Apropo: la 19 octombrie este ziua de naștere a lui Mihai Prepeliță. O să mă bucur dacă acest mesaj v-a trezit un oarecare interes, în contextul jubileului Maestrului Ivan Holomeniuk și a zilei de naștere a fratelui meu. Toate cele bune și multă sănătate!

 Gheorghe PREPELIȚĂ,

jurnalist din Republica Moldova

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com 

În timpul alertei, o ucraineancă pe nume Ivanna, care se afla împreună cu copiii, a povestit despre situația dificilă în care s-au pomenit călătorii. Ea a menționat că „este așa de frig, nu există nici măcar unde să te adăpostești, măcar să fi fost vreo cafenea. I-au dat pe toți afară din mașini, toate mașinile au fost întoarse înapoi și atât. Și stați, așteptați până se termină alarma”.

De remarcat este faptul că, în timpul alertei aeriene din Ucraina (și nu din România), oamenii au fost duși pe teritoriul României, mai departe de frontieră.

Absența unui spațiu încălzit sau a unei cafenele pentru așteptare a stârnit indignare printre călători. În plus, discuțiile din rețelele de socializare au reflectat o divizare a opiniilor: unii participanți cer crearea de condiții confortabile pentru călători, în timp ce alții subliniază importanța securității.

Situația de la Punctul de trecere Porubne-Siret din timpul alertei aeriene subliniază importanța securității, care este o prioritate în astfel de cazuri. Cu toate acestea, ea indică, de asemenea, necesitatea îmbunătățirii condițiilor pentru călătorii care s-ar putea afla în situații similare. Asigurarea unui adăpost confortabil sau cel puțin a unor locuri de așteptare ar putea reduce consecințele negative ale întârzierilor cauzate de alerte.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com 

Oamenii sunt literalmente împinși în afara țării de atacurile zilnice asupra infrastructurii. Așa cum a menționat Președintele în discuția cu jurnaliștii, Moscova nu intenționează să se oprească, iar acțiunile sale indică un singur lucru – „Rusia ne ucide”. Ne așteaptă a cincea iarnă a războiului pe scară largă. Ținând cont de sistemul energetic distrus, aceasta promite să devină cea mai dificilă probă de supraviețuire.

Pentru Europa, un astfel de val de migrație va reprezenta o provocare fără precedent. În toamna anului 2026, acolo se află deja peste 4,4 milioane de ucraineni beneficiari de protecție temporară. Adăugați la acest număr încă 20 de milioane – și sistemul european de primire se va confrunta cu o supraîncărcare critică.

Exodul populației este dictat direct de situația de securitate, iar luna septembrie din acest an s-a dovedit a fi cea mai sângeroasă din întreaga perioadă a ostilităților. Statistica este seacă, dar grăitoare. În comparație cu anul trecut, pierderile în rândul populației civile au crescut cu 85 la sută. Doar într-o singură lună am pierdut cel puțin 328 de vieți, iar peste alte două mii de persoane au fost rănite. La acestea se adaugă și atacurile regulate asupra Kievului cu noi drone de mare viteză.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Este arhetipul absolut al așteptării din dragoste. Când Ulise (Odiseu) pleacă să lupte în Războiul Troian, își lasă soția, Penelopa, și fiul nou-născut în Ithaca. Călătoria lui de întoarcere acasă durează 20 de ani, timp în care este crezut mort de toată lumea.

Asediată de pretendenți care îi cer mâna și îi risipesc averea, Penelopa găsește o metodă genială de a-i amâna: le promite că se va căsători cu unul dintre ei abia după ce va termina de țesut un giulgiu pentru socrul ei, Laerte. În fiecare noapte, ea despletește în secret ceea ce a țesut peste zi.

După 20 de ani de loialitate absolută și speranță neclintită, Ulise se întoarce deghizat în cerșetor, își recâștigă regatul și se reunesc.

