15 ani de la trecerea în eternitate a cântărețului basarabean Nicolae Sulac

maxresdefault

Astăzi s-au împlinit 15 ani de la trecerea în eternitate a regretatului cântăreț de muzică populară din Nicolae Sulac, Artist al Poporului, cavaler al Ordinului Republicii Moldova, laureat al Premiului de Stat, informează MOLDPRES.

Cu această ocazie, mai multe persoane au depus flori la mormântul regretatului artist. Printre aceștia a fost cântărețul Nicolae Paliț, Artist al Poporului. El a spus că „Nicolae Sulac este un adevărat fenomen în muzica populară de la noi”.

„Tatăl meu, Alexe Paliț, a fost lăutar. Adeseori îl auzeam interpretând la diverse instrumente muzicale piesele cântărețului. Nu știam pe atunci că voi interpreta aproape toate cântecele din repertoriul marelui artist. Fiecare moldovean se regăseşte în cântecul său. A cântat durerea neamului nostru aşa cum numai el a putut s-o facă. Nimeni ca el n-a putut interpreta cu atâta suflet doinele noastre”, a remarcat Nicolae Paliț.

La rândul său, maestrul Nicolae Botgros a menţionat cu altă ocazie că Nicolae Sulac a fost ca o icoană a cântecului nostru popular. „Noi, toţi artiştii, am mers pe urmele cântecului său. El a rămas în sufletul poporului pentru totdeauna, ca o legendă vie a cântecului popular şi nu va fi uitat niciodată”, a accentuat Nicolae Botgros.

Solistul Orchestrei de muzică populară „Lăutarii”, Nicolae Cibotaru, a subliniat că l-a avut întotdeauna ca model de interpret pe Nicolae Sulac, aşa cum a fost el pentru toţi cântăreţii de muzică populară de la noi. „Sfaturile lui mi-au fost de mare ajutor şi mă mândresc cu faptul că de-a lungul carierei întotdeauna m-a susţinut şi m-a încurajat cu o vorbă bună”, a  mai spus Nicolae Cibotaru.

Nicolae Sulac s-a născut la 9 septembrie 1936 în satul Sadâc, judeţul Cahul, în prezent raionul Cantemir. A fost solist în Capela corală „Doina” (1959-1960), în orchestra Cinematografului Chişinău (1960-1961), în orchestrele de muzică populară „Mugurel” (1961-1965) şi „Lăutarii” (1970-1986) ale Filarmonicii din Chişinău. În 1964 i s-a conferit titlul onorific Artist Emerit, iar în 1967 de Artist al Poporului. În 1982 a fost distins cu Premiul de Stat şi în 1996 — cu Ordinul Republici. S-a stins din viaţă la 8 aprilie 2003.

Добавить комментарий