La 9 martie anul 1814 s-a născut poetul naţional ucrainean Taras Şevcenko. Taras Șevcenko (1814-1861) a fost un pictor și poet romantic, considerat poetul național al Ucrainei. Opera sa literară este apreciată ca fiind fondatoarea limbii și literaturii ucrainene moderne. A scris și în limba rusă și a creat opere valoroase ca pictor și ilustrator. Cartea de căpătâi a lui Taras Şevcenko – „Cobzarul” este pentru ucraineni în fel de Biblie. Ea era înfăşurată în ştergar brodat şi păstrată la icoane ca ceva sfânt. Taras Şevcenko este un apostol viu al adevărului. După cum remarcă poetul ucrainean Bogdan Lepkyi, „Fără El… cine ştie ce s-ar fi întâmplat cu noi!”. Şevcenkiana românească are o istorie de 130 de ani.
La 9 martie 1823, în Suceviţa, Suceava, s-a născut Iraclie Porumbescu (Iraclie Golembiovski), preot, poet și prozator din Bucovina, tatăl compozitorului Ciprian Porumbescu. S-a născut într-o familie de țărani polonezi. Și-a spus încă din tinerețe Iraclie Porumbescu, dar numele și l-a schimbat oficial abia în 1881. A învățat să citească și să scrie la Mănăstirea Sucevița, în grija egumenului Ghenadie Platenchi, pentru că pe atunci nu existau școli de stat românești. După plecarea egumenului la Mănăstirea Putna, copilul l-a însoțit și a învățat cântarea psaltică. A urmat Gimnaziul din Lemberg (Lviv), în perioada studiilor fiind arestat și închis șase săptămâni din cauză că locuise cu un revoluționar polonez. După eliberare, a continuat studiile la Obergymnasium din Cernăuți, unde l-a avut profesor pe Aron Pumnul. Ca student la Institutul Teologic din Cernăuți (1847–1850), a început să scrie poezii patriotice, pe care le-a publicat în ziarul „Zimbrul”. A fost secretar de redacție la ziarului „Bucovina”, publicat de familia Hurmuzachi. A slujit ca paroh în satele bucovinene Șipotele Sucevei, Boian, Stupca și Frătăuții Noi, remarcându-se ca unul dintre clericii patrioți ai Bucovinei. A fost unul dintre primii scriitori români din Bucovina. A colaborat la periodicele „Albina Românească” (editată deGheorghe Asachi la Iași), „Bucovina” (Cernăuți), „Foaie pentru minte, inimă și literatură” și „Gazeta Transilvaniei” (Brașov), „Românul” și „Fântâna Blanduziei” (București), „Zimbrul” (Iași) etc. A scris versuri (balade, poezii patriotice), proză, schițe, prelucrare a unor legende istorice sau amintiri, a cules folclor, Poemele sale însă, suferă din cauza limbii inundate de latinisme și germanisme, spre deosebire de amintiri în care a folosit o limbă mai curată. A decedat la 13 februarie 1896, în Frătăuții Noi, Suceava. În curtea bisericii din Boian, unde a păstorit, i s-a ridicat un bust.
La 9 martie 1887 s-a născut Ion Buzdugan, poet, folclorist şi publicist și traducător român din Basarabia, membru și secretar al Sfatului Țării. Ion Buzdugan (1887-1967) a fost unul din fruntașii mișcării naționale din Basarabia. În calitate de secretar al Sfatului Țării la 27 martie 1918 Ion Buzdugan semnează Actul Unirii Basarabiei cu România. Proclamând Unirea, el ținea în mâna dreaptă pe Biblia lui Șerban Cantacuzino, pentru a dovedi, în modalitatea sacră a jurământului, latinitatea limbii pe care o vorbeau deopotrivă românii din stânga și din dreapta Prutului. După Unirea și-a luat licență în drept la Universitatea din Iași și doctor în economie politică la Universitatea din Cernăuți. Ion Buzdugan a fost un poet important al Basarabiei și un mare patriot. Dacă obținerea independenței acestei provincii românești (de la 24 ianuarie 1918) poate fi socotită opera sa de obște, Unirea Basarabiei cu Patria Mamă nu s-ar fi putut face fără intervenția puternicei personalități a lui Ion Buzdugan. A fost deputat de Bălți în Parlamentul României unite pe parcursul a 14 ani, din 1918 până în 1932 si membru al Guvernului. Ion Buzdugan, numit cu pietate de către Nicolae Iorga un „excelent român”, în 1940 se refugiază la București. În anii postbelici, când tot mai mult i-a fost este marginalizată creația literară, se ocupă de traduceri. Rămâne unul dintre cei mai importanți tălmăcitori ai lui Alexandr Pușkin și Serghei Esenin și cel dintâi traducător al poeților simboliști ruși: Valeri Briusov, Konstantin Balmont, Aleksandr Blok etc. Îmbolnăvindu-se grav, se stinge din viață la 27 ianuarie 1967.
La 9 martie 1907 s-a născut Mircea Eliade, scriitor şi istoric al religiilor. Mircea Eliade (1907-1986) a fost profesor de origine română la Universitatea din Chicago, din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962, naturalizat cetățean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor, autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică variată. În afară de jurnalele sale intime și manuscrisele inedite, opera completă a lui Mircea Eliade cuprinde aproximativ, peste 80 de volume. Este membru post-mortem al Academiei Române (din 1990). În România de după 1990 s-a început publicarea doar a unei părți din cele patruzeci de volume de operă științifică și literară, preferându-se reeditările, astfel că în douăzeci de ani nu s-a reușit publicarea integrală a operei eliadești. Valorile spirituale promovate de Eliade au continuat să anime proiecte culturale și după 1990, moment în care a (re)dobândit un statut de autor mitic, în sensul discuției în jurul unei opere neintegral publicată în România. Actualitatea scrierilor lui Eliade este probată de traducerea post-mortem a multora din scrierile sale (în spaniolă, italiană, portugheză etc.). În rândul tinerilor redescoperind libertatea religioasă, literatura fantastică și fronda specifică tânărului Eliade a redeșteptat interesul pentru opera și viața autorului.
La 9 martie 1929, în satul Mândâc, Drochia, Republica Moldova, s-a născut Ion Moraru, scriitor și activist anticomunist român din Basarabia, supraviețuitor al lagărelor staliniste din Siberia, mărturisitor. Alături de Petre Lungu a fost fondator al organizației „Sabia Dreptății”, cu sediul în Liceul Pedagogic din Bălți, grup de rezistență armată antisovietică. A fost activ în oraș în timpul perioadei staliniste, fiind descoperit de NKVD în 1947, iar membrii săi arestați. A fost arestat pentru prima oară în 1947, în calitate de „element periculos și dușman al poporului”. Avea, pe atunci, 18 ani. În 1950, a fost arestat din nou, închis, torturat și judecat. A primit o condamnare de 25 de ani de închisoare, care includeau 10 ani de exil în Siberia. După șase ani de peregrinări prin pușcăriile din Chișinău, Odesa, Moscova, Ruzaevka (pe Volga) și în lagărele Dubovka, Maikaduk, Ekibastus, Spassk, Aktas, a fost eliberat. Timp de un an a fost întemnițat în același lagăr din Ekibastuz ca și Aleksandr Soljenițîn. A fost membru al Partidului Popular Creștin Democrat. A scris trilogia memorialistică: „Pustiirea”. „Treptele infernului”. „Fata cu miros de busuioc”. A fost distins cu Ordinul Sanctus Stephanus Magnus pentru mireni, de către Patriarhia română (2019). A murit la 9 octombrie 2019, la Bălți, Republica Moldova.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com