(Din rețelele de socializare) 

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

La 17 octombrie 1873 s-a născut ilustrul matematician român, Gheorghe Ţiţeica. Despre Gheorghe Ţiţeica s-a scris în decursul vremii mult. A fost matematician şi pedagog român, profesor la Universitatea şi la Şcoala Politehnică din Bucureşti, membru al Academiei Române şi al mai multor academii străine, doctor honoris causa al Universităţii din Varşovia, un nume ce va rămâne peste veacuri în analele matematicii româneşti. El s-a născut la 17 octombrie 1873 la Drobeta Turnu-Severin. Elev eminent, cu reale înclinaţii spre ştiinţele exacte, Gheorghe Ţiţeica a fost repede remarcat de dascălii săi, atât de cei de la liceul din Craiova, cât şi de cei de la Universitatea din Bucureşti, unde a fost sfătuit să urmeze un doctorat la Paris. Acolo, alături de savanţi ai vremii, l-a avut profesor şi pe Jean Gaston Darboux, care i-a deschis pasiunea către geometrie, în special către geometria diferenţială, pasiunea care l-a urmat întreaga viaţă.

Gheorghe Ţiţeica este un monument, un întemeietor de şcoală matematică românească. Istoria matematicii îi recunoaşte meritele în domeniul geometriei proiective, al trigonometriei sferice, precum şi a altor discipline care ţin de matematică. Vicepreşedinte al Academiei Române, secretar, al aceleaşi instituţii, profesor al Universităţii Mariland din Statele Unite, o personalitate de excepţie a matematicii româneşti şi universale. Gheorghe Ţiţeica este unul dintre organizatorii congresului de matematică, desfăşurat în 1932 la Drobeta Turnu Severin, oraş, care a devenit în acel an o adevărată capitală a matematicii. Alături de 140 de matematicieni români, la congres au participat şi 40 de matematicieni străini din Franţa, Belgia, Polonia, Bulgaria şi Iugoslavia. Lucrările congresului s-au desfăşurat pe un vas care efectua o croazieră pe Dunăre, permiţând invitaţilor să vadă frumuseţea sălbatică a Dunării la Cazane. Gheorghe Ţiţeica a prezentat la acest congres două lucrări: una referitoare la reţelele patratice, curbele care-i poartă numele, iar cealaltă care ţine mai mult de filosofie „Intuiţia Bergsoniană şi matematica”.

Gheorghe Ţiţeica  a fost un profesor de excepţie care a scris multe cărţi de referinţă în geometrie. A înţeles de la mentorul său, Constantin Gogu, preşedinte al „Societăţii amicii ştiinţei“, că menirea unui profesor este să răspândească ştiinţa printre tineri. Anume cu acest scop Gheorghe Ţiţeica devine unul dintre fondatorii revistei „Natura“ (1905).  A publicat aici multe articole de cultură generală, articole despre Arhimede, Galilei, dar şi despre profesorii săi din facultate. Prodigioasa activitate a acestui ilustru matematician cuprinde circa 300 de lucrări matematice sau de popularizare a ştiinţei. Colegii lui afirmau că Gheorghe Țițeica pentru România este „geometrul numărul unu”. Acesta a plecat în necuprinsa veşnicie în anul 1939.

La 17 octombrie 1892, în localitatea Rușii Mănăstioarei–Udești, Suceava, s-a născut Traian Popovici, avocat și primar al orașului Cernăuți în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. A urmat Facultatea de Drept a Universității Cernăuți, pe care a absolvit-o abia la sfârșitul Primului Război Mondial. A fost președinte al Societății Academice Junimea. În anul 1908, în timpul liceului, a trecut clandestin granița dintre Austro-Ungaria și România, pentru a-l vedea pe Nicolae Iorga care vizita localitatea Burdujeni. În Primul Război Mondial a trecut în România și s-a înrolat voluntar în Armata Română (1914), luptând până la sfârșitul războiului. După absolvirea facultății a obținut titlul de Doctor în Drept, s-a stabilit pentru scurt timp la Chișinău, a fost secretar la Casa Noastră, organizație pentru împroprietărirea țăranilor, prefect al județului Câmpulung (1926–1927), avocat în Cernăuți, iar după ocuparea Bucovinei de Nord, în iunie 1940, s-a refugiat în București, continuând îndeletnicirea de avocat. Ion Antonescu l-a numit primar al orașului Cernăuți. În această calitate, a oprit deportarea a 20.000 de evrei din Bucovina împotriva planului de „curățirea terenului” al mareșalului Ion Antonescu. Găsit vinovat de eliberarea certificatelor pentru evitarea deportărilor, a fost înlocuit din funcție după zece luni. În urma reluării deportărilor de către noul primar, au pierit cinci mii de persoane salvate inițial. După război, a publicat cartea Spovedania, mai cunoscută sub numele de Spovedania unei conștiințe. Cu câțiva ani în urmă ea a fost tradusă în ucraineană și editată la Cernăuți. Pe fațada casei din Cernăuți, unde a locuit Traian Popovici, a fost inaugurată o placă memorială. La Cernăuți a fost creat un film documentar despre primarul Traian Popovici (autorul scenariului – jurnalistul Serghei Voronțov). A decedat la 4 iunie 1946, la Colacu–Fundu Moldovei, Suceava. Traian Popovici a fost înnobilat post-mortem cu titlul de „Drept între popoare” de către Yad Vashem în anul 1991, pentru actele sale de curaj în salvarea evreilor din Cernăuți în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

