Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite (UNICEF) a cerut ca infrastructurile ce țin de aprovizionarea cu apă din Estul Ucrainei să fie reparate „cât mai urgent”, pentru a evita punerea în pericol a 700.000 de copii în această iarnă.
„700.000 de copii sunt în pericol”, pentru că mulți locuitori riscă să-și petreacă iarna fără apă curentă și fără încălzire, din cauza luptelor care au avariat infrastructurile, a declarat William Fellows, care conduce secția Apă și Sanitație din cadrul biroului UNICEF din Ucraina, într-o teleconferință. „Infrastructura pentru apă din Lugansk și Donețk trebuie reparată acum”, a afirmat Fellows. El a explicat că în aceste regiuni temperaturile ajung iarna în mod regulat la minus 20 de grade Celsius, iar uneori la minus 30 de grade. „UNICEF a cerut să fie asigurat accesul umanitar în zonele care nu se află sub controlul guvernului în Estul Ucrainei, să fie înlăturate munițiile neexplodate și reparate de urgență infrastructurile, pentru a garanta funcționarea aprovizionării cu apă, a sistemelor de apă și de încălzire uzate”, a subliniat agenția ONU, într-un comunicat.