La 14 februarie 1821, la Budapesta a încetat din viață Petru Maior, istoric, filolog și scriitor transilvănean; protopop greco-catolic de Reghin; unul dintre corifeii Școlii Ardelene. Era fiul lui Gheorghe Maior, român de obârșie nobiliară din Târnăveni, protopop al ținutului Căpușu de Câmpie. A studiat la Târgu Mureș, Cluj și Blaj, fiind trimis de către episcopul Grigore Maior la studii la Roma, la Colegiul De Propaganda Fide, împreună cu Gheorghe Șincai (1774–1779). La întoarcerea în Transilvania, s-a călugărit la Blaj, luând numele Paul. A fost paroh la Reghin, cenzor pentru cărțile greco-catolice tipărite la Buda, apoi protopop al Giurgiului, arhidiacon al episcopiei Făgărașului, iar la sfârșitul vieții canonic. Din anul 1809 s-a stabilit la Buda, unde a desfășurat activitate literară. A fost scriitorul român care a contribuit cel mai mult la redeșteptarea simțului național românesc. Este autorul lucrărilor tipărite „Didachii sau predice pentru crescerea pruncilor”, „Propovedanii sau predice la morți”, „Istoria pentru începutul Românilor în Dacia”, „Întâmplările lui Telemac”, „Istoria besericei Românilor atât acestor dincoace, precum și acelor dincolo de Dunăre” etc.
În ziua de 14 februarie a anului 1897 a decedat scriitorul, criticul literar, folcloristul, etnograful, istoricul, lingvistul şi activistul cultural ucrainean, Panteleimon Kuliş (1819-1897). Împreună cu renumitul om de ştiinţă ucrainean, Ivan Puliui, Panteleimon Kuliş a tradus pentru prima dată Biblia în limba ucraineană.
La 14 februarie 1910, la Camenca, Glodeni, s-a născut Vasile Coroban, istoric şi critic literar moldovean. Și-a făcut studiile la Universitatea din Iaşi. Îşi începe activitatea în anii de studenţie la „Viaţa universitară”. Din 1947 este colaborator ştiinţific la Institutul de Limbă şi Literatură al Academiei de Științe din Moldova, în 1969-’80 conduce Sectorul de Teorie a Literaturii. A desfăşurat o activitate ştiinţifică multilaterală. Este unul dintre promotorii valorificării moştenirii literare clasice pe teritoriul Basarabiei. Este autorul şi coautorul a peste 300 lucrări de critică şi istorie literară, printre care şi al studiilor fundamentale Literatura sovietică moldovenească (1955), Istoria literaturii moldoveneşti (vol.I, 1958); Schiţă asupra istoriei literaturii sovietice moldoveneşti (1963, în l.rusă). A fost dat afară de la catedra universitară şi criticat aspru la plenarele de partid de la sfîrşitul anilor ’50. După destituire, fusese angajat la Academia de Ştiinţe într-un post de colaborator ştiinţific inferior la Institutul de Limbă şi Literatură. Dar studenţii de la cursurile superioare nu-l puteau uita pe profesorul Coroban, care citea nişte prelegeri ce adunau şi lumea din stradă, dar şi studenţi de la alte facultăţi. A plecat în lumea celor drepţi, la 19 octombrie 1984, nedreptăţit şi ignorat, după ce lăsase o operă de răsunet precum studiile şi monografiile: „Vasile Alecsandri: Viaţa şi opera”, „Dimitrie Cantemir – scriitor umanist”, „Carnavalescul la Ion Creangă”, „Eminescu şi estetica romantismului”, „Romanul moldovenesc contemporan”. Unele dintre aceste cărţi au suportat câteva ediţii. A fost înmormântat în satul de baştină.
La 14 februarie 1935 s-a născut Grigore Vieru, poet român din Republica Moldova, membru corespondent (din 1993) al Academiei Române. În 1957 a debutat editorial (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii, „Alarma”, apreciată de critica literară. În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău, facultatea Filologie și Istorie. În 1973, Grigore Vieru a trecut Prutul în cadrul unei delegații de scriitori sovietici. A participat la întâlnirea cu redactorii revistei Secolul 20, Dan Hăulică, Ștefan Augustin Doinaș etc. Au vizitat, la rugămintea sa, mănăstirile Putna, Voroneț, Sucevița, Dragomirna, Văratec. S-a întors la Chișinău cu un sac de cărți. Mai târziu poetul a făcut următoarea mărturisire: „Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul”. În 1988 i s-a acordat cea mai prestigioasă distincție internațională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen. La sfârșitul anilor ’80, era în prima linie a Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deșteptarea conștiinței naționale a românilor din Basarabia. A fost unul dintre fondatorii Frontului Popular din Moldova și a fost printre organizatorii și conducătorii Marii Adunări Naționale din 27 august 1989. A participat activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din RSSM în care s-a votat limba română ca limbă oficială și trecerea la grafia latină.
Grigore Vieru (1935-2009) a fost, incontestabil, o voce singulară, de o expresivitate deosebită în peisajul poeziei româneşti. Critica afirmă că versurile lui Grigore Vieru au ilustrat, într-un regim al excelenţei rostirii lirice, stări de spirit de o rară autenticitate, conturate în enunţuri poetice armonioase şi limpezi, sugestive şi sincere. Nimic strident în lirica lui Grigore Vieru, nimic evaziv sau fals. Versurile lui se înscriu într-un program literar ce are ca element esenţial apărarea şi ilustrarea limbii române, integritatea acesteia într-o ţară în care s-a refuzat, decenii de-a rândul, dreptul de cetăţenie al acestei limbi. Recursul la sentimentul patriotic autentic, starea de sinceră şi ardentă implicare cetăţenească în destinul propriei patrii, toate acestea au reprezentat imperative imediate ale creaţiilor sale, cărora poetul li s-a dedicat cu dăruire, spirit al jertfei şi credinţă.
La 14 februarie 1970 s-a stins din viaţă marele actor român de teatru şi film, Grigore Vasiliu Birlic. Grigore Vasiliu Birlic (1905-1970) a fost unul dintre cei mai mari actori români de comedie. A jucat în multe piese de teatru, precum și în filme. Datorită talentului artistic Grigore Vasiliu Birlic a fost impus ca director și patron al mai multor companii teatrale (printre care și trupa „Colorado”). Însă legea comunistă a teatrelor din anul 1947 a făcut ca Birlic să reziste în această postură doar un an, fiind până la urmă înlocuit din funcție. Instalarea la putere în România a regimului comunist l-a prins în plină glorie. Se întoarce ca actor la Teatrul Național din București, după naționalizarea teatrelor particulare. Sică Alexandrescu montează în anul 1953 piesa „O scrisoare pierdută”, Birlic interpretându-l inițial pe Dandanache, apoi pe Brânzovenescu. Critica îl consideră un „geniu al comediei, al umorului românesc”, așezându-l alături de Constantin Tănase. Criticii au spus că umorul și fizionomia sa l-ar fi putut propulsa într-o carieră internațională de excepție, dacă nu ar fi fost prizonierul unei cinematografii marginale.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com