Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a semnat Tomosul de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Ucrainene (FOTO&VIDEO)

1549049410_0_0_2975_2048_1440x900_80_0_1_9b94099ca7510a4d1b44b777ae7077e6

Astăzi, 5 ianuarie 2018, la Istanbul, în Catedrala Patriarhală „Sfântul Andrei”, în prezența președintelui Ucrainei, Petro Poroșenko și a președintelui Radei Supreme, Andrei Parubyi, a avut loc ceremonia de semnare, de către Patriarhul Ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului, a Tomosului privind autocefalia Bisericii Ortodoxe ucrainene (înființată în decembrie 2017, în urma unui Sinod extins, la care nu au participat ierarhii Bisericii Ortodoxe Ucrainene – Patriarhia Moscovei).

La ceremonie au participat mai mulți oficiali ucraineni, inclusiv prim-vice-premierul Stepan Kubiv, ministrul de externe Pavel Klimkin, ministrul Apărării Stepan Poltorak, mitropolitul Epifanie al Kievului și întregii Ucraine, mitropolitul Oleksandr (Drabinko) etc.

Șeful statului (care este însoțit în deplasarea sa la Istanbul de către soția sa Marina) a participat la ceremonia respectivă după o întâlnire oficială cu președintele Turciei, Recep Erdogan.

Mâine, 6 ianuarie, după săvârșirea sfintei liturghii, Tomosul va fi înmânat, la Istanbul, întâistătătorului Bisericii Ortodoxe ucrainene autocefale, mitropolitul Epifanie al Kievului și întregii Ucraine, după care va fi adus la Kiev și expus în Biserica „Sfânta Sofia” din capitala Ucrainei.

Petro Poroșenko a declarat, în context, că „semnarea Tomosului deschide o nouă eră în istoria ortodoxiei mondiale”.

Totodată, presa de limba rusă și independentă din Ucraina menționează că acordarea Tomosului va fi exploatată maximal în scopuri electorale de către Petro Poroșenko, care va participa la alegerile prezidențiale de la 31 martie 2019 pentru un nou mandat de șef al statului. La 11 ianuarie 2019, acesta va începe un „tur al regiunilor”, împreună cu mitropolitul Epifanie al Bisericii Ortodoxe ucrainene autocefale, pentru a recupera actualul decalaj electoral față de principalii săi candidați și pentru a încerca intrarea în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

Potrivit președintelui Radei Supreme, până în prezent circa 40 de parohii (n.n. nici una din localitățile cu populație predominant românească din Ucraina) care au aparținut Bisericii Ortodoxe ucrainene subordonate patriarhiei Moscovei ar fi trecut de partea Bisericii Ortodoxe ucrainene autocefale.

Experții ucraineni apreciază că „procesul recunoașterii internaționale a autocefaliei Bisericii Ortodoxe ucrainene nu va fi ușor și nici rapid”.

În același timp, expertul în geopolitică, analistul și fostul diplomat Dorin Popescu, preşedintele Asociaţiei Casa Mării Negre, a comunicat pe pagina de Facebook, că Biserica Ortodoxă Română are, în acest context, obligația instituțională prioritară de adoptare a unei poziții publice față de evenimentele religioase produse în lumea ortodoxă, iar românii din Ucraina au nevoie de decizii înțelepte și curajoase din partea BOR.

FOTO: Reuters; segodnya.ua


Screenshot_1 Screenshot_2 Screenshot_3 Screenshot_4

880984_main
880986_main 880985_main 880977_main46dd0c275890b65ff163383e35eae8da_1546676353_extra_large_orig 0116_03_orig 0116_04_orig

Добавить комментарий