Nicolae al lui Vasile Morăraş, născut la 1913, în vechea capitală a Bucovinei istorice, este arestat de către „eliberatori” în ziua de 7 iulie 1940. Timp de 21 de luni a trecut prin întreaga gamă a anchetelor staliniste, îndurând toate metodele de tortură sovietică. La 18 aprilie 1942, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS îl condamnă la 8 ani de detenţie într-un lagăr bolşevic de muncă corecţională. Va fi acuzat de faptul că în perioada interbelică a fost poliţist şi a „dus o luptă aprigă împotriva mişcării revoluţionare” din ţinut. Sentinţa pronunţată a devenit „chemarea de jertfă”, care răzbătea ca un ecou, ca o „taină amară” în Siberia fără sfârşit.
Alt român, Vasile al lui Timofei Popescu, a văzut lumina zilei în localitatea Rud, judeţul Soroca al Basarabiei, la 1923. Destinul l-a adus pe tânăr în oraşul de pe malul Prutului, unde la finele cireşarului istoric va fi instaurată dictatura stalinistă. Îngrozit de teroarea dezlănţuită pe meleagurile voievodale de către regimul totalitar bolşevic, pe data de 6 august 1940, porneşte spre frontiera sovieto-română cu gândul să treacă în Patria strămoşilor săi şi să caute adăpost în interiorul României. Nimereşte în mâinile grănicerilor sovietici, fiind privat de libertate pe un termen de 3 ani. Sentinţa a fost anunţată tot la 18 aprilie 1942 şi acest martir al neamului, crescut într-un mediu sacru al tradiţiei, între obiceiurile şi datinile străbune, cu dragoste de Dumnezeu, de Patrie, apucă drumul prigoanei comuniste.
Gheorghe al lui Emilian Rojoc, a apărut în această frumoasă lume la 1912, în mândra localitate Trestiana (Dimca) din Bucovina. Participând la manevrele Armatei Române, este lăsat la vatră şi în ziua de 14 noiembrie 1940 porneşte spre baştina natală. N-a avut norocul să ajungă acasă. Este arestat de grănicerii sovietici. Pe data de 18 aprilie 1942, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS îl condamnă la 3 ani de lagăr „pentru trecerea ilegală a frontierei de stat”. Nedreptatea cuibărită în sufletul soldatului „se-nalţă-n vecie ca vers de psaltire”.
În anul 1913, în istoricul oraş Botoşani din România, a văzut pentru prima dată lumina soarelui Nicolae al lui Constantin Ungureanu. În perioada interbelică va ocupa unele posturi de răspundere în cadrul Inspectoratului de Jandarmi din Cernăuţi. N-a dovedit să se refugieze în interiorul Patriei. Primele victime, care au căzut în mâinile „eliberatorilor”, au fost poliţiştii şi jandarmii, lăsaţi de autorităţile româneşti pentru paza ordinii publice. Va fi arestat la 9 iulie 1940, fiindcă devenise pentru puterea stalinistă „un element care prezintă un pericol social”. După 21 de luni de chinuri cristice, pe data de 18 aprilie 1942, regimul totalitar bolşevic îl condamnă la 5 ani de lagăr. Şi-a urmat drumul Golgotei cu „bătăile inimii însingurate”.
Mihai al lui Ion Ţepeş s-a născut în localitatea Secu din judeţul Piatra Neamţ, la 1904. Fiind lucrător la căile ferate, va fi transferat în vechea capitală a Bucovinei istorice, unde au venit „eliberatorii” cu cântecul „Internaţionalei” în inimi şi cu teroarea cuibărită în suflete. Persecuţiile comuniste au început chiar din primele zile ale instaurării dictaturii sovietice. În toamna anului 1940, sub securea dezmăţului bolşevic a căzut şi acest român. Fiind arestat pe data de 27 octombrie, este dus în interiorul imperiului stalinist şi condamnat la 3 ani de închisoare. Sentinţa a fost pronunţată la 18 aprilie 1942. Au rămas căile ferate în aşteptarea martirului.
În localitatea Cotelna din Republica Moldova a apărut, la 1908, Mihai al lui Grigore Şvarco. Autorităţile sovietice, care au ocupat Basarabia, îl pun în cătuşe în ziua de 12 septembrie 1940. Pe data de 18 aprilie 1942, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS îl lipseşte de libertate pentru 8 ani, fiind acuzat de „agitaţie antisovietică”. A continuat „cota de suferinţă”, care a început în vara anului 1940.
Petru GRIOR
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com