Pe fondalul evenimentelor de astăzi vechea școală din ostrița Herței, care a împlinit 150 de ani, capătă o valoare și mai mare. Ea nu numai că a fost construită pe timpul administrației austriece în a doua jumătate a secolului al XIXl-ea, ci un antreprenor austriac a durat imediat un cuptor pentru arderea cărămizilor în sat, pe malul râulețului Derelui, de unde se lua lut, ca să urgenteze lucrările. Constructorii din timpurile noastre, care ridică școli, sunt deprinși cu tărăgănarea dării lor în exploatare. Ca o cunună a acestui jubileu va fi cartea despre istoria școlii din Ostrița, pe care o scriu pedagogii de aici Lucica Gostiuc, Natalia Dubeț și Alexei Calancea, îndrumați de directoarea Jana Pavlenco. Întreaga echipă de autori au povestit cu mare entuziasm despre această neobișnuită carte, prima în viața lor. Domnul Alexei Calancea, care se ocupă de ilustrarea cărții, ne-a pus la dispoziție și câteva fotografii din viața cotidiană a Complexului Instructiv-Educativ din Ostrița, care funcționează cu 60 de elevi și 80 de preșcolari în clădirea ridicată cu 150 de ani în urmă.
Jana PAVLENCO, directoarea școlii: Pe atunci se construiau concomitent trei obiective: biserica, școala și casa preotului. Și la Ostrița s-a procedat anume așa. Școala noastră în decursul istoriei sale n-a funcționat numai un singur an – în 1946, când a bântuit foametea prin Bucovina.
Nu a fost așa-ceva ca să se închidă școala din lipsă de elevi. Oamenii au ținut foarte mult la școală, au dorit să aibă școală în sat ca să nu-și poarte odraslele pe la școlile din Cernăuți.
Lucica GOSTIUC, profesoară: Jubileul de 150 de ani al școlii a fost marcat cu participarea oaspeților dragi – a absolvenților noștri din mai multe promoții, care au devenit personalități cunoscute în țară și peste hotare. Dar datoria noastră e să pregătim pentru tipar cartea despre istoria școlii. Am adunat circa 600 de fotografii, o bună parte dintre ele fiind deja îngălbenite de vreme. Am lucrat trei săptămâni la arhiva din Cernăuți și citirea documentelor ne-a pasionat atât de mult, încât nici nu observam când se încheia ziua de muncă.
Primul capitol va fi consacrat istoriei școlii. Iar următorul — realizărilor ei, adică despre oamenii vestiți, cărora ea le-a dat foaie de drum în viață.
La început școala era de două clase. Iată, nu demult am stat de vorbă cu doamna Ștefania Hacman, fostă elevă și profesoară la școala noastră. Este una dintre cele mai stimate familii de pedagogi la noi, la Ostrița. Toți copiii din această familie au devenit muzicieni, istorici, militari, medici vestiți. Din convorbirea cu doamna Ștefania am aflat despre mulți consăteni de-ai noștri care s-au realizat în viață și au devenit oameni stimați.
În această perioadă când lucram la carte, în timp de vacanță, aici, la școală, l-am văzut trecând pe drum pe Alexandru Samoilă – cunoscutul compozitor. L-am invitat la școală, el ne-a arătat și clasa unde a învățat, banca în care a stat.
Natalia DUBEȚ, profesoară: Domnul Samoilă s-a bucurat ca un copil și ni s-a destăinuit despre copilăria sa. Provine dintr-o familie din cele deportate, s-a născut în Siberia, la Tomsk. Au revenit la baștină și el a crescut numai cu mama.Atrecut prin multe greutăți, s-a confruntat cu lipsuri și nevoi, dar setea de carte lea învins pe toate și Ostrița se mândrește cu faptul că i-a dat artei muzicale un astfel de compozitor minunat. În afară de Alexandru Samoilă, Nicolae Hacman, îl mai avem și pe Victor Toderean. Ei toți trei au pășit pe calea muzicii aproximativ odată.
Lucica GOSTIUC: La început clădirea școlii era mică. Pe urmă clădirea a fost extinsă. Străbunicul doamnei directoare a jertfit pentru aceasta livada sa. Probabil că n-a regretat, deoarece s-a ridicat din școală atâta floare – mândria satului.
Natalia DUBEŢ: Pe atunci copiii doreau foarte mult să frecventeze școala. În anii grei de după război ei nu prea aveau cu ce se îmbrăca și încălța. Și dacă mai mulți din casă frecventau școala, veneau pe rând la lecții, folosind cele câteva perechi de încălțări pentru întreaga familie. Ni sa povestit că în primii ani de putere sovietică nu erau manuale de limba rusă și copiii ostrițenilor o învățau din gazeta „Pravda”.
Lucica GOSTIUC: Un veac și jumătate de istorie ne demonstrează eficiența învățământului în limba maternă. Am dori ca și mai departe micii noștri consăteni să învețe în limba mamei, să cunoască la fel de bine și limba de stat, adică să devină cetățeni deplini ai acestei țări. Am dori ca în limba maternă să le povestim istoria neamului nostru, ca ei să însușească cultura și tradițiile lui. Adică să existe o legătură cu trecutul istoric. Dacă se pierde această legă- tură, atunci care va fi viitorul?
Știința de carte este prima condiție a prosperității. Lumina cărții, la fel ca și lumina credinței, au același izvor. Nu întâmplător la Ostrița școala a fost construită odată cu biserica. Să vină copiii la școală, în fața altarului științei de carte, unde adevărul vieții se însușește mai întâi de toate în limba de acasă.
Vasile CARLAȘCIUC
