Primul român, care a căzut sub securea dezmăţului bolşevic în luna iulie a anului 1940, a fost un bucătar din satul Milie (Milieve), actualul raion Vijniţa, Constantin Apetrei, născut la 1915, în localitatea Cuciniş din Basarabia, care, conform informaţiilor de la agenţii N.K.V.D.-ului, i-a „asuprit grozav pe cei obidiţi”. Autorităţile staliniste hotărăsc să-l pedepsească aspru pe acest tânăr, instalat cu traiul în Bucovina. Este arestat în ziua de 4 iulie şi inclus în categoria „elementelor care prezintă un pericol social”. După 8 luni de interogatorii în beciurile închisorii cernăuţene, la 29 martie 1941, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. îl condamnă la 5 ani de lagăr. Tot în aceeaşi zi, „element care prezintă un pericol social” pentru puterea sovietică devine şi muncitorul Marin Dimitriu, născut în 1911, în Bucureşti, poseda studii medii, locuitor al oraşului Cernăuţi. Pe data de 4 octombrie 1941 va fi pedepsit şi el cu 5 ani de detenţie.
Reprezentanţii Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. îşi intensifică activitatea în direcţia descoperirii de noi „duşmani ai poporului”. La 6 iulie va fi încătuşat Constantin Alexandrescu, care a văzut lumina zilei în 1885, în localitatea Desa, judeţul Dolj al României, poseda studii primare. În perioada interbelică a deţinut postul de primar al satului Lujeni din apropierea Cernăuţiului. În primăvara lui 1941 este condamnat la 5 ani de închisoare şi încadrat în categoria „elementelor care prezintă un pericol social”.
Pe data de 11 iulie nimereşte în mâinile „eliberatorilor” Vasile Roman din localitatea Pasat, fostul judeţ Dorohoi al României, născut la 1901, cu studii primare, fost gardian public. Conform deciziei nr. 60 din 7 iunie 1941 a Comisiei Speciale de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S., este condamnat la 8 ani de detenţie într-un lagăr stalinist de muncă corecţională „pentru lupta-i activă împotriva mişcării revoluţionare”. Această „luptă” decurgea din faptul că, îndeplinind ordinile superiorilor, „asupritorul” din Ţinutul Herţei nu permitea ilegaliştilor „obidiţi” să răspândească în localităţile din ţinut manifeste comuniste cu caracter incendiar în timpul sărbătorilor revoluţionare sovietice. Fiind lipsit de libertate, apucă drumul calvarului spre împărăţia îngheţurilor veşnice. Acasă au rămas soţia şi fiul care avea doar 9 anişori. A doua zi, la 12 iulie, va fi aruncat după gratii alt „asupritor”, poliţistul Gheorghe Gorban, născut în 1897, în localitatea Clocuşna din Basarabia, poseda studii primare. Primeşte 5 ani de închisoare, fiindcă era „element care prezintă un pericol social”.
La 15 iulie este arestat Vasile Câmpeanu, născut în 1884, în localitatea Frătăuţi, azi judeţul Suceava al României, poseda studii medii, locuitor al oraşului Cernăuţi, funcţionar. Trecut de autorităţile sovietice în categoria „elementelor care prezintă un pericol social”, va fi condamnat, la 7 aprilie 1941, la 8 ani de închisoare. Tot în aceeaşi zi, nimereşte în mâinile „eliberatorilor” muncitorul Ion Curea, născut la 1903, în localitatea Popricani, judeţul Iaşi al României, poseda studii primare. Pe data de 24 iunie 1941, Judecătoria Regională Cernăuţi îl condamnă la moarte. Era un „element care prezintă un pericol social”, fiind o piedică în calea răspândirii ideologiei bolşevice.
