Pe 15 ianuarie 2019, se împlinesc 169 de ani de la naşterea poetului nostru naţional, Mihai Eminescu, jurnalist, prozator, dramaturg şi gânditor, ales post-mortem membru al Academiei Române. Eminescu a fost supranumit „Luceafărul poeziei româneşti” şi a rămas cel mai important reprezentant al romantismului din literatura română, un remarcabil erudit şi militant activ pentru dreptul la existenţă naţională a poporului român.
În 2010, Camera Deputaţilor din România a adoptat un proiect de lege, iniţiat de aproximativ 50 de parlamentari, prin care data naşterii poetului Mihai Eminescu — a devenit Ziua Culturii Naţionale. Potrivit Legii nr. 238 din 7 decembrie 2010, autorităţile române vor sprijini material şi financiar organizarea de manifestări cultural-artistice, iar Ministerul Culturii din România va elabora un ghid al acestora. Totodată, societăţile române de televiziune şi radiodifuziune trebuie să realizeze şi să includă în programele lor emisiuni dedicate acestei zile.
Mihai Eminescu. Câteva note biografice
Data şi locul naşterii lui Mihai Eminescu au fost acceptate ca fiind pe 15 ianuarie 1850, în Botoşani, deşi informaţiile privind acest subiect variază.
Eminovici Mihai era cel de-al şaptelea din cei unsprezece copii ai unui mic boier, Gheorghe Eminovici, şi ai Ralucăi Eminovici, născută Juraşcu.
Debutul literar
A debutat literar în 1866, în revista Familia a lui Iosif Vulcan, iar, convins de acesta, Eminovici a devenit Mihai Eminescu şi sub acest nume a trăit şi a scris literatură şi a lucrat ca jurnalist.
Ani boemi
Din 1866 şi până în 1869, a călătorit prin Transilvania până în Bucureşti, prilej cu care a cunoscut realitatea românească, cu oameni şi obiceiuri.
În 1867, s-a angajat ca sufleor şi copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiale, ulterior devenind sufleor şi copist la Teatrul Naţional din Bucureşti, unde l-a cunoscut pe I. L. Caragiale. Cu această trupă a mers în turnee, continuând să publice poezie şi proză şi să facă traduceri. În 1968 începea proiectul de roman «Geniu Pustiu».
Viena şi Berlin
Între 1869 şi 1872 a fost student la Viena, mai precis «auditor extraordinar» la facultăţile de filosofie şi drept. Aici se va împrieteni cu Ioan Slavici şi o va cunoaşte pe Veronica Micle. Totodată, a început să colaboreze la publicaţia Convorbiri literare. Între anii 1872 şi 1874 a fost student «extraordinar» la filosofie, la Berlin, cu o bursă acordată de cenaclul Junimea, dar nu s-a prezentat la examene.
În septembrie 1874 era numit director al Bibliotecii Centrale din Iaşi, iar Eminescu preda şi logică, la Institutul academic, în locul lui A. D. Xenopol.
În 1875, rămas fără slujbă, Eminescu a primit postul de corector şi redactor al părţii neoficiale la Curierul de laşi, unde numeroase rubrici erau realizate de el fără semnătură. A frecventat cu regularitate şedinţele Junimii, unde l-a introdus şi pe Ion Creangă. Tot în această perioadă s-a îndrăgostit de Veronica Micle.
În 1877, era invitat să intre în redacţia ziarului Timpul, iar Eminescu a părăsit Iaşiul şi a venit la Bucureşti, unde s-a dedicat gazetăriei. În 1880 era redactor-şef al publicaţiei. Din această perioadă datează unele dintre marile lui poeme, precum «Scrisorile» şi «Luceafărul».
Moartea
Mihai Eminescu a murit pe 15 iunie 1889, în sanatoriul doctorului Şuţu din strada Plantelor din Bucureşti, unde oscilase, tragic, între perioade de aparentă sănătate şi episoade de revenire a bolii.
În 1948 era ales, post-mortem, membru al Academiei Române.
Opera literară
Creaţia literară a lui Mihai Eminescu este una vastă, impresionantă, cuprinzând de la poezie la traduceri din limbi străine, piese de teatru, încercări beletristice. Aparţinând unui romantism literar relativ întârziat, opera sa poetică a fost influenţată şi de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de marile sisteme de gândire ale romantismului, dar şi de teoriile lui Arthur Schopenhauer şi Immanuel Kant.