Memoriile foştilor ilegalişti conţin informaţii preţioase referitoare la instaurarea puterii staliniste în actuala regiune Cernăuţi. Datorită lor a devenit cunoscut faptul că primul tanc sovietic şi-a făcut apariţia în centrul Cernăuţiului, lângă Primăria oraşului, la ora 17 a zilei de 28 iunie 1940. Tanchiştii au fost întâmpinaţi cu bucurie de către membrii comitetelor ţinutale ilegale Bucovina ale Partidului Comunist Român şi Uniunii Tineretului Comunist, care în perioada interbelică au dus „o luptă aprigă împotriva asupritorilor”: Bernard Kaţ, Sara Grinberg (Podolean), Anton Godeac, A. Soroftei, Kurt Fainer, Vasyl Markovski, S. Zighelboim, Dmytro Rusnak, A. Voloh, M. Şaier, Mykola Pavliuk. La rugămintea „eliberatorilor”, Bernard Kaţ s-a căţărat cu mândrie pe maşina blindată a bolşevicilor, devenind călăuza ostaşilor Armatei Roşii în drumul lor spre aeroportul din Cernăuţi, unde se aştepta aterizarea avioanelor sovietice cu oaspeţii din Kiev.
La ora 22 a aceleiaşi zile memorabile, la Cernăuţi au sosit reprezentanţii Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei, în frunte cu Ivan Gruşeţki, viitorul primul secretar al comitetului judeţean Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei. Trimişii partidului s-au întâlnit cu sus numiţii tovarăşi, pentru a căpăta informaţiile necesare despre atitudinea băştinaşilor faţă de evenimentele istorice care au început pe meleagurile bucovinene. Foştii ilegalişti au adus la cunoştinţa oaspeţilor că unităţile militare române, organele poliţiei şi jandarmeriei, precum şi mulţi proprietari ai diverselor întreprinderi au părăsit Cernăuţiul, care în prezent se află în mâinile „gărzilor roşii”, organizate de către activiştii locali. Totodată, s-a relatat că închisoarea cernăuţeană a fost luată cu asalt, porţile şi uşile ei sunt deschise, iar deţinuţii eliberaţi s-au împrăştiat pa la casele lor.
Ivan Gruşeţki le-a mulţumit foştilor ilegalişti pentru „activitatea rodnică depusă pe făgaşul servirii idealurilor socialiste timp de două decenii” şi i-a rugat să fie alături de noua conducere a ţinutului, acordând ajutorul necesar în atingerea obiectivelor planificate. „Aceste persoane de nădejde” au constituit o importantă sursă de date informative în privinţa descoperirii noilor „duşmani ai poporului”. Cu aportul lor nemijlocit, în ultima decadă a lunii iulie 1940, vor fi arestaţi zece oameni nevinovaţi, fiind incluşi de către organele staliniste în categoria „elementelor care prezintă un pericol social”.
La 21 iulie este încătuşat ţăranul Dumitru Bosovici din Boian, fostul raion Noua Suliţă, născut în 1892, cu studii medii incomplete, primeşte 5 ani de lagăr, conform deciziei Comisiei Speciale de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS din 7 aprilie 1941. Tot în aceeaşi zi, va fi ferecat în lanţuri fostul secretar al Primăriei comunei Mahala, Vasile Antonescu, născut la 1898. Pe data de 5 noiembrie 1940, Judecătoria Regională Cernăuţi îl condamnă la 6 ani de detenţie. Moare într-un lagăr stalinist de muncă corecţională pe data de 11 aprilie 1942. Împreună cu fostul secretar, este arestat ţăranul Toader Dascaliuc, în privinţa căruia organele staliniste de represalii primesc un denunţ despre faptul că acest român în perioada anilor 1938 — 1940 a deţinut un post în cadrul Primăriei comunei Mahala, „ruinând astfel starea materială a săracilor”. Îşi va pierde libertatea pentru trei ani, fiind întemniţat în lagărul bolşevic din oraşul Vorkuta, Republica Komi a Federaţiei Ruse.
