La 4 mai, stil nou, este sărbătorită Sfânta Muceniță Pelaghia. Ea s-a născut în orașul Tars din provincia Cilicia, în sud-estul Asiei Mici, şi făcea parte din clasa înaltă a societăţii. Pelaghia era orfană de tată, iar mama ei păstra legăturile cu familiile păgânilor din înalta societate, unii dintre ei având funcţii importante la curtea împărătească din Nicomidia. Mucenița Pelaghia a învăţat credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos de la prietenii creştini. Mai mult, Episcopul Klinon, episcopal creştin al oraşului, i-a apărut în vis şi i-a vorbit despre Iisus. Atunci când a aflat că episcopul a fugit în munţi din cauza persecuţiei creştinilor, tânăra s-a întristat peste măsură, deoarece aştepta de mult timp să primească sfântul botez. Între timp, fiul împăratului Diocleţian a aflat despre frumuseţea Pelaghiei şi a trimis slujitori pentru a o peţi. Nedorind să se căsătorească, Pelaghia a recunoscut în faţa mamei sale şi a slujitorilor imperiali că este creştină, ceea ce a atras dispreţul lor. Ulterior acestei dezvăluiri, Pelaghia a reuşit să obţină de la mama ei învoirea de a se duce să îşi viziteze doica. Pe drum, i-a ieşit în cale Episcopul Klinon, pe care tânăra l-a recunoscut din vis şi faţă de care şi-a exprimat dorinţa de a primi sfântul botez. Nefiind nici un izvor în apropiere, episcopul s-a rugat lui Dumnezeu pentru a oferi Pelaghiei Botezul Domnului şi, în timp ce se ruga, din pământ a ţâşnit apă. După ce a primit botezul creştin, i-a trimis fiului împăratului veste că nu mai doreşte să-i fie soţie pentru că şi-a închinat întreaga viaţă lui Hristos. Auzind acestea, Diocleţian a poruncit ca Sfânta Pelaghia să fie adusă înaintea lui. Atunci, Pelaghia a fost dusă la judecată, în faţa împăratului Diocleţian, chiar de către mama ei. Neputând să o întoarcă de la credinţa în Iisus Hristos, împăratul a poruncit să fie arsă într-o baie de bronz clocotită. Trupul ei s-a topit ca ceara, răspândind în întregul oraş o mireasmă de mir binemirositor.
După calendarul bisericesc pe stil vechi, la 4 mai este cinstit Sfântul Sfințit Mucenic Ianuarie, Episcop de Benevent. Sfântul Ianuarie a trăit și păstorit în vremea împăraților Maximian și Dioclețian care au dat ordinul persecuției tuturor celor care se închinau la Hristos. Vinovat fiind de a fi creștin el a fost dus înaintea lui Timotei guvernatorul Campaniei. Mai întâi a încercat să-l doboare din credință cu promisiuni și vorbe bune, iar apoi a trecut la amenințări. Pentru că l-a găsit neclintit l-a aruncat într-un cuptor încins dar, ca și cu tinerii din Babilon, Domnul a trimis pe îngerul său și a răcorit puterea focului, Sfântul Ianuarie dănțuind și aducând slavă lui Dumnezeu iar când a ieșit neatins din cuptor l-au acuzat de vrăjitorie. Pentru asta a poruncit să fie legat și bătut până cădea carnea de pe el și pământul de sub el mustea de sânge. Printre martorii supliciului se numărau și Faust diaconul și Desiderie citețul care se bucurau pentru că Sfântul îndura cu tărie suferința dar se întristau pentru suferința la care era supus. Pentru asta ceilalți i-au cunoscut că sunt creștini și i-au pârât guvernatorului care i-a aruncat în temniță, în cetatea Putoli, împreună cu osânditul Ianuarie. Acolo se mai aflau diaconii Proclu și Sosie, dar și Eutihie și Acution. Toți, împreună cu episcopul au fost scoși și aruncați fiarelor, care măcar că erau înfometate Dumnezeu le-a închis gurile și nu s-au atins de ei. Pentru că 5000 de oameni din cei care vedeau aceasta l-au mărturisit pe Hristos, guvernatorul Timotei a poruncit ca arhiereul Ianuarie, diaconii Faust, Proclu și Sosie, citețul Desiderie, Eutihie și Acution să fie tăiați cu sabia. Multe minuni s-au petrecut la moaștele Sfântului Ianuarie, a potolit Vezuviul la o erupție înfricoșătoare, iar icoana sa a înviat pruncul abia născut al unei văduve.
După semnele timpului din această zi, în vechime oamenii încercau să presupună cum va fi vara și de ce recolte vor avea parte. Dacă mesteacănul a înfrunzit mai devreme decât arțarul, vara urmează să fie secetoasă, și invers. Dacă e multă floare de mălin, vara va fi umedă. De plouă, ploile vor dura mai mult timp. Tunetul din această zi e semn de belșug. Cu cât mai devreme a înflorit mălinul, cu atât mai călduroasă va fi vara.
Nu toate aceste semne ale timpului sunt actuale, fiindcă în zilele noastre în natură au avut loc mari schimbări.
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com