La 17 octombrie 1929, la Chişinău s-a născut Agnesa Roșca, poetă și traducătoare moldoveană. A absolvit în 1953 Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat din Chişinău. Timp de peste 20 de ani a lucrat ca redactor la editurile republicane, iar în 1966-1967 ca şef al Direcţiei Editurilor a Comitetului de Stat al R.S.S.M. pentru Edituri, Poligrafie şi Comerţul cu Cărţi. Prima plachetă de versuri „Bat gândurile» este ancorată în problematica socială a timpului. Au urmat culegerile: „Mozaic» (1967), „Cântecul tău, Djalil!» (1968), „Balada stropului de soare» (1969), „Amnar şi cremene» (1971), „Pământul Patriei» (1974), „Imnuri în inimi» (1977), „Cu tine, ţară de mesteceni„ (1979), „Veşnică ardere» (1982), „Vis şi veghe» (1984), „Aerul de taină» (1995) ş.a. Traduce din opera unor scriitori de vază clasici (Vergiliu, Eneida (în crestomaţia Literatura universală. Grecia şi Roma antică) şi contemporani: A Puşkin, T.Şevcenko, S.Petofi, A.Cehov, F.Dostoevski, M.Gorki, A.Tvardovski ş.a. Multe din versurile ei sunt traduse în limbile rusă, ucraineană, georgiană, estoniană, armeană, turcă. Poeta a lăsat un tezaur literar-artistic valoros, caracterizat printr-o poezie primăvăratică, printr-un dor năvalnic de viaţă şi gânduri cu mesaje permanente despre făurirea binelui, despre valorile spirituale şi despre sensul vieţii umane pe pământ. Poezia Agnesei Roşca era marcată în adânc de stările sale sufleteşti, trăite şi retrăite în viaţa sa, deloc uşoară, dar probabil, împlinită prin faptul, că a stat de veghe la altarul culturii naţionale, militând pentru a repune în valoare cultura, patrimoniul spiritual al poporului. Creația Agnesei Roșca cuprinde registre variate, de la versul pur folcloric la cel de factură modernă. Registrul liric alternează uneori cu cel satiric, poeta valorificînd activ sarcasmul, grotescul.  Agnesa Roșca a decedat în 2009 la Chișinău.

La 17 octombrie 1984 s-a stins din viață Emilian Bucov, scriitor, scenarist, publicist, activist public din Moldova.  S-a născut la 8 august 1909 în orăşelul Chilia Nouă, care se află în delta Dunării (astăzi regiunea Odesa, Ucraina). El a fost membru al Uniunii Tineretului Comunist din România. Pe parcursul anilor 1928-1930 este revoluţionar în organizaţia „Şcolarul roşu”, a fost membru al Uniunii Tineretului Comunist din România în ilegalitate, pentru care a fost persecutat de Siguranţă. În aceeaşi ani îşi începe şi activitatea literară, afirmîndu-se ca poet revoluţionar. Colaborează cu reviste româneşti de stânga. Apar o serie de culegeri de poezii „Clocotul muncii” (1932), „Discursul Soarelui” (1937), „China” (1938). Apoi: „Te văd, Moldovă” (1942), „Primăvara de pe Nistru” (1944), „Ţara mea” (1947), „Cresc etajele” (1952), „Poezii” (1954). S-a bucurat de popularitate basmul în versuri „Andrieş”, după motivele căruia a fost filmat în anul 1955 un film artistic, precum şi romanul în versuri „Oraşul Răut” (1956, tradus în rusă, în anul 1958), etc. A scris piesa „Dunărea zbuciumată” (1956, montată în anul 1957), o culegere de povestiri, „Scânteia inimii” (1965), poemul „Cântare tinereţii” (1969), romanul „Magistrala” (1969). Pentru culegerea de poezii şi poeme „Zile de azi, zile de mâine” i-a fost decernat Premiul de Stat al RSS Moldoveneşti (1966).

