începutul creștinării Rusiei Kievene — căci Sfântul Vladimir cel Mare a primit Taina Botezului la Mănăstirea Sfântul Gheorghe de lângă Hersones. Nu se știe cu exactitate cine l-a proclamat pe Sfântul Gheorghe (Iurii) patron al Rusiei-Ucrainei, însă cel care a contribuit cel mai mult la răspândirea cultului său în ținuturile rusești a fost cneazul Iaroslav cel Înțelept, care a primit la botez numele Iurii.

În anul 1030, în timpul unei campanii în nord, în ținuturile ciuzilor, el a fondat acolo un oraș pe care l-a numit Iuriev (astăzi orașul Tartu din Estonia). Doi ani mai târziu, cneazul a întemeiat o altă cetate cu același nume, la 80 kilometri sud-vest de Kiev. Când orașul a fost ars de mongoli, din el a mai rămas doar clădirea albă a bisericii, construită în anul 1050. De la aceasta provine denumirea actuală a orașului — Bila Țerkva (Biserica Albă).

Peste hotare, Sfântul Gheorghe este considerat patronul Angliei, Portugaliei, Lituaniei, Georgiei, Etiopiei, Cataloniei, al orașelor italiene Genova și Ferrara, precum și al armatei grecești și române.  Credincioșii i se adresează Sfântului Gheorghe în rugăciuni cu cereri pentru sănătatea sufletească și trupească; rodnicia pământului; ajutor și mijlocire în lupta împotriva dușmanilor pământului natal.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Au trecut anii și a crescut palmaresul acestor două colective populare. Regretatul Dumitru Scalco a reușit să participe la prima ediție a Festivalului „Doina Primăverii” de la Horbova. Duminica trecută a avut loc cea de a opta ediție a acestui festival horbovean al cântecului și dansului popular românesc. Ea a fost consacrată memoriei neuitatului muzicant Dumitru Scalco. O bună parte a programului de concert a fost asigurată de trei colective de dansatori – „Alunelul”,  „Ghiocelul” și „Mugurelul” – colective conduse de fiica și fiul Mariei Buzduga – Iulia Ciobanu și Iulian Buzduga.

Dansatorii din Horbova sunt grațioși în mișcări ca și valurile zefirului – vântul cald ce desface florile primăverii.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Această sărbătoare a „primăverii cântecului și dansului popular românesc” a fost creată prin harul și sârguința unui  număr mare de artiști amatori, cei mai mici fiind de la grădinița din localitate. Orchestra „Valea Prutului” i-a acompaniat pe majoritatea soliștilor vocaliști. Iar cele trei ansambluri de dansatori – „Alunelul”, „Ghiocelul” și „Mugurelul” – au cules ovațiile spectatorilor.

Primarul CT Ostrița, Vasile Țurcan, și starostele satului Horbova, Sorina Palamariu, i-au menționat pe lucrătorii culturii, care au contribuit la organizarea festivalului.

„Libertatea Cuvântului” va reveni cu un reportaj mai amplu de la Festivalul „Doina Primăverii”.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

La o săptămână după Învierea Domnului, în lunea de după Duminica Tomii, românii sărbătoresc Paștele Blajinilor. Această sărbătoare tradițională este consacrată pomenirii celor morți și legăturii dintre cei vii și cei plecați. Paștele Blajinilor are o semnificație profund spirituală. Credincioșii își amintesc de rudele și apropiații decedați, merg la cimitir, aprind lumânări și dau de pomană. Prin aceste gesturi, se păstrează legătura simbolică cu cei plecați și se consideră că sufletele acestora sunt ajutate.

Este creștinește ca în această zi să ne amintim și de fiii și fiicele neamului nostru românesc, care au lăsat urme frumoase pe pământ, prin săvârșirea unor fapte nobile și demne, au creat un bogat tezaur spiritual fără de care este imposibilă propășirea poporului.

Nu numai pentru rude și cunoscuți, pentru colegi de breaslă, ci și pentru întreaga comunitate românească din regiunea Cernăuți au rămas scumpe numele unor personalități luminoase, scrise în cartea neamului.