Următorul „asupritor” este ţăranul Silvestru Bileţchi din Oprişeni, actualul raion Cernăuţi, cu studii primare, născut la 1897, pedepsit cu 5 ani de închisoare. Tot în ziua de 21 iulie, satrapii comunişti au bătut cu putere în uşa casei ţăranului Vasile Budeanu, născut în 1898, în localitatea Pilipăuţi, fostul judeţ Dorohoi al României. Mâinile lui donice de muncă sunt puse în cătuşe. Fiind acuzat de faptul că în perioada interbelică a fost, chipurile, „agent secret al securităţii române”, având misiunea să descopere „elementele revoluţionare”, este condamnat la 8 ani de detenţie şi întemniţat într-un lagăr bolşevic de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk, Federaţia Rusă. Alt ţăran, Ion Cojocaru, care a venit pe lume în 1881, în localitatea Cotiujeni din Basarabia, poseda studii primare, locuitor al oraşului Cernăuţi, intră în mâinile enkavediştilor la 22 iulie, fiind condamnat la 8 ani de detenţie. Funcţionarul Zaharia Barabuţa, născut la 1894, în localitatea Crasna din Bucovina, va fi aruncat după gratii pe data de 25 iulie. Primind 5 ani de temniţă, se stinge din viaţă în ziua de 31 decembrie 1941, în regiunea Sverdlovsk din Federaţia Rusă. La 27 iulie este arestat de reprezentanţii regimului totalitar ţăranul Constantin Gafu din satul Molniţa, fostul raion Herţa, născut în 1891, poseda studii primare. Odată cu declanşarea operaţiunilor militare între România şi imperiul sovietic, românul va fi transferat în regiunea Sverdlovsk, unde închide ochii pentru totdeauna în ziua de 16 martie 1942. Au rămas fără mângâierea tatei cinci copilaşi. Ţăranul Alexa Lunic, care a văzut lumina soarelui în 1895, în localitatea Marşinţi, judeţul Hotin al Basarabiei, locuitor al satului Pilipăuţi, în trecut raionul Herţa, nimereşte în mâinile călăilor stalinişti la 30 iulie 1940. Pe data de 26 februarie 1941, Tribunalul Militar al Armatei a 12-a a Districtului Militar Special Kiev îl condamnă la 10 ani de detenţie „pentru activitate de spionaj”. Moare într-un lagăr bolşevic de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk, Federaţia Rusă.
Activitatea organelor sovietice de represalii era îndreptată în direcţia nimicirii reprezentanţilor claselor sociale considerate a fi purtătoare a valorilor societăţii burgheze, fiindcă ei erau o piedică în construcţia socialistă. Moşierul Mihai Oprea, care a venit pe lume la 1890, în municipiul Bucureşti, locuitor al satului Mamorniţa (în prezent Mamorniţa – Vama), raionul Cernăuţi, cu studii superioare, este arestat de trimişii Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. în ziua de 21 iulie 1940. Pe data de 8 octombrie, acelaşi an, Judecătoria Regională Cernăuţi îl condamnă la moarte. Sentinţa va fi executată la 12 februarie 1941. A rămas cu inima sfâşiată de durere scumpa lui soţie, Alexandrina. Cele 75 hectare de pământ vor fi naţionalizate. Românul a fost reabilitat de către Procuratura regiunii Cernăuţi la 29 aprilie 1992.
La finele lunii iulie 1940, Ivan Gruşeţki, primul secretar al comitetului judeţean Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei, a înaintat Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei informaţia „Despre instaurarea puterii sovietice în Bucovina de Nord şi începutul activităţii organelor de partid şi sovietice”, în care se menţiona: „Zilele când Armata Roşie a intrat pe teritoriul Bucovinei de Nord s-au transformat într-o adevărată sărbătoare a întregului popor. Zile întregi, toată populaţia Bucovinei de Nord stătea pe marginea drumurilor, pe care treceau unităţile Armatei Roşii, întâmpinându-le cu flori, scandând cuvinte de salut la adresa guvernului sovietic şi Armatei Roşii eliberatoare. Deosebit de emoţionante au fost întâlnirile populaţiei cu ostaşii Armatei Roşii. Pretutindeni unde se opreau, ostaşii roşii erau înconjuraţi de sute de oameni, care se interesau de condiţiile de trai şi muncă ale truditorilor din Uniunea Sovietică, comparându-le cu situaţia lor, povestind despre suferinţele şi exploatarea oamenilor muncii din Bucovina de Nord în timpul dominaţiei boierilor români”.
Aşadar, se poate afirma că termenul „Bucovina de Nord” şi-a făcut apariţia triumfală în istorie în vara anului 1940, datorită lui Ivan Gruşeţki, fostul primul secretar al comitetului judeţean Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei. În continuare, în informaţia adresată Kievului, noul conducător al ţinutului mioritic relata că în decursul unei luni de zile, partidul a desfăşurat o importantă activitate legată de instaurarea şi consolidarea puterii sovietice pe teritoriul „eliberat”. Cei 22 de reprezentanţi ai Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei s-au încadrat activ în procesul de constituire a organelor locale ale dictaturii staliniste. În perioada 30 iunie – 5 iulie 1940, în toate localităţile din ţinut şi în cadrul diverselor întreprinderi industriale s-au desfăşurat mitinguri, în timpul cărora se aducea la cunoştinţa participanţilor principiile socialiste de înaintare a candidaţilor în consiliile locale ale regimului totalitar. În prima decadă a lunii iulie, în componenţa comitetelor executive de plasă şi a consiliilor săteşti activau deja 1.443 de membri, dintre care 53 de persoane aparţineau partidului comunist, iar 1.390 de oameni erau activişti fără carnetele acestei glorioase organizaţii politice. În rândul diriguitorilor meleagurilor voievodale se aflau 1.271 de ucraineni, un rus, 64 de moldoveni şi 67 de oameni, naţionalitatea cărora nu este indicată în documentele vremii. 21 de persoane posedau studii medii, iar 1.422 de consilieri locali erau absolvenţi ai şcolilor primare. Sub conducerea lor, economia ţinutului a fost paralizată de exproprierea întreprinderilor particulare şi de sistemul cotelor şi al rechiziţiilor din agricultură.
Petru GRIOR,
directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com