Este autorul imnului RSSM. Este cunoscut şi în calitate de traducător al unor opere de A. S. Puşkin, T. Şevcenko, Maxim Gorki şi alţii.

Pe parcursul anilor 1945-1946, 1955-1958 este preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova în 1966-1971, redactor şef al revistei „Nistru”, Vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri al Republicii Socialiste Sovietice Moldoveneşti (1947-1951). La Congresul al 6-ea a Comitetului Central PCM a fost ales membru al Comitetului Central. Criticul Ion Șpac apreciază astfel creația lui Emilian Bucov de pe pozițiile zilei de astăzi:  „Se poate admite că poezia și proza bucoviană necesită o selecție riguroasă, însă nicidecum nu putem accepta anularea operei în ansamblu… Îndrăznim să afirmăm că o bună parte din ea și-a păstrat totuși prospețimea. E vorba, în primul rând de basmul „Andrieș”, volumele de versuri „Zile de azi, zile de mâine” (1965,1967), „Om de dimineață” (1984),  mai multe cărți pentru copii, care în urma unei selecții riguroase s-ar putea constitui într-un volum editat în grafie latină”.

Evenimente istorice din ziua de 17 octombrie:

1113: A fost finalizată construcția Catedralei Sfântul Mihail cu cupole de aur din Kiev.

1849: Moare Frédéric Chopin, unul dintre marii compozitori ai romantismului în apartamentul său din Place Vendôme din Paris, la numai 39 de ani, răpus de o afecțiune pulmonară cronică. Muzica sa, de o sensibilitate și o complexitate tehnică fără precedent, influențată profund de tradițiile poloneze, revoluționase deja creația pentru pian și avea să devină o parte esențială a patrimoniului muzical universal.

1858: În localitatea Dârste de lângă Brașov, se naște Andrei Bârseanu, poet, folclorist, profesor și militant neobosit pentru cultura românească din Transilvania, care avea să devină președintele ASTREI și vicepreședinte al Marelui Sfat Național Român la 1 Decembrie 1918. Este cunoscut mai ales pentru versurile cântecului patriotic „Pe-al nostru steag e scris Unire”, scrise în 1880 pe muzica lui Ciprian Porumbescu și devenite un simbol al aspirațiilor naționale ale românilor. Puțini știu însă că acest imn unionist românesc a trecut granițele și a dat naștere imnului oficial al unui alt stat european: în 1912, poetul albanez Aleksandër Stavre Drenova (Asdreni), care trăia în exil la București, a preluat linia melodică a cântecului lui Porumbescu și Bârseanu pentru poemul său Hymni i Flamurit („Imnul Steagului”), care este și astăzi imnul național al Albaniei.

1933: Fizicianul Albert Einstein sosește în portul New York la bordul pachebotului SS Westernland, venind din Anglia, după ce ascensiunea lui Adolf Hitler la putere și confiscarea bunurilor sale de către naziști îl determinaseră să renunțe definitiv la cetățenia germană și la Academia din Berlin. Stabilirea sa la Institutul pentru Studii Avansate din Princeton marchează începutul ultimei mari etape din viața celui mai influent savant al secolului XX.

1936: S-a născut poetul ucrainean şaizecist Ivan Draci, considerat clasic în timpul vieţii. Ivan Draci (1936-2018) s-a afirmat şi ca traducător, autor de scenarii cinematografice, dramaturg şi activist politic. I s-a decernat Premiul Naţional „T. Şevcenko” şi i s-a acordat titlul de Erou al Ucrainei. Ivan Draci a semnat prefaţa la volumul bilingv ucraineano-român „Cobzarul” de Taras Şevcenko, editat la Cernăuţi. Traducerea în română a creaţiilor şevcenkiene aparţine poetului şi traducătorului din Suceava, Ion Cozmei.