Gheorghe Ungureanu – poetul care „a trăit și a murit în fiecare clipă”

Poetul cernăuțean Gheorghe Ungureanu a trecut dincolo de „cercul strâmt” al vieții anul trecut, când toamna s-a întâlnit cu iarna. Drumul destinului i-a fost scurt, nici n-a ajuns în toamna vieții ca să se bucure de roadele bogate ale sârguinței și harului său poetic. După cum afirmau doi renumiți profesori ai lui, și ei plecați în lumea celor drepți, Nicolae Mintencu, profesorul de română de la Școala medie din Voloca, și Grigore Bostan, șeful Catedrei de Filologie Română și Clasică a Universității din Cernăuți, Gheorghe Ungureanu s-a născut poet. Ei l-au scos pe drumul magistral al artei poetice. A fost un drum anevoios, însă Gheorghe Ungureanu a pășit cu încredere pe el, Distinsul nostru bucovinean de la Chișinău, Arcadie Suceveanu, a spus destul de convingător că Gheorghe Ungureanu a „răsturnat” clișeele tradiționale despre poezie. Poezia pe care a scris-o Gheorghe Ungureanu s-a născut din zbucium în sufletul lui mare, acolo unde era mereu prezentă lumina divină. Pe parcursul vieții sale scurte poetul Gheorghe Ungureanu a scos de sub tipar o singură plachetă de versuri. Așa și n-a reușit să depună la editură manuscrisul celui de-al doilea volum.  Ar fi păcat ca el să nu vadă lumina tiparului.  Prin el „timpul” poetului va fi „acasă”, așa după cum afirma în una din ultimele sale poezii publicate în șpalturile revistei pe care a editat-o –  „Septentrion literar”.

Petru Apetri – „bastion al învățământului”

Drumul vieții lui Petru Apetri a fost un drum spre lumina cărții. În anul 1960 el a absolvit Școala medie din satul natal Târnauca de lângă Herța, unde l-a avut ca profesor de istorie pe renumitul Ropoport. Acesta l-a și îndrumat să se înscrie la Facultatea de Istorie a Universității din Chișinău, însă  n-a trecut concursul. A doua încercare, reușită, a fost la Facultatea de Filologie a Universității cernăuțene, specialitatea „limba și literatura moldovenească” (adică română). După absolvirea universității a fost repartizat la Școala din Ursoaia, un cătun mai îndepărtat al Igeștiului. Fiind tare pe poziție ca piatra, în scurt timp i s-a încredințat postul de director. La vremea ceea era cel mai tânăr director de școală din raionul Storojineț. A îndeplinit această funcție pe parcursul a șase ani, patru ani a fost primar al satului, dar avea și lecții la școală, iar un sfert de veac – director al Școlii medii din Igești.  Dar pasiunea pentru istorie așa și nu l-a părăsit.  În 1984 s-a înscris în anul doi la Facultatea de Istorie din Chișinău, la secția fără frecvență. Cea de a doua specialitate a devenit pentru el principală.  Colegii l-au caracterizat astfel: era un mare entuziast, un bastion al învățământului din Bucovina.

–   Domnul Petru Apetri a lucrat la școala noastră până în 2019, constată actuala directoare a Liceului din Igești, Olga Ionașcu. Câțiva ani a făcut naveta de la Cernăuți, căci acolo se mutase cu traiul familia sa. Soția sa Tatiana, de asemenea, a fost profesoară la Școala din Igești. Când Petru Apetri  și-a sărbătorit jubileul de 80 de ani în 2023, l-am felicitat și l-am invitat să vină împreună cu soția la Liceul nostru, cu prilejul Zilei învățătorului. Deoarece la Casa de cultură din Ciudei se află galeria personalităților din Bucovina, am propus ca ea să fie completată și cu portretul acestui minunat pedagog, care și-a adus o mare contribuție la dezvoltarea învățământului în limba română în ținutul nostru. Petru Apetri ne-a părăsit pentru totdeauna la 15 februarie 2026.

Pintilie Bilețchi – autor de imnuri

Pedagogul și Omul cu har deosebit,  Pintilie Bilețchi a avut o viață lungă, trecând pragul de vârstă de 90 de ani.  Născut în satul Oprișeni, el a activat toată viața la Boian –  la școlile din Priprutia și din Hlinița. Pintilie Bilețchi a fost profesor de fizică și matematică. Însă fizicianul  Bilețchi poate fi considerat și „liric”, adică a fost pasionat de cântec și poezie. La Școala din Hlinița a creat o fanfară, a compus imnul  Gimnaziului din Boian-Hlinița (în prezent Liceul Liderul „Ion Neculce”). De altfel, el a scris și imnul satului Boian, precum  și al satului său de baștină, Oprișeni.

