14 cursanți ai Lectoratului de limbă română al USV de la Cernăuți, într-o aplicație practică de 4 zile în România

61668363_3317503021608417_2165003214737375232_n

14 cursanți (cadre didactice și studenți) ai Lectoratului de limbă română al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), de la Universitatea Națională „Yurii Fedkovych” din Cernăuți (UNYF) au luat parte, în perioada 27-30 mai, alături de lectorul de română, Gina Puică, la o aplicație practică în România.

Aplicația practică „România: oameni, natură, istorie”, creată special pentru cursanții Lectoratului de limbă română de la Cernăuți în februarie 2016 și ajunsă la a șasea ediție, a fost organizată și de această dată cu sprijinul logistic al USV și cel financiar al Ministerului Educației Naționale. Participanții au avut ocazia să străbată mai multe regiuni românești, cu opriri la Borșa, Dej, Oradea, Turda, Sighișoara, Lacul Roșu și Cheile Bicazului. Gândită pentru a le oferi celor mai activi cursanți cernăuțeni posibilitatea unei imersiuni lingvistice și culturale cât mai reușite în România, dar și pentru a răspunde interesului științific punctual al participanților (în majoritate cadre didactice de la UNYF) și pentru a întări solidaritatea de grup a cursanților, persoane cu specializări foarte diverse, „România: oameni, natură, istorie” este unul dintre cele mai importante și apreciate proiecte ale Lectoratului de română de la Cernăuți.

Reamintim că Lectoratul de română de la UNYF a fost creat în noiembrie 2014, în baza acordului de colaborare dintre universitatea suceveană și cea cernăuțeană. În anul universitar 2018-2019, s-a înregistrat cel mai mare număr de cursanți înscriși la cursurile Lectoratului (peste 120 de persoane).

Добавить комментарий