Sub motto-ul Accidentul vascular – prevenio și tratează!, ediţia din 2017 a Zilei Mondiale a Creierului atrage atenţia asupra prevenției și a evoluției tratamentelor în domeniu. Este pentru a patra oară când se celebrează în lume această zi, instituită la iniţiativa Federaţiei Mondiale de Neurologie (WFN).
Prin marcarea Zilei Mondiale a Creierului, Federaţia Mondială de Neurologie doreşte creşterea gradului de conştientizare cu privire la gestionarea şi prevenirea afecţiunilor cerebrale şi neuromusculare care afectează în principal persoanele în vârstă.
Îngrijorător este faptul că incidenţa AVC a crescut în rândul categoriei de vârstă sub 30 de ani.
Anual, peste 17 milioane de accidente vasculare cerebrale sunt diagnosticate la nivel global; una din șase persoane suferă un accident vascular cerebral în timpul vieții. Cu mai mult de 6 milioane de decese anual, accidentul vascular cerebral este principala cauză a decesului la scară globală. Mulți dintre cele 26 de milioane de supraviețuitori ai accidentului vascular cerebral din întreaga lume trăiesc cu dizabilități semnificative. 90% dintre accidentele vasculare cerebrale sunt legate de 10 factori de risc care demonstrează potențialul imens de prevenire la populație și la nivel individual.
Dintre toate bolile neurologice, accidentul vascular cerebral (AVC) şi celelalte boli cerebrovasculare sunt, de departe, cea mai frecventă cauză de deces, reprezentând 85% din totalul deceselor. Iar incidența multor afecţiuni neurologice, cum ar fi demenţa, boala Parkinson sau AVC, va exploda din cauza îmbătrânirii populaţiei.
Multe dintre afecţiunile creierului pot fi prevenite şi tratate, dar resursele de diagnosticare şi terapeutice sunt inegal distribuite la nivel global, iar WFN atrage atenţia asupra inegalităţilor enorme în disponibilitatea şi accesul la tratamente şi îngrijiri neurologice. Astfel, potrivit OMS, sub 9% din populația lumii are acces la mai mult de un pat de spital de neurologie la 10.000 de locuitori. Mai mult, în timp ce în ţările dezvoltate există o medie de trei neurologi la fiecare 100.000 de oameni, în țările cu venituri mici, media este de doar 0,03 la 100.000.
Sursa: agerpres.ro