La 8 august, stil nou, este sărbătorit Sfântul Emilian Marturisitorul, episcopul Cizicului. Sfântul Emilian a fost episcop în cetatea Cizicului pe vremea împăratului Leon Armeanul între anii 813-820. A fost nevoit să se supună decretelor date de împărat, prin care cerea scoaterea icoanelor din biserici. Emilian a fost supus la numeroase chinuri grele. El a stat în exil timp de cinci ani, unde a îndurat dureri și umiliri de nedescris pentru mărturisirea lui ortodoxă. A murit ca martir, împreună cu alți episcopi.
În această zi, după calendarul ortodox pe stil vechi, sunt prăznuiți Sfinții Ermolae și Cuviosul Ioanichie cel Nou de la Muscel. Sfântul Sfinţit Mucenic Ermolae a slujit ca preot în cetatea Nicomidiei, în timpul conducerii împăratului Maximian (286-305 d.H.). Acesta s-a numărat printre cei două mii de creştini care au fost arşi de vii din porunca conducătorului păgân. Doar cu ajutorul credinței în Dumnezeu, trei oameni au scăpat nevătămaţi din flăcările poruncite de împărat: mai exact, Sfântul Ermolae, împreună cu alţi doi preoţi, Ermip şi Ermocrat. În una dintre zile, Sfântul Ermolae l-a chemat la el acasă pe Pantelimon, care la acea vreme era păgân, spunându-i că „Hristos este singurul doctor adevărat” și că Acesta a venit să ne mântuiască pe noi oamenii fără a cere ceva în schimb. În momentul în care a auzit aceste cuvinte, în sufletul Sfântului Pantelimon s-a aprins o credință profundă pentru Hristos, la scurt timp primind botezul şi devenind creştin. Pentru că au scăpat nevătămați din foc, Ermolae, Ermip şi Ermocrat au fost torturați și uciși prin decapitare în cetatea Nicomidiei.
După semnele timpului din această zi oamenii preziceau cum va fi toamna. Dacă teiul începe să se îngălbenească, toamna va fi timpurie. Dacă se mai aude cucul cântând, toamna va fi caldă și târzie. Dacă muștele sunt agresive, va ploua. Dacă cerul la apus de soare este roșu, ploile vor dura mai mult timp.
Trebuie să se țină cont de faptul că în natură au avut loc schimbări esențiale și unele semne ale timpului și-au pierdut valoarea.
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com