Uite ce mănânci să nu ai probleme cu hormonii

34634634534

Cu cât înaintezi în vârstă începi să observi că hormonii tăi o iau razna.
De cele mai multe ori, problemele apar din cauza unei alimentaţii greşite atât la femei, cât şi la bărbaţi. Un stil de viaţă echilibrat, bazat pe produse bogate în estrogeni şi testosteroni, ar ameliora simţitor dereglările hormonale. Estrogenul şi testosteronul sunt hormonii responsabili cu funcţiile de reproducere, cu frumuseţea, dar şi cu energia şi forţa vitală.
De aceea, specialiştii interzic: băuturile foarte acide, alimentele ce conţin nitriţi, conservanţi şi întăritori de gust, cum ar fi mezelurile şi alte derivate din carne, produsele rafinate (dulciuri, margarină, uleiuri rafinate), pâine albă şi făină albă, mezeluri, lactate şi brânzeturi procesate.
De asemenea, evită pe cat poţi anticonceţionalele, antibioticele, pilulele pentru slăbit şi medicamentele cu cortizon. Iată ce e indicat să consumi săptămanal:
Alimente ce conţin estrogeni
Soia, sau produsele pe bază de soia (lapte de soia, tofu), fasole, linte, alune de pădure, uleiuri vegetale presate la rece (măsline, migdale), ţelină, ceapă, germenii de grâu, mierea, măslinele, drojdie de bere şi ceai verde. În general, alimentele bogate în albumină (ouă) şi săruri minerale (alge marine).
Alimente ce conţin testosteron
Arahide, unt de arahide, nuci, banane, avocado, smochine, struguri, usturoi, varză, conopidă, broccoli, morcovi, sparanghel, brânzeturi, uleiuri vegetale presate la rece (floarea-soarelui, măsline, nucă, susan), seminte de in, de dovleac sau de floarea-soarelui, (conţin acizi graşi omega-3), germeni de grâu, ciuperci, (conţin zinc). În general, alimente bogate în vitaminele B, E, magneziu, zinc şi seleniu. Grăsimile trebuie să fie din cele nesaturate, iar carbohidraţii obţinuţi de preferat din surse vegetale precum legumele, zarzavaturile şi fructele.
Condimente
Fenicul, anason, scorţişoară, mărar, lemn dulce, coada şoricelului, talpa gâştei, păducel, rozmarin, roiniţă, urzică moartă albă. Zmeurul conţine fitoprogesteron, fiind indicat în tulburări de fertilitate şi chisturi ovariene. De asemenea, sunt recomandate cimbru, sovârf, ghimbir, susan, nucşoară!
Este sănătos uleiul
de cocos. Face minuni pentru femeile cu kilogramele în plus
Uleiul de cocos este un aliment foarte controversat. Deoarece este bogat în grăsimi saturate, spun unii specialişti, creşte riscul de boli de inimă.
Pe de altă parte, alţi specialişti îl recomandă în orice dietă.
Într-un studiu efectuat în Brazilia, s-a demonstrat că acest tip de ulei a făcut minuni în zona abdomenului, ajutând la subţierea circumferinţei taliei şi la creşterea colesterolului bun. Subiecţii au ajuns la aceste performanţe, după ce timp de opt săptămâni, cât a durat experimentul, persoanele implicate în el au folosit ulei de cocos.
Concluzia experimentului a fost surprinzătoare, deoarece femeile obeze care au consumat ulei din nucă de cocos aveau colesterolul bun mai ridicat decât înainte de începerea experimentului. De asemenea, a scăzut şi proporţia colesterolului rău, (LDL), în favoarea celui bun. Mai mult, cercetătorii au constatat ca în zonele în care populaţia consumă frecvent ulei de cocos, valorile crescute ale colesterolului rău şi bolile de inimă se întâlnesc mai rar.
Grăsimea abdominală indică în mod cert mai multe probleme de sănătate, decât grăsimile depozitate în oricare parte a corpului, deoarece o talie îngroşată dovedeşte un nivel crescut de inflamare în corp, rezistent la insulină şi un nivel nesănătos al colesterolului. De aceea, realizatorii studiului recomandă să limităm consumul de grăsimi saturate la 10% din totalul de calorii pe care le consumăm zilnic; în schimb, să nu evităm să consumăm ulei sau lapte de cocos.

Добавить комментарий