Sunt 24 de ani de când Statul Ucrainean suveran trăiește după Legea Fundamentală a sa. Procesul de elaborare a noii Constituții a țării a început chiar înainte de obținerea de către Ucraina a independenței, ca apoi să fie finalizat la 28 iunie 1996. Din acea componență a Radei Supreme a făcut parte și românul bucovinean, Ion Popescu. Cu ocazia Zilei Constituției ziarul online „Libertatea Cuvântului” i-a solicitat un mic interviu.
– Domnule Ion Popescu, ați participat activ la adoptarea Constituției Ucrainei la 28 iunie 1996. Ați simțit atunci că ați trăit un moment istoric?
– În primăvara anului 1996 am fost ales membru al Comisiei speciale pentru elaborarea variantei finale a Constituției Ucrainei din partea Radei Supreme a Ucrainei. Sincer vorbind, atunci am simțit mai mult responsabilitate. Că a fost un moment istoric am sesizat doar peste un timp, când am conștientizat ce s-a putut și ce s-a făcut în acele condiții.
Pe parcursul elaborării Constituției în fiecare sâmbătă și duminică am avut zeci de întâlniri cu oamenii din satele noastre. Oamenii veneau cu diferite propuneri. Înainte de votările finale am avut o întâlnire și cu reprezentanții ONG-urilor românești la sediul Societății pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din Cernăuți. Acolo am discutat detaliat proiectul inițial, am coordonat mai multe amendamente propuse de mine, dar și cele selectate de către consilierii mei parlamentari, pe care apoi le-am adaptat la cerințele „dreptului constituțional”.
În total eu personal am propus peste 100 de amendamente (atât în sala parlamentară, cât și în cadrul Comisiei speciale). Multe au fost adoptate.
Constituția Ucrainei a fost adoptată în 1996, când absolut toți deputații reprezentau, în primul rând alegătorii, și „doar pe urmă partidele”, fiind toți aleși nominal și direct în sistem absolut majoritar, când era nevoie de majoritate de peste 50% chiar și în turul 2, în care se confruntau primii doi clasați, și dacă nimeni nu întrunea minimum 50% plus 1 vot — se anunțau alegeri repetate. În aceste condiții încrederea între alegători și cei aleși era maximală, iar întâlnirile prin sate erau sistematice.
Ajuns în Parlament, am conștientizat faptul că dacă „legile” adoptate de către Parlament sunt „compromisuri de moment”, fie între membrii coaliției guvernamentale, fie între „putere” și „opoziția parlamentară”, atunci Constituția este rezultatul unui „compromis politic” al întregii societăți – un „compromis al intereselor” dintre diferite regiuni, etnii, confesiuni, pături sociale etc., dar și un reper pentru viitor. Pentru a introduce un amendament în cadrul Comisiei (formate din 28 persoane) erau necesare 15 voturi ale membrilor Comisiei. Și am decis să depun eforturi pentru a deveni membru al acestei Comisii. Și câteodată un singur vot era decisiv.
Dar totdeauna se caută un compromis pentru întreaga societate, pentru a pune baza unui stat, în cadrul căruia fiecare să se poată realiza fără nici o discriminare.
După mai multe dezbateri, chiar în Preambulul Constituției, în 1996, s-a stabilit că din „poporul Ucrainean (cu „U” majuscul”) fac parte „cetățenii tuturor naționalităților”.
Iar de dreptul la autodeterminare, la crearea statului independent „Ucraina” (1991) s-a folosit atât „națiunea ucraineană” (în cazul dat — ca termen etnic), cât și „întreg poporul Ucrainean” (ca termen politic — cetățenii tuturor naționalităților).
Din aceste considerente Ucraina a fost declarată că este statul nostru comun – al cetățenilor de diferite etnii cu obligațiuni, drepturi și libertăți egale pentru toți.
Articolul 8 al Constituției prevede că normele constituționale sunt „norme de acțiune directă”, iar orice lege sau act normativ-juridic trebuie să corespundă Constituției Ucrainei.
În p. 2 al articolului 24 s-a specificat, că „nu pot fi privilegii sau restricții” pe criterii de rasă, culoarea pielii, din motive politice, confesionale și alte convingeri, de apartenență de sex, origine etnică sau socială, stare de proprietate, locul de ședere, apartenență lingvistică sau alte caracteristici.
Cel mai important amendament, din punctul meu de vedere (pe care l-am propus eu personal) este p.3 al articolului 22 al Constituției, care prevede că la adoptarea noilor legi sau amendamentelor la legile în vigoare nu se permite „îngustarea” volumului și formelor drepturilor și libertăților existente. Dat fiind acest fapt, mai devreme sau mai târziu
toate legile și actele normativ-juridice vor fi aduse în concordanță cu prevederile Constituției –Legea Fundamentală a Ucrainei. Această normă va permite în viitor, în dependență de conjunctura politică, să fie anulate ori schimbate toate legile sau normele legislative care „nu sunt în concordanță” cu normele Constituționale (privind instruirea în limba maternă, funcționarea limbilor, problema cultelor, anularea unor drepturi de ordin social etc.).
–A trecut aproape un sfert de veac de când Constituția Ucrainei funcționează. Dacă ați fi acum parlamentar, ce ați propune pentru modificarea Legii Fundamentale a țării?
–Constituția Ucrainei, la momentul adoptării, a fost recunoscută de către Consiliul Europei ca fiind una dintre cele mai „progresive” de pe continent în ce privește garantarea drepturilor și libertăților fundamentale. Din păcate, după câteva luni de dezbateri serioase la nivelul Radei Supreme, când rămânea de finalizat doar câteva poziții (datorită contradicțiilor dintre Administrația președințială și conducerea Parlamentului de atunci), „confruntarea politică” a urgentat procesul „adoptării” și pe parcursul ultimii „nopți constituționale” nu au întrunit numărul necesar de voturi câteva norme care aveau ca scop „întărirea pozițiilor autoadministrării locale și regionale”. Dacă ne-am putea întoarce în seara de 27 iunie 1996, personal aș fi insistat ca încă 2 lucruri să fie expuse mai clar: a) ca organele centrale să nu poată „decide soarta” comunităților locale fără acceptul lor; b) să fie fixată o normă suplimentară (în baza p.3 al articolului 22), ca Parlamentului să-i fie interzisă chiar și „examinarea proiectelor de legi sau a amendamentelor” care duc la „diminuarea volumului drepturilor și libertăților deja fixate”, acceptând înaintarea proiectelor de legi doar în cazul „lărgirii volumului și formelor drepturilor și libertăților existente”. În acest caz, nu s-ar fi ajuns la confruntări serioase în 2004 și 2013-2014, iar după 2014 la adoptarea unor „legi” care încalcă prevederile constituționale, sau la niște „reforme” în „defavoarea oamenilor”.
Cu toate acestea, sunt ferm convins că, odată cu „maturizarea” și „democratizarea reală” a societății ucrainene, în baza „amendamentului meu de atunci” la p.3 al articolului 22 al Constituției Ucrainei (adoptat în 1996), legile „discriminatorii” vor fi anulate „în timp”, iar situația va fi adusă la „starea normalității”.
Și așa să ne ajute Bunul Dumnezeu!
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com