2003:  La Paris, Conferința Generală a UNESCO adoptă Convenția pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, document istoric care creează un cadru juridic internațional de protecție pentru tradiții orale, meșteșuguri, ritualuri și expresii artistice vii.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Creată în 2005, GPPAC reunește organizații neguvernamentale care activează în domeniul prevenirii conflictelor armate, al consolidării păcii și al dezvoltării cooperării în regiune. În timpul reuniunii au fost stabilite prioritățile comune și direcțiile de activitate viitoare ale rețelei. Natalia Neceaieva-Iuriiciuk, membră a Fundației noastre și coordonatoare regională a Rețelei GPPAC pentru Europa de Est, împreună cu Andrei Kamenscikov, coordonator regional al Global Partnership for the Prevention of Armed Conflict, au prezentat rezultatele activității rețelei și au contribuit la definirea priorităților și a direcțiilor viitoare de cooperare.

Un eveniment distinct a fost masa rotundă „Prețul ecologic al războiului: riscuri regionale pentru Ucraina, Moldova, România”. În centrul atenției s-au aflat fluviul Nistru, Marea Neagră și riscurile ecologice comune care necesită nu soluții izolate, ci o coordonare între țări.

Am avut onoarea, din partea Fundației „Resurse și Inițiative Publice”, de a modera discuția. Rezultatul acesteia se va concretiza în materiale pentru studiul analitic CLIMPSE privind consecințele ecologice ale războiului, cu accent pe riscurile comune pentru Ucraina, Moldova și România.

Acesta este pentru noi unul dintre principalele rezultate ale întâlnirii: nu doar să semnalăm problemele, ci să adunăm evaluări de specialitate, date regionale și argumente care pot fi utilizate pentru viitoare acțiuni, soluții comune și noi inițiative internaționale.

Serghei HACMAN,

vicepreședintele Fundației de Caritate „Resurse și Inițiative Publice”, istoric

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

În decursul zilei, în regiunea noastră a fost anunțată de mai multe ori alerta aeriană. Ruslan Osypenko le-a amintit concetățenilor că nu ignore aceste semnale și să se afle în adăposturi.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Unui fiu, care este prea mult alintat, i se spune că este „băiatul mamei”. Ian Lupoi, chiar din copilărie, a fost „ajutorul mamei”. Au trăit din muncă grea și frații Lupoi erau deprinși cu treburile casnice. Ian era legat sufletește de mama, o înțelegea și o bucura prin hărnicia sa. Nu-i ieșea niciodată din cuvânt.  Când mama sa Angela a hotărât să se întoarcă la Dinăuți, la casa părintească, Ian a susținut-o.

–Ne-am mutat cu traiul la Dinăuți în 2016. Casa mamei mele, Maria, era veche și Ian mi-a spus că vrea să ridice o casă nouă, povestește doamna Angela. Pentru aceasta trebuiau bani, mulți bani, dar în sat unde să-i câștigi?! Am fost nevoită să plec la lucru în Italia. Grijile casei au rămas în seama lui Ian și a fratelui său mai mic, Ruslan. Tot ei au îngrijit și de bunica lor. Mama mea și bunica lor a murit în noiembrie 2021, cu câteva luni înainte de începerea războiului.

Ian Lupoi avea experiență militară. După absolvirea școlii din Costiceni și-a făcut serviciul militar în termen.

–Ian a fost un soldat foarte disciplinat, remarcă doamna Angela. Comandanții lui erau foarte mulțumiți. Ian a avut posibilitate să se mute cu serviciul de la Odesa la Cernăuți, mai aproape de casă, dar nu s-a folosit de aceasta. N-a căutat niciodată locuri mai ușoare. Nici de munca grea nu s-a temut.

Fiul mai mare al Angelei Lupoi nu avea un scop mai important decât să ridice o casă nouă. El era ferm convins că un gospodar adevărat trebuie să locuiască într-o casă frumoasă. Cu această convingere l-a încurajat și pe Ruslan. Cei doi frați împreună urmau să îndeplinească un volum mare de muncă. Contau nu numai pe banii câștigați de mama lor în Italia. Munceau așa de parcă erau gospodari de când e lumea.

–Țineau grădina, creșteau și animale  ca să aibă bani pentru treburi gospodărești. Și-au cumpărat mașină și remorcă la ea. Și amândoi s-au apucat de construcția casei. Ian punea totul la cale, Ruslan îl susținea și lucrul sporea. Mă bucuram și eu că am feciori ascultători, care nu pierd timpul în zadar, afirmă doamna Angela și continuă: Veneam acasă din Italia, de obicei vara. Am venit „în vacanță”, după cum spun italienii, și în vara anului 2022. În Ucraina mergea războiul și lumea era foarte îngrijorată. Într-o bună zi Ian s-a întors de la Noua Suliță forate trist. Mi-am dat seama că s-a întâmplat ceva, însă el nu mi-a spus nimic atunci. Ceva mai târziu a recunoscut că a fost la comisia medicală și că va pleca în armată. Adică pe front, așa am înțeles eu.

