În ziua de 6 aprilie a anului 1749 domnitorul Constantin Mavrocordat abolește șerbia în Moldova, prin redefinirea statutului vecinilor, care nu mai sunt considerați robi, ci țărani fără pământ. Anterior, la 5 august 1746, se instituise aceeași reformă în Muntenia, desființând rumânia. În timpul domniilor avute, a căutat să îmbunătățească starea supușilor. A fost domnul care a suprimat iobăgia în țările române: mai întâi rumânia în Țara Românească (1746), apoi vecinia în Moldova (1749). S-a îngrijit și de cele câteva școli existente, de cultura preoților, cărora le cerea să știe carte românească. A pus să se tipărească și cărți bisericești în românește. În 1769, în timpul ultimei domnii (în Moldova), pe când Rusia se afla în război cu Poarta Otomană, Constantin Mavrocordat cade prizonier și este ucis de un soldat rus. A fost înmormântat cu onorurile cuvenite unui domn.
La 6 aprilie 1795 a apărut prima carte românească de matematică – Aritmetica, tipărită în Moldova datorată episcopului de Hotin, Amfilohie Hotiniul. Amfilohie Hotiniul (1730-1800) a fost un călugăr moldovean, care a îndeplinit între 1767-1770 funcția de episcop al Episcopiei Hotinului (de unde i se trage și numele) din cadrul Mitropoliei Proilaviei, aflată în jurisdicția canonică a Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol. Este autorul primei lucrări românești de geografie, remarcându-se și ca traducător al unor lucrări de aritmetică.
La 6 aprilie 1922, la Iași s-a născut Anatol Gujel, poet, prozator, traducător, publicist moldovean, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. Copilăria şi adolescenţa şi le-a petrecut la Chişinău. A învăţat 7 clase la liceul „A. Donici”, iar clasa a 8-a, a terminat-o la liceul „B.P. Haşdeu». De mic a încercat să pună mâna pe condei, scriind primele lucrări în proză. A scris primul şi ultimul roman „Cavalerul din Toledo». În 1945 a absolvit Institutul pedagogic „Ion Creangă» din Chişinău. A început să publice poezii în revista „Licurici» (1940). Din 1950 lucrează în redacţia gazetei „Tinerimea Moldovei», iar între 1966 şi 1983 este redactor-şef adjunct al revistei „Moldova», devenind şi animatorul unor cenacluri literare. A susţinut două decenii la rând rubrica „De la Naslavcea la Giurgiuleşti», despre care şi azi cititorii mai în vârstă îşi amintesc. Reportajele le însoţeau multe ilustraţii color. Colinda din sat în sat, de la nord la sud, de la est , la vestul Moldovei. Culegea de la oameni simpli perle ale înţelepciunii populare, aducând tributul cuvenit la trezirea conştiinţei naţionale.
Debutează cu plachetele de versuri „Generaţia mea» (1951) şi „Schimbul nostru» (1952). În poemul „Povestea gorunului» (1954), poeziile din culegerile „Nistrule pe malul tău» (1956), „Fereastra cu trei muşcate» (1956), „Vânt de april» (1959), „Ostroave verzi» (1962), „Visătorii» (1963), „Sonata lunii» (1965), „Cutia de rezonanţă» (1968), „Scoica sarmatică» (1969), „Caietul cu scoarţe de chihlimbar» (1975), „Lanterna magică» (1978) ş.a. Anatol Gujel a cântat frumuseţea şi bogăţia plaiului natal, dragostea pentru mamă şi iubită.
Este autorul mai multor cărţi de publicistică și pentru copii. Ultima carte a lui Anatol Gujel apărută în 2004, „Am fost odată ca niciodată», este o carte de sinteză, înmănunchind versuri scrise în decurs de șase decenii. Poetul Arcadie Suceveanu l-a caracterizat astfel: „Anatol Gujel s-a manifestat cu pregnanță în ziaristica noastră postbelică, fiind secretar de redacție la ziarele „Tinerimea Moldovei” şi „Moldova Socialistă”, apoi redactor-şef adjunct la revista „Moldova”. A susţinut mult timp rubrica „De la Naslavcea la Giurgiuleşti”, în care a prezentat oameni şi locuri pitoreşti din Moldova. Modest din fire, fiind un poet discret, el n-a ieşit niciodată în prim-plan – a preferat să-şi scrie opera, conducându-se după dictonul latin „Festina lente” („Grăbeşte-te încet”). Astfel, el şi-a conservat combustia creatoare până în prezent şi a tipărit zeci de cărţi de poezie şi publicistică, dovadă fiind şi recentele volume „Am fost odată ca niciodată” şi „O revedere cu sine însuşi la 100 de ani””. Anatol Gujel a decedat în 2022.
