La 18 februarie 1564 a decedat Michelangelo Buonarroti, sculptor, pictor, arhitect și poet italian. Michelangelo Buonarroti (1475-1564) a fost, alături de Leonardo da Vinci, cel mai important artist în perioada de vârf a Renaşterii Italiene. Geniul său universal este deopotrivă oglindit de pictură, desen, sculptură şi arhitectură. A scris și poezii, în special în genul sonetului şi madrigalului. Sculptura a reprezentat totdeauna marea pasiune a lui Michelangelo. În anul 1504, grație grupurilor statuare Pieta și David, dobândise deja renumele de sculptor atât la Roma, cât și la Florenţa. Pieta (1499), realizată de Michelangelo la vârsta de 24 de ani, se îndepărtează cu mult de modul tradițional de prezentare a Fecioarei Maria, care apare foarte tânără, cu trăsături imaculate. Suferința ei înnobilează dragostea și frumusețea, cufundată în durere, stă cu capul ușor aplecat, ținând tragic în brațe trupul inert al fiului, care pare să curgă ca o undă de pe genunchii ei. Sculptura s-a dovedit a fi o capodoperă a genului și contemporanii au recunoscut imediat geniul artistului. Statuia lui David (1501-1504) a fost realizată din însărcinarea consiliului municipal al Florenței. David apare ca un personaj plin de energie și forță, chipul minunat finisat și privirea îndreptată către stânga îi conferă un aspect hotărât și brav. Cioplit într-un bloc de marmoră având o înălțime de patru metri, personifică forța și siguranța. Până a-și câștiga renumele de pictor remarcabil, Michelangelo dobândise deja gloria sa ca sculptor. Una dintre primele sale lucrări de pictură și chiar unul dintre puținele tablouri ale artistului este „Sfânta Familie”. „Poți să citești toate tratatele despre frumusețea sublimă, și tot nu vei înțelege această noțiune. Intră însă în Capela Sixtină și rotește-ți privirea: aici vei descoperi frumusețea în esența ei pură”. Michelangelo a lucrat timp de patru ani la zugrăvirea bolţii Capelei Sixtine, o suprafață de aproape 500 de metri pătrați, depunând un efort istovitor. Michelangelo avea 75 de ani când afirma: „Pictura, și mai ales fresca, nu este o ocupație pentru cei ce au trecut de o anumită vârstă”. În anul 1535 lui Michelangelo i se acordă titlul de „arhitect, sculptor și pictor de frunte al palatului papal”. Printre operele arhitecturale ale lui Michelangelo se numără: Capela familiei de Medici și Biblioteca Laurentină dinFlorenţa, Palatul Farnese, cupola Catedralei Sfântul Petru din Roma și biserica Santa Maria degli Angeli e dei Martiri din Roma, ridicată pe locul uneia dintre sălile aparținând Băilor lui Diocletian.
La 18 februarie 1911, în localitatea Cârligi, Neamț, s-a născut sculptorul Constantin Antonovici. A absolvit Academia de Arte Frumoase din Iași, având profesori pe sculptorul Ioan Mateescu și pictorul Nicolae Tonitza. După finalizarea studiilor, a câștigat două concursuri de sculptură pentru altarul și mobilierul religios din Talpalari și din Jimbolia. În 1940, artistul a lucrat în atelierul celebrului sculptor Ivan Meštrovič din Zagreb (Croația) timp de șase luni. După ce s-a întors la Zagreb dintr-o scurtă călătorie în România pentru a-şi amâna recrutarea în armată, a aflat că Meštrovič fusese arestat. Antonovici a fost şi el arestat de SS-ul german, trimis la Belgrad și apoi închis în Germania pentru refuzul său de a lupta de partea naziștilor. Un medic din închisoare l-a ajutat să obțină o eliberare supravegheată la Viena, unde i s-a permis să urmeze Academia de Arte Frumoase și a studiat cu profesorul Fritz Behn, care l-a numit asistentul său didactic. A studiat tehnicile de sculptură în lemn în Tirol (1945-1947), apoi s-a mutat la Paris, unde l-a cunoscut pe Brâncuşi. Acesta l-a acceptat pe Antonovici ca asistent de atelier în perioada 1947-1951. Munca în atelierul lui Brâncuşi i-a schimbat sculptorului viziunea asupra vieţii şi artei și i-a oferit, de asemenea, oportunitatea de a continua să-şi realizeze propriile sculpturi în această perioadă de patru ani (în 1950 şi 1951) Antonovici a fost invitat să participe la prestigiosul Salon des Indépendants de la Grand Palais din Paris, cu artiști din fruntea mișcărilor artistice de avangardă. A expus în galerii de prestigiu și a cunoscut mari artiști ai vremii, între care Salvador Dali. Brâncuși, l-a recomandat în scris în 1951: „are mult talent pentru sculptură și lucrează cu îndârjire”. A lucrat câțiva ani și în Canada, unde a executat mai multe comenzi – frize și sculpturi decorative în piatră la fațada Clădirii Parlamentului de la Ottawa; seria Drumul Golgotei sau Drumul Crucii, alcătuită din 14 panouri sculptate în lemn, aflate în capela Mère de Miséricorde, Outrement, lângă Montreal. Stabilit la New York, a lucrat ani de zile în atelierul său de la Catedrala Saint John the Divine. A decedat la 5 februarie 2002, la New York.
