La 3 august, stil nou, Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfinții Isachie, Dalmat și Faust. Sfântul Isachie a dus o adevărată luptă pentru recuperarea bisericilor ocupate de arieni. Înainte de moartea sa, Sfântul Isachie l-a numit pe ucenicul său, Dalmat, drept stareț. Dalmat, ucenicul lui Isachie, a fost un soldat în armata imperială a împăratului Teodosie cel Mare. Acesta a decis să renunțe la viața de familie, părăsindu-și astfel soția și copiii, pentru a trăi în obștea Cuviosului Isachie, împreună cu fiul său, Faust. Dalmat s-a supus unei postiri aspre, abținându-se de la mâncare timp de 40 de zile. Sfântul a participat la al treilea Sinod Ecumenic, care a avut loc în anul 431, la Efes, unde s-a opus învățăturilor lui Nestorie, care susținea că Fecioara Maria este doar Născătoare de om.
După calendarul bisericesc pe stil vechi, la 3 august, în Ucraina sunt cinstiți Cuvioșii Onufrie și Onisim de la Peșteri. Cuviosul Onufrie a trăit în secolul al XII-lea, iar Cuviosul Onisim – la răscrucea secolelor XII-XIII. Ambii au fost călugări la Lavra Pecerska din Kiev. Despre viața lor ascetă se știe foarte puțin. Onufrie, ca și alți călugări, s-a manifestat prin credința sa fierbinte în Hristos. Din momentul hirotonisirii și până la sfârșitul vieții a rămas tăcut, n-a rostit un cuvânt. De aceea i se spunea Tăcutul. Onisim toată viața a trăit retras în peșteră, în post și rugăciune. Sfintele moaște ale lui Onufrie și Onisim au fost depuse în peșterile apropiate ale Lavrei Pecerska.
După semnele timpului din ziua de 3 august, în vechime, oamenii încercau să prevadă cum urmau să fie toamna și iarna. Dacă noaptea e rece, iarna va fi timpurie. Ploaia torențială din această zi prevestește o toamnă îndelungată. Coțofenele sunt gălăgioase, iarna va fi caldă. Ceața se așterne pe pământ, e semn că se va stabili vreme caldă. Cu cât mai multă ghindă este pe stejar, cu atât recoltele vor fi mai mari. Dacă pe călin sunt multe pomușoare, toamna va fi rece și chiar cu zăpadă.
Trebuie să se țină cont de faptul că în natură au avut loc schimbări esențiale și unele semne ale timpului și-au pierdut valoarea.
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com