–Domnul Pintilie Bilețchi a fost cu adevărat un lider, a participat activ la viața publică a Boianului, relevă Svetlana Gauca, actuala directoare a Liceului Liderul  „Ion Neculce” din Boian-Hlinița. El a fost profesorul profesorilor. O bună parte dintre membrii colectivului nostru pedagogic sunt discipolii lui Pintilie Bilețchi.

–Pintilie Bilețchi a ținut foarte mult la satul Boian, afirmă adjunctul directorului Liceului de la Hlinița, Gheorghe Demenciuc. El a scris o cărțulie despre istoria Boianului. Se pregătea să țină un curs facultativ la Liceu. A fost un om foarte punctual, corect și cinstit. Îi plăcea să i se spună adevărul. Mulți ani a fost deputat în Consiliul sătesc. În 2016, pe când eram primar al Boianului, am hotărât să punem  o piatră comemorativă în locul unde urmează să fie ridicat un monument în cinstea împlinirii a o sută de ani de la întoarcerea la baștină a boincenilor deportați de autoritățile ruse în Primul Război Mondial în regiunile Astrahan și Saratov. Atunci Pintilie Bilețchi ne-a ajutat în privința căutării documentelor respective. Vestitul pedagog ne-a lăsat ca moștenire și o plachetă cu versurile și cântecele sale – „Pe valurile Prutului”. Acum gândurile ne duc la el pe valurile amintirilor.

Viorel Iastremschi – ultimul conducător al raionului Herța

Lui Viorel Iastremschi din Țureni i-a fost dat să fie ultimul conducător al raionului Herța – într-o perioadă destul de complicată, când a început și s-a desfășurat reforma administrativ-teritorială. Era unicul raion în regiunea Cernăuți, populat în mai mult de 90 la sută de români. Acest factor a stârnit multe discuții în privința creării a uneia sau a două comunități teritoriale în cadrul raionului. În cele din urmă, a prevalat propunerea de a fi create două comunități cu centrele la Ostrița și Herța. Viorel Iastremschi, ca șef al Administrației Raionale, care se desființa, s-a aliniat la „ai săi”, adică la CT Ostrița.  De-a lungul carierei sale, el a ocupat posturi de conducere, a fost membru al partidului politic „Frontul Popular” și deputat în Consiliul Regional Cernăuți. Reforma descentralizării puterii în stat l-a determinat să lase  activitatea de funcționar și să revină la cea de întreprinzător în producția agricolă. El a fost coproprietar al întreprinderilor „Vior-Trans” și „Kolosok-2”.

La începutul lunii martie a anului curent a încetat să bată inima  acestui om care a servit sincer interesele comunității, a contribuit la soluționarea problemelor de importanță deosebită.

Mihai Diaconu – acordeonist virtuos și fost discipol al Sofiei Rotaru

Odată, într-o discuție cu jurnaliștii, Mihai Diaconu, Lucrător emerit al culturii din Ucraina, talentat acordeonist, cetățean de onoare al comunității Voloca și conducător artistic  la Căminul cultural din localitate, a declarat cu mândrie că, fiind student la Colegiul de Educație Culturală (în prezent Colegiul de Artă „Isidor Vorobchievici”), a avut-o ca profesoară de solfegiu pe Sofia Rotaru. Era până la crearea Ansamblului vocal-instrumental „Ruta Roșie” cu care celebra interpretă a ieșit pe scenele republicană, unională și internațională.

Născut în satul Târnauca de lângă Herța,  Mihai Diaconu, după absolvirea școlii, și-a urmat studiile la Colegiul de educație culturală din Cernăuți, pe care l-a absolvit în anul 1971. În același an și-a început activitatea profesională ca director artistic al Casei de cultură din satul Voloca, unde a muncit cu devotament până în ultimele zile.

