La 6 ianuarie 1596 s-a născut hatmanul ucrainean, Bogdan Hmelniţki. Bogdan Zinovii Hmelnițki a fost liderul rebeliunii împotriva magnaţilor polono-lituanieni (1648–1654), care a dus la apariția statului căzăcesc. El a încheiat în 1654 tratatul de la Pereiaslav cu Ţaratul Rusiei, care avea să ducă în cele din urmă la pierderea independenței Ucrainei în fața Imperiului Rus.
Hmelnițki este privit în Ucraina în general ca un erou național, un părinte al națiunii. Un oraş și o regiune din Ucraina poartă numele său. Chipul său apare imprimat pe bancnotele ucrainene, iar în centrul Kievului se află un monument al marelui hatman. În ciuda tuturor acestor dovezi de prețuire, chiar în Ucraina există nuanțări ale poziției diferitelor persoane în legătură cu Hmelnițki. Cele mai multe critici se leagă de uniunea cu Rusia, care este apreciată de unii drept dezastruoasă. Acest punct de vedere special a fost susținut printre alții de marele poet ucrainean Taras Şevcenko, care a fost unul dintre cei mai aspri critici ai hatmanului. Reputația lui Hmelnițki a fost zdruncinată în timpul vieții de alianța cu tătarii, care au luat în sclavie un mare număr de țărani ucraineni. Ca o concluzie, se poate spune că imaginea lui Hmelnițki este în Ucraina zilelor noastre mai degrabă una pozitivă, existând unele critici cu privire la uniunea cu Rusia, care a fost dictată de necesitatea supraviețuirii într-o perioadă foarte dificilă.
La 6 ianuarie 1802 s-a născut, la Târgovişte, Ion Heliade Rădulescu, scriitor, lingvist şi om politic român, întemeietorul presei scrise în Ţara Românească. El a fost membru fondator al Academiei Române și primul ei președinte, considerat cel mai important ctitor din cultura română prepașoptistă. În anul 1829 începe să apară „Curierul Românesc”, întemeiat de Ion Heliade Rădulescu. În 1846 Heliade propune planul unei „biblioteci universale”, menită să înzestreze cultura românească cu toate capodoperele literare, istorice, filozofice ale tuturor timpurilor, întreprindere uriașă, ce depășea cu mult chiar puterile unei generații, oricât de ambițioase. Ion Heliade Rădulescu s-a stins din viaţă la 27 aprilie 1872, la Bucureşti.
La 6 ianuarie 1881, la București s-a născut Ion Minulescu, poet, prozator și dramaturg român (d. 1944). Este fiul comerciantului Tudor Minculescu și al Alexandrinei. Urmează studiile liceale la Pitești și București. După bacalaureat pleacă la Paris cu intenția de a studia Dreptul, dar, fascinat de boemă, s-a familiarizat cu literatura simbolistă. Întors în ţară, după 4 ani, intră în lumea literară cu diverse cronici, participă la lupta dintre „moderniști” și „tradiționaliști”, iar din 1907 frecventează „sâmbetele literare”, de la „Convorbiri critice”, organizate de Mihail Dragomirescu. A condus două reviste de orientare simbolistă: „Revista celorlalți” (1908) și „Insula” (1912). A fost director general în Ministerul Artelor și Cultelor, din 1922 până în 1940. În 1926 este numit director al Teatrului Național din București, iar în 1928, i se decernează Premiul național pentru poezie. Apreciat în epoca sa ca dramaturg şi ca prozator, Ion Minulescu a fost în conştiinţa contemporanilor şi continuă să fie perceput, în primul rând, mai ales ca poet. Este considerat de criticul și istoricul literar Eugen Lovinescu, „adevăratul stegar al mișcării simboliste… poezia sa a putut deveni populară; a fost parodiată și imitată și, în geniul ei, n-a putut fi depășită”.
La 6 ianuarie 1932 a decedat, la vârsta de 90 de ani, Iacob Negruzzi, absolvent al Universității Humboldt din Berlin, fost scriitor, dramaturg, critic literar, jurist, profesor, politician, președinte al Academiei Române. Era co-fondatorul curentului literar „Junimea” din 1863, alături de alte remarcabile pesonalități ale culturii românești: Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti și Titu Maiorescu. Revista „Convorbiri Literare”, patronată de „Junimea”, a fost platforma din care au promovat personalități de mare rezonanță în cultura și literatura românească: Mihai Eminescu, I.L. Caragiale, Ion Creangă, Titu Maiorescu, Vasile Alecsandri, Ion Slavici, George Coșbuc și mulți alții. Tatăl lui Iacob Negruzzi, scriitorul Costache Negruzzi, a fost primul român care a scris și publicat un roman în limba română (de fapt o nuvelă ceva mai dezvoltată): Alexandru Lăpușneanu. Nuvela o știu mai toți românii, dar nu la fel de cunoscut este contextul în care a fost scrisă. După tulburările din anul 1821, familia Negruzzi s-a refugiat în Basarabia recent ocupată de ruși. La Chișinău, Costache Negruzzi face cunoștință cu poetul rus Pușkin (exilat acolo de către țar), care-i trezește interesul pentru literatură. În această perioadă și sub influența lui Pușkin, Constantin Negruzzi produce primele sale încercări literare: „Zăbavele mele din Basarabia în anii 1821, 1822”. Tot în această prioadă, Negruzzi scrie propria sa nuvelă-roman „Alexandru Lăpușneanu”.
La 6 ianuarie 1940, la Craiova s-a născut renumita cântăreaţă de muzică uşoară româna Doina Badea. A absolvit Școala Populară de Artă din Craiova și imediat a început colaborarea cu Corul Filarmonicii de Stat „Oltenia”, cu care a avut mai multe turnee și spectacole. A colaborat cu teatre muzicale și de revistă din țară. A debutat în 1960, pe scena teatrului din Deva și s-a remarcat prin vocea ei deosebită, gravă, puternică și cu un ambitus puternic. Muzicologul George Stârcea a caracterizat astfel fenomenul Doina Badea: „Avea, într-adevăr, un fel al ei propriu de a interpreta orice melodie, o rezonanță particulară a tonurilor. Nu semăna cu nimenea și nimeni nu va putea să o imite, fiindcă Doina Badea este o apariție singulară, căreia până și cei indiferenți îi recunosc unicitatea sa de nerepetat”. Şi-a pierdut viaţa în rezultatul cutremurului de pământ din 4 martie 1977.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com