După masacrele sângeroase de la Lunca şi Varniţa, intrate în istoria plină de durere a regiunii Cernăuţi ca unele dintre crimele odioase din prelungul şir de fărădelegi săvârşite de puterea sovietică împotriva băştinaşilor, peste cotropitul colţ de ţară de la poalele Carpaţilor a coborât păcatul altei tragedii, planificate de către călăii din Kremlin. În primăvara anului 1941, a apărut Directiva Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, care prevedea aplicarea măsurilor necesare în direcţia „curăţirii Republicii Ucrainene de elementul antisovietic”. Conform indicaţiilor de la Moskova, lucrătorii organelor represive din regiunea Cernăuţi au urgentat procesul de acumulare a informaţiilor referitoare la băştinaşii meleagurilor voievodale. În luna mai, aceşti copoi ai regimului totalitar, cu suflete pline de ură şi duşmănie, aduşi din toate colţurile fostului imperiu sovietic pentru promovarea unei politici de deznaţionalizare şi rusificare a populaţiei româneşti, au ajuns la concluzia că principalul „element antisovietic” îl constituia rudele „trădătorilor patriei”. În categoria „trădătorilor patriei” au fost incluşi locuitorii ţinutului, care, începând cu ziua de 28 iunie 1940, pătrunşi de năzuinţele spre libertate, au încercat să ajungă ilegal în România. Unii au avut norocul să treacă hotarul, instalat de sovietici, alţii au nimerit în mâinile grănicerilor, fiind condamnaţi de către Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS la diferite termene de închisoare. Rudele lor din fostele raioane Herţa, Hliboca, Noua Suliţă, Storojineţ şi din oraşul Cernăuţi au apucat drumul calvarului spre Republica Autonomă Sovietică Socialistă Komi, ţinutul Krasnoiarsk şi regiunea Kirov din Federaţia Rusă. Referindu-se la dezmăţul stalinist, ziarul de afirmare românească, „Bucovina”, care a apărut la Cernăuţi din 14 iulie 1941 până la 1 martie 1944, va scrie la finele lui iulie 1941 următoarele: „În a doua jumătate a lunii mai au năvălit asupra satelor noastre nenumărate camioane, însoţite de miliţieni, care au ridicat mii de familii româneşti şi anume dintre acelea, care aveau câte pe cineva trecut în România. Bărbaţi tineri şi bătrâni, femei de toate vârstele şi copii au fost închişi, aproape ermetic, în vagoane… fără apă, cei mai mulţi fără mâncare şi duşi, Dumnezeu ştie unde. Unii, care au avut norocul să scape pe drum, au mărturisit că după zece zile nu mai rămăsese nici jumătate din acele fiinţe nenorocite. S-au înăduşit, sau au murit de boli, de foame şi de sete pe drum”.
Deportările din mai, efectuate sub conducerea celor 724 de reprezentanţi ai organelor sovietice de represalii şi activişti ai Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei, în timpul cărora au fost duşi în neagra străinătate românii din Nordul Bucovinei, Nordul Basarabiei şi Ţinutul Herţa, au constituit o repetiţie pentru viitoarele deportâri ale locuitorilor din teritoriile ocupate de către trupele Armatei Roşii. Astfel, pe data de 8 iunie 1941, a avut loc şedinţa comună a biroului comitetului regional Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei şi comitetului executiv al Consiliului Regional Cernăuţi, în cursul căreia este discutată problema desfăşurării operaţiunii de deportare din regiunea Cernăuţi „în locurile îndepărtate ale Uniunii Sovietice a familiilor trădătorilor patriei, moşierilor, fabricanţilor, membrilor activi ai partidelor contrarevoluţionare, comercianţilor mari şi altor elemente contrarevoluţionare şi criminale”. În hotărârea adoptată la această şedinţă se menţiona: „Luând în consideraţie faptul că problema deportării din regiune a elementelor contrarevoluţionare constituie o importanţă primordială, comitetul regional al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei şi comitetul executiv al Consiliului Regional ordonă secretarilor comitetelor orăşeneşti şi raionale ale Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei şi preşedinţilor comitetelor executive orăşeneşti să acorde o atenţie deosebită procesului de pregătire şi desfăşurare a deportărilor, conform indicaţiilor Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei şi Consiliului Comisarilor Poporului al Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene”.
În scopul îndeplinirii poruncilor superiorilor de la Kiev, conducerea regiunii a întocmit planul de acţiuni pentru efectuarea viitoarelor deportări. El prevedea ca în ziua de 8 iunie, şeful Direcţiei regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Securitatea Statului, căpitanul Trubnikov, să ţină o consfătuire cu participarea şefilor secţiilor raionale ale amintitului comisariat, analizându-se toate amănuntele operaţiunii bolşevice. La 9 iunie, o asemenea consfătuire trebuia să fie organizată de către Zeleniuk, secretar al comitetului regional Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei, la care obligatorie devenea prezenţa secretarilor comitetelor orăşeneşti şi raionale ale partidului şi preşedinţilor comitetelor executive raionale şi orăşeneşti ale puterii sovietice. Pentru ridicarea „elementelor contrarevoluţionare”, s-a planificat mobilizarea unui număr considerabil de comunişti şi comsomolişti, la dispoziţia lor fiind puse camioanele şi căruţele necesare. Concomitent, în cele 14 raioane ale regiunii s-au deplasat trimişii comitetului regional al partidului, autorizaţi cu puteri nelimitate. Ei au luat sub control procesul de pregătire ale viitoarelor deportări în masă.
Petru GRIOR,
directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com