Pe 24 februarie este sărbătorit Dragobetele, un eveniment în care este celebrată iubirea în stil românesc, tradiţional. Ziua Îndrăgostiților, autohtonă, marchează și începutul primăverii. Din moși strămoși se spune că Dragobetele este fiul babei Dochia și este reprezentat ca un tânăr arător și fosrte iubăreț care cucerește fetele. Zicala reprezentativă a acestei zile este: ”Dragobetele sărută fetele!”.
În tradiția populară spune că de Dragobete, tinerele necăsătorite trebuie să strângă „zapada zânelor”, adică rămășițele de zăpadă pe care le întâlnesc în cale și apoi să le topească. Apa obținută astfel ar fi magică şi, folosită pentru a se spăla pe faţă, le face pe fete mai cuceritoare.
Dragobetele, sărbătoare populară autohtonă, specifică mai ales zonei sudice a țării (Oltenia, Muntenia și parțial Dobrogea) are dată fixă de celebrare în fiecare localitate, dar variabilă de la o regiune la alta, fie la 24 sau 28 februarie, fie la 1 sau 25 martie.
Tot în funcție de fiecare regiune, sărbătoarea mai este cunoscută și sub numele de ”Cap de primăvară”, ”Sântion de primăvară”, ”Ioan Dragobete”, ”Drăgostițele”, ”Logodna sau însoțitul paserilor”.
Data de 24 februarie nu a fost aleasă întâmplător. Este ziua care marchează începutul anului agricol, momentul în care întreaga natură renaște, păsările își caută cuiburi și, după unele credințe populare, ursul iese din bârlog.
Zeu al dragostei în Panteonul românesc, Dragobetele este identificat cu Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, și cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă, sinonim cu Năvalnic. Echivalentul românesc al sărbătorii Valentine’s Day sau Ziua Sfântului Valentin, sărbătoare a iubirii și dragostei, obiceiul Dragobetelui se păstrează încă viu în multe din satele românești.
Cunoscut și sub numele de Dragomir, Dragobetele este considerat, în credința populară românească, fiul Babei Dochia. Năvalnic și nestatornic, Dragobetele este închipuit ca un flăcău voinic, chipeș și iubăreț, ce sălășluiește mai mult prin păduri.
Preluat de la vechii daci, unde era perceput ca un zeu pețitor și ca un naș ce oficia în cer, la începutul primăverii, nunta tuturor animalelor, de-a lungul veacurilor, românii au transfigurat Dragobetele, acesta ajungând să fie considerat ”zânul dragostei”, zeitate ce îi ocrotește și le poartă noroc îndrăgostiților.
A devenit protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete, iubire care ține tot anul, precum cea a păsărilor ce ”se logodesc” în această zi.
De 24 februarie, se sărbătoreşte Dragobetele, o ocazie de celebrat iubirea în stil românesc, tradiţional. Ziua Îndrăgostiților, autohtonă, marchează și începutul primăverii. În tradiția populară se spune că Dragobetele este întocmai fiul babei Dochia și este reprezentat ca un tânăr chipeș și extrem de iubăreț care seduce fetele. De aici, zicala ”Dragobetele sărută fetele!”.
Se mai spune că tinerele necăsătorite trebuie să strângă „zapada zânelor”, adică rămășițele de zăpadă pe care le întâlnesc în cale și apoi să le topească. Apa obținută astfel ar fi magică şi, folosită pentru a se spălat pe faţă, le face pe fete mai cuceritoare.
Tradiția spune că nimeni nu trebuie să fie trist sau să plângă, deoarece așa va fi tot anul și va atrage ghinioanele asupra lui. În schimb, trebuie să petreacă și să se veselască, pentru ca tot anul să îi meargă bine și să aibă parte de voie bună.
24 лютого — Драгобете день закоханих у румун
Румуни відзначають День закоханих 24 лютого і називають його Драгобете на честь персонажа місцевого фольклору, який багато в чому нагадує Купідона і вважається покровителем кохання.
Здавна в Румунії 24 лютого вважався днем приходу весни, пробудження природи і пташиних заручин. Люди мали долучатися до цих радісних процесів і веселитися, оскільки вважалося, що тоді кожен учасник свята буде захищеним від хвороб і забезпечить достаток у домі. Парубки та дівчата, зокрема, зустрічалися перед церквою та вирушали до лісу збирати найперші весняні квіти. У деяких регіонах був звичай – дівчину, що хутко поверталася з лісу, мав наздогнати закоханий у неї хлопець. Якщо йому це вдавалося, а дівча, у свою чергу, теж палало почуттям, парі слід було поцілувати одне одного на очах у всіх. Такий жест означав, що закохані щойно заручилися і невдовзі готуватимуться до весілля. Увечері дівчата збирали залишки снігу, який називали «Снігом фей». Воду з нього зберігали протягом року і використовували для підтримування краси та проведення любовних ворожінь….
Libertatea Cuvântului – www.lyberti.com