La 6 aprilie 1941, la Gaești, județul Dâmbovița, s-a născut Gheorghe Zamfir, considerat pe drept „regele naiului”. A manifestat aptitudini muzicale încă din copilărie, când este atras de muzica lăutarilor, una din dorințele sale cele mai arzătoare fiind să cânte la acordeon cu taraful de țigani. La vârsta de 14 ani, tatăl sau îl înscrie la Liceul de Muzică „Dinu Lipatti”, cu intenția de a studia acordeonul, dar este acceptat la clasa de nai. După bacalaureat, se înscrie la Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu” din București, pe care l-a absolvit în 1968.
După o carieră muzicală de succes, în 1982, în plin comunism, dedică un concert lui Dumnezeu. Cade în dizgrația cuplului Ceaușescu și este nevoit să plece în exil.
În cei peste 50 de ani de carieră, Gheorghe Zamfir creează peste 300 de lucrări în stil folcloric, cameral, coral, vocal, instrumental și simfonic. Este câștigătorul a 120 de discuri de aur și platină și are peste 120 milioane de albume vândute. Este singurul artist european care a câștigat doua discuri de aur în SUA și singurul artist român care a câștigat un disc de aur în Ungaria. În paralel cu activitatea concertistică, Gheorghe Zamfir a colaborat la coloane sonore ale mai multor filme, cum ar fi celebrul „A fost odată în America”, al regizorului Sergio Leone, și filmul „Kill Bill”, semnat de Quentin Tarantino. În 1990, după Revoluție, Gheorghe Zamfir se reîntoarce în România. Își continuă seria de concerte și turnee în Franța, Elveția, Republica Moldova și, mai ales, în Turcia, unde este declarat cel mai popular compozitor și artist al secolului XX.
La 6 aprilie 2002, la Metz, Franţa, a murit prozatorul Petru Dumitriu. Petru Dumitriu s-a născut la 8 mai 1924, în Baziaş, judeţul Caraş. Liceul l-a absolvit la Târgu-Jiu, în 1941. Ca elev a obţinut premiul I pe ţară la olimpiada de limba română. A început Facultatea de Filosofie la Universitatea din Bucureşti, ca student al lui Nae Ionescu. A plecat după primul an, cu o bursă „Humboldt”, la Universitatea din München (1941-1944), pentru a studia filosofia, dar a întrerupt în anul al III-lea din cauza războiului. Debutează la Revista Fundaţiilor Regale în 1943, cu proza „Nocturnă în München”, despre prima iubire. În 1945, pe când avea numai 21 de ani, un juriu în care se aflau Tudor Vianu, Felix Aderca, Pompiliu Constantinescu, Victor Eftimiu şi Henriette Yvonne Stahl (o scriitoare română de origine franceză) i-a conferit Premiul de Debut pentru cea mai bună nuvelă în manuscris a anului. Prima carte care îi apare, în 1947, este o culegere de opt texte intitulată „Euridice”. În 1953 apare un nucleu al viitoarei sale capodopere, nuvela „Bijuterii de familie” (ecranizată de două ori). În 1957 vede lumina tiparului „Cronică de familie”, cea mai însemnată capodoperă a prozei româneşti care cuprinde un veac de istorie şi 200 de personaje, apariţia şi evoluţia claselor sociale, formarea identităţii româneşti. „Cronică de familie”, o carte balzaciană de circa 2000 de pagini, cu o formulă narativă absolut neobişnuită, are o structură cu totul originală prin înlănţuirea de povestiri cvasiindependente, care creează un roman. Cartea a trecut imediat graniţele, inclusiv în Europa de Vest, fiind tradusă în germană, cehă, polonă, iar în 1959 în franceză, Este o carte de dimensiuni europene, o marcă a vitalităţii literelor româneşti.
În 1960 Petru Dumitriu fuge în străinătate, deși fusese un răsfăţat al regimului (Premiul de Stat, 1951; Ordinul Muncii, 1956; director fondator al Editurii de Stat pentru Literatură şi Artă, 1956; fondator al seriei noi a colecţiei Biblioteca pentru Toţi, 1956). Rămâne la început în Germani. Scrie mult, publică aproape în fiecare an câte o nouă carte. Lucrările îi apar la edituri de prestigiu, ba chiar pătrunde în colecţia „Livre de poche” a Editurii Gallimard cu noi trilogii. A publicat în franceză şi cu pseudonimul Pierre Travel. După doi ani de verificări Franţa îi acceptă cetăţenia, iar Mircea Eliade alege să plece definitiv în SUA. Cu toate acestea, Petru Dumitriu rămâne în Germania, ca cetăţean german. În 1996 a venit în România.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com