La 1 martie 1590 s-a născut Grigore Ureche, boier, cărturar, primul cronicar moldovean de seamă a cărui operă s-a păstrat. A fost fiul lui Nestor Ureche, boier instruit deținând funcții politice importante la sfârșitul veacului al XVI-lea, în repetate rânduri purtător de solii la Poarta Otomană, mare vornic al Țării de Jos pe vremea domniei lui Eremia Movilă. A învățat carte la Școala Frăției Ortodoxe din Lvov, unde a studiat istoria, geografia, limbile clasice latina și greaca, retorica și poetica. Reîntors în țară, a participat la viața politică mai întâi ca logofăt, apoi spătar, mare spătar, mare vornic, a fost unul dintre sfetnicii apropiați ai Domnului Vasile Lupu. Opera sa a fost „Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viiața domnilor carea scrie de la Dragoș vodă până la Aron vodă”. A fost scris spre sfârșitul vieții; se crede că între anii 1642–1647. Baza informativă a cronicii au constituit-o scrierile slavone de curte, cronica Poloniei a lui Joachim Bielski și o cosmografie latină. Valoarea ei constă în integrarea faptelor istorice într-un sistem de gândire politică. A decedat la 17 aprilie 1647, la Goești, Iași.
La 1 martie 1788 s-a născut Gheorghe Asachi, cărturar enciclopedist şi scriitor al începuturilor literaturii române, susţinător al ştiinţei şi artelor, întemeietor şi deschizător de drumuri în învăţământ, teatru, presă. Gheorghe Asachi (1788-1869) a editat, în 1829, publicaţia „Albina Românească”. Gheorghe Asachi s-a născut în târguşorul Herţa, la 1 martie 1788, tatăl său, Lazăr Asachi (sau Asachievici, cum mai era cunoscut), fiind cleric, originar din Ardeal, cu rădăcini armene, un bărbat învăţat, iar mama sa, pe numele de fată Elena Nicolau, era fiica lui Niculai Ardeleanu, preot din Târnauca, dar originar tot din Ardeal, de unde pribegise în urma unor tulburări cauzate de o invazie turcească de la începutul secolului al XVIII-lea. În primii ani de viaţă, Gheorghe Asachi primeşte o educaţie aleasă chiar în familia sa, apoi parcurge şcoala începătoare din Herţa, unde a învăţat sub îndrumarea dascălului Ştefan Raerezul. Însă şcoala din Herţa nu-i putea asigura nivelul de educaţie dorit de părinţii săi, iar Academia domnească din Iaşi funcţiona cu profesori greci şi în limba greacă, astfel că în anul 1795, întreaga familie se va muta la Lemberg (Lviv), unde Gheorghe Asachi şi-a continuat studiile la gimnaziul din localitate, în limbile polonă, latină şi germană. Între anii 1802-1804, Asachi va urma cursurile Universităţii din localitate, la Facultatea de Filosofie, Litere şi Ştiinţe, unde va aprofunda logica, matematica, istoria naturală, fizica, metafizica, etica şi arhitectura. Precursor al generației pașoptiste, Gheorghe Asachi a fost unul dintre întemeietorii nuvelei istorice în literatura română, a condus numeroase reviste literare, a recuperat de la Lemberg din Polonia, unde studiase în tinerețe, manuscrisul „Țiganiadei”, epopeea bufă a lui Ion Budai-Deleanu. A fost îndrumător cultural în diverse domenii: teatru, școală, presă, activitate tipografică. Asachi a fost și unul dintre întemeietorii Academiei Mihăilene. A publicat prima gazetă românească din Moldova, „Albina Românească” (1829). A organizat primele reprezentații teatrale în limba română (1816) și Conservatorul filarmonic-dramatic (1836) din Iași. Traduce și adaptează piese de teatru străine. În poezie, abordează toate speciile: ode, elegii, sonete, imnuri, fabule, meditații, balade. Versifică legendele istorice „Dochia și Traian”, „Ștefan cel Mare înaintea Cetății Neamț”. A scris și nuvele istorice („Dragoș”, „Petru Rareș”, „Rucsandra Doamna” etc.), care au constituit sursa de inspirație pentru nuvelele lui Costache Negruzzi. La 12 noiembrie 1869, la venerabila vârstă de 81 de ani, Gheorghe Asachi s-a stins din viață la Iași. A fost înmormântat în Iași, în cimitirul bisericii „Patruzeci de sfinți” și abia peste douăzeci de ani, printr-o subscripție publică, organizată de un comitet aparținând vechii generații, i s-a ridicat o statuie în fața școlii de lângă mănăstirea Trei Ierarhi. Statuia a fost inaugurată în mod solemn în anul 1890. Cu acest prilej s-a procedat la depunerea osemintelor sale și ale soției sale (decedată în 1877) în cripta de la baza statuii. Un bust al lui Gheorghe Asachi este ridicat în vechiul parc din Herța, localitatea lui de baștină.
