28 iunie 1940 în destinul românilor din actuala regiune Cernăuţi

29 07 2020 LC site GRIOR 2

Trecerea băştinaşilor din actuala regiune Cernăuţi peste linia de demarcaţie, trasată de sovietici la finele cireşarului, în toamna anului 1940 capătă un pronunţat caracter de masă. Bunăoară, în noaptea de 13 spre 14 octombrie, 17 tineri din Ţinutul Herţa au trecut în România. Acest fapt este dovedit de mărturiile lui Gheorghe Muraru din localitatea Bănceni, fostul judeţ Dorohoi, născut la 1922, cu studii primare, care s-a aflat în grupul românilor. Pe data de 13 octombrie, spre Patria istorică pornesc Gheorghe, Vasile şi Verona Avasâlchi din satul Godineşti, acelaşi judeţ. Primul era născut în 1918, al doilea – în 1921, iar ultima – la 1920. Peste cinci zile, în noaptea de 18 spre 19 octombrie, în direcţia frontierei apucă drumul 14 tineri, în componenţa cărora se aflau şase fete. Despre acest caz s-a aflat datorită relatărilor lui Dumitru Budeanu din Mogoşeşti, născut la 1916, cu studii primare. La 27 octombrie, către Ţara strămoşilor săi, pe care o iubeau cu toate fibrele sufletului omenesc, cu fiecare globulă de sânge, se îndreaptă alt grup de tineri din localităţile herţene, alcătuit din 8 persoane. În numărul lor vor intra: Ilie Amariţei, de 21 de ani, din localitatea Ştreanga, poseda studii primare; Vasile Andronic, născut la 1921; Ion Mihai, în vârstă de 21 de ani; Toader Bilic, născut în 1920; Toader Olaru, avea 20 de ani. Toţi patru au venit pe lume în pitorescul sat Horbova şi toţi posedau studii medii incomplete. Tot în Horbova erau născuţi Ion Ilie, în vârstă de 33 de ani, neştiutor de carte, şi Mihai Sarencu, un tânăr de 20 de ani, poseda studii primare. Cel de-al optulea, Ilie Romaniuc, a văzut lumina zilei la 1921, în localitatea Cotu-Boian (Boianivka), azi raionul Noua Suliţă,   absolvent al şcolii primare.

În aceeaşi toamnă cu doina codrului de aramă, un grup de locuitori din satele Ostriţa, raionul Herţa, Ostriţa-Mahala, raionul Noua Suliţă, şi din suburbia oraşului Cernăuţi – Horecea Urbană, constituind peste 2 mii de oameni, a planificat trecerea în masă a frontierei sovieto-române. Născuţi în distinse familii de răzeşi bucovineni, crescuţi într-o atmosferă de tradiţii şi morală creştină, cu marele dor de libertate permanent în inimi, vrednicii fii ai neamului străbun nu se puteau împăca, asemenea semeţelor piscuri ale Carpaţilor milenari, cu situaţia de teroare bolşevică, instaurată în ţinut. Organizatorii acestei acţiuni au fost Grigore Medvidi, Ion Mihăilescu, Ştefan Ghiba, Florea Ghiba, Pavel Purici, Vasile Nicolaevici, Nistor Spindeac, Mihai Spindeac, Toader Budnic, Toader Predii, Grigore Guluţan, Dumitru Iutiş, Gheorghe Mihailiuc, Ion Toderean, Iacob Raţă, Nistor Florea, Ştefan Florea, Gheorghe Carp, Sain Guluţan, Toader Doroş, Gheorghe Ciubotaru, Ştefan Voronca, Ilie Voronca, Ion Ungureanu, Vasile Ungureanu, Ilie Constanciuc, Constantin Raţă.

Conform informaţiilor intrate în posesia Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi, se poate menţiona că în toamna anului 1940, cu aceleaşi gânduri senine de a trece în România şi de a scăpa de „marea fericire” adusă de la Kremlin, trăiau şi numeroşi ucraineni. Drept argument serveşte raportul din 30 octombrie 1940 al organizaţiei raionale de partid din Herţa, adresat comitetului regional Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei, în care se relata: „În zona de frontieră de 800 de metri e foarte complicat să aduni porumbul, cartofii şi alte culturi târzii. Chiar strângerea roadei în mod colectiv întâmpină mari greutăţi. Astfel, în ziua de 25 octombrie, din grupul ţăranilor satului Tureatca, folosiţi la adunarea porumbului, au ieşit trei oameni şi au rupt-o la fugă spre frontieră. Unul dintre ei a fost ucis, altul, fiind rănit, a reuşit să treacă şi a nimerit în braţele grănicerilor români. O femeie, care era a treia, este reţinută. Ţăranii, care priveau, au început să discute cu grănicerii români”. Locuitorii satului Tureatca sunt ucraineni. Totodată, în seara zilei de 17 noiembrie, un grup de locuitori din actuala regiune Cernăuţi, constituind peste 80 de oameni, majoritatea fiind de origine ucraineană, au trecut frontiera lângă localitatea Proboteşti din raionul Herţa. Ajungând pe teritoriul României, au desfăşurat Tricolorul, apucând drumul în direcţia oraşului Dorohoi. În componenţa acestui grup de oameni de diferite naţionalităţi, dornici de libertate, s-a aflat şi ţăranul cu studii primare, Gheorghe Ostafe, născut în 1909, în satul Godineşti, fostul Ţinut al Herţei.

Petru GRIOR

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

29 07 2020 LC site GRIOR 1 29 07 2020 LC site GRIOR 3

Добавить комментарий