În fosta capitală a Bucovinei istorice mitingurile se ţineau lanţ. La începutul lunii iulie, în oraşul Cernăuţi s-au desfăşurat mitingurile intelectualităţii, femeilor, tineretului, la care au luat parte, conform raportului lui Ivan Gruşeţki, peste 30 mii de oameni. Majoritatea cernăuţenilor era dezorientată din cauza acţiunilor întreprinse de către „eliberatori”. Magazinele stăteau închise. În fiecare zi, foştii ilegalişti şi activiştii locali extaziaţi mărşăluiau pe străzile oraşului, ţinând în mâini drapele roşii şi cântând „Internaţionala”: „Hai la lupta cea mare,/ Rob cu rob să ne unim,/ Internaţionala/ Prin noi s-o făurim!”. La ei au început să se alăture şi activul din satele învecinate. Pe data de 7 iulie a avut loc o serată tematică, consacrată filmului sovietic. La ea a participat cunoscutul regizor Oleksandr Dovjenko cu pelicula documentară „Eliberarea Ucrainei Apusene”. La 8 iulie s-a desfăşurat mitingul învăţătorilor cernăuţeni, la care a luat cuvântul scriitorul Mykola Bajan. În aceeaşi zi a avut loc mitingul lucrătorilor aşezămintelor de cultură cu participarea academicianului Oleksandr Korniiciuk. Pe data de 11 iulie, comitetul judeţean al comsomolului leninist, constituit la 4 iulie 1940, cu ajutorul foştilor membri ai comitetului ţinutal ilegal Bucovina al Uniunii Tineretului Comunist din România, a organizat adunarea tineretului cernăuţean, la care au participat şi au vorbit: Lysenko, secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei, şi Homenko, secretar al Comitetului Central al Comsomolului din Ucraina. În ziua de 14 iulie, oaspeţii din Kiev au depus coroane de flori la mormântul scriitorului bucovinean, Iuri Fedkovyci.
În informaţia primului secretar al comitetului judeţean Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei nu se spunea nimic despre fărădelegile comise de enkavedişti în prima lună de instaurare a puterii sovietice în ţinut, când au fost arestaţi şi condamnaţi la ani grei de închisoare sau la moarte zeci de oameni nevinovaţi, fiind acuzaţi pentru crime pe care nu le-au săvârşit. Nu se spunea nimic despre evenimentul sângeros de la Herţa, din ziua de 29 iunie 1940, ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, când Armata Roşie „eliberatoare” a deschis foc împotriva militarilor români, care au ieşit în calea maşinilor blindate ale bolşevicilor, răpind viaţa căpitanului Ioan Boroş, sublocotenentului Adrian Dragomir şi a soldatului Iancu Solomon. Nu se spunea nimic despre teroarea roşie, ridicată la rangul de principiu, care a provocat un val de treceri numeroase în Patria istorică ale românilor din satele herţene: Bănceni, Beceşti, Buda Mare, Buda Mică, Culiceni, Frunza, Fundoaia, Godineşti, Horbova, Hreaţca, Lucoviţa, Lunca, Mihoreni, Mogoşeşti, Molniţa, Movila, Pasat, Pilipăuţi, Proboteşti, Ştreanga, Târnauca, Ţânteni, Văleni.
Astfel, chiar la 29 iunie 1940, ţăranul Mihai Huţanaşu din Pilipăuţi şi-a luat soţia şi cei cinci feciori ai săi şi s-a mutat cu traiul în satul Baranca, judeţul Dorohoi, unde poseda patru hectare de pământ arabil. La 7 iulie trece în România Constantin Stoica, născut în 1899, în localitatea Beceşti. A doua zi, alt ţăran, Dumitru Mihai din Mogoşeşti, se îndreaptă spre hotarul instalat de mâna veneticului la finele istoricului cireşar. În dimineaţa zilei de 9 iulie 1940, împreună cu numeroşi tineri din localitatea Mihoreni, a trecut în România Adam Iacub, născut în 1918, dorind să scape de odiosul regim stalinist. Dumitru Fodorea din Movila, născut la 1922, pe data de 15 iulie trece în Ţara strămoşilor săi, unde de la stele la flori, toate vorbesc de libertate şi demnitate într-un larg fluviu de cuvinte şi unde predomină sentimentul dragostei sincere pentru fiecare om. La 25 iulie porneşte spre frontieră ţăranul Gheorghe Bezede din Proboteşti, născut în 1885. În ziua de 28 iulie trece în România Ştefan Pogoreanu, născut în 1888, în localitatea Lunca. În aceeaşi zi, alt ţăran, tot din satul Lunca, Toader Pogoreanu, născut la 1895, în această frumoasă localitate din Valea Prutului, se îndreaptă spre hotarul instalat de bolşevici, fiindcă pe aceste meleaguri nimeni n-a adus atâta nenorocire, batjocură şi moarte ca imperiul sovietic.