În ziua când ne-am dus la Noua Suliță, la comisariatul militar, lumea din oraș îl petreceau pe ultimul drum pe Ruslan Moldovan, căzut în luptele de pe front, unde pleca și feciorul meu. Ian i-a șoptit lui Ruslan: „Măcar tu să rămâi acasă”.

…Au urmat trei ani de îngrijorări și retrăiri zilnice. Doamna Angela căuta să vină din Italia acasă, atunci când se afla în concediu și Ian. Astfel cum putea să se întâlnească cu feciorul, care mai la fiecare pas se confrunta cu riscuri periculoase pentru propria viață?!

–Ultima dată când l-am petrecut pe front, am așteptat transportul vreo două ore, își amintește doamna Angela. Poate așa a fost să fie ca să putem vorbi mai pe îndelete, să mă bucur că-l am lângă mine, fie chiar pe două ore în plus.  Când ne-am despărțit, nici nu puteam plânge. Am fost operată și mă temeam să nu se desfacă cusăturile de la rana încă necicatrizată.

În a treia vară, adică în 2025, de la plecarea lui Ian pe front, mamei sale i-a fost sortit să primească o rană sufletească adâncă. Ea nu se va cicatriza niciodată.

–La 5 iulie mă întorceam cu autobuzul din Italia acasă, la Dinăuți, precizează doamna Angela. Nu puteam face legătura cu Ian. Mă linișteam cu gândul că el e într-o misiune de luptă și nu poate răspunde la telefon. Știam că înainte de a fi trimis pe linia „zero”, el vorbise cu Ruslan vreo 40 de minute. Simțeam o greutate pe suflet. Am obținut acel concediu cu mare rugăminte. Am spus revoltată că feciorul meu e la război și nu la discotecă și am ocazia să mă întâlnesc cu el. Ian a murit la 6 iulie. Era pe teritoriul nostru, mai în siguranță, dar a călcat pe o mină, care i-a curmat viața.

Am aflat despre aceasta peste câteva zile. Vecinii bănuiau ceva, dar nu cutezau să-mi spună sau să mă întrebe. Au venit în sat reprezentanți de la centrul de recrutare din Noua Suliță, au trecut pe la poarta noastră, dar nu s-au hotărât să intre în ogradă. M-au chemat la primărie și am aflat vestea strașnică…

Sicriul cu corpul neînsuflețit a lui Ian Lupoi a fost dus în casa cea nouă, neterminată încă. De acolo a fost petrecut pe ultimul său drum pământesc.

–Am terminat deja construcția casei noi, am terminat-o fără Ian. Ruslan s-a străduit din plin ca să-i împlinească visul. Am amenajat-o așa cum dorea Ian să fie. Poate o admiră de acolo, din ceruri, spune cu mare durere Angela Lupoi.

După cum afirmă tradiția, construirea unei case înseamnă a ridica un altar al familiei. Chiar și în cântec se spune că „sfântă ni-i casa”. Frații Ian și Ruslan Lupoi au depus multe eforturi ca să ridice o casă nouă, confirmând astfel că sunt gospodari. Unde au pus ei străduința, Dumnezeu a pus și harul Său. Ian, chemat la arme și în tranșeele de rezistență împotriva agresorului, care transformă în ruine localități întregi și lăsând mii și mii de familii fără cămin părintesc, a căzut în lupta dreaptă și s-a ridicat la „casa cea veșnică”. Casa lui nouă din Dinăuți îi duce dorul. Poate prin jertfa ctitorului, această casă îi va apăra pe cei dragi și scumpi lui de vânturile provocărilor și ale răutății din lume. Să sperăm că în ea va dăinui liniștea, siguranța și pacea…

–După ce l-am pierdut în război pe Ian, îl visam des. În ultimul timp nu-l visez, dar îl am permanent în rugăciune, declară îndurerata mamă.

