14 noiembrie — Ziua mondială a diabetului

5277903b5954d

La iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi a Federaţiei Internaţionale a Diabetului (FID), Ziua Mondială a Diabetului a fost marcată pentru prima oară la 14 noiembrie 1991.

Data de 14 noiembrie a fost aleasă pentru a-l omagia pe unul din cei doi premianţi Nobel creditaţi cu descoperirea insulinei, fiziologul şi farmacologul canadian Frederick Banting (născut la 14 noiembrie 1891), cel care a studiat secreţia internă a pancreasului şi a introdus insulina în terapie, în octombrie 1922. Insulina a fost descoperită în 1921 de dr. Nicolae Paulescu şi a însemnat salvarea unui număr impresionant de vieţi omeneşti în ultimii 80 de ani. La 11 ianuarie 1922 s-a făcut prima injecţie cu insulină la om.

Ziua Mondială a Diabetului este marcată de peste 200 de asociaţii membre ale Federaţiei Internaţionale a Diabetului, în peste 160 de ţări şi teritorii, statele-membre ale ONU, relaţiile oficiale între Organizaţie şi FID datând din 1957.

Diabetul zaharat este o boală cronică netransmisibilă, caracterizată prin nivele crescute ale glucozei în sânge (hiperglicemie). Odată apărut, diabetul durează toată viaţa, necesitând schimbarea stilului de viaţă şi monitorizarea periodică a valorilor glicemiei. Speranţa de viaţă a bolnavului de diabet este cu 5 -10 ani mai mică, din cauza complicaţiilor severe ce pot apărea atunci când valorile glicemiei nu sunt ţinute sub control. Diabetul zaharat este o boală care “nu doare” şi poate evolua mult timp fără niciun simptom, dar afectează inima, rinichii, ochii, vasele de sânge şi nervii. Setea excesivă, urinările frecvente, creşterea apetitului, oboseala, scăderea vederii, infecţiile frecvente pot fi semne care anunţă că boala s-a instalat.

Medicii avertizează că diabetul poate afecta persoane de orice vârstă şi că este foarte important ca boala să fie descoperită la timp, prin urmare, trebuie făcut un control medical periodic pentru a putea depista şi trata din timp afecţiunea.

Добавить комментарий