Astfel, în prima jumătate a lunii iulie 1940, reprezentanţii organelor sovietice de represalii au arestat 7 români. În grupul „duşmanilor poporului” sunt incluşi doi muncitori, un fost primar, un fost gardian public, un fost poliţist, un funcţionar şi un bucătar. Aceste persoane, după părerea autorităţilor bolşevice, în perioada interbelică au făcut parte din „tagma asupritorilor”. Condamnaţii sunt întemniţaţi în lagărele staliniste, în acest imperiu al răului şi crimei, unde îşi vor continua viaţa martirică în chinuri cristice, fiindcă chinurile de care au avut parte românii în fostele lagăre sunt inimaginabile. Setea, foamea, lanţurile şi jalea au suspinat împreună cu ei până la ultima clipă, când prin jertfa lor sacră s-au identificat ca mărturisitori întru Hristos.
Chiar din primele zile ale instaurării dictaturii staliniste în ţinut, „eliberatorii şi-au început activitatea în direcţia comunizării fostei capitale a Bucovinei istorice. Bolşevicii doreau să-i dea acestui oraş de talie europeană o înfăţişare vădit sovietică. Pe data de 5 iulie 1940, comitetul executiv judeţean Cernăuţi a adoptat componenţa Consiliului orăşenesc Cernăuţi de deputaţi ai oamenilor muncii, alcătuit din 5 persoane, în frunte cu Oleksii Nikitin. În municipiul de pe malul Prutului apar raioanele Lenin, Stalin şi Şevcenko, ca unităţi independente teritotial-administrative. Pe clădirile celor 120 de întreprinderi naţionalizate, pe sediile instituţiilor de stat şi ale organizaţiilor obşteşti sovietice sunt arborate drapele roşii. Faţadele impunătoarelor edificii, care „ridică în slava cerului puterea gândirii umane”, vor fi „împodobite” cu portretele călăilor fostului imperiu al răului şi crimei: Lenin, Stalin, Molotov, Kaganovici, Beria, Bulganin, Malenkov, Kalinin, Voroşilov, Mikoian, Hruşciov. Se fac legăturile telefonice şi telegrafice ale Cernăuţiului cu oraşele Kiev şi Chişinău. În locuinţele cernăuţenilor refugiaţi în România, se stabilesc „veniţii” de la Răsărit. În centrul oraşului va fi instalat monumentul „Steaua Roşie” şi fanfara militară va intona Imnul de Stat al Uniunii Sovietice şi al Internaţionalei Comuniste. Ziua de 28 iunie este declarată Zi de sărbătoare în ţinut şi mulţi dintre cei aleşi, „cu chipul prefăcut”, cărora Domnul le-a pus mâna pe creştet, înnobilându-i cu har ceresc, se vor grăbi să proslăvească această dată memorabilă a cireşarului istoric în versuri elogioase, de o rară frumuseţe, dovedind astfel atitudinea lor sinceră şi aportul lor cetăţenesc la grandioasa operă de făurire a socialismului. Numele nemuritor al „marelui Lenin” şi-a făcut apariţia în creaţia populară orală din Ţara Fagilor: „Lenin, minte luminată,/ Ne-a scos la bună dreptate,/ Şi trăim cum se trăieşte,/ Căci avem bună nădejde:/ La geamul ţăranului/ Soarele Partidului/ Luminează şi-ncălzeşte/ Şi soarta ne-o făureşte…”.
Odată cu instalarea administraţiei bolşevice, în actuala regiune Cernăuţi a continuat teroarea roşie îndreptată împotriva populaţiei băştinaşe. Pe data de 17 iulie 1940, este arestat de către reprezentanţii Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. funcţionarul Vasile Albota, născut la 1880, în localitatea Nepolocăuţi, din fostul raion Chiţmani, cu studii medii de specialitate, fiind acuzat de „activitate subversivă”. Moare în timpul interogatoriilor, la 7 iunie 1942, în regiunea Sverdlovsk din Federaţia Rusă. A doua zi, trimişii Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S. îl pun în lanţuri pe fostul militar, Ion Daşchevici, originar din judeţul Iaşi al României. Tortura a durat doi ani. Încadrându-l în categoria „elementelor care prezintă un pericol social”, va fi condamnat la moarte, conform deciziei Comisiei Speciale de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. din 25 iulie 1942.