În ziua de 1 martie a anului 1837 s-a născut marele scriitor român Ion Creangă. Data nașterii lui Creangă este incertă. El însuși afirma în „Fragment de biografie”, că s-ar fi născut la 1 martie 1837. O altă variantă o reprezintă data de 10 iunie 1839, conform unei mitrici (condici) de nou-născuți din Humulești. Ion Creangă (1837-1889) este considerat clasic al literaturii române datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, în deosebi a operei sale autobiografice „Amintiri din copilărie”. Absolvent al Seminarului teologic „Veniamin Costachi” de la Socola, a devenit diacon la biserica Patruzeci de sfinți, apoi învățător la Școala primară nr. 1 din Iași. După ce timp de 12 ani a fost dascăl și diacon la diferite biserici din Iași, a fost exclus definitiv din rândurile clerului, deoarece „și-a părăsit nevasta, a tras cu pușca în ciorile care murdăreau Biserica Golia și s-a tuns ca un mirean”, lucruri considerate incompatibile cu statutul de diacon. A colaborat la elaborarea a patru manuale școlare, între care și un Abecedar. În 1875, l-a cunoscut pe Mihai Eminescu, pe atunci revizor școlar la Iași și Vaslui, cu care s-a împrietenit. Între 1875–1883, la îndemnul poetului, a scris cele mai importante opere ale sale: Capra cu trei iezi, Fata babei și fata moșneagului, Povestea lui Harap-Alb, Povestea porcului, Punguța cu doi bani, Soacra cu trei nurori, Ursul păcălit de vulpe, Ion Roată și Cuza-Vodă, pe carele-a citit la Junimea și le-a publicat în revista Junimii, „Convorbiri literare”. A decedat la 31 decembrie 1889, la Iași.
La 1 martie 1937, în satul Mocra, raionul Râbnița, Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (astăzi Republica Moldova), s-a născut compozitorul basarabean Eugen Doga, autorul muzicii mai multor filme, romanțe, cantate, piese instrumentale şi a unei simfonii. Este considerat cel mai mare compozitor român în viaţă. Eugen Doga a copilărit pe timp de război și foame, având o viață grea, tatăl său a căzut pe front. După absolvirea școlii din sat este admis la Școala de muzică „Ștefan Neaga” (1951-1955) din Chișinău. Urmează apoi Colegiul muzical la violoncel, avându-l ca profesor pe italianul Pablo Baccini, care ulterior l-a atras la Orchestra Radio. După ce a fost paralizat la mâna stângă, Eugen Doga a înțeles că nu mai poate reveni la violoncel, preferând compoziția.
Prima piesă de compoziție proprie, „Floare dalbă de livadă” (1957), Eugen Doga o scrie pentru colega sa de la televiziune Maria Bieșu într-o singură zi. Debutul sau oficial a avut loc la 1967, în filmul regizorului Gheorghe Vodă „Ivan Turbincă”, cu Mihai Volontir în rolul principal. Remarcabile sunt şi muzica la filmul „O şatră urcă la cer” (1975) al regizorului Emil Loteanu şi valsul din filmul „Dulcea și tandra mea fiară” a aceluiași regizor. A urmat o serie de peste o sută de filme, muzica cărora a fost scrisă de Eugen Doga.
Compozitorul Eugen Doga a fost prieten și coleg cu poetul Grigore Vieru, cu care au creat cele mai frumoase lucrări. Cu piesa sa „Oraşul meu” (1973), Eugen Doga a lansat-o ca interpretă de estradă pe Sofia Rotaru. Alături de Sofia Rotaru și Anastasia Lazariuc, Nadejda Cepraga s-a lansat în cariera sa cu piesele scrise de Eugen Doga. Astăzi, compozitorul este nevoit să facă naveta Chișinău-Moscova, unde scrie muzică pentru filme și are spectacole grandioase. Compozitorul trăiește mai mult izolat şi este un om de artă adevărat, care s-a dedicat muzicii în totalitate.
La 2 martie 1938, în satul Dubovo regiunea Kiev, s-a născut Boris Brondukov, Artist al Poporului din Ucraina, laureat al Premiului de Stat al Ucrainei „O. Dovjenco” (1995). Premiat de două ori cu premiul pentru „Cel mai bun rol masculin” al Festivalului Unional, la Leningrad (1968) şi la cel de-al XIX-lea Festival Unional din Vilnius (1981). Având atâtea regalii şi distincţii Brondukov era destul de modest şi în cercul prietenilor i se spunea prescurtat, cu două iniţiale „B.B.”. Nici nu visa vreodată să aleagă profesia de actor. În anul 1960 a absolvit Colegiul de Geologie din Kiev, a activat în calitate de maistru la renumita Uzină „Arsenal” din Kiev şi totuşi pasiunea lui înnăscută pentru tot ce însemna teatru şi sfaturile prietenilor săi l-au adus la Facultatea de Actorie a Institutului Teatral „Karpenko-Karyi» din Kiev, pe care-l absolvește, în anul 1965. În cei 35 ani de activitate în cinematografie el a interpretat aproape 140 de roluri de diferite genuri. Fiind actor, angajat în statele studioului „O. Dovjenco” din Kiev, Brondukov s-a produs aproape la toate studiourile din ţară, inclusiv şi la regizorii moldoveni. În pelicula lui Emil Loteanu „Şatra urcă în cer” a interpretat rolul romului Buciu. Aici, în stihia volnicească a romilor el nu se deosebea prin nimic de alţi actori-moldoveni, care s-au filmat împreună cu el. Când Valeriu Gagiu s-a lansat în producţie cu filmul „Istoria unui galben” — ecranizarea nuvelei lui Vasile Alecsandri, în rolul unui argat din casa ispravnicului corupt el l-a ales anume pe Brondukov. Desigur, nu era Figaro din renumita operă, dar asemănări au fost destul de multe. Numai datorită talentului actorului Brondukov acest rol le-a trezit un interes sporit milioanelor de spectatori și pe care odată ce l-au îndrăgit nu l-au mai dat uitării. Boris Brondukov a decedat la vârsta de 66 ani, la 10 martie 2004, în urma a două atacuri cerebrale.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com