La 15 octombrie, stil nou, creștinii ortodocşi îl prăznuiesc pe Sfântul Mucenic Luchian. Sfântul Mucenic Luchian s-a născut din părinți nobili, în cetatea Samosata (Siria). Rămas orfan la vârsta de 12 ani, el a dăruit toată averea sa săracilor. Se hrănea doar cu pâine și apă o dată pe zi, iar uneori nu mânca nimic toată săptămâna. El obișnuia să meargă în orașul Edesa, la dascălul Macarie, vestit pentru tâlcuirea Sfintei Scripturi. Astfel, datorită învățăturii și sfințeniei sale a fost hirotonit preot în Antiohia. Luchian, preotul din Antiohia, a înființat școli pentru tineri și totodată a dat în slujba Bisericii o nouă copiere a cărților sfinte în limba greacă, îndreptând multe texte evreiești. Iar prin aceasta a atras pe mulți iudei și elini la creștinism.
După calendarul pe stil vechi, respectat mai ales în Ucraina, la 15 octombrie sunt cinstiţi Sfinţii Ciprian şi Iustina. Sfântul Ciprian a trăit în vremea domniei împăratului Dioclețian, mai exact între anii 284-305. O parte din sfintele sale moaște – mâna sa dreaptă, făcătoare de minuni, se află în Biserica Sfântul Ciprian-Zlatari din București. Se consideră că Sfinţii Ciprian şi Iustina îi apără pe oameni de intenţii rele şi înşelări, le ajută să învingă ispitele. Rugăciunea către Sfântul Ciprian se încheie cu următoarele cuvinte: „Roagă-te, Sfinte Ierarhe Cipriane, ca să ne tămăduim de lenevie, de neştiinţă, de uitare şi de celelalte patimi. Fii povăţuitorul nostru pe cărările necunoscute ale vieţii, ca să părăsim păcatul şi să lucrăm faptele cele bune cu lumina, harul şi înţelepciunea dăruite nouă prin mijlocirea ta de Atotputernicul Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, Căruia se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!”.
Din această zi încep să cadă tot mai des frunzele de pe copaci şi arbuşti, iar unele animale încep să hiberneze. Până la această dată toate păsările călătoare au zburat în ţările calde. Perioada între 15 şi 20 octombrie este favorabilă pentru semănatul de toamnă a unor legume. Se spune că, dacă pe iarbă a apărut bruma, următoarele zile vor fi calde şi senine. Dacă în această zi adie un vânt rece și plouă, iarna va fi aspră. Vântul dinspre est prevesteşte o iarnă geroasă şi cu puţină zăpadă. Dacă frunzele s-au scuturat de pe copaci, în curând vremea se va răci.
În ultima vreme clima s-a schimbat și nu toate aceste semne ale timpului, după care se conduceau oamenii în vechime, sunt actuale.
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com