Când „cei obidiţi” se bucurau admirând chipurile dragi ale conducătorilor primului stat socialist din lume, iscoadele sovietice căutau cu osârdie „elementele care prezintă un pericol social”. Pe data de 20 iulie, reprezentanţii organelor staliniste de represalii au arestat şase români. Primul care a căzut în mâinile zbirilor regimului totalitar în această zi, este Gheorghe Gheorghiţă, actor la Teatrul Dramatic din Cernăuţi, născut la 1895, în localitatea Tecuci din România. „Asupritorul” primeşte 5 ani de lagăr. Următorul încătuşat devine fostul poliţist, Petru Bilac, născut în 1894, în localitatea Cupca, în trecut raionul Hliboca (Adâncata). Pe data de 9 decembrie 1940, Judecătoria Regională Cernăuţi îl codamnă la 10 ani de detenţie. Al treile este ţăranul Silvestru Bojescu, locuitor al satului Carapciu, acelaşi raion, născut la 1899, cu studii primare. Va fi lipsit de libertate pe un termen de 8 ani. Alt ţăran, Dumitru Botă din localitatea Boian, fostul raion Noua Suliţă, născut în 1893, este condamnat de către Judecătoria Regională Cernăuţi la 10 ani de închisoare „pentru agitaţie antisovietică”.
Pentru descoperirea „duşmanilor poporului”, în a doua jumătate a lunii iulie 1940, în actuala regiune Cernăuţi a pornit o totală urmărire. O bănuială, o pâră mincinoasă a agenţilor era de ajuns ca oamenii nevinovaţi să fie arestaţi, aruncaţi în fioroasele cazemate staliniste, supuşi diverselor metode de tortură şi condamnaţi pentru crime pe care nu le-au săvârşit. Aşa s-a întâmplat cu ţăranul Mihai Costanceanu din Ostriţa Herţei, născut la 1897, poseda studii medii. În ziua de 20 iulie, adică după trei săptămâni de la instaurarea puterii sovietice în ţinutul mioritic, Direcţia regională Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. primeşte un denunţ, prin care se aduce la cunoştinţa organelor comuniste faptul că acest român în perioada interbelică a deţinut postul de primar al comunei Ostriţa. Este arestat şi condamnat la 5 ani de detenţie într-un lagăr bolşevic de muncă corecţională „pentru lupta-i activă împotriva mişcării revoluţionare”.
Ultima victimă din acea tristă zi, ferecată în lanţuri, a fost preotul Militan Buzdugan, născut la 1889, poseda studii medii, parohul Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, ridicată în 1867, în Corovia, localitate de lângă Cernăuţi. Satul se află încadrat astăzi în componenţa raionului Cernăuţi. Slujitorul altarului provenea dintr-o familie înstărită de creştini ortodocşi, care îşi ţineau legea strămoşilor şi sufletul nevândute. Tatăl său, Ieremia Buzdugan, născut la 1851, din 1878 a fost cantor bisericesc. Viitorul preot şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa într-un mediu familial de credinţă, de tradiţie şi de înalt patriotism, între obiceiurile şi datinile străbune, cu dragoste de Dumnezeu, de Patrie, de Biserică, de tot ce-i pur, de tot ceea ce viaţa, familia, educaţia şi cultura izvorau din Atotcreator. N-a căzut pe placul „eliberatorilor” acest „element care prezintă un pericol social”. Este întemniţat în straşnica închisoare enkavedistă cernăuţeană. Interogatoriile au durat 9 luni. Pe data de 7 aprilie 1941, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. îl condamnă la 8 ani de detenţie. Această fărădelege a demonstrat băştinaşilor meleagurilor carpatine că statul – ateu socialist a început o luptă aprigă împotriva religiei. Staliniştii se temeau de rugăciune.
Petru GRIOR,
directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com