La 17 februarie 1506, domnul Moldovei, Bogdan al III-lea, a contractat căsătoria cu Elisabeta, sora regelui Poloniei. Odată urcat pe tron, Bogdan al III-lea cel Chior, fiul voievodului Ștefan cel Mare, a cerut mâna Elisabetei, sora regelui Alexandru al Poloniei, căruia îi dăruise și două cetăți. Fiind refuzat de două ori, Bogdan a pustiit Polonia. În cele din urmă, la 17 februarie 1506 s-a făcut o înțelegere privind căsătoria cu unele promisiuni favorabile în ceea ce privește catolicismul în Moldova. La scurt timp, regele Poloniei a murit, iar succesorul său nu a mai aprobat căsătoria. După o serie de devastări reciproce, la 4 octombrie 1509, Bogdan al III-lea a fost învins lângă Hotin, pe Nistru și la 17 ianuarie 1510 s-a încheiat pacea, Bogdan renunțând la căsătorie în schimbul unor avantaje politico-economice.
La 17 februarie 1864, la Berhomet pe Siret, s-a născut contele Gheorghe (George) Wassilko de Serecki. El a fost un politician și patriot român din Imperiul Austro-Ungar, membru ereditar al Camerei Superioare a imperiului, consilier secret imperial și căpitan (mareșal) al Ducatului Bucovinei. După Primul Război Mondial a fost deputat în Parlamentul României, în care a deținut funcția de vicepreședinte al senatului. Gheorghe Wassilko de Serecki a devenit deputat al Dietei Bucovinei și ales la 8 martie 1895 în Consiliului imperial (Reichsrat), ca succesor al baronului Victor de Stârcea (până în 1904). În acest timp, el s-a alăturat clubului lui Hohenwart. Apoi a fondat la Viena, alături de George Popovici, baronul Alexandru de Hurmuzachi și alți parlamentari români Clubul Parlamentar Român în cadrul Consiliului Imperial, în care a fost vice-președinte. Guvernul de la Viena a avut nevoie de voturile lor pentru a dobândi majoritatea necesară adoptării diverselor propuneri legislative. Astfel au obținut unele beneficii, de exemplu crearea unui număr de clase paralele românești la Gimnaziul german din Cernăuți și altele. De asemenea Wassilko a luptat cu tărie împotriva persecuției românilor din Transilvania. După unirea Bucovinei cu România, Wassilko a fost ales cu mare majoritate în 1919 și 1922, deputat în Parlamentul Român, în care a deținut funcția de vicepreședinte al senatului. Gheorghe Wassilko a fost atât înainte, cât și după război, un mare sprijinitor a societății culturale „Junimea”, al cărei președinte de onoare a și fost.
După ce Gheorghe Wassilko și frații săi Ștefan, Alexandru și Victor au fost deja onorați la 19 decembrie 1905 cu titlul de cămărari imperiali, au mai fost ridicați la rangul de conți prin rezoluția prea înaltă al împăratului Carol I al Austriei, la 29 august 1918, în Eckartsau, datorită loialității lor față de stat și sacrificiile lor personale. Familia Wassilko de Serecki a fost singura familie de proveniență română, care a purtat acest titlu. Gheorghe Wassilko a decedat la 24 martie 1940, la Cernăuţi.
La 17 februarie 1917 s-a născut Ioana Radu, pe numele adevărat Eugenia (Jana) Braia, renumita cântăreață româncă de romanțe și muzică populară. Într-un turneu, în anul 1961, pe șoseaua Orșova-Caransebeș, autobuzul care transporta artiștii a fost implicat într-un accident de circulație, Ioana Radu a fost grav rănită la picioare, rămânând cu sechele pe viață. Spectacolele de adio, de retragere din viața muzicală, le-a dat în 1967 în Timișoara, Arad și Cluj-Napoca, pe stadioane, datorită mulțimii oamenilor care doreau să fie alături de marea artistă. La 8 februarie 1987, în Sala Radio, a avut loc spectacolul aniversar „Omagiu romanţei”, cu ocazia împlinirii a 70 de ani ai artistei. S-a stins din viață pe 19 septembrie 1990, într-o cumplită singurătate. Este înmormântată în cimitirul Bellu din București.
La 17 februarie 1947 a decedat la Paris scriitoarea franceză de origine română, Elena Văcărescu, cea pe care Nicolae Iorga a numit-o „ambasadoarea sufletului românesc”. Elena Văcărescu (1864-1947) a fost o scriitoare română stabilită în Franța, membră de onoare a Academiei Române, laureată în două rânduri a premiului Academiei Franceze. A avut o bogată activitate politică și literară la Paris. În 1959 a fost reînhumată la cimitirul Bellu, în cavoul familiei Văcărescu.
La 17 februarie 1953,în localitatea Țiganca, Cantemir, s-a născut Nina Josu, poetă și ziaristă din Republica Moldova, membră a Uniunii Scriitorilor din Moldova din 1977. A studiat la Institutul de Literatură „Maxim Gorki” din Moscova (1971–1976). După o scurtă activitate la „Glasul Națiunii”, a colaborat la săptămânalul „Literatura și arta”. În 1993, a reactivat Asociația pentru Literatură și Cultură Română Astra „Onisifor Ghibu”, devenind președinta acesteia. A publicat volume de poezie „La șezători”, „Trecere în alb”, „Stare totală”, „Dorul”, „Steaua de dimineață”. A primit premiul „Iancu Flondor” (Rădăuți, 1992) și premiul „Dimitrie Bolintineanu” (Târgu Jiu, 1994) etc. A fost distinsă cu Medalia Jubiliară 70 de ani ai Academiei de Științe din Moldova. Poezia Ninei Josu, marcată de spiritul epocii, are o evoluţie lentă de la un romantism adolescentin cu „nostalgia paradisului pierdut” la un stil de o limpezime neoclasică, de la un patos cu rezonanţe etice la o poezie a proslăvirii lui Dumnezeu, la o poezie militantă și suferindă de povara problemelor de conștiinţă, o poezie bolnavă de prea mult suflet. Ea nu epatează, e cu cei mulţi în lupta pentru limbă, alfabet, independenţă. Simţul patriotic întrece orice exigenţe estetice. Simţul patriotic întrece orice exigenţe estetice.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com