…Oamenii asociază pacea cu cerul senin. Cupola albastră a cerului pare că acoperă viața liniștită și tihnită. Norii albi, care plutesc încet de la un capăt al orizontului în celălalt, pot fi asociați cu nori cu îngeri, zugrăviți de iconari pe cupolele bisericilor. Mamele care și-au pierdut fiii tineri în război sau în împrejurări tragice, își ridică deseori ochii și gândurile spre înălțimile azurii, spre Atotputernicul a cărui voie trebuie să se facă în cer și pe pământ. Nu este, pur și simplu, un gest al rugăciunii, ci și o speranță că vor fi primite  în tării cuvintele lor sincere și fierbinți. Inima de mamă continuă să creadă că dacă urmele fiului ei nu mai există pe pământ, în această lume materială, ele nu se pierd acolo, în Împărăția Cerurilor. Fiul privește spre pământ, dar cu alți ochi și-și vede mama îndoliată, așteptând de la el o mângâiere invizibilă, căci între mamă și copilul ei există întotdeauna o legătură permanentă.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com  

Potrivit lui Loomer, chiar dacă mâine s-ar organiza alegeri în Ucraina, Putin tot ar găsi un motiv pentru război. Rusia este cea care a invadat Ucraina, și nu invers. „Prin urmare, înlăturarea lui Zelenski din funcție nu va opri imperialismul rus. Nu este vorba despre Zelenski, ci despre Putin. Și a fost întotdeauna vorba tocmai despre Putin”, a rezumat bloggerița.

De remarcat că Trump a declarat că Zelenski nu este persoana cu care trebuie purtate negocieri cu privire la încetarea atacurilor asupra rafinăriilor de petrol rusești. El a afirmat că îi este mult mai simplu să discute cu Putin.

Reamintim că Loomer, care a promovat anterior falsuri ale Kremlinului, a sosit în Ucraina pe 21 iulie. Tot atunci, Zelenski i-a acordat un interviu, după care ea a criticat declarațiile lui Putin. Și-a explicat vizita prin dorința de a vedea realitatea cu propriii ochi și de a ieși din „bula mediatică”.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Despre acest caz s-a relatat pe canalul de Telegram „Cernăuții buni”. Acolo a fost publicată o înregistrare video în care se vede începutul evacuării pasagerilor. Utilizatorii au scris că, după aceasta, trenul a plecat fără să aștepte îmbarcarea a aproximativ 25 de persoane. „La 10 secunde după ridicarea alertei a plecat, n-au apucat nici măcar să alerge până acolo”, au scris martorii incidentului.

Ombudsmanul Dmytro Lubineț a reacționat, de asemenea, la acest caz. „Cum se poate organiza o evacuare, dar să nu se organizeze întoarcerea oamenilor? Dacă există o amenințare, pasagerii sunt scoși din vagoane. Logic. Dacă amenințarea a trecut, oamenii trebuie să se întoarcă în tren și să-și continue drumul. De asemenea, logic. Dar între aceste două etape, se pare că s-a pierdut cel mai important lucru – chiar pasagerii”, a menționat el, adăugând că a trimis o scrisoare și solicită clarificări din partea instituției, scrie Zahid.net.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

La instaurarea şi consolidarea puterii sovietice pe meleagurile voievodale, la acţiunile întreprinse de către organele regimului totalitar bolşevic pe parcursul primului an de dominaţie a dictaturii staliniste, alături de cei 162 de comunişti, aduşi din alte locuri ale fostei Uniuni Sovietice, au participat 2.588 de băştinaşi. Ei intrau în rândul membrilor consiliilor raionale, orăşeneşti şi săteşti, organizate în ţinutul mioritic. În activul local erau incluşi 1.835 ucraineni, 227 ruşi, 214 români, 200 moldoveni, 97 evrei, 14 polonezi, un ungur.

Un rol important în procesul de consolidare a dictaturii staliniste l-a jucat presa. În paginile ziarelor, care existau în ţinut, conform Hotărârii din 12 noiembrie-3 decembrie 1940 a Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei, erau oglindite succesele obţinute în direcţia transformărilor socialiste. Pentru băştinaşii de origine română apăreau ziarele: „Steagul roşu”, la Herţa, şi „Adevărul bolşevic”, redacţia căruia, începând cu luna februarie 1941, se afla în oraşul Cernăuţi, strada Olga Kobyleanska, nr. 10.