Conform unor date statistice, la 1 iulie 1940, în ţinut se aflau 328 de fabrici, uzine şi ateliere meşteşugăreşti cu un număr de 19 mii 540 muncitori. Cele mai mari întreprinderi erau: fabrica de tricotaje „Hercules”, fabrica de cherestea, fabrica de zahăr „Jucica”, fabrica de zahăr „Lujeni”, fabrica „Industria cărnii”, fabrica de tricotaje „Trinako”. În dimineaţa zilei de 28 iunie, când tancurile cu steluţe roşii treceau Nistrul, proprietarii a 120 de întreprinderi particulare, în rândul cărora intrau şi unele dintre cele înşirate mai sus, părăseau teritoriul actualei regiuni Cernăuţi, fiind convinşi de faptul că se apropie sfârşitul vieţii lor. Au lăsat întreprinderi înzestrate cu utilaj modern, procurat în Elveţia, Franţa, Marea Britanie, ţări europene cu o industrie dezvoltată. Cei rămaşi aparţineau altor etnii şi nu făceau parte din categoria „boierilor români”. Sperau în viitoarea loialitate a noilor stăpâni. S-au înşelat amarnic. Ei nu ştiau, că „în ansamblu, în U.R.S.S. nu etnonaţiunile erau supuse exterminării sau reeducării, ci anumite clase sociale considerate a fi purtătoare a valorilor societăţii burgheze”. Fabricanţii, moşierii, negustorii de toate naţionalităţile erau incluşi de autorităţile staliniste în aceste „clase indezirabile”, faţă de care se planifica aplicarea terorii în masă. Drept exemplu poate servi naţionalizarea averii evreilor din orăşelul Herţa (o farmacie, două frizerii, o moară, 34 de prăvălii), care a aparţinut în perioada interbelică locuitorilor Simku Vataru, Harabaju Lupu, Moriţ Leibovici, Şoil Aklip, Iosif Aranovici, Haim Blanaru, Haim Karuceru, David Kon, Nuhim Markovici, Abram Paskaru, Abram Rozen, Noih Segal, Ianju Şmilevici, Iankel Şpunt. Foştii proprietari vor fi arestaţi şi condamnaţi la ani grei de lagăr, unde pe toţi i-a ucis gerul, foamea, tortura.
Din primele zile ale instaurării puteri sovietice, în cadrul întreprinderilor din ţinut au fost organizate „comitetele muncitoreşti”, care au luat sub control funcţionarea acestor unităţi industriale. A pornit procesul de comunizare a fostelor întreprinderi particulare, fiind pe larg folosite metodele sovietice „de sporire a productivităţii muncii – întrecerea socialistă şi mişcarea fruntaşilor în producţie, bazate pe popularizarea mişcării stahanoviste”. În scopul comasării utilajului tehnic au fost reduse numeroase întreprinderi mici, care, după părerea noilor conducători, nu erau rentabile. Fabricele şi uzinele funcţionau cu mari întreruperi din lipsă de materie primă. Din Uniunea Sovietică se aducea numai vodcă, cărbune şi mahorcă. Totodată, a început reorganizarea celor 4 mii 573 de întreprinderi de comerţ, înregistrate în actuala regiune Cernăuţi în prima decadă a lunii iulie 1940.
Aceste metode „progresiste” de conducere a diriguitorilor cu patru clase au înrăutăţit substanţial starea materială a băştinaşilor. Depozitele cu mărfuri şi produse alimentare, fiind naţionalizate, vor fi jefuite de către „eliberatori”. Locuitorii meleagurilor voievodale erau nevoiţi să pornească în căutarea materialelor necesare pentru viaţa cotidiană. Se îndreptau către frontiera instalată de sovietici cu scopul de a-şi procura strictul necesar în magazinele din Patria istorică. Unii aveau norocul să treacă neobservaţi graniţa, alţii nimereau în mâinile grănicerilor stalinişti. În luna iulie a anului 1940, „pentru trecerea ilegală a frontierei de stat” vor fi reţinuţi şi pedepsiţi peste o sută de români. În numărul lor au intrat şi acei care se întorceau de la muncă din interiorul României. Au fost arestaţi de grănicerii sovietici şi tinerii care veneau acasă după expirarea serviciului militar sau, fiind înrolaţi în rândurile Armatei Române, primeau concediu de scurtă durată şi doreau să-şi vadă rudele. Unii dintre ei, dacă treceau cu bine graniţa, erau încătuşaţi în localităţile natale de către zbirii regimului totalitar. Alţi români, care au avut de suferit din cauza instalării samavolnice a frontierei, au fost acei, ogoarele cărora s-au pomenit rupte în două: o parte de pământ se afla în Uniunea Sovietică, iar cealaltă – în România. Ţăranii treceau hotarul ca să-şi prelucreze ogoarele şi erau arestaţi de către grănicerii din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. Lipsa mijloacelor de trecere legală a frontierei a dus la distrugerea sutelor de destine, steaua cărora s-a stins în gulagurile siberiene. Graniţa s-a transformat într-o adevărată vânătoare de oameni nevinovaţi.
Petru GRIOR,
directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com