Talentul și dragostea sa pentru muzică au inspirat mai multe generații. Datorită muncii sale neobosite, sute de copii și adulți au îndrăgit cultura muzicală a satului natal, iar mulți dintre ei și-au descoperit și dezvoltat propriile talente. El a fost cunoscut nu doar în comuna Voloca, ci și departe de hotarele ei, evoluând cu Orchestra de instrumente populare în cadrul unor festivaluri folclorice internaționale.

…Ne-am amintit doar de cinci personalități importante ale comunității românești din regiunea Cernăuți –„ blajini” care susțin stâlpii pământului. Numărul lor e cu mult mai mare și amintirile despre ei durează punțile veșniciei între generațiile unui neam.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Sărbătoarea simbolizează puterea vindecătoare a credinței și rolul Maicii Domnului ca ocrotitoare a celor bolnavi și suferinzi. Tradiția spune că apa acelui izvor a avut puteri tămăduitoare, iar sărbătoarea a rămas în calendarul ortodox ca simbol al vindecării și al speranței. Pentru credincioși, ziua are o semnificație profundă, fiind asociată cu ajutorul divin și cu puterea credinței.

În această zi, în toate bisericile se oficiază slujba de sfințire a apei, cunoscută sub numele de Agheasma Mică. Credincioșii merg la biserică pentru a lua apă sfințită, despre care se spune că are puteri vindecătoare și protectoare. Aceasta este păstrată în case și folosită pentru binecuvântare. În multe zone, oamenii obișnuiesc să stropească locuințele, animalele sau grădinile cu această apă, pentru sănătate și protecție.

Tradiții și obiceiuri de Izvorul Tămăduirii

Izvorul Tămăduirii este însoțit de numeroase tradiții populare. Se spune că este bine ca în această zi să se consume apă sfințită și să se evite certurile sau supărările. De asemenea, în unele regiuni există obiceiul de a merge la izvoare sau fântâni, considerate locuri cu apă „curată” și binecuvântată. În această săptămână, ușile altarului rămân deschise, simbolizând deschiderea cerurilor.

Pe lângă consumul de agheasmă, această zi este marcată de câteva obiceiuri și gesturi considerate aducătoare de bine: * Stropirea casei, a gospodăriei și a membrilor familiei cu agheasmă; * Rugăciuni pentru sănătate, iertare și protecție; * Fapte bune și ajutor oferit celor aflați în nevoie. Se crede că apa sfințită în această zi are puteri speciale de vindecare și protecție, iar cei care o folosesc cu credință pot primi alinare în suferințe.

Ce nu este bine să faci în această zi

– Nu se spală haine, considerându-se că în această zi apa are un caracter sacru, nu se murdărește cu lucruri lumești.

– Nu se lucrează la câmp sau în gospodărie. Este o zi de sărbătoare și rugăciune, nu de muncă fizică.

– Nu se refuză apa sfințită. Se bea cu smerenie, pe nemâncate, și se rostește o rugăciune.

– Nu se ignoră nevoile celor din jur. Fiind o zi a milei și tămăduirii, este bine să faci un gest de ajutor pentru cineva aflat în suferință.

– Nu se consumă alcool sau se petrece zgomotos. Sărbătoarea este una a vindecării și reculegerii, nu a distracției fără măsură.

Izvorul Tămăduirii este o zi în care cerul este mai aproape de inimile oamenilor, iar rugăciunile sunt ascultate mai repede. E momentul ideal să ceri alinare, luminare, curățare interioară. Apa sfințită din această zi este păstrată cu mare grijă, deoarece are o putere aparte, fiind binecuvântată în Săptămâna Luminată, perioada cu cea mai înaltă încărcătură spirituală din an.

Această sărbătoare este o zi a speranței și a vindecării. Izvorul Tămăduirii nu este doar o tradiție religioasă, ci și un moment de reflecție asupra sănătății și echilibrului interior. Este o zi în care oamenii caută nu doar vindecarea fizică, ci și liniștea sufletească, întărind legătura cu divinitatea și cu valorile spirituale.  (CSID.ro)

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

În priceasna pe care o interpretează Cristian Ruști de la Școala Populară de Artă „Ciprian Porumbescu” din Cernăuți, răsună un mesaj asemănător: „Lângă Crucea Ta, Iisuse, eu am învățat să cânt,/ Lângă Cruce, lângă Cruce mă simt mai sus de pământ”.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com