Din analiza materialelor publicate, referitoare la istoria zbuciumată a primului an de dominaţie a regimului bolşevic în actuala regiune Cernăuţi, se naşte fireasca întrebare: ce a însemnat ziua de 28 iunie 1940 pentru băştinaşii din ţinut? A fost ea „începutul unor drame şi tragedii fără precedent în trecutul nostru istoric” sau este „visul spre mai bine al părinţilor noştri” şi „început de legendă, de cântec, de viaţă trăită, frumos, ca-n poveşti”?..

Jurnalista Maria Toacă, în materialul „Ziua de la care au început nenorocirile noastre fără de sfârşit”, apărut în săptămânalul „Zorile Bucovinei” din 2 iulie 2014, menţionează: „Educată în şcoala sovietică, am însuşit temeinic că ziua de 28 iunie este una dintre cele mai luminoase şi mai fericite din viaţa locuitorilor regiunii Cernăuţi şi vecinilor basarabeni, implicit a românilor – parte componentă din marea şi unita familie sovietică. Unde mai pui că şi poeţii autohtoni (se putea oare altfel?!) îi înălţau osanale, cântând la lira plaiului eliberat. Şi dacă  „predicile” învăţătorilor ne mai treceau pe lângă ureche, apoi poezia, cântecul cu patos ideologico-patriotic, pătrundeau adânc în sufletele fragile de copil, formându-ne scheletul de viitori constructori ai comunismului”.

Profesorul universitar Viorica Moisuc afirmă: „Istoria ne învaţă să înţelegem mersul lucrurilor de azi şi de mâine. Trebuie doar să ne aplecăm asupra ei. Istoria nu este o „poveste”, nici o creaţie a „imaginarului”, este o ştiinţă bazată pe cercetarea documentelor, a tuturor mărturiilor oferite de inepuizabila bogăţie a arhivelor şi care dezvăluie fapte, fenomene, evenimente în contextul lor politic, economic, social, diplomatic. Istoria trebuie înţeleasă şi asumată cu tot ceea ce a fost bun şi rău – dacă vrem să ajungem la cunoaşterea obiectivă a realităţilor în evoluţia lor firească”.

Petru GRIOR,

directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Nu trebuie să ne facem iluzii: deși războiul se poartă între Ucraina și Federația Rusă, consecințele sale se extind mult dincolo de teritoriile acestor două state. Incidente care afectează securitatea României și Bulgariei – în special cazurile de pătrundere a dronelor în spațiul aerian al statelor membre NATO și UE – arată că această amenințare nu este ceva îndepărtat. În plus, securitatea navigației în Marea Neagră este o chestiune care privește în mod direct toate statele riverane.

Rusia nu se oprește la granițele Ucrainei atunci când își demonstrează puterea și își realizează obiectivele pe termen lung.

Așadar, să ne punem o întrebare simplă: ce se va întâmpla cu noi dacă Ucraina va fi învinsă?

Republica Moldova va deveni și mai vulnerabilă la presiunile rusești, iar România s-ar putea confrunta cu o amenințare militară și strategică mult mai apropiată. Și, deși nu există certitudinea că Rusia va ataca România, cine poate garanta că, după ce își va atinge scopul în Ucraina, nu va încerca din nou să-și extindă influența și să ridice pretenții teritoriale?  Poate cineva garanta că mâine Rusia nu va decide că are nevoie de o „bucată de pământ” și de la noi?

Istoria ne-a învățat că pacea nu poate fi menținută prin naivitate, prin concesii făcute agresorului sau prin abandonarea celor care sunt atacați. O pace durabilă se construiește pe solidaritate, descurajare și respectarea dreptului internațional.

De aceea, sprijinul pentru Ucraina nu este un act de caritate și nici o alegere între interesele proprii și cele ale altora. Este o decizie care privește în mod direct securitatea României, viitorul Republicii Moldova și stabilitatea întregului continent european.

Ucraina trebuie ajutată să reziste, să-și apere libertatea și integritatea teritorială. Rusia trebuie oprită din politica sa de agresiune și de extindere a sferelor de influență în Europa. Doar nu putem vorbi despre o Europă sigură dacă permitem unui stat să-și impună voința asupra vecinilor prin forță.

Astăzi, sprijinul pentru Ucraina înseamnă, de asemenea, apărarea propriei noastre libertăți, conchide  Alexandrin Moiseev, deputat în România din partea Partidului Național Liberal, citat de oboz.ua.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com