La 10 martie, după calendarul bisericesc pe stil nou, sunt cinstiți Sfinții Mucenici Codrat, Ciprian, Dionisie. Aceşti sfinţi erau din Corint şi au trăit pe vremea împăraţilor Deciu (249-251) şi Valerian (253- 260) şi a lui Iason, stăpânitorul Greciei. În acele zile, fiind prigoniţi creştinii, aceştia părăseau cetăţile şi averile lor şi se ascundeau prin pustietăţi şi prin munţi, ca să-şi păzească fără prihană sfânta lor credinţă a iubirii, a dreptăţii şi a libertăţii, dată nouă de Dumnezeu Tatăl prin Domnul Iisus Hristos în Duhul Sfânt. Sfântul Codrat, rămânând orfan de mic, a fost crescut în locuri pustii, ca şi Sfântul Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului. Ajungând la vârsta tinereţii, a mers în Corint pentru a învăţa meşteşugul doctoricesc. Acolo, s-a împrietenit cu cinci tineri creştini, care ardeau de dragostea pentru credinţa cea adevărată. La scurt timp, Sfântul Codrat şi prietenii săi au fost prinşi şi aruncaţi în temniţă, iar acolo propovăduiau pe Hristos cu multă râvnă, îndemnându-i pe toţi să nu renunţe la credinţa creştină. La locul unde urmau să fie executați, Sfinții Mucenici Codrat, Ciprian, Dionisie și cei împreună cu ei cer răgaz pentru rugăciune, după care fiecare pe rând își va pleca capul sub sabie, intrând în viața veșnică, primind, astfel, cununa muceniciei.
Potrivit calendarului bisericesc pe stil vechi, la 10 martie este prăznuit Sfântul Tarasie. El s-a născut la Constantinopol în jurul anului 730 şi a fost un apărător al sfintelor icoane. După moartea împăratului Leon IV Hazarul din anul 780, pe tronul imperial ajunge fiul său Constantin VI. Pentru că acesta era minor, puterea a fost preluată de împărăteasa Irina. Împărăteasa l-a numit patriarh de Constantinopol pe Tarasie, pe atunci prim-secretar imperial. Tarasie îi va cere împărătesei să convoace un Sinod Ecumenic, pentru a restabili cinstirea sfintelor icoane. Sfântul Tarasie a fost preşedintele Sinodului al VII-lea Ecumenic de la Niceea din anul 787, când s-a restabilit cultul icoanelor. Sfântul Tarasie a fost un mare apărător al credinţei şi moravurilor sănătoase. Acesta a trecut la cele veşnice pe 25 februarie 806. A fost înmormântat în mănăstirea ctitorită de el în Bosforul Traciei. La mormântul său s-au săvârşit nenumărate minuni.
După semnele timpului din această zi, oamenii încercau să prevadă cum va fi starea vremii de Paști și în continuare. Dacă în această zi a nins, în săptămâna din preajma Paștelui vremea va fi posomorâtă. Dacă ciorile de câmp fac cuiburi, starea vremii se va ameliora. Dacă ciorile croncănesc, vara va fi ploioasă.
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com