14 ianuarie – Anul Nou pe stil vechi

14 01 F 5

Tradițiile și obiceiurile străvechi continuă să fie respectate în comunitățile care se țin de calendarul iulian, marcând trecerea în Noul An pe stil vechi, în noaptea de 13 spre 14 ianuarie. Această sărbătoare are o semnificație aparte pentru multe comunități din Ucraina și din alte țări precum, Serbia și Republica Moldova, fiind o ocazie de a păstra vie moștenirea culturală. Sărbătoarea Anului Nou pe stil vechi provine din diferența de 13 zile între calendarul iulian și cel gregorian, adoptat de majoritatea lumii începând cu secolul al XVI-lea. Deși calendarul gregorian a devenit standard, unele biserici ortodoxe și comunități tradiționale continuă să urmeze calendarul iulian, ceea ce face ca Anul Nou să fie celebrat mai târziu.

14 01 F 1

În noaptea dintre 13 și 14 ianuarie, oamenii se adună pentru a sărbători cu mese îmbelșugate, muzică tradițională și dansuri. Această sărbătoare este încă marcată prin colinde, plugușoare sau urături și alte obiceiuri agrare menite să aducă belșug și noroc în noul an.  Este momentul în care se îmbină credința religioasă cu tradițiile populare, într-un mod care reflectă identitatea culturală a acestor grupuri. În bisericile care urmează calendarul iulian, se organizează slujbe speciale pentru a sărbători începutul noului an.

14 01 F 2

Aceste tradiții sunt respectate și în localitățile care fac parte din Comunitatea Teritorială Noua Suliță, regiunea Cernăuți. Starostele satului Dinăuți, Radu Ștefliuc, a postat pe Facebook câteva fotografii, făcute în seara Sfântului Vasile, și le-a mulțumit consătenilor pentru păstrarea tradițiilor populare.

14 01 F 3

14 01 F 4

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий