590 de ani de la prima atestare documentară a satului Cupca (FOTO)

61442039_2232726840095911_7650535535382888448_n

La 27 mai 2019 satul Cupca, raionul Hliboca, marchează 590 ani de la prima atestare documentară.

…Printru-n document aparte, Alexandru  cel Bun dăruieşte boierului Ivan Cupcici, pentru deosebite merite de  vitejie, satul de pe Siretul Mic, care, într-un fel, avea să-i poarte şi numele. În acel act de danie se menţioana:  „Toate  acestea să-i fie uric cu tot venitul copiilor, nepoţilor, strănepoţilor şi răstrănepoţilor cu întregul neam a lui”. După afirmaţia cunoscutului cercetător de vechi documente  moldoveneşti, Mihai Costăchescu (1884-1953), primul Cupcici apare în analele cancelariei încă în 1422, când era logofăt şi vornic de Suceava. Acestui Cupcici, după ce i s-a dăruit satul Cupca, i se mai întăresc, la 15 iunie 1431, încă 20 de sate. Despre Ivan  Cupcici documentele vorbesc până la  anul 1434,  căruia în 1444 i se mai dau proprietate satele învecinate  Camenca şi Tomeşti. ( Tomăscu se mai numeşte şi în prezent o părticică a satului, adică un deal ce-i în hotar cu Sucevenii  şi pădurea de acolo. În vremuri mai adânci denumirea de Tomeşti a purtat-o satul  Suceveni, satul de la confluenţa Siretului cu  Sirețelul).

În 1474 Camenca, Tomeştii şi Cupca  aparţineau Maruscăi, o fiică a lui Ivan  Cupcici, precum şi vărului dânsei Mihno, fiul lui Groze Cupcici. Măruscăi i-a  urmat Andreico Serbici. Aceşti boieri, fie că erau sârbi, fie că erau poloni de naţionalitate (nu se ştie precis)  stăpâneau sate  curat moldoveneşti şi aici limba română răsună de la ctitorirea lor, adică de la începutul începuturilor.

Satul s-a aflat în posesiunea descendenţilor lui Ivan Cupcici până la 1601, când a fost închinat, dimpreună cu altele, mănăstirii Putna. Chiar şi la 1764 Cupca era tot posesiune  mănăstirească, căci aşa era trecut în catastiful lui Vartolomeu  Măzăreanu. Evident, până la perioada fanariotă  din istoria Moldovei  medievale  satul s-a  bucurat de o anumită  administrație autonomă, obştii fiindu-i rezervate drepturi  legate de rezolvarea problemelor sale vitale. Urcarea pe tronul Moldovei  a vreunui domn  fanariot era însoţită de ridicarea  dăjdiilor, de închipuirea unor impozite noi (vităritul, fumăritul, albinăritul etc.), pe care populaţia trebuia să le achite în mod obligatoriu. Abia domnul Grigore  Calimah scuteşte o serie de sate, printre care şi  Cupca de dăjdiile şi prestaţiile făcute mănăstirii Putna.

După 1775, când o parte a Moldovei de Sus este anexată de către Austria, se observă o  anumită schimbare în structura  demografică a acestei străvechi aşezări de pe  Siretul Mic. Pur şi simplu, Cupca este invadată de evrei, slovaci, poloni şi de alte nații. Evreii, de-o vorbă, se grăbesc să deschidă cârciume, în care, încercând adeseori să-şi verse amarul, ţăranii îşi lăsau averile. Pe la mijlocul secolui al XIX-lea în acest sat mai rămăseseră vreo zece familii de ţărani înstăriţi, alte vreo 60 familii le constituiau ţărani mijlocaşi, iar 150-200  familii aveau o stare materială nesatisfăcătoare. În partea satului cuprinsă între  cătunele Bodnărie şi Plai se plodiseră nişte ţigani. Aceştea făceau şi vindeau fuse, linguri, coveţi. Dar erau şi din acei care umblau cu cerşitul. Însă peste câteva  decenii numărul lor a scăzut simţitor, fiindcă au fost seceraţi de holeră.

Pe la sfârşitul anilor 30, când Cupca făcea parte din judeţul Storojineţ, numărul populaţiei de aici era de 2,260 locuitori. În perioada interbelică în sat funcţionau 3 mori, 2 cărămidării, 14 dughene şi cârciume, în majoritate fiind proprietate evreiască. Doar un singur român, Ilie  Popescu, avea în Cupca un punct de desfacere a mărfurilor.  În schimb, cupcenii Vasile Dugan, Petre  Opaiţ şi Vasile Ţugui aveau restaurante în Storojineţ. În  sat funcţionau, de asemenea, o frizerie, o baie şi două lăptării.

Satul Cupca n-a cunoscut nicicând o mai mare tragedie decât cea din 1940-1941. Chiar în primele luni de ocupaţie bolşevică au fost arestaţi  Petre şi Dionistie Nistor, Traian Sturza, Lazăr Ţâbuleac, Ion Bolocan, Gheorghe  Amari, Traian Bodnari, Ilie Timiş,  Petru Ungureanu. La 1 aprilie 1941 la Fântâna Albă şi-au găsit moartea cinci cupceni. Alţi cinci au fost arestaţi pentru participarea la acele tragice evenimente, iar 19 persoane – pentru sentimentele „ostile” faţă  de puterea sovietică. La 13 iunie 1941 au fost deportaţi în Kazahstan şi Siberia 92 de cupceni, iar la începutul anilor 50 vreo 30 de persoane au fost ridicate din sat şi exilate pe motive religioase.

De-a lungul anilor cupcenii ca și vecinii lor din alte sate au avut multe de suferit, dar au avut și multe lucruri, cât și evenimente ce au rămas în istorie.

61448076_2232726726762589_7327937612612632576_n 60988091_2232726416762620_4667733889941241856_n 61097224_2232726216762640_8925188245793275904_n 61136096_2232726090095986_1151065262691188736_n 61306875_2232726026762659_347502797442252800_n 61178094_2232724186762843_8440436615901347840_n

Добавить комментарий