La 8 martie 415 a decedat Hypatia din Alexandria, filosof si matematician aparținând scolii neoplatoniciene din Alexandria. Hypatia din Alexandria (n. 350-370 e.n., Alexandria, Egipt – d. martie 415 e.n., Alexandria, Egipt) a condus școala neoplatonică din Alexandria, care a încurajat folosirea logicii şi a matematicii împotriva misticismului. A fost ucisă de un grup de creştini fanatici care o acuzau de păgânism şi vrăjitorie, fiind tarata pe străzile orașului până a murit, după care corpul sau a fost ars. Dispariţia Hypatiei a însemnat potrivit unor istorici, sfârșitul antichității clasice. Hypatia a fost fiica şi eleva lui Theon, ultimul matematician asociat cu Musaeum din Alexandria şi unul dintre ultimii membri ai Bibliotecii din Alexandria, editor și comentator al unor texte matematice. Acesta şi-a educat fiica în știința matematicii și filosofie. A călătorit şi studiat în Atena şi în Italia, înainte de a deveni liderul şcolii platonice din Alexandria în jurul anului 400.
În enciclopedia bizantină din secolul 10 apare o referinţă la munca ei ca profesoară de filosofie, predând lucrările lui Platon şi Aristotel. Se crede că între studenţii ei erau atât creştini cât şi străini. Tatăl ei i-a predat matematică şi astronomie,iar Hypatia a ajuns expertă în ambele ştiinţe. Ea a fost prima femeie matematician şi prima profesoară din Alexandria.
La 8 martie 1848, în locuința din Paris a lui Nicolae Bălcescu are loc o întrunire a revoluționarilor români, în care se decide declanșarea revoluției în ţară și se redactează programul revoluționar. Nicolae Bălcescu a înfiinţat în 1843, împreună cu Ion Ghica şi Christian Tell, organizaţia secretă „Frăţia”, a călătorit prin toate teritoriile locuite de români: Ţara Românească, Moldova, Transilvania, Bucovina, precum și prin Franţa şi Italia și studiază istoria. Începând din 1844 editează, alături de August Treboniu Laurian, revista de istorie „Magazin istoric pentru Dacia”. În Franţa s-a implicat în revoluţia din februarie 1848. Inspirat de această revoluție s-a întors la Bucureşti pentru a participa la revoluţia din 11 iunie, fiind timp de două zile ministru de externe și secretar de stat al guvernului provizoriu instaurat de revoluționari. Va fi de partea liberalilor, dorind împroprietărirea țăranilor și vot universal. Nicolae Bălcescu a fost arestat la 13 septembrie 1848 de autoritățile Imperiului Otoman care au înăbușit revoluția, reușește să evadeze și să treacă în Transilvania, de unde a fost expulzat apoi de autoritățile habsburgice.
La 8 martie (20 martie) 1871 a murit publicistul și omul politic Alexandru Hurmuzachi. Alexandru Hurmuzachi (1823-1871) a fost membru fondator al Societății Academice Române și unul dintre fruntașii mișcării naționale din Bucovina, deputat din partea Bucovinei în Parlamentul austriac. Alexandru Hurmuzachi a fost președinte al Societății literare românești din Bucovina.
Alexandru Hurmuzachi s-a născut la 16 august 1823, la Cernauca de lângă Cernăuți, unde își aveau conacul părinții – Doxachi, mare vornic, și Ilinca Hurmuzachi. În familia Hurmuzachi au fost 12 copii, dintre care au supraviețuit șapte: cinci frați și două surori. La inițiativa fraților Hurmuzachi a fost creată gazeta „Bucovina”, prima gazetă care se tipărea în două limbi (germană și română). Familia a avut un rol important în timpul revoluției de la 1848. La moșia Cernauca s-au adunat cei mai destoinici bărbați pe care i-a avut Moldova: Alexandru Ioan Cuza, viitorul domnitor, Vasile Alecsandri, „acel rege al poeziei”, Gheorghe Sion, Mihail Kogălniceanu, care a redactat aici faimoasa lui petiție.
În perioada anilor 1829-1841 Alexandru Hurmuzachi și-a făcut studiile primare, gimnaziale și liceale la Cernăuți. În 1845 urmează studiile juridice la Viena. Revenind în Bucovina, Alexandru Hurmuzachi redactează, împreună cu fratele său, Gheorghe, ziarul „Bucovina” (1848-1850). În 1862 a inaugurat „Foaia Soțietății pentru cultură și literatură română în Bucovina”.
În 1866 Alexandru Hurmuzachi a fost deputat în Camera Consiliului Imperial de la Viena, iar în 1867 – deputat în Dieta Bucovinei. În 1866 (anul morții lui Aron Pumnul și al debutului literar al lui Mihai Eminescu) Alexandru Hurmuzachi devine membru al Academiei Române. Din opera sa merită evidențiate „Cuvânt de deschidere la prima Adunație Națională de la 19 aprilie 1862, a reuniunii române din Cernăuți”, articolele „Teatrul național la Cernăuți”, „Arune Pumnul” și „Alecsandri în Cernăuți”.
Alexandru Hurmuzachi a murit la 8/20 martie 1871 la Neapole, Italia. A fost înmormântat în curtea Bisericii cu hramul Pogorârea Sfântului Duh din localitatea Dulcești, județul Neamț.
La 8 martie 1945 are loc corespondența Churchill–Roosevelt pe tema României. La două zile după instalarea guvernului Petru Groza (6 martie 1945), Winston Churchill, prim-ministru al Regatului Unit al Marii Britanii s-a adresat președintelui american Franklin Delano Roosevelt, printr-o telegramă personală și strict secretă, în care își manifesta îngrijorarea față de instalarea, prin forță, a unui guvern comunist și prevedea „epurarea fără discriminare a românilor anticomuniști”… În telegrama de răspuns, președintele american, Franklin Delano Roosevelt, a recunoscut amestecul conducerii de la Kremlin în numirea unui guvern comunist: „sunt de acord, [spunea președintele Statelor Unite] că prin înșelăciune și prin fraudă rușii au fost impus un guvern pro-comunist la București, dar, ce să-i faci, România este pe traseul liniilor de comunicație către front, dar pe de altă parte, nu este un test pentru noi, Aliații, fiindcă testul pentru noi va fi Polonia și nu România […] eu cred că România nu este un loc bun pentru a ne măsura cu rușii”.
La 8 martie 1961 se stinge din viaţă la Bucureşti Grigore Pişculescu – preot ortodox, profesor de teologie, scriitor român cu pseodonimul literar Gala Galaction. Gala Galaction devine defensor eclesiastic pentru eparhiile Râmnicului și Argeșului (1909-1922), preot (1922) și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor (1922-1926), profesor titular la catedra de Introducere și Exegeza Noului Testament de la Facultatea de Teologie din Chișinău (1926-1941), decanul acesteia (1928-1930), profesor de Exegeza Vechiului Testament la Facultatea de Teologie din București (1941-1947), membru în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Bucureștilor (din 1954).
Ca teolog, a publicat studii despre Noul Testament, articole, meditații, conferințe, predici. Între 1928-1934 a realizat o nouă traducere a Bibliei în limba română (împreună cu profesorul Vasile Radu). A desfășurat o remarcabilă activitate literară-publicistică. A publicat volume de nuvele, romane, note de călătorie, articole în principalele ziare și reviste ale timpului, precum și un jurnal care a fost restituit și publicat postum.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com