La 18 februarie 1918 a fost inaugurată Universitatea Populară din Chișinău. A fost înființată din inițiativa unui grup de intelectuali basarabeni: Pan Halippa, Ștefan Ciobanu, Ion Pelivan, Nicolae Alexandri etc., cu puțin timp înaintea Unirii. Grupul de inițiativă a fost format în cadrul redacției Cuvânt Moldovenesc. Tot acolo fondatorii și-au ținut primele ședințe de lucru. Sediul instituției a fost în Casa Eparhială. La începuturile sale, Universitatea Populară avea trei secții: Literatură, Juridică și Științifico-Medicală. Universitatea a editat Buletinul Universității Populare din Chișinău. A fost considerată în epocă cea de-a cincea universitate de acest fel a României după cele din București, Iași, Cluj și Cernăuți și și-a încetat activitatea după 28 iunie 1940.
La 18 februarie 1952 s-a născut James Earnest Mace, istoric, politolog, publicist american, profesor la Academia Movileană din Kiev, cercetător al Foametei din Ucraina, autorul raportului comisiei Congresului SUA pentru studierea Foametei din 1932-1933 din Ucraina. În anii 80 ai secolului trecut el a devenit unul din puţinii oameni de ştiinţă străini, care au realizat cercetări de studiere a istoriei Ucrainei. În 1985 a acceptat propunerea de a face parte din Comisia comitetului Congresului SUA pentru studierea Foametei din Ucraina. Ea urma să adune documente şi mărturii orale despre Foametea din anii 1932-1933. Rezultatul activităţii comisiei a fost raportul publicat în anul 1988 pentru Congresul SUA şi trei volume cu mărturii. În concluziile comisiei se sublinia, printre altele, că „Iosif Stalin şi anturajul lui au săvârşit un genocid împotriva ucrainenilor în anii 1932-1933”. Această organizaţie de stat deseori era numită „comisia lui Mace”, deşi el era unul dintre cei trei membri ai ei. În anul 1993 James Earnest Mace se stabileşte în Ucraina şi devine profesor la Universitatea Naţională „Academia Movileană din Kiev”. A decedat în 2004. În 2005 a fost distins post-mortem cu ordinul „Iaroslav cel Înţelept”.
La 18 februarie 1964 a murit la Bucureşti George Lövendal, pictor de origine danezo-norvegiană, care a activat în România. George Lövendal (cunoscut și ca George Baron de Lövendal), descendent al regelui Frederic al III-lea al Danemarcei și Norvegiei, s-a născut la 10 mai 1897, la Sankt Petersburg. Între 1914 și 1917, George a urmat școala de Belle Arte la Sankt Petersburg, demonstrând un mare talent de portretist. După absolvire, a profesat la Soroca și Chișinău, în Basarabia. Revoluția bolșevică din 7 noiembrie 1917 a avut un impact trist asupra familiei sale. Tatăl său, Lorentius Löwendal, ofițer de marină în armata țaristă, aflat la comanda fortăreței Kronstadt, a fost ucis de bolșevici, George fiind nevoit să-și câștige singur existența, ca actor și balerin. În 1918, când Basarabia s-a unit cu România, Lövendal a continuat să profeseze în noua sa patrie, inițial ca scenograf la teatrul din Chișinău.
În 1928, la Cernăuți, George Lӧvendal a fondat primul teatru cult de păpuși și marionete din România. George Lӧvendal a creat la București Academia liberă de arte plastice (1938), fiind totodată unul dintre membrii fondatori ai Fondului Artiștilor Plastici din România (1945). George Lӧvendal a fost directorul tehnic al Teatrului Național din Cernăuți (1926-1935), al Teatrului Național din Craiova (1942-1943), a desfășurat și o bogată activitate la teatrele „Lucia Sturdza Bulandra” și „Constantin Tănase” din Bucureşti. În perioada anilor 1950–1964 a fost profesor la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”. George Lӧvendal s-a afirmat în deosebi ca pictor portretist, având ca subiect principal țăranul român, pictând în special țărani bucovineni.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com